Expozitie dedicata zilei de 8 Martie

Expozitie dedicata zilei de 8 Martie
Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Imagini din zonele pe care le-am vizitat.

duminică, 28 martie 2010

MĂNĂSTIREA AGAFTON-290 de ani de la intemeiere


MĂNĂSTIREA AGAFTON
290 ani de la întemeiere

Mănăstirea Agafton, se află lângă pădurea Baisa, la 8 km de Botoşani, pe şoseaua ce duce spre Suceava. În această zonă se mai găsesc şi astăzi păduri întinse, locuri propice pentru întemeierea unor mănăstiri şi schituri, care au apărut pe aceste meleaguri încă din vremea lui Ştefan cel Mare. Monahi şi monahii, stăruitori în lucrarea rugăciunii, au înălţat din timpuri străvechi modeste lăcaşuri din lemn, unde s-au nevoit şi s-au rugat în vremuri de restrişte, ţinând aprinsă candela creştinismului românesc.

Mănăstirea Agafton a fost întemeiată la 1720 de ieromonahul Agafton, care construieşte, din bârne de stejar, bisericuţa cu hramul „Sfinţii Voievozi”, biserică ce se păstrează şi astăzi.

















In imagine foto interiorul bisericii
Aceasta slujise la ,,Mănăstirea Doamnei”, în apropiere, mănăstire ridicată de Doamna Elena Rareş, în anul 1552, biserică ce există şi astăzi. În acel an, ieromonahul Agafton, doritor de linişte, trece dealul spre răsărit şi în codrii seculari de aici, găseşte o poieniţă cu un pârâu în vecinătate, unde construieşte o bisericuţă din lemn şi chilii pentru călugări. El sădeşte vie, creşte albine, având peste 120 de stupi şi obţine, în 1727-48, ,,Cărţi domneşti”, de la Domnitorul Grigore Ghica, pentru terenurile schitului şi scutirea de taxe.
Aici, la această mănăstire au slujit mătuşile lui Mihai Eminescu- Fevronia, Sofia şi Olimpiada- precum şi o vară a sa Xenia Velisar.
Maica Agafia Moisa, povesteşte despre poetul Mihai Eminescu: ,,Venea regulat în fiecare vară la maicile Iuraşcu, mătuşile lui. Povestea maica Olimpiada că venea la ele, stătea câte-o săptămână, se ruga în biserică şi mai ales asculta cântarea maicilor de la strană. Îi plăcea cum cântă. Era totdeauna singuratic. Venea mereu singur. Apoi, se ducea aproape de mănăstire, pe un deal în pădure, unde este o poiană frumoasă, liniştită. Acolo stătea ceasuri întregi, singur. Medita, admira priveliştea codrilor seculari de pe dealuri, scria poezii, asculta clopotele mănăstirii. Seara se întorcea la maicile Iuraşcu, se ruga, mânca ceva şi se culc". Observăm, din această descriere, dragostea poetului pentru acest loc de închinare şi rugăciune.

BISERICA ,,SFINŢII VOIEVOZI"
IMAGINI DIN INTERIOR

Catapeteasma Bisericii ,,Sfinţii Voievozi"

Mănăstirea Agafton cu hramul ,,Sfinţii Voievozi", construită din bârne de stejar şi pictată la interior, este astăzi destul de degradată, fiind necesare lucrări de renovare.
Până în prezent s-a înlocuit acoperişul de draniţă cu unul nou.
Sunt necesare fonduri pentru curăţarea exterioară a bârnelor de stejar, tratarea şi protejarea lor, refacerea pridvorului, a uşilor, curăţarea picturii. Nu mai vorbim de chiliile călugărilor care sunt într-un avansat stadiu de degradare.
Cele 30 de măicuţe, ce slujesc în mănăstire în biserica nouă, se străduiesc să ducă la bun sfârşit ceea ce au început dar au nevoie de bani. Autorităţile nu le-au putut ajuta fiind perioadă de criză. De aceea, consider că membrii Grupării Colecţionarilor ,,Mihai Eminescu" trebuie să-şi aducă şi ei contribuţia lor la renovarea bisericuţei unde Mihai Eminescu, copil, a învăţat primele buchii de carte, s-a rugat împreună cu mătuşile lui- Fevronia, Sofia şi Olimpiada- şi a căpătat cunoştinţe temeinice despre biserică şi rolul religiei în viaţa poporului român.
Orice sumă este bine venită şi sper că noi colecţionarii, cu dragoste de Eminescu, ne vom aduce contribuţia la renovarea bisericii, unde poetul şi-a petrecut o parte din copilăria sa şi la care ţinea atât de mult.
Pe 23 mai, la hramul mănăstirii- Pogorârea Sf. Duh- se va scoate o carte ,,Mănăstirea Agafton loc de popas şi reculegere pentru Mihai Eminescu" pe care o veţi primi, cu autograful autorului şi maicei stareţe.
Va mulţumesc! Nicolae Iosub

MIHAI EMINESCU-BOTOSANI


Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici) (n. 15 ianuarie 1850, Botoşani sau Ipoteşti - d. 15 iunie 1889, Bucureşti) a fost un poet, prozator şi jurnalist român, socotit de cititorii români şi de critica literară postumă drept cea mai importantă voce poetică din literatura română.

În imagine document din muzeul ,, Mihai Eminescu" Ipoteşti
Receptiv la marile romantisme europene de secol XVIII şi XIX, poetul şi-a asimilat viziunile poetice occidentale, creaţia sa aparţinând unui romantism târziu. Eminescu a fost activ în societatea literară Junimea, şi a lucrat ca redactor la Timpul, ziarul oficial al Partidului Conservator. A publicat primul său poem la vârsta de 16 ani, iar la 19 ani a plecat să studieze la Viena.

Manuscrisele poetului Mihai Eminescu, 46 de volume, aproximativ 14.000 de file, au fost dăruite Academiei Române de Titu Maiorescu, în şedinta din 25 ianuarie 1902.[3] Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Mărcuţa din Bucureşti şi apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas.


În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 4 dimineaţa, poetul a murit în sanatoriul doctorului Şuţu. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu din Bucureşti. A fost ales post-mortem (28 octombrie 1948) membru al Academiei Române.



