Târgul Mărţişorului Ediţia I Botoşani 2011
În perioada 25 februarie – 1 Martie, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani a organizat primul târg de mărţişoare – propunându-şi să se axeze, cu precădere, pe linia tradiţională a confecţionării acestora. Astfel, s-a putut observa ponderea mărţişoarelor realizate prin împletirea firelor de mătase albe şi roşii care la capete au prezentat “ciucuri”. Acestia, în vechime, erau un rezultat al acoperirii unor mici secţiuni din partea mai dură a penelor cu aceleaşi fire de mătase sau de arnică sau de lână. Şirul enumerărilor poate fi continuat cu alte tipuri, de exemplu: acelea pe care femeile din sate le-au numit “rame” – presupunând împărţirea unui cartonaş în formă de pătrat în două părţi egale şi acoperirea minuţioasă cu fire albe şi roşii, apoi ataşarea lor la un şnur. La acestea mai pot fi adăugate cele denumite sugestiv “bănuţi” sau “pufuleţi”. Mergând pe aceeaşi linie a inventivităţii creatorului popular, deprins altădată cu raportarea la memoria colectivă trebuie neapărat amintit mărţişorul cu şnurul traditional- având prins la capete doi fragi lucraţi cu ajutorul croşetului. Oricum, în cazul acesta raportarea este explicabilă, mai ales că acea conştiinţă a comunităţii este, în primul rând, păstrătoare a filonului de credinţe populare şi deţinătoare a producţiilor literare anonime. Aşadar, devine explicabil de ce “fragii” aplicaţi şnurului fac trimitere direct spre Legenda Babei Dochia, binecunoscută spiritualităţii româneşti. Personajul central Dochia este femeia care îşi va pune la grele încercări propria noră, obligând-o să-i aducă fragi de pe munte tocmai atunci când zeul intemperiilor domină timpul universal cu toate capriciile sale. Bineînţeles că este ştiut faptul că nora oropsită de răutatea acesteia nu numai că îi va aduce fragii soacrei, ba mai mult va reuşi chiar să îi lase impresia că aceştia pot fi găsiţi cu uşurinţă pe munte. Morala întregii întâmplări îşi trage seva din înţelepciunea populară fiind de bun- simţ şi reflectând atitudinea omului de demult care ştie că nu trebuie să intervină el însuşi să-şi facă dreptate deoarece într-un târziu binele va reuşi să învingă răul. Dispreţului, pe care Baba Dochia îl afişează nurorii, i se mai alătură şi nesocotinţa ei faţă de Zeul Meteorologiei Gebeleizis. Acesta este cel care deţine puterea deziernării, dar şi pe aceea a împrimăvărării. Despre profilul moral al lunii martie ne pomeneşte Romulus Vulcănescu în ampla lucrare „Mitologie romană”: „un moşneag hâtru, capricios căruia îi place să-şi bată joc de semenii lui, de celelalte luni şi de oameni...”(Romulus Vulcănescu-Mitologia română, p.299). Greşelile Dochiei sunt cele care îi vor aduce într-un târziu pierirea, răutatea conjugată cu nesocotinţă impune pedepsirea acesteia. Pornirea cu turma spre munte într-o perioada de timp instabilă, dar şi lepădarea treptată a cojoacelor, când vremea părea că s-ar fi încălzit, vor declanşa îngheţarea acesteia şi a oitelor, urmată de împietrirea lor Tradiţia aceasta legată de Baba Dochia a fost şi rămâne mirifică, iar legenda mitică moldovenească apare consemnată de însuşi marele Dimitrie Cantemir. Împietrirea Dochiei cu oile sale e legată şi de cel mai înalt munte al Moldovei considerat „axis mundi”. Locul întâmplării nu s-a petrecut într-un spaţiu tocmai comun, iar legenda a rămas tezaurizată cu sfinţenie în mentalul colectiv moldovenesc. Celălalt fir epic brodat pe aceeaşi întâmplare legată de Dochia şi regăsit în aceeaşi „Mitologie română” a lui Romulus Vulcănescu afirmă că fiica regelui Decebal – fiind urmărită de împăratul cuceritor al Daciei ,Traian, s-a rugat la Zalmoxis (zeul dacilor) să