Expozitie dedicata zilei de 8 Martie

Expozitie dedicata zilei de 8 Martie
Materialele care apar pe acest blog aparţin autorului şi nu se pot reproduce fără acordul acestuia. Toate textele expuse pe acest site sunt protejate, potrivit Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor si drepturile conexe. Imagini din zonele pe care le-am vizitat.

marți, 26 iulie 2011

FEMEI CELEBRE- Prima miss Romania-




Prima Miss România, a împlinit vârsta de 101 ani. În urmă cu 83 de ani, Aurelia Soci a fost aleasă Miss, la Braşov, fiind astfel prima ,,cea mai frumoasă" tânără din ţară.
,,Aurelia Soci s-a născut în 1910, la Braşov, într-o familie de vechi negustori de mătăsuri. Chiar dacă părinţii ei au divorţat atunci când avea numai 8 ani şi a fost crescută de o mamă vitregă, Braşoveanca a absolvit Liceul Johannes Honterus, după care a studiat pianul, pictura şi limbile străine la Institutul Maicelor Ursuline din Sibiu".
„Mama a fost şi este un om echilibrat, o femeie cu viziune a vieţii foarte sănătoasă, o persoană care nu a fost vreodată invidioasă. Mă bucur că o aniversăm din nou şi că este sănătoasă", a spus fiica ei, Monica Sandu.
Cea mai frumoasă braşoveancă


Centenara îşi aminteşte, cu nostalgie, că a ajuns să fie aleasă cea mai frumoasă femeie a oraşului de la poalele Tâmpei, în anul 1928, şi asta dintr-o pură întâmplare. „M-a rugat o prietenă să merg cu ea să se înscrie la concurs. Când am ajuns acolo, cei din comisie m-au întrebat de ce nu mă înscriu şi eu, după care chiar au insistat. Am acceptat şi aşa am ajuns să fiu aleasă Miss Braşov. Dar asta a fost aşa de demult... Fosta-i lele când ai fost, vorba aia", râde centenara. După ce s-a bucurat de tinereţe, pentru mai bine de doi ani, Rica a fost profesoară de muzică la un liceu din Săcele. Şi-a oprit însă activitatea de dascăl în 1935 când s-a căsătorit.
După numai 7 ani de căsnicie, femeia a divorţat, moment în care fiicele ei, Minerva şi Monica, au fost despărţite. Minerva, cea mai mică dintre ele a rămas cu ea şi este cea care o îngrijeşte şi astăzi, pe când Monica a fost crescută de tatăl ei. După divorţ, Aurelia Soci s-a angajat ca secretară la Uzina Tractorul, de unde a ieşit la pensie după 27 de ani de activitate.
Secretele unei vieţi de basm
,,Întrebată care este secretul longevităţii sale, doamna de 101 ani a răspuns: "Omul în primul rând trebuie să fie bun, bunătatea ţi se citeşte pe faţă", a afirmat Aurelia Soci, adăugând că îşi respectă orele de somn, că iubeşte muzica şi îi place foarte mult să-i ajute pe cei nevoiaşi - toate lucruri, consideră ea, care au ţinut-o în viaţă atâţia ani" a prezentat emisiunea Acces Direct.
Aurelia Soci, „Rica", aşa cum îi spun apropiaţii, este plină de viaţă şi cântă şi astăzi la pian. Braşoveancă şi-a sărbătorit frumoasa vârstă de 101 de ani alături de cele două fiice, Minerva şi Monica, precum şi de alte rude sau persoane apropiate.
Rica spune că a ajuns la această vârstă, pentru că a ştiut mereu să zămbească, să fie cumpătată şi să respecte, cu stricteţe, orele de somn.
Acum, la 101 de ani, fosta Miss Braşov este încă în formă. Secretele ei spune că sunt: mesele echilibrate, respectarea orelor de somn, plimbările prin natură şi muzica. Alţi trei aşi pe care i-a avut în mânecă de-a lungul vieţii au fost: calmul, buna organizare şi optimismul. „Mama niciodată măcar nu îşi iese din fire. A primit de toate de la viaţă, dar le-a primit ca pe ceva normal şi nu a disperat. A căutat soluţii şi optimismul a caracterizat-o o viaţă întreagă", spune fiica ei, Minerva Timariu. Nici faptul că Miss Braşov 1928 provine dintr-o familie de longevivi nu poate fi ignorat. Rica Soci spune că unchiul ei a reuşit să ajungă la vârsta de 100 de ani, iar sora ei a trăit până la 96 de ani.
Pianistă desăvârşită

Pianul, marea pasiune a vieţii ei continuă să îi aducă zâmbetul pe buze şi astăzi. Cu toate că nu mai vede bine datorită unei boli pentru care nu există vindecare, Rica îşi mai încântă din când în când vecinii cu acorduri de pian.
Singurul regret al existenţei sale de un secol este că fiicele ei nu i-au oferit veselia şi surâsul vreunui nepot. Tot ce îşi mai doreşte acum este: „să cad precum arborii, direct din picioare. Să nu fiu nevoită să zac la pat, să îi chinui şi pe cei de lângă mine", a încheiat Aurelia Soci.
Foto: Bogdan Crăciun
http://www.adevarul.ro/locale/brasov/FOTOGALERIE_Miss_Brasov_1928_a_implinit_101_ani_0_523147955.html
DESPRE FRUMUSETEA FEMININA- FRUMUSETEA FEMEII APRECIATA DE SCRIITORI CELEBRI accesati
http://emancipareafemeii.blogspot.com/2009/05/despre-frumusetea-femeii.html


Frumuseţea nu se poate dobândi; ea este
pretutindeni recunoscută şi contează adesea
mai mult decât averea şi talentul; ea nu are
nevoie decât să se arate pentru a izbândi şi
nu i se cere altceva decât să existe.
citat (,,Despre frumusete” , Balzac)

Când Natura se hotărăşte să zămislească o
făptură cu adevărat frumoasă, pare să-şi
dea silinţa să o facă desăvârşită. Cine nu
iubeşte cu toate cele cinci simţuri ale sale o
femeie frumoasă, n-a învăţat să preţuiască cea mai îngrijită şi mai aleasă lucrare a naturii.
citat,,(Despre frumusete”, Din înţelepciunea spaniolă)

duminică, 10 iulie 2011

MARIA MOISOIU-,,PASAGERĂ-N TRENUL VIEŢII”