,,Mănăstirea de călugăriţe Agafton
, se află lângă pădurea Baisa, la 8 km de Botoşani pe şoseaua ce duce spre Suceava. Aici, la mănăstirea Agafton, au fost călugăriţe şi surorile Ralucăi Eminovici: Fevronia, Sofia şi Olimpiada şi o nepoată, Xenia Velisari.
De la Ipoteşti, Mihai Eminescu va pleca singur sau cu fratele său Ilie, spre mănăstirea Agafton, luând-o pe sub poalele pădurii Baisa. Rămâneau la mănăstire chiar şi zile întregi, la mătuşa Fevronia care-i iubea şi se ocupa de educaţia lor, ajutând-o în acest fel pe sora ei, Raluca. Ea dispunea de condiţii bune de locuit, îi plăcea să gătească şi-i învăţa pe copii carte. Aici, la mătuşa Fevronia, vor sta şi surorile sale, Aglaia şi Harieta, de multe ori şi este mai mult ca sigur ca primele buchii să fie învăţate aici. De altfel, Harieta, care era oloagă nu a făcut nici-o şcoală şi cu toate acestea ştia să citească şi avea un scris caligrafic. Mătuşa Fevronia îl ajută pe Mihai la descifrarea alfabetului chirilic, el având acces la cărţile şi manuscrisele din mănăstire, cum erau: ,,Apostol” tipărit în 1774; ,,Octoih” din 1774; ,,Didahiile lui Ilie Miniat” din 1837; ,,Psaltire” din 1794; ,,Rânduială la facerea rasoforului” din 1815; ,,Împărţire de grâu a Sf. Ioan Gură de Aur” din 1834 şi multe altele. În vacanţele de vară, Mihai stătea mai mult pe la Agafton şi cerceta manuscrisele din biblioteca mănăstirii, peisajul şi liniştea de aici atrăgându-l în mod deosebit.

În imagine Mănăstirea vecheViaţa de mănăstire, participarea la slujbele religioase îl sensibilizează pe Mihai de la o vârstă fragedă, ceea ce a făcut ca, mai târziu, să scrie o serie de poezii de inspiraţie religioasă, ca: Învierea; Rugăciune; O, chilia mea sărmana; Preot şi Filozof; Colinde colinde, Răsai asupra mea, Legenda lui Iisus, Melancolie, Mortua est, Cu mine zilele-ţi adaogi etc.

„Privire adorată
Asupră-ne coboară
O, maică prea curată
Şi pururea




fecioară, Marie!”




In imagine foto noua mănăstire Agafton
La mănăstirea Agafton, Eminescu va reveni de mai multe ori să-şi viziteze şi mătuşile sale, pe care le preţuia atât de mult. În 1875, afirmă fratele său Matei (care era elev la Şcoala militară din Iaşi ), Mihai se duce la Agafton să-şi viziteze mătuşile. Maica Fevronia organizează o şezătoare de tors lână, unde au participat mai multe călugăriţe. Pentru acest eveniment, Fevronia serveşte musafirii cu stafide, cafea, cofeturi, icre negre, carne şi peşte, deci o adevărată masă boierească.Printre călugăriţe se afla şi Zenaida Pisoschi, care spune povestea lui Călin (file din poveste), pe care Eminescu o va versifica:
„De treci codrii de aramă, de departe vezi albind
Ş-auzi mândra glăsuire a pădurii de argint”.

In imagine statuia poetului în faţa Liceului ,, Mihai Eminescu"
La Biblioteca Academiei Române se află un pateric miscelaneu, cota 1064, scris la mănăstirea Neamţ în 1742, ajuns în posesia preotului Vasile din Botoşani, în anul 1844, iar mai târziu în posesia maicilor Fevronia, Safta şi Olimpiada Iuraşcu, la Agafton, unde Eminescu a avut posibilitatea, cel puţin să-l răsfoiască. Pe fila 92, în partea de jos, se află o însemnare autografă a poetului Mihai Eminescu (Catalogul vol. IV Manuscrise româneşti, B.A.R. p. 20).

În imagine foto bustul lui Mihai Eminescu la mănăstirea Agafton-Aici, la mănăstirea Agafton, a existat şi există şi astăzi, un bogat tezaur de carte veche bisericească, manuscrise din anii 1730-1800, cărţi ce au fost cercetate şi citite de Mihai Eminescu în timpul vacanţelor sale, când petrecea multe zile în liniştea mănăstirii şi departe de ochiul vigilent al lui Gh. Eminovici.
Printre cărţile aflate la Mănăstirea Agafton se găsea şi ,,Mărgăritele” lui Vasile Iuraşcu, carte de rugăciuni unde acesta îşi notase toate datele importante din viaţa familiei sale. Această carte a fost citită, cu siguranţă, şi de Mihai Eminescu, în perioada când venea la Mănăstirea Agafton, la mătuşile sale şi a văzut, cu siguranţă şi însemnările făcute de bunicul său.
Eminescu a devenit un copil credincios, cu respect pentru obiceiurile creştine ale poporului român, lucru ce se observă, din plin, în poeziile sale şi în scrierile de la ziarul ,,Timpul”.
Gala Galaction, referindu-se la întâlnirea şi legătura dintre copilul Mihai şi maica Fevronia spune: ,,Dar aceasta însemnează că Eminescu, copil de patru, de zece, de paisprezece ani….a venit, de nenumărate ori, întâi cu părinţii şi, apoi, singur sau întovărăşit de fraţi şi de prieteni, ca să vadă pe Maica Fevronia şi să cerceteze mănăstirea din codri. Eminescu a coborât din Botoşani pe aceste cărări care descurcă poienile înflorite, vâlcelele mascate cu trandafiri sălbatici şi umbra stejarilor bătrâni, şi s-a urcat la schitul cenuşiu şi plin de pace. La Mănăstirea Agafton a cunoscut Eminescu întâia oară cenobitismul creştin şi pravilele lui şi toată trista lui Frumuseţe”( Gala Galaction- Mihai Eminescu- Ed. Junimea, Iaşi-1987 ). Înţelegem din aceasta că schitul din Făt –Frumos din tei unde: ,,Mâine-n schit la Sfânta Ana/ Vezi găsi pe cel din stele/ Mângâierea vieţii tale/ Mântuirea feţei mele”, este de fapt mănăstirea Agafton.
Gala Galactin concluzionează în aceeaşi lucrare: ,,Aceste câteva imagini din viaţa monahală, Eminescu le-a prins; mic copil stând lângă Maica Fevronia, în strană la M-rea Agafton. A fost el oare de faţă la vreo juruinţă călugărească?”.
Ion Slavici, prietenul poetului, mărturiseşte că, în anul 1869, când erau la studii la Viena, Eminescu era un bun cunoscător al religiilor: ,,Eu crescusem în biserică; iară el cunoştea, la vârsta de douzeci de ani, nu numai învăţăturile cuprinse în Evanghelii, ci şi pe ale lui Platon, pe ale lui Confuciu, Zoroastru şi Buda şi punea religiozitatea, orişicare ar fi ea, mai presus de toate”. Acest citat cred că spune foarte mult în legătură cu atitudinea şi cunoştinţele lui Mihai Eminescu despre biserică şi faptul că le cunoştea la vârsta de 20 de ani, dovedeşte că el era interesat încă din copilărie de credinţa neamului românesc şi a fost crescut de mic în acest spirit.
Monahia Agafia Moisa, le-a cunoscut bine pe surorile Ralucăi Iuraşcu, maicile Fevronia, Sofia şi Olimpiada Iuraşcu, stareţa mănăstirii, dar şi pe Xenia Velisarie, nepoata lor care a stat în aceeaşi chilie şi după moartea lor a rămas stăpână în casă. Vasile Iuraşcu a construit la Agafton două case, una pentru Fevronia şi alta pentru Olimpiada şi Sofia.

In imagine mormântul Olimpiadei IuraşcuAgafia Moisa, vorbeşte şi despre poetul Mihai Eminescu, din cele auzite de la celelalte măicuţe: ,,Venea regulat în fiecare vară la maicile Iuraşcu, mătuşile lui. Povestea maica Olimpiada că venea la ele, stătea câte-o săptămână, se ruga în biserică şi mai ales asculta cântarea maicilor de la strană. Îi plăcea cum cântă. Era totdeauna singuratic. Venea mereu singur. Apoi, se ducea aproape de mănăstire, pe un deal în pădure, unde este o poiană frumoasă, liniştită. Acolo stătea ceasuri întregi, singur. Medita, admira priveliştea codrilor seculari de pe dealuri, scria poezii. Asculta clopotele mănăstirii. Seara se întorcea la maicile Iuraşcu, se ruga, mânca ceva şi se culca. Toate acestea ni le povestea maicile bătrâne şi mătuşile lui. După ce s-a îmbolnăvit nu mai venea aşa des. Dar maicile Iuraşcu mereu plângeau şi dădeau slujbe la preoţii mănăstirii pentru sănătatea lui. La fel ne povestea şi vara lui, maica Xenia Velisarie. Iar după ce a murit Eminescu, maicile îi făceau regulat colivă şi parastas la biserică, în fiecare sâmbătă".
Aceste afirmaţii confirmă faptul că Mihai Eminescu era un om credincios iar rugămintea lui din spovedania de la Mănăstirea Neamţului o întăreşte: ,, Părinte, să mă îngropaţi la ţărmurile mării şi să fie într-o Mănăstire de Maici şi să ascult în fiecare seară ca la Agafton cum cântă ,,Lumină lină".
Viaţa monahală de la Agafton l-a ajutat pe Eminescu să-şi formeze o concepţie sănătoasă despre biserică şi rolul ei în viaţa societăţii româneşti: „biserica păstrează limba şi naţiunea şi e prin aceasta cea mai înaltă instituţiune de cultură”. Biserica Ortodoxă este la Eminescu: ,,maica spirituală a neamului românesc, cea care a născut unitatea limbei şi unitatea etnică şi care a fost azilul de mântuire naţională în ţări unde românul nu are Stat”.
Referindu-se la jertfa lui Iisus Hristos, in ziarul ,,Timpul" din 12 aprilie 1881, Eminescu spune:,,A se sacrifica pe sine pentru semenii săi, nu din mândrie, nu din sentiment de datorie civică, ci din iubire, a rămas de atunci cea mai înaltă formă a existenţei umane, acel sâmbure de adevăr care dizolvă adânca dizarmonie şi asprimea luptei pentru existenţă ce bântuie natura întreagă".
Mihai Eminescu a fost profund creştin, afirmând că:
,,Istoria omenirii este desfăşurarea cugetării lui Dumnezeu. Nu se mişcă un fir de păr din capul nostru fără ştirea lui Dumnezeu”.
,,A pus în tine Domnul nemargini de gândire,
Ast, nemărginire de gând ce-i pusă-n tine
O lume e în lume şi în vecie ţine”
( Feciorul de împărat fără stea)
Poezia sa, cu profund mesaj religios, Rugăciune, exprimă concepţia poetului despre divinitate, rugându-se Sfintei Marii să-l ajute în momentele grele din viaţa sa:
,,Dă-mi tinereţea mea, redă-mi credinţa
Şi reapari din cercul tău de stele;
Ca să te-ador de-acum pe veci, Marie!”.
Mihai Eminescu a luat atitudine în Curierul de Iaşi asupra influenţei austriece asupra Mitropoliei din Suceava, cea mai importantă şi ,,cea mai însemnată în Orient prin spiritul ei". El scrie în 1876:,, Şi nu mai arde candela vecinică la capul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului Ştefan Voievod. Biserica lui Alexandru cel Bun în Suceava stă de 80 de ani în ruină; iar Mitropolia Sucevei cu moaştele Sf. Ioan cine se-ngrijeşte de ea?...Singură Mitropolia Moldovei şi a Sucevei e ab antiquo suverană, neatârnată de nici o patriarhie; acestei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei se datoreşte introducerea limbei române în biserică şi stat, ea este mama neamului românesc".
Mihai Eminescu şi-a dat seama de marea importanţă pe care o are biserica strămoşească asupra menţinerii spiritului naţional, a limbii române şi obiceiurilor poporului român, în condiţiile de ocupaţie străină.


Mergând astăzi pe urmele lui Eminescu la Agafton, găsim vechea bisericuţă de lemn, unde se află două picturi ale mătuşilor sale: Sofia şi Olimpiada. În această biserică a intrat şi s-a închinat, de multe ori, şi Mihai în vizitele sale la Agafton. În cimitirul mănăstirii se află mormântul Olimpiadei Iuraşcu, care a fost stareţă până la săvârşirea ei din viaţă. Biserica nouă, unde Mihai a participat la slujbe, este şi astăzi loc de rugăciune, chiliile mătuşilor sale, Fevronia şi Sofia, fiind între timp refăcute,,


.
În prezent la mănăstirea Agafton s-a reluat viaţa de obşte, s-a renovat chilia Olimpiadei Iuraşcu, stareţa mănăstirii, s-au terminat lucrările de restaurare a bisericii noi, adăugându-se un spaţios pridvor.


După 15o de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, la mănăstirea Agafton, s-a dezvelit un bust din marmură al poetului, sculptat de Marcel Mănăstireanu, ca semn de preţuire şi de aducere aminte că poetul a trecut de multe ori pe aici, loc care a contribuit şi el la formarea concepţiei despre lume şi viaţă acestuia şi care i-au influenţat creaţiile sale poetice.

Articol publicat în ,, Luceafărul"


Autor :Ing. Nicolae Iosub-Botoşani
BIBLIOGRAFIE:1. Ioanichie Bălan – Patericul românesc, Ed. Episcopiei Dunării de Jos, 1998.
2. Al. H. Simionescu – Mănăstirea Agafton, 1929, Ed. B. Saidman, Botoşani.
3. Ion Roşu – Legendă şi adevăr în biografia lui M.Eminescu, Ed. Cartea Românească, 1989.
4. I. D. Marin – Eminescu la Ipoteşti, Ed. Junimea Iaşi, 1979.5. Ştefan Ciubotaru – Istoria Bisericii Ortodoxe Botoşănene

EMINESCU DESPRE CREDINŢĂ ŞI RELIGIE
,,De ce Christos e aşa de mare? Pentru că prin iubire el a făcut cearta între voinţe imposibilă. Când iubirea este- şi ea este numai când e reciprocă- şi reciprocă absolut, vasăzică universală; când iubirea e, cearta e cu neputinţă şi, de e cu putinţă, ea nu e decât cauza unei iubiri preînnoite şi mai adânci încă decum fusese-nainte(M. Eminescu-Manuscris nr.22579).♦ ♦ ♦
,,Care este cestiunea principală la religie? Este ca ea să fie un adevăr absolut în privinţa simbolurilor ei, în privirea formelor ei exterioare- sau să cuprinză înlăuntru-i o repartiţie de idei astfel încât, asemenea cântarului, să arate totdeauna că răul este rău, binele bine. Dacă o religie pozitivă îndeplineşte această din urmă condiţie, ni se pare că capetele seci pe care le produce pământul ar putea să se dispenseze de cercetări asupra adevărului istoric a celor cuprinse în Biblie” (M. Eminescu- Manuscris nr.2275B- Cestiunea principală în religie).
♦ ♦ ♦
,,Virtutea e drepul nepus în discuţiune- dreptul e echilibrul. Echilibrul e lumea”.
♦ ♦ ♦
,,Omenia omenie cere şi cinstea cinste”- M. Eminescu
,, Ce au fost românii pe când eu n-am fost, se-nreabă el, ce vor fi ei, când eu n-oi mai fi. Oare eu, tu, el, nu e totuna. Fără eu nu există timp, nu există spaţiu, nu există Dumnezeu, fără ochi nu e lumină, fără auz nu e cântec- ochiul e lumina, auzul e cântecul, eu e Dumnezeu( Ms. 2262, f2 ).◊ ◊ ◊ ◊ ◊
,,Doliul este umbra ce-o aruncă cei duşi în altă lume asupra chipurilor celor rămaşi pe pământ( Ms.2258, f 170 ).◊ ◊ ◊ ◊ ◊

,,Moralitatea e pentru suflet identică cu sănătatea pentru trup. Un popor imoral e fizic nesănătos sau degenerat”.
◊ ◊ ◊ ◊ ◊,,Morala serveşte pentru a explica în rău faptele bune ale oamenilor şi în bine faptele lor reale "

Îm imagine foto stânga Olimpiada Iuraşcu Două surori ale Ralucăi Juraşcu, soţia căminarului Eminovici, erau călugăriţe la schitul Agafton, pe care-l vizita pe Eminescu.    
În imagine dreapta Raluca Iuraşcu Eminovici mama lui Mihai Eminescu
,,De altfel spaţiul Ţării de Sus (al Moldovei de nord) a păstrat până astăzi reputaţia teritoriului încărcat de aura pietăţii, prin numărul impresionant de chinovii care-l acoperă. Pe de altă parte, copilul a dobândit primele învăţături de la preotul satului, care, fireşte, l-a iniţiat în buchile scrierilor bisericeşti, familiarizându-l de timpuriu cu acele cărţi ce cuprindeau toată tradiţia ortodoxiei. De acolo i-a rămas lui Eminescu acea ştiinţă a descifrării manuscriselor vechi care avea să-l uimească mai târziu şi pe savantul Gaster, şi mai cu seamă, iubirea pentru savoarea şi preţul cuvântului vechi, ca şi pentru instituţia bisericii naţionale. Primii ani de şcoală nu i-au fost de fel pe plac. Smuls din natură, cartea lui predilectă, ca şi din universul satului patriarhal din care se simţea a face parte integrantă (spre marea supărare a tatălui, boiernaşul de ţară, Eminovici), copilul a suportat greu despărţirea. A fugit de câteva ori de la şcoală întorcându-se spre pădurea prietenă şi muzica ei devenită pentru el fiinţială, spre satul cu rânduielile lui din veac, cu gândirea lui tradiţională, „poveşti şi doine, ghicitori, eresuri", ce fruntea-i de copil înseninară. Aci, în sat, în pădurea plină de taine, s-a format matricea structurii eminesciene, s-au prins rădăcinile cunoaşterii.Dar fugile acelea din şcoală, din severa disciplină germană de la Cernăuţi, inadecvarea elevului la rigorile unei metode de predare seci şi inutile, însemnau deja mijirea unui refuz faţă de constrângerile lumii exterioare, refuz care avea să culmineze, la începutul adolescenţei, cu părăsirea casei părinteşti şi pornirea pe propriul drum, atât de incert.În afara orizontului sufocant de cunoaştere în care îl ţinuseră puţinii ani de şcoală pe care îi compensase însă cu lecturi bogate, ceea ce îl depărtase de pădure şi sat, fusese şi moartea acelei copile din Ipoteşti de care se îndrăgostise, copilăreşte. Într-un fragment din manuscris, cu titlul Elena, poetul consemna dureroasa pierdere. Se întâlnise întâia oară cu moartea, întâlnire care pentru tineri e totdeauna un şoc. Iar pentru gândul lui, neastâmpărat şi chinuit de întrebări, a generat dubii grave în legătură cu sensul însuşi al vieţii. Aceste dubii aveau să sporească neîncetat în anii următori în care s-a despărţit definitiv de casa părintească. Pe drumurile spaţiului românesc, însoţind trupe de actori sau făcând cu piciorul drumuri ca acela, de pildă, de la Cernăuţi la Blaj (Roma Mică, aşa cum l-a numit) şi-a însuşit mai adânc cunoaşterea realităţilor neamului şi în special rădăcina transilvană care l-a dus la construirea mitului dacic, temei sigur şi statornic al ideii unităţii naţionale"
Material prezentat în
,,Eminescu între credinţă şi cunoaştere"
de Maica Benedicta şi Zoe Dumitrescu-Buşulenga

joi, 25 martie 2010

EMINESCU PREZENTAT IN FILATELIE , CARTOFILIE SI NUMISMATICA






Gruparea colecţionarilor cu tematica ,, Mihai Eminescu" nu este o organizaţie oficială. Ea nu are nici cont în bancă, nici ştampilă. Ea are în schimb un nume : ,, Mihai Eminescu" şi un grup de colecţionari pasionaţi, cu dragoste nemărginită faţă de marele nostru poet naţional. Era de datoria noastră a botoşanilor să înfiinţăm această grupare, deoarece pe aceste meleaguri s-a născut, a copilărit, a creeat şi a suferit; o bună perioadă de timp cel ce a ridicat limba românească. Ideea a prins rădăcini şi a avut un puternic ecou în rândul colecţionarilor, astfel că în decurs de câteva luni cercul nostru s-a lărgit continuu, ajungând astăzi la un număr de 35 de membri.
Eminescu cât a trăit n-a cerut nimic de la nimeni, nici onoruri, nici funcţii înalte, nici avantaje materiale. Iată de ce noi astăzi avem obligaţia de a-i da ceea ce în viaţă n-a avut o înaltă preţuire pentru opera sa fără egal, pentru munca sa până la uitare de sine, pentru ideile progresiste pentru acele timpuri, pe care le-a susţinut în scrierile sale. Aşadar dorim prin colecţiile noastre, prin studiile noastre, prin expoziţiile pe care le vom organiza să aducem o binemeritată contribuţie la cunoaşterea vieţii şi operei poetului, să descoperim noi aspecte din viaţa sa, să realizăm diferite materiale care să cinstească memoria poetului.(semnează un grup de colecţinari: Mihai Cornaci, Nicolae Iosub, Cariolan Chiricheş şi alţii)













http://emancipareafemeii.blogspot.com Cartofilia este o ramură nouă, care are ca scop de-a reconstitui pe baza imaginilor unor cărţi poştale ilustrate aspectul unei zone urbane, sau să facă incursiuni în istorie, sau să prezinte personalităţi ale culturii. În cazul de faţă cu ajutorul unor cărţi poştale o să prezint despre Mihai Eminescu. Cartea poştală ne oferă posibilitatea să aflăm din istoria locului unde s-a născut poetul, a trăit, învăţat, copilărit Mihai Eminescu. Cartea poştală ne mai oferă informaţii despre anumite locaţii care au fost şi acum nu se mai găsesc sau au fost modificate.
Pentru mai multe relaţii de specialitate l-am rugat pe dl inginer Nicolae Iosub să-mi prezinte din multe exponate cu tema ,,Mihai Eminescu", pe care domnia sa le-a alcătuit cu pasiune.
Domnul Nicolae Iosub:
,,Eu am trei exponate cu Eminescu 1.-exponat de numismatica ce cuprinde cca.100 de medalii şi plachete , 2. -un exponat de ilustrate maxime intitulat ,,Eminescu si contemporanii sai" si 3.-exponat de ilustrate vechi intitulat ,,Pe urmele lui Eminescu prin Europa".
1.
Exponatul de numismatica cuprinde medalii si plachete cu si despre Eminescu realizate in ţară si Rep. Moldova. Sunt prezentate locurile natale, familia poetului, locurile legate de Eminescu, opera poetului, personalităţi legate de viaţa şi activitatea lui Eminescu.
2. Exponatul de ilustrate maxime ,,Eminescu si contemporanii sai" descrie prin ilustratele maxime viata si activitatea lui Eminescu- cronologic,locurile si oamenii legate de poet, opera poetului si activitatea lui publicistica. Exponatul urmareste pe Eminescu de la nastere pina la moarte si aprecierile contemporanilor sai.
3. Exponatul de ilustrate vechi ,,Pe urmele lui Eminescu prin Europa" prezinta pe trei panouri locurile pe unde a trecut poetul, unde a invatat sau a suferit: Cernăuţi, Praga, Viena, Berlin, Venetia, Florenţa şi Dobling unde a fost internat în 1883".
Domnule ing. Nicolae Iosub vă mulţumesc pentru amabilitatea dv. de-a colabora pentru prezentarea poetului Mihai Eminescu în filatelie , numismatică şi cartofilie.

PE URMELE LUI EMINESCU LA BOTOŞANI (Autorul materialului domnul Nicolae Iosub).
Noi botoşănenii am fost favorizaţi de istorie prin faptul că pe meleagurile noastre s-au născut unele din cele mai mari personalităţi ale culturii, artei şi ştiinţei din ţara noastră. Dacă, amintim numai pe Eminescu, Enescu, Iorga sau Luchian şi vedem că aceste ţinuturi au fost binecuvântate de Dumnezeu cu personalităţi cu care ne putem mândri oricând. Mihai Eminescu, făuritorul limbii literare moderne, ,,omul deplin al culturii române”, este cel cu care Botoşaniul şi-a făcut o frumoasă şi invidiată carte de vizită. Municipiul Botoşani este locul unde poetul Mihai Eminescu a trăit o bună parte din viaţa sa şi multe locuri amintesc de trecerea poetului, făcând-o pe poeta botoşăneană Lucia Olaru Nenati să afirme că ,,La Botoşani toate se numesc Eminescu
”.
Voi prezenta, în continuare, locurile din Botoşani ce amintesc de Mihai Eminescu, însoţite de imagini care s-au păstrat pe cărţile poştale ilustrate apărute la începutul secolului al XX-lea.



Casa familiei Eminovici





Biserica de la Ipoteşti


Calea Naţională unde a fost casa lui Gh.Eminovici în 1850- CPI, 1910, din colecţia N. Iosub

De oraşul Botoşani este strâns legată viaţa şi destinul familiei Gh. Eminovici cât şi a poetului nostru naţional Mihai Eminescu. Familia Eminovici a locuit la Botoşani, cu intermitenţe, în perioada 1842-1855, în casele cumpărate de Raluca Eminovici în Calea Naţională nr. 192, lângă biserica Uspenia.

În 1816 s-a născut la Joldesti mama poetului, Raluca Iurascu, a treia fiică a stolnicului Vasile Iurascu si a Paraschivei Iurascu. S-a cãsãtorit în 1840 cu Gheorghe Eminovici, aducând o zestre destul de frumoasã, care pãrea sã fie de bun augur pentru tânãra familie. A avut unsprezece copii; pe sase dintre ei îi va pierde încã din timpul vietii sale. Moare în 1876, la Ipotesti.




La 2 iunie 1842, Raluca Eminovici cumpără pe numele ei, de la Soltana Cheşcu, casele scoase la mezat, cu suma de 450 de galbeni. Această sumă, reprezentând o parte din banii de zestre ce i se cuveneauRalucăi, este achitată de stolnicul Vasile Iuraşcu, care se ocupă şi de definitivarea actelor. Construite pe loc domnesc, casele erau situate pe Calea Naţională nr. 192, lângă biserica Uspenia, în plin centrul comercial al oraşului Botoşani. Din acest motiv, la fel ca şi cele mai multe dintre casele din zonă şi cea cumpărată de Raluca avea în partea dinspre stradă o dugheană, iar în spate, locuinţa proprietarului. Vasile Iuraşcu intuieşte valoarea caselor, datorat amplasamentului lor bun şi posibilităţii creşterii, în viitor, a preţului lor. Iarna anului 1850, o iarnă geroasă, găseşte familia Eminovici la Botoşani, Raluca fiind însărcinată cu al 7-lea copil, Mihai. Aici, pe 15 ianuarie 1850, se naşte Mihai Eminescu, fiind botezat pe 21 ianuarie, având de naş pe stolnicul Vasile Iuraşcu, tatăl Ralucăi. Este înregistrat în „Mitrica pentru naşteri şi botez” pe anul 1850 la numărul 3, de către preotul Ioan Iconomu.

Biserica Uspenia unde a fost botezat Mihai Eminescu-CPI 1913 (carte poştală din colecţie Nicolae Iosub)
Pe 3 iunie 1887, focul cel mare care a cuprins o mare parte din centrul Botoşanilor, mistuind 310 case şi 200 de prăvălii, a cuprins şi casa în care s-a născut poetul Mihai Eminescu, biserica Uspenia scăpând doar cu distrugerea acoperişului şi clopotniţei, aşa cum se vede şi în fotografia făcută de Jean Bielig.. Pe locul acestei case s-a construit o alta dar care nu mai are nimic în comun cu casa veche. Astăzi, pe peretele casei , unde înainte fusese casele familiei Eminovici, se găseşte un bust din bronz realizat de Nora Dorian, dezvelit la data de 15 ianuarie 2000 şi o placă de marmură pe care scrie: ,,Pe locul acestei clădiri a fost casa lui Gheorghe Eminovici în care s-a născut şi copilărit până la vârsta de patru ani Mihai Eminescu.

Statuia din bronz de Oscar Han
de la Biserica Uspenia

Biserica Uspenia, unde a fost botezat poetul pe 21 ianuarie 1850, a devenit catedrala oraşului, unde pe 15 ianuarie şi 15 iunie este pomenit poetul. În curtea bisericii s-a instalat, în anul 1989, statuia lui Mihai Eminescu, realizată în 1967 de sculptorul Oscar Han şi care iniţial a fost amplasată la Sediul Uniunii Scriitorilor din Bucureşti ”. Pe o placă memorială este inscripţia: ,,În această biserică a fost botezat poetul Mihai Eminescu, în ziua de 21 ianuarie 1850”.
Bust din bronz de Nora Dorian-2001
Eminescu elev la Gimnaziul din Botoşani În perioada ianuarie-martie 1864, îl găsim pe Mihai Eminescu la Botoşani, încercând să obţină o bursă pentru continuarea studiilor la gimnaziul din Botoşani. Fratele său Şerban, face la 8 februarie 1864 un memoriu ministrului Instrucţiunilor Publice, Dimitrie Bolintineanu, pentru obţinerea unei burse de studiu. La 13 februarie ministerul cere informaţii directorului gimnaziului Botoşani, despre Mihai Eminescu, la care acesta răspunde: „...între elevii acestui Gimnasiu nu se găseşte nici un elev cu asemenea cu nume, şi apoi în cataloagele de la înfiinţarea istui Gimnasiu nu se vede figurând”. Ca urmare a acestui fapt, Mihai trimite „Testimoniul” său personal şi un memoriu în care spune: mă grăbesc de a Vă înainta cu onoare, Domnule Ministre, pe lângă aceasta precum în original aşa şi în copie notele, care mi s-au eliberat de către Onor Direcţie al Gimnasiului cezaro-regesc superior din Cernăuţi”. 16 martie 1864
Rezoluţia ministerului este nefavorabilă, neavând locuri vacante de bursieri, cu toate că Mihai frecventase şase săptămâni cursurile gimnaziului, adică de la 10 ianuarie la 21 februarie 1864. În cele şase săptămâni de studiu în clasa a III-a, Mihai a audiat cursurile de română, latină, ştiinţe naturale, istorie şi geografie, matematică, franceză, caligrafie, germană şi religie. Din cele prezentate mai sus reiese că directorul Gimnaziului din Botoşani nu-l sprijină în nici un fel pe Mihai pentru a continua studiile, deşi situaţia lui materială era destul de grea, fiind şi în conflict cu tatăl său. În perioada celor celor trei luni cât Eminescu a fost elevul Gimnaziului din Botoşani şi 5 luni cât Mihai Eminescu a fost copist la Tribunalul din Botoşani şi secretar la Consiliul Judeţean, a locuit împreună cu sora sa, Aglaia, la mătuşa lor Maria Mavrodin. Mihai o ajuta pe sora sa, Aglaia, elevă la Pensionul Zielinski, la pregătirea lecţiilor. Gimnaziul unde a învăţat şi Mihai Eminescu timp de trei luni, în clasa III-a a fost înfiinţat la 22 august 1859 având ca director şi profesor de latină pe V. Paulini, de matematică pe Gh. Pădure, de şt. naturale pe C. Savinescu, de franceză pe P. Metey şi de istorie pe Gh. Titulescu. În anul 1863 deja erau înfiinţate cele patru clase cu 67 de elevi. În anul 1868 gimnaziul s-a transformat în liceu. Şcoala a funcţionat în anul 1860 în casa Bolfosu, casă ce există şi astăzi pe Calea Naţională la nr. 234 iar din 1863 în casa lui Meier Şmil de pe şoseaua Dorohoiului. În aceast local a învăţat şi Mihai Eminescu în lunile ianuarie- martie 1864.