fie salvată. Ruga acesteia a fost ascultată de către zeu şi transfigurarea intr-o femeie batrana a avut loc. Ar fi totuşi o notă negativă dacă nu am pomeni de şnurul alb şi roşu, înainte alb şi negru, care este, de fapt, o prezentare figurativă a timpului supus procesului de reînnoire în luna martie, mai ales că romanii sărbătoreau noul an odată cu venirea primăverii. Despre semnificaţiile ascunse în mai toate practicile comunităţilor din lumea rurală, dar caracteristice si civilizaţiilor de tip agro-pastoral a pomenit în multe din studiile sale Mircea Eliade afirmând că regenerarea timpului se constituie într-un eveniment fundamental: „fiecare An Nou reîncepe creaţia, iar mitul cosmogonic este considerat modelul exemplar al oricărei creaţii”(Mircea Eliade- Aspecte ale mitului , p. 32). Firul acestui talisman – ca să revenim la partea mitologică – se crede că ar fi fost tors de Baba Dochia în momentul urcării sale pe munte şi aşa ar fi inclus aceasta cele 365 sau 366 de zile ale unui an calendaristic. Într-o altă ordine de idei, nu au lipsit nici bănuţii din metal, trecuţi de meşteri prin firele de mătase frumos împletite, ceea ce denotă că în credinţa populară s-a menţinut vechea conotaţie a mărţişorului , respectiv aceea de talisman. După cum consemna însuşi etnograful Simion Marian Florea: „Moneda aceasta, care e de regulă atârnată de o cordea roşie ori de un găitan compus din două fire răsucite de mătasă roşie şi albă, sau dintr-un fir de arnici roşu şi unul de bumbac alb, sau şi din mai multe fire de argint şi de aur, se numeşte mărţişor, mărţişug şi marţi”(Simion Florea Marian – Sărbătorile la români, vol. I, p. 313). De ce era purtat acest bănuţ ne va mărturisi tot marele etnograf: „Scopul legării sau punerii mărţişorului la gâtul sau mâinile copiilor este ca copiii cărora li s-a pus şi-l poartă să aibă noroc în decursul anului, să fie deplin sănătoşi şi curaţi ca argintul cu venirea primăverii, şi peste vară să nu-i apuce şi scuture frigurile”(Ibidem, p. 313). Mai era purtat şi de fete şi de neveste tinere: „şi aceasta o fac ele cu scop ca să nu le ardă şi pârlească soarele căci: Cine poartă mărţişoare Nu mai e pârlit de soare”(Ibidem, p. 313). Bănuţul era înainte fie din argint, fie din aramă deoarece aceste metale erau considerate metale lunare, dar şi feminine în acelaşi timp. Se prindea la gât sau la mână în primele zile ale lunii martie – numite „Kalendae” la romani. Aceştia puneau un mare accent pe începutul zilelor unei luni, cunoscând că astrul nopţii trece printr-un proces de creştere care, la rândul său, declanşează dezvoltarea plantelor. În acest sens, mulţi etnografi consideră acest talisman un simbol matricial feminin, iar opţiunea finală a purtătorului de a-l lega la un moment dat de un copac a fost interpretată ca o completare şi chiar o împlinire a principiului feminin: ”mai multe elemente ale obiceiului pledează în favoarea recunoaşterii caracterului său lunar si feminin”(Ivan Evseev-Dicţionar de simboluri,p.250). Cu alte cuvinte, începutul primăverii este de fapt regenerarea timpului universal care declanşează dezvoltarea plantelor şi, totodată, produce indirect, voalat şi la modul ideatic întâlnirea principiului feminin cu cel masculin. Procesele care au loc la o altă scară din univers (macrocosmos) ,aşa cum sunt şi cele legate de creşterea astrului nopţii, se materializează într-un fel propriu şi în lumea pământenilor (microcosmos) – determinând evoluţii benefice. Însă este necesară de punctat şi cealaltă faţă a acestui talisman care poate fi raportată nu numai la astrul nopţii, ci şi la cel al zilei. Dacă ne oprim la această din urmă latură, nu poate lipsi nici trimiterea