De Sânziene, o nouă lansare de carte
–POEME-
MARIA MOISOIU-,,PASAGERĂ-N TRENUL VIEŢII”
Muzeograf Steliana Băltuţă
Pe 24 iunie 2011, orele 10 a fost zi de sărbătoare în Sala de Festivităţi a Muzeului Judeţean Botoşani.
Sărbătoarea a fost amplificată de prezenţa la Botoşani a colegilor de Facultate ai doamnei Maria Moisoiu, cărora autoarea poemelor le-a făcut o surpriză şi un dar, o plăcută reîntâlnire peste ani, a unei generaţii, aici în ,,Ţara de Sus” locul de naştere al atâtor mari personalităţi româneşti, Mihai Eminescu, Nicolae Iorga, Ştefan Luchian, George Enescu, Octav Băncilă, Grigore Antipa, Octav Onicescu, aşa cum afirmă şi Dumitran Frunză, care semnează prefaţa cu titlul ,, Tainile lumii, visul şi gândul”.
Volumul de poeme a apărut la Editura ,, Agata” din Botoşani şi a fost lansat de către distinsa doamnă Dana Pietraru, în sală fiind colegii de Facultate ai autoarei, membri ai familiei, muzeografi, public botoşănean, şi nu în ultimul rând, reprezentanţi ai Editurii cu însuşi directorul Ion Istrate.
Poemele sunt grupate în VI capitole: ,, Copilăria neştearsă amintire” , ,, Tinereţea, o intensă trăire”, ”Pe căile vieţii”, „ Un vânt la răscruce”, „Dialog între generaţii”, ,, Mea culpa”.
Noua apariţie editorială fiind lansată într-un cadru ales, şi chiar în ziua de Sânziene, autoarea poemelor a ales pentru momentul potrivit să recite ,, Legenda sânzâienelor dedicată (colegilor de liceu şi Facultate) ai domniei sale, aflată în primul volum publicat, ,, Legenda satului de altădată”,tot la Editura ,, Agata”, Botoşani.
,, O floare dintre sutele de frumuseţi perene
s-arătă privirii în pragul sărbătorii de Sânzâiene.
Într-un un mix ameţitor de culori şi miresme
Vesteşte naşterea unui sfânt în vară, devreme.

Are nuanţa programată cu pricepere de natură.
Apare-n galben auriu, ca polenul, în coloratură.
Cu delicateţe, ţese un covor cu florile câmpului.
împestriţat cu paleta vie a culorilor anotimpului.

În preajma satului Busuiceni, pe străvechiul câmp,
floarea are putere ce vine din istoricul timp.
Acolo, sânzâienele cresc şi-nfloresc ca-n legendă
şi farmecul lor din neam în neam se perindă”.
(….)

Sala Muzeului unde s-a desfăşurat lansarea, a avut două simboluri ale satului, expuse privirii participanţilor: un lăicer pentru interiorul locuinţei tradiţionale, având ca decor ,,vrâste” (dungi) stilizare a câmpurilor înverzite, a asfinţitului roşu de soare peste deal, şi a nopţii întunecate, căzută peste satul adormit după o zi de muncă, şi al doilea simbol, au fost florile de sânziene, prinse în buchete galbene, peste culorile lăicerului, la dorinţa Mariei Moisoiu, regina zilei de sărbătoare.
Pe toată durata prezentării, în încăpere a plutit mireasma de la florile expuse, dar şi de la buchetul mare, pregătit ca dar pentru cei prezenţi.
Această zi din luna iunie, apare în Vieţile Sfinţilor ca Pomenirea Naşterii Cinstitului Slăvitorului Prooroc înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan.
În calendarul popular, ziua de 24 iunie este înscrisă ca ,,Sfântul Ioan de vară; Sânziene; Ziua Soarelui; Amuţitul cucului; Naşterea Sf. Ioan Botezătorul; Aducerea moaştelor Sf.Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”.
,,Sânzienile reprezintă momentul de cotitură al verii către iarnă, finalul muncilor agricole şi pregătirea pentru strângerea recoltelor (secerişul, culesul legumelor, al fructelor, al viţei de vie)”
,, Cucul cântă numai de la Buna vestire până la Sânziene”.
În credinţa veche populară această zi trebuia ţinută, pentru a feri recolta de grindină şi furtuni. Tot acum se culegeau plante de leac. Dacă te încingeai cu cicoare şi pelin nu te durea mijlocul.
,,În anul 1402 domnitorul Alexandru cel Bun, a trimis să se aducă de la Cetatea Albă la Suceava, moaştele Sf.Mare Mucenic Ioan cel Nou şi le-au aşezat în Sfânta Mitropolie, fiind tot în 24 iunie. Apoi, după mutarea domniei şi Mitropoliei la Iaşi, au fost duse şi moaştele acolo. Prin anul 1686, din pricina năvălirilor tătărăşti, în vremea mitropolitului Dosoftei, sfintele moaşte au fost mutate în ţara leşească şi abia pe la 1783, după 97 de ani s-au îmtors la Suceava, unde şi acum, an de an este pelerinaj şi se sărbătoreşte această zi”.
Bine aleasă pentru lansarea volumului de poeme,24 iunie este o zi binecuvântată pentru autoarea Maria Moisoiu, o zi binecuvântată pentru creştinii ortodocşi, o zi încărcată de semnificaţii pentru viaţa satului, a fost o zi de bucurie, de mulţumire sufletească, o zi de adevărată sărbătoare, şi încântare pentru cei prezenţi.

sâmbătă, 9 iulie 2011

,, LUNA SĂNĂTĂŢII ÎN BOTOŞANI, iulie 2011"

Direcţia de Sănătate Publică a judeţului Botoşani şi Asociaţia ,, EDU-SAN" Botoşani în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoşani, Muzeul Judeţean Botoşani, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Centru de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Botoşani, Grupul Şcolar Postliceal ,, Prof. Dr. Doc. Enescu Longinus" din Botoşani şi Asociaţia pentru Sănătate, Educaţie şi Familie (ASEF) Botoşani, au organizat la Muzeul Botoşani
,, LUNA SĂNĂTĂŢII ÎN BOTOŞANI, iulie 2011".
La Direcţia de Sănătate Publică Botoşani au fost prezentate în perioada 4-8 iulie,
,, Expuneri medicale pe teme actuale, de larg interes"
,,Cursuri de nutriţie vegetariană"
,,Planul de 5 zile de abandonarea fumatului"
iar la Muzeul Judeţean Botoşani ,, Conferinţa de terapii complementare"
În Parcul Eminescu a fost montat un cort pentru verificarea tensiunii arteriale.
La Stadionul Municipal s-a organizat ,, Aleargă pentru sănătatea inimii tale"



Din program:
.Vineri 8 iulie.
10.00. - Deschiderea oficială a Conferinţei de terapii complementare
15.00. -Entomoterapia şi perspectivele ei Dr. CIUHRII Mircea Insectfarm SRL Bucureşti
15.30. -Miracolul vindecător Ganoderma PRODAN Alina&Daniel
16.00. -Despre terapiile cu turmalină şi SBA pe bază de uleiuri MANOLIU Cecilia
16.30. -Principiile Falun Dafa: Adevăr - Compasiune - Toleranţă CIUBOTARU Arthur Falun Dafa
17.00. -Lumea iubirii şi 2000 de ani de (ne)credinţă Astrolog DORNEAN Constantin
17.30. -Scopul coborârii fiinţelor în trup, suflet şi aură de român GÎSCĂ Eugen-Nicolae
18.00. -Terapia prin iubire Prof. Univ. Dr. STĂNCIULESCU
18.30. -Nutriţie şi frumuseţe Arhit. designer Dr. POENARU Aritia Arhit.
19.00. -Terapia ELF COHAL Gheorghe "QM Electronic" Bucureşti
19.30. -Entomoterapia şi perspectivele ei Dr. CIUHRII Mircea Insectfarm SRL Bucureşti


Sâmbătă 9 iulie .

Lumea iubirii şi 2000 de ani de (ne)credinţă Astrolog DORNEAN Constantin
Entomoterapia şi perspectivele ei Dr. CIUHRII Mircea
Miracolul vindecător Ganoderma PRODAN Alina& Daniel
Proprietăţile terapeutice ale turmalinei HAGIU Florica
Principiile Falun Dafa: Adevăr - Compasiune - Toleranţă CIUBOTARU Arthur
Vindecare şi autovindecare (meloterapie, cromoterapie, sugestie) POPESCU Liviu
Scopul coborârii fiinţelor în trup, suflet şi aură de român GÎSCĂ Eugen-Nicolae
Terapia prin argint coloidal FODOR Mariana
Su Jok de bază SÎRBU Cristinel
Duminica 10 iulie-2011
11.30. -Terapia ELF COHAL Gheorghe "QM Electronic" Bucureşti
12.00. -De la homeopatia exogenă la rezonatorul biofotonic Prof. Univ. Dr. STĂNCIULESCU Traian
12.30. -Evaluarea rezonanţei omului cu mediul de viaţă Arhit. designer Dr. POENARU Aritia Arhit.
13.00. -Suplimentele biologic active (SBA) Tianshi din China MANOLIU Cecilia
13.30. -Produsele SanoVita HRIŢCU Mariana SanoVita
14.00. -Iubirea cu frică atrage pedeapsă! Dr. ICHIM Mihaela C. de homeopatie "Remediu" Iaşi

19.00. -Paşii Su Jok Dr. POSTOLACHI Iulia C. de cercetări med. ONNURI Su Jok
19.30. -Gimnastica medicală Tai Chi - Su Jok Dr. POSTOLACHI Iulia C. de cercetări med. ONNURI Su Jok
Calea spre ceruri - meloterapia Prof. Drd. CONSTANTINOVICI Cătălina
Terapia ELF COHAL Gheorghe

miercuri, 6 iulie 2011

Scriitoarea si poeta Adela Popescu



La ediția a X-a a ,,Teiului de Aur și Teiul de Argint'', scriitoarei Adela Popescu i s-a acordat Premiul EMINESCU, Diplomă în Rang de Excelență și Medalia ,, Teiul de Aur" si Diploma în rang de excelenţă şi medalia Eminescu ,, TEIUL DE AUR” a primit-o si Sumiya Haruya- Japonia

ADELA POPESCU

S-a născut în comuna Beuca Județul Teleorman, la 7-02-1936, din părinți învățători.
A început școala în 1942, în comuna natală, apoi a continuat în comuna Radna și în orașul Lipova, județul Arad, iar din 1948 în București, la Școala nr. 42 și la Centrul Școlar azi Colegiul Național ,, Iulia Hașdeu,,.
În 1953, la 17 ani, a debutat cu poezia ,, O picătură'' , în revista lunară Tînărul Scriitor 3-4, iar pentru a doua poezie, publicată în numărul următor al revistei, a obținut un premiu la Concursul Literar Internațional, organizat de Uniunea Scriitorilor, cu prilejul celui de al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților de la București.
În 1959 a absolvit Facultatea de Filologie din București, împreună cu soțul ei, viitorul scriitor și om politic George Munteanu.
Din 1994 este membră a Uniunii Scriitorilor. A publicat poezii, în revistele Contemporanul, Romănia Literară, Viața Romanească, în țară dar și în străinătate în Grecia, Italia, Iugoslavia, Suedia, USA, fiind inclusă în cateva antologii romanești și străine.
În 1975 i-a apărut prima carte, bilingvă, în romană și în franceză, la Paris la Editura Saint-Germain-des-Pres.

În 1992 i-a apărut a doua carte, Between Us? Time/Între noi? timpul, la Editura Moonfall Press, din Washington D.C.
În anul 1998 a apărut a treia carte, Între noi- timpul, la Editura Eminescu din București colecția Amphion
În 2003 i-a apărut a patra carte, Watashitachi no aida ni-toki/ Între noi timpul, la Editura Michitani din Tokyo. Este primul volum de poezie romanească și bilingvă, spațiul nipon.


Aceasta a patra editie bilingva, romano-japoneza, contine alaturi de poeme deja publicate si poeme noi, numarand in total 72 poezii. "Exista astfel patru editii ale scrierilor deja publicate, care ne dau sentimentul unei opere unice, crescand continuu, cumulativ", notează in postfata cărții Sumiya Haruya, laureat al Marelui Premiu Japonez pentru Traduceri si al Fundatiei Culturale Romane, pentru intreaga activitate. Prima editie a volumului Intre noi – timpul a aparut la Paris (15 poeme), o alta la Washington (25 poeme traduse și recitate de traducătorul japonez Sumiya Haruya) si abia o a treia editie a fost publicata la Bucuresti (53 poeme). Intr-o Schită de autoportret, autoarea explică misterul celor patru volume care poartă acelasi titlu, dar si "mandria pentru limba romana cea frumoasă.

NE TREBUIA UN TEATRU IN FIECARE ZI

,,Ne trebuia un teatru în fiecare zi, -
decoruri si costume,
nimicurile mii,
si sã jucãm iubirea
bezmetici si convinsi,
pânã chemati la rampã
ieseam mãreti si ninsi.

Dar n-am stiut iubirea
s-o travestim si nici
s-o tulburãm în vaste feerii...
Rãmânem dar, de-a pururi,
aceleasi inimi mici
Si stingheriti în haine
prea mari pentru copii".
ÎNTRE NOI - TIMPUL

,,Si te iubesc acum când nu mai am
cuvinte norocoase sã te cheme,
când între noi stã timpul ca un geam
Si ne privim tãcuti ca în portrete...

As vrea sã râd cum râde-un diamant
Si-as vrea sã te prefaci nepãsãtor,
dar peste umãr cupe sã ciocnim,
s-aprindem întunericul, sã fim

ca-ntr-un tablou celebru de Rembrandt..."

Soțul Adelei Popescu George Muntean (n. 17 noiembrie 1932-d.1 iunie 2004), comuna Bilca, județul Suceava; a fost un scriitor și om politic român, care a candidat la președinția României în anul 1996, din partea Partidului Pensionarilor.
S-a căsătorit, din 8 martie 1956, cu poeta Adela Popescu, absolventă a Facultății de Litere din București.
In anul 2008 ii apare la Editura Palimpsest din Bucuresti cartea intitulata ,, A fost odată George Munteanu" , alcatuită în memoria soțului ei decedat la 1 iunie 2004. Cartea cuprinde 115 devotiuni semnate, împletite cu 22 de scrieri semnificative ale lui George Munteanu, un CD de pe care poate fi ascultat discursul pe care l-a rostit la 75 de ani de la Marea Unire.
In anul 2010 i-a aparut a 5-a carte, sub aripa editurii Anima din Bucuresti. La 22 octombrie 2003, la Salonul Internațional de Carte Romanească, organizat la Iași de către Biblioteca Județeană ,, Gh. Asachi,, i-a fost decernat ,, Premiul pentru Poezie" , pentru ediția bilingvă romană japoneză, Între noi timpul (președintele juriului Constantin Ceopraga) În același cadru, Institutul Național pentru Societatea Culturală i-a acordat Adelei Popescu,, Diploma de Excelență și Ordinul Cultural Mihai Eminescu" pentru același volum.
În 25 martie 2004, la Craiova, Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Dolj, Guvernul Romaniei, Ministerul Culturii și Cultelor și Revista Lamura i-au acordat Adelei popescu premiul ,, Alexandru Macedon" pentru performanța de a fi primul poet roman publicat în Țara Soarelui Răsare. În februarie 2011, cu ocazia împlinirii varstei de 75 de ani, Uniunea Scriitorilor din Romania și Asociația Scriitorilor București i-au acordat Adelei Popescu ,, Diploma de Merit" pentru activitatea sa deosebită în promovarea literaturii romane vreme de mai multe decenii și pentru valoarea recunoscută a operei sale.

DESPRE ADELA POPESCU
Adela Popescu, în contrast, chiar în contradictoriu cu atitudinea aproape generală a poeziei europene de astăzi, cultivă o poezie care tinde către esențe și le atinge.... (Al. Philipide)
Eu te asociez, în sfera trăirilor mele autentice, cu acea inefabilă, prin delicatețea ei, Adela a lui Ibrăileanu....O poezie de o încărcătură vibrație ca într-un brandeburg de Bach. Emoționant. Te îmbrățișez, precum Bach îmbrățișa marile sensuri ale lumii (George Pașcu)
Adela Popescu este autoarea unei singure cărți, inconfundabile, care a avut odată 15 poeme, apoi 25, pe urmă 53, acum 72. Probabil că aunci cand se vor aduna 100, cineva o va traduce în chineză sau în arabă. Vor rămane, oricum 100 de poezii frumoase precum această închinare care s-ar cuveni rostită în toate limbile pămantului.(Andrei Nistorescu)
NELINIȘTE

Doamne, mă uit
la mîinile mele subțiri:


cînd am ridicat muntele acesta semeț
care nu mă recunoaște?

Mă uit la pleoapa mea
Fragilă ca o petală:
cînd am ridicat din mare
soarele acesta orbitor
care mă pîrjolește?

Unde e, Doamne duminica noastră
răsplătitoare atîtor minuni pămantești,
egală Odihnei Tale Cerești
după facerea lumii acesteia
nedesăvîrșită în vecii vecilor?.....

marți, 5 iulie 2011

Volumul de poezii ,,Poezii pentru toate vârstele", vol I, autor Maria Cozmici Cojocariu


La concert
,,Cu gândul la ,, băiet"
Mă pierd printre mulţime,
Şi-mi caut locul, discret,
Să fiu mereu cu tine.

Şi gongul nu vorbeşte,
Şi tace ca un mut,
Mă fieb în nerăbdare
Şi-aş vrea să te ascult.

De-odată se aude,
Un,,bang" şi doar atât.
Cu toţii se grăbesc,
Spre locurile ştiute.

Şi creşte-ncet, încet,
Şitotul se aprinde,
Este ceva sublim,
Este ... fără cuvinte


Deodată... apari tu,
Ca un vulcan, măreţ,
Cu vocea clocotitoare,
Eşti dârz şi îndrăzneţ.

Şi publicu-n picioare,
Te aplaudă mereu,
Aş vrea ca să le spun,
Că eşti băiatul meu....

Dar tac. Cu tine mă mândresc
Şi-n gândul meu ascuns,
Te pup de mii de ori
Şi îţi mulţumesc
! "
(poezie publicată în volumul I
,, Poezii pentru toate vârstele",
Editura LAOCOON, Botoşani 2010)



Finalul


,,Dacă, din simplă-ntâmplare,
Din curiozitate, poate,
Veţi citi aceste rânduri
Pătrunzând ale mele gânduri,




Citiţi şi mă judecaţi,
Scrieţi mai bine ca mine,
Criticaţi dacă puteţi,
Numai laude nu-mi daţi.

Nu sunt meşter al vorbirii
Sunt o simplă profesoară
Încercând s-aştern pe foaie
Gândurile-n fapt de seară.


Doar un lucru vă mai rog,
Respectaţi acest caiet.
Fiindcă-n el, veţi observa,
Este-al inimii secret."
(Poezie publicată în volumul I, Editura LAOCOON,
Botoşani , 2010, autor Maria Cozmici Cojocariu)

Volumul de poezii ,, Poezii pentru toate vârstele", autor Maria Cozmici Cojocariu, Botoşani




Din volumul de poezii ,, Poezii pentru toate vârstele” autor prof. Maria Cozmici Cojocariu, citim:
NECAZURILE
,,Cu necazul stau mai bine.
Nu-i dau importanţă mare.
Când s-apropie de mine
Nu-l mi-l spun la fiecare.
Şi-ncerc pe căi domolite
Să-l rezolv încet, discret.
Şi cu faptele-mi cinstite
Mă duc la necaz, direct.

Nu stau mult pe gânduri duse,
Căutând pe cât se poate
Să-mi alung tristeţea-n vise
Şi-apoi, iar mă pun pe roate".





Despre mama, autoarea o descrie în poezia
De ziua mamei
,,Cu ochi albaştri şi păr lung,
De-a corbului culoare,
Eşti ca o zână din poveşti
Frumoasă, ca din soare.

Şi tenul tău cel alb şi fin
Şi neted ca o coală,
Înaltă şi subţire-n boi,
Cu firea ta domoală....

Eşti Cosâzeană pe pământ
Şi-n fapte ca-n poveşti
Născând cei treisprezece fii
Şi vrednică să-i creşti....

Nu te-ai lăsat nici doborâtă,
Şi nici învinsă de necaz.
Luptând mereu cu greul vieţii,
Şi cugetul tău treaz".

Poezie dedicată părintelui Ştefan Holban, preot Cătămăreşti Deal

ŞTEFAN
Pentru Ştefan, nume sfânt
Nume- cel predestinat
Am păstrat în suflet pace,
Respect necondiţionat.

Mi-a fost dat să întâlnesc
Un om bun cu suflet mare,
A sa voce răsunând
Mai departe în zare.

Iar părintele Holban,
Pe furtună,vânt sau ger,
Puse umărul la muncă
Fiind pentru mulţi model

Şi sărac ca nimeni altul
Dar cu sufletul bogat,
Deseori ca să-i împace
Pe toţi oamenii din sat.

Şi muncind cu mic cu mare
Cu părintele la fel
Reuşind ca să clădească
O biserică model.

Şi acest preot, mare Om,
Şi iubit de toţi din sat
S-a gândit de mult la nume
Ce i-a fost predestinat.

Iar biserica cea nouă
Din Cătămăreşti-Deal
Poartă cu drag acest nume
Cel de Ştefan-moldovean.
(....)
Cei ce poartă acest nume,
Fire mândră, iubitori
Nu uitaţi, zău, niciodată,
De-acel Ştefan, ce din zori

Cu-a sa oaste de viteji,
La hotarul ţării, scut,
Mare Om şi mare Domn,
Cu-al său braţ, mereu temut,
Ca un leu stătea de strajă
Să nu-i calce nimeni glia.
(....)Poezie scrisă Cătămăreşti-Deal,22-02-2011,ora 5 diminiaţa.

Despre lansarea cărţii ,, Mărturisiri Târzii" şi ,,Poezii pentru toate vârstele", autor Maria Cojocariu.

Spectacol complex dedicat unei personalităţi speciale a Botoşanilor:
prof. Maria Cojocariu

,,In prelungirea manifestărilor închinate Zilei Invăţătorului a avut loc la Casa Corpului Didactic o activitate specială prin care a fost sărbătorită împlinirea unei vârste rotunde de către doamna profesoară de canto Maria Cojocariu care şi-a lansat cu acest prilej trei cărţi intitulate: Poezii pentru toate vârstele, volumul I şi II şi Mărturisiri târzii. Cruci şi Răscruci. După cuvântul de început rostit de preotul Ştefan Holban, sărbătorita mi-a făcut cinstea de-a mă invita la cuvânt spre a-i prezinta cărţile nou apărute. Am început prin a releva profilul personalităţii autoarei, aşa cum este cunoscută ea de concetăţeni şi, mai ales, aşa cum transpare din paginile cărţilor cu un pronunţat caracter memorialistic, drept o persoană de mare calitate care ar fi putut fi o vedetă de rang naţional, dar a optat să fie consoarta şi colaboratoarea devotată a acelui mare animator al muzicii corale botoşănene, profesorul Gheorghe Cojocariu, împreună cu care a dus faima Botoşanilor în patru zări.
Am subliniat calitaţile de povestitor şi autor de text literar autentic pe care le relevă aceste cărţi şi care se adaugă la cumulul de merite deja dovedite, arătând că autoarea este o personalitate de valoare a spaţiului botoşănean. Subiectul îmi era familiar deoarece am trăit dimpreună cu familia profesorilor Cojocariu acele vremuri de iureş creativ intens când exista realmente pasiune autentică pentru universul eminescian şi interes din partea unui public foarte numeros ataşat marii sale parsonalităţi ce a marcat spaţiul botoşănenan prin însemnele nobleţii sale. Am fost aici atunci când profesorul Ghiţă Cojocariu, cum îl apelau cei familiari în semn de afectuoasă preţuire, compunea zeci de piese muzicale pe versurile Poetului (peste optzeci de imprimări în fonoteca de aur a radio-ului şi televiziunii) şi când realiza adevărate edificii corale somptuoase, mai întâi din vocile elevilor Liceului pedagogic şi apoi dintr-un număr mai larg de talenaţi interpreţi ce au format marea Corală George Enescu care nu o dată şi-au demonstrat virtuţile pe scenele ţării, chiar şi pe aceea a Ateneului Român, interpetând, de pildă, Simfonia a XI de Beethoven, adică atribuind corului capacităţi orchestrale multiple spre uimirea melomanilor şi, mai ales, spre entuziasmul lor care numeau acesta nu un cor ci “un miracol al Botoşanilor”. Nu o dată am realizat împreună la Ipoteşti, în acele ediţii superbe ale Zilelor Eminescu – eu fiind pe atunci muzeografa Ipoteştilor -, lucruri de neuitat pentru mulţii participanţi de elită, sau pe scena Teatrului Eminescu pe care l-am condus mai apoi, în spectacole pe care mă străduiam să le fac cât mai impresioante iar corul dirijat de maestrul Cojocariu ridica ştacheta evenimentului la cote incomparabile. Cunoscând, aşadar, de atât de aproape lucrurile evocate acum în aceste cărţi ale autoarei de acum, am putut releva faptul că acel fenomen miraculos care a stârnit atâta admiraţie constituia nu doar rodul activităţii unei persoane, ci a unei adevărate instituţii familiale, sau cum s-ar spune azi, “asociaţia familială” a profesorilor Maria si Gheorghe Cojocariu căci toată această operă de creaţie grandioasă s-a realizat de către amândoi, dar doamna Maria (Mamaria, cum îi spum cei afectuoşi!) a fost mereu discretă şi ocrotitoare, şi nu în ultimul rând, teribil de vrednică, asigurându-i soţului său şi celor trei fii care azi cântă pe mari scene (mezinul în Germania!) arii din opere clasice universale, climatul propice manifestării artistice. Cartea de mărturisiri târzii, alcătuită cu o uluitoare stăpânire a memoriei, demonstrează încă o dată acest adevăr pe care îl ştiam de atâta vreme, dar mai mult de atât, ea are darul de tăia adevărate inserţii în istoria acestui spaţiu geografic, bântuit de năpastele viiturilor vremii, ce-au produs traume adânci în destinele individuale (ea fiind mereu, toată copilăria sa “Fata Refugiatului”, până când a reuşit prin uluitoarele sale performanţe şcolare să transforme această poreclă în renume şi să confere blazon de nobleţe acestui apelativ ). Obicieuri ale sătenilor de altădată, deprinderi culinare şi gospodăreşti, informaţii etnografice, mentalităţi şi concepţii din lumea satului de odinioară sunt adunate cu mână sigură în aceste pagini, după cum şi capitolele dedicate unor apropiaţi ai săi se constituie în adevărate portrete literare de toată frumuseţea şi mai ales, făcând din carte o atracţie captivantă cum se întâmplă numai celor cu adevărat dotaţi pentru scrisul literar, chiar dacă tema abordată este una deschis autobiografică şi fără nici o cosmetizare ficţională. De fapt, această carte, doldora de amintiri şi de imagini fotografice ale timpului trecut, este o cronică a unor lucruri ce nu trebuiau uitate şi pe care autoarea le-a salvat şi depozitat în acest fel, mai adăugându-şi un merit la cele deja acumulate în timp.
Cărţile de poeme se rostuie ca un pandant liric al textului în proză, având oarecum acelaşi resort de instituire cu acela al liricii folclorice de odioară, izvorâte din irepresibila tensiune a rostirii inspirate de stările trăite de autorii, atunci anonimi, acum denominate de semnătura acestei personalităţi nu îndeajuns de preţuită de comunitatea noastră pe măsura meritelor în durată. Rostind aceste lucruri, am avut din nou revelaţia faptului pe care nu o dată l-am enunţat fie în scris fie în rostire, că o localitate, un oraş, nu e doar o adunătură de străzi şi case, ci şi o comunitate spirituală cu relief axiologic, cu valori şi stări specifice şi mai ales, cu capacitatea de-a recunoaşte şi asuma aceste valori, de-a le ştii răsplăti pe măsură şi depozita într-un sanctuar de patrimoniu, nu numai după ce acei oameni nu mai sunt.
Altminteri, atunci când, dimpotrivă, oamenii de valoare sunt nu preţuiţi şi răsplătiţi, ci chiar persecutaţi, invidiaţi atroce, marginalizaţi şi subminaţi, cum se întâmplă, vai, atât de adesea, acel loc îşi pierde relieful spiritual şi devine doar o adunătură de locuitori fără nimic care să-i coaguleze şi să le justifice mândria apartenenţei la acest loc ce devine unul scăldat într-o miasmă nocivă. Unele din aceste aserţiuni au fost preluate şi întărite şi prin alte argumente de către directorul Teatrului Mihai Eminescu, jurnalistul Traian Apetrei, care a propus să i se confere doamnei un titlu de recunoaştere din partea oraşului, poate chiar cel de cetăţean de onoare.
La toate acestea s-a adăugat un adevărat program artistic bogat şi variat, susţinut de câţiva dintre numeroşii elevi de diferite vârste ai doamnei profesoare, de la liceele unde a predat sau de la Şcoala Populară de Artă. Astfel, au cântat sau au recitat: Corala Lyra, dirijată de Dragoş Boicu (care a interpretat două dintre piesele eminesciene semnate de regretatul Gheorghe Cojocariu, reiterându-le în acest fel valoarea perenă), Constantin Lupu şi formaţia sa, Cornelia Ciobanu, Dan Dobos, Ilie Caraş, Mugurel Mogoş, dar şi copiii Codruţa Barariu, Mihai Enache, precum şi familia Crăciun din Dorohoi, mamă şi fiică, ş.a., toate fiind înserate printre lecturile autoarei din cărţile sale, urmate şi de câteva piese muzicale în interpretarea sa. Buchete mari de flori, aplauze călduroase, autografe etc, alte insemne al mometului aniversar au pigmentat sărbătoarea care a fost, de fapt, un adevărat spectacol, special şi original, ce putea fi prezentat foarte bine şi pe pe scena Teatrului Eminescu, ceea ce directorul teatrului a şi relevat, invitând la repetarea evenimentului în viitoarea stagiune ca un spectacol în sine în beneficiul unui public mult mai numeros şi, nu în ultimul rând, a autorităţilor datoare a cunoaşte şi preţui autenticele valori ale acestui ţinut".
Lucia Olaru Nenati scriitoare, doctor in stiinte filologice.
Despre doamna Maria Cojocariu botosaninews accesati
http://botosaninews.ro/59177/cultura/spectacol-complex-dedicat-unei-personalitati-speciale-a-botosanilor-maria-cojocariu/

luni, 4 iulie 2011

lansare carte ,, Mărturisiri târzii (Cruci şi răscruci), autor Maria Coznici Cojocariu-Botoşani, 30-iunie- 2011


,,Punând acest subtitlu, cred că autoarea s-a gândit la cei dragi, care au trecut la cele veşnice, unii chiar mai devreme, şi la momentele în care s-a găsit la răscruci de drumuri, fiind obligată să ia nişte hotărâri radicale, despre care va afla cititorul când se va apleca peste paginile acestei cărţi.
Cartea la care fac referire, deşi este compusă din eseuri, ar putea fi considerată un adevărat roman. Ea este împărţită în şase capitole:
„Părinţii”, „Anii de şcoală”, „Prietenii”, „Profesori de muzică”, „Copiii mei” şi „Fraţii şi surorile mele”.
După însemnarea făcută la sfârşitul fiecărui capitol, aflăm că autoarea a scris această carte între februarie 2005 şi iunie 2008, mai ales noaptea şi, de regulă, după miezul nopţii
Dna prof. Maria Cozmici-Cojocariu a fost cunoscută mult înainte de-a apărea cartea. Dovadă sunt cele scrise în articolul „Puterea sacrificiului”, care-a apărut în ziarul „Viaţa Botoşanilor” în 5 ianuarie 2005, din care spicuim: „Adevărul este că sunt fermecat de puterea domniei sale de sacrificiu… Maria Cojocariu, o femeie uluitor de puternică, dar care s-a mulţumit cu foarte puţin, fiind mereu în penumbra gloriei, chiar dacă a trudit ca nimeni alta la gloria soţului, celebrul profesor şi dirijor de coruri Gheorghe Cojocariu, şi la gloria celor trei fii, toţi muzicieni de calibru”.


Normal ar fi ca, după aceste cuvinte elogioase, scrise de ziaristul Traian Apetri, să nu spun nimic. Dar, având îngăduinţa autoarei acestui volum, m-am gândit c-ar fi bine dacă aş comunica doar câteva impresii despre carte şi cititorilor.
Născută în Poienii Solcii, autoarea a avut o copilărie la fel cu a tuturor copiilor în timpul celui de-al Doilea Război Mondial şi în anii de după încheierea lui. O copilărie plină de privaţiuni. Doar primele patru clase le face în satul natal, în clasa a V-a plecând să-şi continue studiile la Botoşana, satul vecin. Se poate observa c-a luat viaţa în piept cam devreme.
Din paginile cărţii aflăm cum a trecut prin toate treptele de învăţământ, cum şi-a cunoscut viitorul soţ, cum şi-a crescut cei trei copii, ajunşi acum personalităţi de marcă ale muzicii româneşti, dar şi succesele pe care le-a obţinut de-a lungul întregii sale cariere.
Am rămas uimit de mulţimea personalităţilor muzicale româneşti – profesori, compozitori, dirijori, muzicologi, critici muzicali – pe care i-a cunoscut soţul ei şi, implicit, autoarea, pe care i-au preţuit şi de care au fost preţuiţi, la rândul lor.
Cititorul va rămâne plăcut surprins de evocările pe care Doamna Maria le-a făcut despre părinţii, fraţii şi surorile ei, toate rudele sale, despre prietenii săi, colegii de şcoală. Mai multe pagini le-a dedicat minunaţilor săi fii: George-Constantin (născut în 1967), Bogdan-Ionuţ (1969) şi Radu-Ovidiu (1977).
Spre deosebire de celelalte evocări, celor trei copii ai săi Doamna Maria le prezintă, cu meticulozitate, viaţa, de la naştere şi până în ziua redactării cărţii. Interesant este că redă şi părerile altor persoane care i-au cunoscut copiii, constatând că aceste aprecieri sunt elogioase. Şi cum să nu fii mândră când ai trei copii ca nişte brazi, foarte talentaţi, muncitori şi apreciaţi foarte mult de cei din jur?
Dar toate eseurile sunt încântătoare, muzicale chiar, „gâdilând într-un mod deosebit urechile” când le auzi, ele fiind pline de mult lirism.
Foarte interesant este faptul că Doamna ne prezintă personajele în aşa fel încât cititorul are impresia că le are în faţa lui, că le-a cunoscut de când s-au născut şi-au crescut alături de ei. Afirm cu tărie că orice pictor, dacă ar citi aceste pagini sau ar asculta aceste eseuri, ar putea face portretele lor ca şi cum aceştia i-ar fi pozat.
Apreciem prezentarea grafică a cărţii, coperta, tiparul şi prezentarea fotografiilor. Cartea mai are şi anexe, în total 34 de pagini, pe care sunt reproduse 150 de fotografii, diplome obţinute de-a lungul anilor, scrisori primite de la foştii elevi, mai ales de felicitare cu prilejul zilei de 8 Martie sau a Anului Nou, precum şi scrisori primite de cei doi soţi de la diferite personalităţi ale vremii, cu care ar putea constitui o colecţie. Mai întâlnim diferite publicaţii în care au fost prezentate succese ale familiei în domeniul muzical sau pedagogic, în presa română sau internaţională.
Cartea aceasta este deosebită, în primul rând pentru că Doamna Maria şi-a pus în palmă viaţa de până acum, a dezvăluit unele lucruri deosebite din cadrul familiei sale. De aceea o recomand cu căldură, pentru că cititorul va afla lucruri foarte interesante din ea, dar va şi admira talentul literar deosebit al autoarei".
(Concluziile romanului ,, Mărturisiri târzii", apărut în ziarul ,, Crai Nou"-pe data de 5 ianuarie 2011 prof. GH. DOLINSKI)

Mărturisiri târzii (cruci şi răscruci), autor Maria Cozmici Cojocariu


Pe data de 30 iunie 2011, la Casa Corpului Didactic ora 13.00, a fost lansare de carte de factură specială. Profesoara de canto Maria Cozmici Cojocariu, soţia regretatului dirijor Gheorghe Cojocariu, a prezentat în faţa pasionaţilor de literatură din Botoşani un roman de eseuri cu tentă autobiografică: „Mărturisiri târzii (cruci şi răscruci)” şi două volume de „Poezii pentru toate vârstele”. Pe lângă aceasta, publicul a ascultat formaţii de muzică populară, au fost invitaţi foşti elevi de canto ai doamnei pofesoare, printre care solista de muzică populara CORNELIA CIOBANU, DAN DOBOŞ şi mulţi elevi la clasa de canto.

La început doamna profesoară a mulţumit celor care au contribui să scrie aceste cărţi.
,,Mulţumesc celor care au contribuit la formarea mea părinţi, învăţători, profesorului V. Boca, soţului meu Ghiţă, copiilor mei care mi-a sponsorizat ultima carte, fraţilor şi surorilor. Mulţumesc Mariei Baciu, care mi-a găsit titlul cărţii, doamnei M. Ţiprigan, sponsorul romanului. Mulţumesc stimatei doamne Lucia Olaru Nenati, care a binevoit să-mi citească cărţile şi să spună câteva concluzii. Mulţumesc domnului Gh. Dolinscki, preşedintele Societăţii pentru promovarea şi dezvoltarea limbe române în satul bucovinean. Concluziile la romanul ,, Mărturisiri târzii”, au apărut în ziarul ,, Crai Nou-pe data de 5 ianuarie 2011, şi în revista culturală ,, Obcinile Bucovinei”-martie 2011 şi în Monitorul de Botoşani.
Mulţumesc bunului Dumnezeu, care m-a ocrotit, mi-a dat putere şi curaj, să pot continua, să nu abandonez când mi-a fost greu"
.
Putem cunoaşte personalitatea autoarei prin măiestria prezentării a personajelor în aşa fel încât cititorul să aibe impresia că le are în faţa lui, că le-a cunoscut de când s-au născut şi-au crescut alături de ei. In acest mod de prezentare dacă ar citi aceste pagini un pictor, ar putea face portretele lor ca şi cum aceştia i-ar fi pozat. Pentru aceasta o să prezint fragmente din carte........

Cândva, mă gândeam să prezint pe blog despre o mamă cu mulţi copii. Şi am găsit prin doamna Maria Cojocariu. Doream sa prezint despre greutăţile care se confruntă o familie mare şi implicit rolul unei mame în educaţia a unei familii numeroase. Am plecat de la prezentarea mea în colecţia de filatelie a rolului mame in educaţie şi am prezentat o mamă supewomen adică:
LILIAN GILBRETH (1878-1972), a fost considerată o super mamă care a combinat viaţa de familie cu cariera. A fost mamă a 12 copii. Copii au scris cărţi despre experienţele lor de creştere şi educaţie într-o familie mare. Au scris despre modelele educaţionale pe care le-a folosit mama lor. Pe lângă mamă, a fost psiholog industrial. A studiat managementul. A studiat muzica, literatura. A absolvit Facultatea de Filologie şi Filozofie din California. În 1900, a primit premiul pentru literatură. A devenit Doctor în Filozofie. A fost Consilieră în problemele civile, producţie de armament pentru patru preşedinţi.

Despre părinţi autoarea scrie: ,, Dacă vreodată aţi întâlnit un om care să fe bun, de cuvânt, necertăreţ, iubitor de copii ca nimeni altul, cu simţ, harnic, curat la suflet şi la trup, muzicant talentat, constructor de viori, cobze şi dobe, apoi să ştiţi că acesta era tata; cel mai bun şi preţuit tată din lumea aceasta". Am fost 13 fraţi acasă.
(Prezentare în perioada războiului) ,, Mama, femeie vrednică, spăla rufele (puţine cîte erau), dar mai întâi le fierbea cu leşie de ciucălăi, ,, ca să moară bolile"- spunea mama-iar tata ne ungea cu gaz şi ne dădea să mâncăm mereu hrean cu sfeclă, ca să nu ne îmbolnăvim de tifos"
,, Noi copiii, salivam cuminţi, ca puii de potârniche, să ne vină rândul la mâncare. Fiecare avea blidul lui, ca la armată şi mama împărţea după vârstă şi puterea de a mânca mai mult sau mai puţin. Mâncam cu linguri de lemn. De furculiţă, nici pomeneală (...) Nu încăpeam cu toţii la masă şi noi cei mai mici luam blidul şi hrinca de mămăligă în mână şi ne aşezam pe unde găseam loc. (...) De mică, mama m-a învăţat, să împletesc, să cos în cruciuliţe, pe fir, motive naţionale populare, să torc".
(....) Despre mama autoarea scrie: ,,Mama mea, era o femeie deosebită, harnică şi curată, mare iubitoare de frumos" .
(....) ,,Prima mea şcoală muzicală a fost în familie. Dar pe lângă toate astea, tata era muzicantul satului. Se făceau clăci permanent, ca oamenii să se ajute la muncă".
Despre Botoşana, autoarea romanului ,, Mărturisiri târzii” , scrie:,,Sufleteşte eram mai ataşată de Botoşana decât de satul Poieni. Aşa se făcea că după terminarea şcolii, elevă fiind deja la Iaşi, în vacanţe veneam mereu la Botoşani, că este mare serbare. Trimitea pe câte-un copil, care venea special până la Poieni, să mă anunţe. Şi unde credeţi că mâncam şi dormeam? La familia mea adoptivă din Botoşana, la domnul director Vasile Boca şi Francisca. (...) Domnul Boca era cadru didactic complet. Era profesor de biologie, profesor de muzică, bun gospodar, minunat fiu al satului, îndemnându-i, ajutându-i, certându-i pe săteni când era cazul, sfătuindu-i pe elevi. Era un deschizător de vise pentru mulţi copii, dându-le aripi, săltându-i să zboare cu ochii minţii spre înălţimi şi idealuri nebănuite. (...) Domnul Boca avea cea mai mare colecţie numismatică, din câte am văzut eu, bine îngrijită, într-o ordine istorică documentară. De asemenea, înfiinţase un muzeu al satului, istorico-etnografie".
Despre admiterea în anul 1956 la liceul din Iaşi, autoarea scrie:
,,Într-o duminică diminiaţă, ce credeţi că văd pe imaş la vale. Figura domnului Boca, se apropie de casa noastră. (....) ,, Bine, bine, dar cu şcoala, ce mai faci? Gata, ai pus-o în cui?” ,, Nu domn director, gândul acesta mă frământă şi pe mine zi şi noapte, dar nu sunt de capul meu şi nu ştiu ce vor hotărâ părinţii”. ,, Dar tu ce crezi, Mărie, pentru ce am venit eu la voi? Atenţie că mai este o săptămână şi trebuie să te prezinţi la examenul de admitere la Iaşi”.
(... ) ,, Ne urcăm în vagonul de clasa a doua, unde mirosea bine de tot a brânză, a balegă de tot felul şi a transpiraţie. Pentru noi era mirosul specific, aşa că nu ne-a deranjat deloc. În gara Iaşi, ce-mi văd ochii? Lume de pe lume de nu ştiam încotro să-mi arunc ochii, atât de mult mă copleşea. Şi-apoi, nu uitaţi că dl Boca îmi dăduse povaţă să fiu bine crescută şi să salut pe oameni. Şi unde încep a spune, bună ziua, în dreapta şi în stânga la toţi oamenii, de începuse să mă doară gura, mirându-mă că nu voi putea face faţă la toţi. (.... ) Şi-apoi domnul Boca mi-a spus să păzesc tot linia tramvaiului, dacă vreau să ajung la liceu. Şi unde încep a merge frumuşel pe linie, de claxona tramvaiul încontinuu, eu repede mă dădeam la o parte şi din nou repejor pe linie ca să n-o pied. Şi tot aşa am păzit linia până în centru oraşului".




Iasi 1957. Eleva la liceu.

Despre soţul ei Gheorghe Cojocariu, autoarea Maria Cojocariu scrie:
,, Corul Liceului Pedagogic" din Botoşani s-a bucurat de bagheta domnului Cojocariu mai bine de treizeci de ani. În sala de muzică a liceului, elevii corişti, fii de ţărani din toate satele mărginaşe ale judeţului, au avut marea şansă de a-şi cultiva talentul nativ, de a se dezvolta estetic, făcând cunoştinţă pe viu cu mari personalităţi culturale şi muzicale ale ţării româneşti: compozitori, dirijori, poeţi, ziarişti, etc.


Cum ar fi: Radu Paladi- compozitor şi dirijor, Mircea Neagu- compozitor şi dirijor, D.D. Botez-compozitor şi dirijor, Constantin Bobescu-Interpret violonist, dirijor, Jean Bobescu-mare dirijor de operă, Mircea Basarab- mare dirijor de orchestră simfonică, George Pascu- muzicolog, dirijorde coruri, (....)A fost perioada de aur a liceului, de mari realizări în care elevii acestui liceu au susţinut sute de spectacole în municipiul Botoşani, în satele judeţului şi în multe oraşe ale ţării. În tradiţiile corului intrase pe nesimţite dorinţa fierbinte de a susţine spectacole şi-n Bucureşti, la ,, Casa Scânteii", "Sala mică a Palatului", Televiziune şi în sala " Atheneului Român".


În imagine foto dreapta -La concert: Corala ,, George Enescu" şi dirijorul Gheorghe Cojocariu ( Atheneul Român)

(...) Corul Liceului Pedagogic Botoşani, a fost al doilea cor din ţară, după corul Madrigal, care a avut curajul de a aborda piesa corală " Bocete străbune", determinându-l pe compozitor să se afirme. Tot corul din Botoşani dirijat de Gheorghe Cojocariu a fost primul cor de elevi-amatori care a cântat în "Simfonia a IX-a " de L.V. Beethoven, obţinând aplauze binemeritate la scenă deschisă.(....)
(Text din volumul Mărturisiri târzii, autor Maria Cojocariu, Editura LAOCOON- 2010)