Casa Bolfosu unde a învăţat şi
Mihai Eminescu în 1863

În anul 1885, liceul primeşte numele de ,,A.T. Laurian” şi se mută în localul nou, care există şi astăzi, pe strada N. Iorga. Şcoala Primară de Băieţi Nr.1 a funcţionat într-o clădire a bisericii Sf. Dumitru până în 1869 când se mută în clădirea nouă construită cu fondurile arhiereului Marchian, pe loc cumpărat cu 400 de galbeni de la această biserică. Bustul poetului M. Eminescu inaugurat la septembrie 1890. CPI- 1910, din colecţia N- Iosub
Şcoala va primi numele ctitorului, Marchian şi va funcţiona până la 8 aprilie 1944 când este distrusă de bombardament. În faţa şcolii a fost inaugurat în 1890 bustul poetului Mihai Eminescu.
Mihai Eminescu ,,practicant” la Tribunalul din Botoşani În anul 1864, Mihai Eminescu nereuşind să continuie gimnaziul la Botoşani, este nevoit să se angajeze, pe 5 octombrie 1864, ca „practicant” în cancelaria tribunalului din Botoşani, cu un salariu de 250 lei pe lună, în urma unei cereri perfect caligrafiate. Este ajutat să se angajeze de către preşedintele tribunalului, Emanoil Vasilievici, care-l cunoştea bine pe Gh. Eminovici şi la insistenţele căruia, Mihai este angajat. Aici, Mihai Eminescu este avansat destul de repede ca „scriitor al cancelariei”, datorită scrisului său caligrafic şi a vastelor sale cunoştinţe, fiind coleg cu liricul Grigore Lazu cu care lucra la aceeaşi masă, şi cu care discuta aprins despre literatură şi se întreceau în compunerea de versuri. Cele mai vechi manuscrise literare ale lui Mihai Eminescu sunt datate şi din această perioadă. Pe 7 noiembrie 1864, Eminescu trece de la tribunal, ca secretar la Comitetul Permanent al Consiliului Judeţean Botoşani, redactând şi transcriind corespondenţa sau scriind procesele-verbale de la şedinţele consiliului. Totuşi la data de 5 martie 1865, Mihai Eminescu demisionează din funcţia de secretar al consiliului judeţean şi pleacă la Cernăuţi motivând: „Avend dorinţa de a urma studiile colegiale la gymnasiul plenariu din Bucovina, mă văd constrâns de a abdica îndatorirelor cerute de la personalul postului de scriitoriu”. Locul unde Mihai Eminescu a fost copist la tribunal este fostul şi actualul sediu al Primăriei Botoşani. Casa în care se află sediul primăriei a fost construită de Enache Codrescu în jurul anului 1800 în mahalaua Vrăbierilor: „... casă de piatră cu două rânduri şi 12 despărţituri sus şi gios cu pivniţă de piatră, deosebit alte odăi de piatră cu patru despărţituri lângă poartă i un hambar i o şură şi un grajdiu, toate acoperite cu şindrilă şi îngrădit împrejur cu zaplaz şi cu despărţitură prin ogradă cu parmalâc şi cu stâlpi de piatră (documentul comisiei de măsurare). Casa este cumpărată la 5 decembrie 1842 de hatmanul Anastasie Başotă pentru suma de 40.000 de lei. În anul 1850, domnitorul Grigore Ghica vizitând Botoşanii, şi văzând că: „…în acest oraş se află lipsă de o casă pentru încăperea instituţiilor administrative şi alte autorităţi”, cumpără casa cu suma de 2.000 de galbeni şi o dăruieşte oraşului Botoşani (Hrisovul de danie din 3 decembrie 1851). În luna octombrie 1864, când Mihai Eminescu se angajează în funcţia de copist la tribunal, în această clădire îşi aveau sediul mai multe instituţii ale oraşului Botoşani: Prefectura, Tribunalul judeţean, municipalitatea, Poliţia şi Comanda de pompieri (Arh. Stat Botoşani - Ds. 252/1864). Localul era la fel ca în 1851, când este donat de domnitor, deoarece nu se mai făcuseră reparaţii, ci numai unele amenajări interioare. Forma clădirii este desenată de inginerul Ştefan Emilian ( prieten apropiat al poetului din perioada ieşeană) de la Universitatea din Iaşi, care a ridicat planul topografic al oraşului Botoşani şi al clădirilor mai importante din oraş. La sfârşitul sec. XIX-lea, clădirea a fost restaurată, s-au înălţat pereţii, s-au modificat uşile şi ferestrele, s-a schimbat acoperişul, dându-i-se o formă mai modernă, care s-a păstrat neschimbată până în zilele noastre. Clădirea adăposteşte astăzi sediul Primăriei Botoşani.
Clădirea Primăriei Botoşani unde a lucrat Eminescu ca practicant-1910 CPI-1945
Astăzi pe faţada clădirii Primăriei Botoşani se află o placă de marmură care aminteşte de trecerea poetului, placă pe care scrie: „Casa dăruită de Grigore Ghica Vodă autorităţilor ţinutale şi orăşeneşti în care a lucrat ca practicant MIHAI EMINESCU - octombrie 1864 - martie 1865”.
Vis-a vis de clădirea primăriei se află teatrul ,,Mihai Eminescu” în faţa căruia se află bustul în bronz al poetului, sculptură de Ovidiu Maitec, din anul 1968. Bustul este amplasat pe un soclu de 1,10 m înălţime pe care este inscripţionat: ,,Mihai Eminescu-1850-1889- Nu credeam să-nvăţ a muri vreodată- Odă în metru antic”.
Carte postala 1932 din colecţie privată.
În fiecare an , pe 15 ianuarie şi 15 iunie se depun coroane de flori la bustul poetului iar teatrul găzduieşte manifestările culturale dedicate poetului. Aici se atribuie premiile anuale pentru cei mai talentaţi poeţi şi pentru cele mai bune poezii. Teatrul a fost construit în anul 1912 de către Societatea pe acţiuni Teatrul ,,Mihai Eminescu” şi a fost opera arhitectului Gr. Cerchez. Inaugurarea oficială s-a făcut în ziua de 21 decembrie 1914 cu spectacolul festiv prezentat de Teatrul Naţional din Bucureşti cu piesa ,,Lorica noastră” şi tabloul alegoric cu tema ,,Sărmanul Dionis”, prezentat de un ansamblu şcolar instruit de Gr. Goilav. Sediul Consiliului Judeţean, unde a lucrat Mihai Eminescu în calitate de „secretariu”, pe 7 noiembrie 1864, se afla în casa lui Petrache Cristea, casă care avea trei nivele şi care era cea mai importantă clădire din oraş. Acelaşi Ştefan Emilian a desenat şi acestă clădire care la primul etaj avea amenajată şi o sală de spectacole, numită „Teatrul Petrache Cristea”, înzestrată cu scenă, două rânduri de loji, parter, galerii şi alte anexe. În această sală au avut loc spectacole de teatru începând din anul 1860. Aici, în această sală au fost date mai multe spectacole de către diverse trupe de teatru conduse de Fany Tardini, Vlădicescu, Popescu etc. Pe această scenă a cântat renumita artistă pariziană Adelina Patti, de la Opera din Paris, în anul 1865. Tot aici este posibil ca şi poetul să fi vizionat multe dintre reprezentaţiile trupelor de teatru. În stagiunea din 1869-1870, antrepriza teatrului a fost acordată actriţei Fanny Tardini. Tot în această sală, la 15 decembrie 1887, trupa de teatru Fany Tardini- Vlădicescu dă o reprezentaţie în folosul poetului bolnav, care nu poate participa la spectacol. Spectacolul a avut loc la iniţiativa Sofiei Frank, soţia primarului, la 19 decembrie 1887. Spectacolul a fost prezentat de către artistul I.D. Ionescu, în urma căruia s-a încasat suma de 646 de lei pentru ajutorarea lui Eminescu. Această clădire, construită la 1860, a suferit multe modificări şi reparaţii şi a găzduit mai multe instituţii de cultură: prima tipografie din Botoşani, una din primele librării, sediul Societăţii „Armonia” şi atelierul primului artist fotograf Jean Belig, cel care l-a imortalizat pe poet, în ultima sa fotografie, precum şi casa copilăriei sale de la Ipoteşti. În ultima perioadă clădirea a adăpostit cinematograful „Melodia” până la regretabila ei demolare, în anul 1983. Ca o ironie a soartei, în anul 1887, Consiliul Judeţean Botoşani, la care lucrase poetul cu 22 ani în urmă, va ezita mult până să-i aprobe o subvenţie de 120 de lei pe lună pentru a avea cu ce să-şi ducă zilele şi să-şi caute de sănătate. Motivul principal, spunem noi, este că fondurile de care dispunea consiliul era foarte mic pentru reconstruirea oraşului mistuit de focul din 3 iunie şi au fost necesare intervenţii la guvern pentru repararea bisericii Uspenia şi a altor instituţii.

Clădirea
,,Petrache Cristea" din Botoşani
Astăzi, clădirea care a adăpostit teatrul,,Petrache Cristea” şi sediul Consiliului Judeţean, unde a lucrat şi Mihai Eminescu nu mai există. Se cuvine, măcar montarea unei plăci cu o inscripţie care să amintească de legătura locului cu poetul.
Un alt local unde s-au dat spectacole de teatru a fost şi casa ,,Sommer” situată pe calea Naţională, vis-a- vis de Biblioteca Judeţeană ,,Mihai Eminescu”. Aici, în anul 1869, a dat reprezentaţii trupa de teatru condusă de M. Pascaly, în care Mihai Eminescu era sufleor. După aceste reprezentaţii M. Eminescu rămâne acasă, urmând să plece la studii la Viena. Această clădire a fost reconstruită aşa cum arăta iniţial şi găzduieşte astăzi cinematograful ,,Clasic”. Pe o plăcuţă de alamă este inscripţionat textul: ,,Octombrie 1998/ 160 de ani de teatru în limba română la Botoşani/ În această clădire şi-a încheiat, în anul 1869, cariera teatrală/ Mihai Eminescu,/ sufleur în trupa lui Mihail Pascaly”.

miercuri, 17 martie 2010

DESPRE GHEORGHE EMINOVICI ŞI SOŢIA SA RALUCA

Fotografie document din colecţia muzeului Ipoteşti- Botoşani










DESPRE GHEORGHE EMINOVICI ŞI SOŢIA SA RALUCA
,,Casa lui Eminovici era gospodărească, pridvor larg cu trepte, odăi cu privire liberă de jur împrejur, soproane, hambare, livadă, tei imenşi”, o descrie George Călinescu.


In satul Ipotesti, judetul Botosani se afla casa memoriala ,,Mihai Eminescu". Prin 1849-1850, Gheorghe Eminovici, boier fiind in anii acestia, a cumparat jumatate din mosia Ipotesti, unde si-a facut casa. Imobilul era alcatuit din trei camere: salonul familiei, biroul tatalui lui Eminescu si dormitorul mamei si surorilor poetului.
In anul 1924, casa de la Ipotesti, nefiind locuită ani de zile, ajunsese o ruină. Abia în anul 1934, casa a fost reconstruită, iar in 1940 s-a inaugurat primul muzeu memorial dedicat lui Eminescu. Aceasta cladire, nerespectand stuctura originalului, a fost demolata si reconstruita in 1979 dupa documentele originale, pe vechea fundatie a gospodariei Eminovici. Mobilierul aflat in casa este parte original, parte provenind din a doua jumatate a secolului XIX.


Capela familiei Eminovici în imagine dreapta.
Bisericuţa familiei Eminovici a fost construită la sfârşitul secolului al XVII-lea (1680), în locul primei biserici de lemn a satului, care data din secolul al XVII-lea. Mama poetului,

În imagine bisericuţa cumpărată de Raluca Eminovici. ( document din colecţia muzeului de la Ipoteşti)
Raluca Eminovici
, a cumpărat această biserică cu 250 de galbeni de la un anume Murgulet, fostul proprietar în anul în care a fost cumpărată şi moşia de la Ipoteşti de către Gheorghe Eminovici, respectiv în 1847. Biserica a continuat să fie lăcaş de cult atât pentru familie, cât şi pentru obştea locului.
.
Gheorghe. Eminovici (n.10-februarie 1812-d.1884)
Se naşte la Cãlineşti (Suceava) tatãl lui Mihai Eminescu, Gheorghe Eminovici, fiul mai mare al dascãlului din Cãlinesti, Vasile Eminovici si al Ioanei Sãrghei. Provenind dintr-o familie numeroasã şi nu prea înstãritã, Gheorghe Eminovici pãrãseşte de timpuriu satul natal. Este, pe rând, scriitor de cancelarie la baronul Jean Mustaţã, apoi administrator al moşiei Dumbrãveni a boierului Balş, care îl ajutã sã obţinã de la domnitorul Mihail Sturza titlul de sluger. În 1841 Eminovici este ridicat la rangul de cãminar. Stabilitatea materialã la care râvnea Eminovici ar fi putut fi în sfârşit obţinutã prin cumpãrarea, în 1847, a moşiei de la Ipoteşti, unde familia cãminarului se va muta definitiv abia în 1857, o datã cu terminarea noii case. Însã mare parte din veniturile moşiei vor fi folosite de Eminovici pentru a asigura fiilor sãi studii liceale şi universitare, costisitoare chiar şi pentru o familie mai înstãrită, aşa încât în 1878, Eminovici este nevoit sã vândã Ipoteştii pentru a-şi plãti datoriile; rãmânând ca administrator al noului proprietar pânã în 1884, anul morţii sale. Crescut la tradiţie şi la Biblie, Eminovici a facut toata viaţa eforturi să se "chiverniseascã" convins fiind ca fetele trebuie sã aibã o dotã frumuşicã, iar pe baieţi i-a îndrumat spre meserii practice, ofiţer.
I.D.Marin, in volumul ,, Eminescu la Ipoteşti" , la pag 69 aminteşte de : ,, Despre Gh. Eminovici, scrie pafarnicul Cost Sion: ,,Şîrb, pripăşit în ţară, după introducerea reglementului, şi ridicat la boierie de către Mihai Vodă". O altă prezentare este a lui Matei, fratele poetului , care a scris că: ,,Gh. Eminovici ar fi fost nepot de fiu, al unui invalid, ofiţer de cavalerie, din oastea lui Carol al XII-lea, regele Suediei, care, scăpnd din catastrofa de la Poltava (1709), se stabilise în oraşul Suceava)".
Tot în acest capitol I. D. Marin scrie:,, Cine cercetează viaţa lui Gh. Eminovici, chiar şi numai în linii mari, are în faţă un exemplar deosebit, un om deştept şi dîrz, care, în lupta cu viaţa, a cunoscut unele succese, dar şi dese înfrîngeri. Fiu de ţărani, pornit în lume cam o dată cu Cezar Birotteau-despre care Honore de Balzac a scris un frumos roman, tînărul Iminovici, fiul dascălului Vasile din Călineşti", (.....) Prin 1837, logofătul Costache Balş , a intervenit la Domnie şi a obţinut deocamdată titlul de sulger. Avînd acest titlu, Eminovici s-a căsătorit la 26 iunie 1840 cu o fată de boiernaş, cu Raluca fiica stolnicului Vasile Iuraşcu. (......) Mai tîrziu după alte intervenţii făcute de boierul Costache Balş, la domnitorul Mihai Sturza, la 12 mai 1841 Gh. Eminovici a căpătat rangul de căminar. (I.D.Marin, Eminescu la Ipoteşti)
RALUCA EMINOVICI (n.1816-d. 1876)
Mama poetului, Raluca Iuraşcu s-a născut la Joldeşti , a treia fiică a stolnicului Vasile Iuraşcu şi a Paraschivei Iuraşcu. Se cãsãtoreşte în 1840 cu Gheorghe Eminovici, aducând o zestre destul de frumoasã, care pãrea sã fie de bun augur pentru tânãra familie. Are unsprezece copii; pe şase dintre ei îi va pierde încã din timpul vieţii sale. Moare în 1876, la Ipoteşti


Raluca Eminovici Timbru din colecţie

Gheorghe Eminovici tatăl lui Mihai Eminescu imagine stânga

Mihai Eminescu este al şaptelea dintre cei unsprezece copii ai căminarului Gheorghe Eminovici, provenit dintr-o familie de ţărani români din nordul Moldovei, şi al Ralucăi Eminovici, născută Juraşcu, fiică de stolnic din Joldeşti. Bunicii săi, Vasile şi Ioana, trăiesc în Călineştii lui Cuparencu, nu departe de Suceava, comuna întemeiată de emigranţii. Gheorghe, primul băiat al lui Vasile, tatăl poetului, trece din Bucovina în Moldova şi îndeplineşte funcţia de administrator de moşie. Este ridicat la rangul de căminar şi îşi întemeiază gospodăria sa la Ipoteşti, în Ţinutul Botoşanilor.

Coliţă editata în anul 2000 din colectie personală. In imagine Raluca şi Gh. Eminovici, Iosif Vulcan, Mihai Eminescu si Veronicla Micle.