spre un vechi rit ce includea aruncarea „talismanului” (moneda) în soare. Avem de-a face cu gesturi pline de pioşenie ale naturii umane care sunt îndreptate către „Sfântul Soare”. Frumuseţea actului în sine pare inegalabilă şi devine chiar străină lumii contemporane. Nu e de mirare că fetele odată cu venirea primăverii şi în cursul lunii martie aveau datoria să se ocupe de aşa- zisa „aruncare” a mărţişorului înspre soare şi, de cele mai multe ori, rosteau versuri în şoaptă care auzite puteau naşte senzaţia că sunt reale incantaţii aparţinătoare unor vechi civilizaţii demult apuse: „Sfinte Soare, Sfinte Soare, dăruiescu-ţi mărţişoare/ 'n locul lor tu mă fereşte/ de pistrui ce mă-nnegreşte”(Adrian Fochi-Datini şi eresuri,p.28). Chiar şi femeile purtau acest talisman la gât „pentru a avea noroc la rodirea câmpului şi pentru a nu se pârli la soare” sau „ca să se facă frumoase şi drăgăstoase”(Ibidem,p.28). De cele mai multe ori, era purtat 9 sau 12 zile, apoi legat de ramura unui copac, iar în timp acestea mergeau să vadă dacă pomul a rodit şi,atunci, puteau să-şi cunoască norocul sau lipsa acestuia de-a lungul întregului an. În Bucovina unele fete puneau şnurul pe la sfârşitul lunii martie pe un trandafir, iar cu bănuţul cumpărau vin, pâine albă şi caş – fiind încredinţate că vor avea faţa albă ca acel caş cumpărat, dar şi rumenă ca vinul şi trandafirul. Acelaşi mărţişor putea fi aruncat în direcţia venirii păsărilor călătoare „Ia-mi negreţele şi dă-mi albeţele!”(Ibidem,p.28).Mai exista şi credinţa că mărţişorul e ridicat de rândunele şi purtat spre soare. Dublu caracter al acestui talisman trimite şi spre fazele evolutive ale calendarului, la început cu accent spre aspectele astrului nopţii şi, mai târziu,cu accent pe aspectele astrului zilei Metoda de calcul al timpului în raport cu o anume faza a lunii (daci, romani) a fost un fundament al viitoarelor şi actualelor calendare solare. Epuizând trecerea în revistă a conotaţiilor acestui „talisman” în cultura populară nu poate fi ignorată totuşi maniera modernă sau actuală de abordare a acestui simbol. Largirea paletei de motive impuse de meşterii actuali a reuşit să se impună: potcoava , trifoiul cu patru foi, coşarul. Merită enumerate şi florile primăverii, fluturii, buburuzele, toate materializări specifice constelaţiei feminine. Indirect, expunerea acestor motive anunţă ascendenţa principiului feminin odată cu regenerarea naturii. După instalarea anotimpului călduros şi maturizarea vegetaţiei, principiul feminin va fi înlocuit de cel masculin care se va impune prin izgonirea spiritelor răutacioase, întruchipate în zâne rele (Ielele). Un rol important în dezvoltarea laturii decorative a mărţişoarelor şi în impunerea acestora l-a avut: Şoptelea Liviu -preşedintele Asociatiei Expo-Art, împreună cu membrii acesteia: Alexa Marcel, Alexa Lidia, la care s-au alăturat: Gordaş Genoveva, Poleac Ioana, Miron Alina de la Liceul de Arta „Ştefan Luchian” şi Turiceanu Cristina din Saveni. Toţi au uimit prin modalitatea distinsă de abordare a simbolurilor primaverii, dar şi prin diversitatea materialelor folosite. Prima editie a „Targului Martisorului” a reuşit să înglobeze cu succes latura tradiţională alături de cea decorativă. Au excelat prin fineţea confecţionării mărţişoarelor: Macovei Lidia, Ureche Domnica din Gura Humorului, Pintilei Gabriela din Botoşani,Burlacu Ana Maria si Enacache Ana Maria din Botosani, iar în ceea ce priveşte motivele diverse merită amintiţi: Timofciuc Petrică, Sauciuc Aurora din Botoşani şi Acasandrei Valentina din Iaşi.
Referent etnograf, Margareta Mihalache C.J.C.P.C.T Botoşani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu