ZIUA CULTURII NAŢIONALE

,,De când este pensionar de boală, s-a apucat mai serios de o pasiune mai veche, filatelia şi numismatica. Este un mare pasionat de Eminescu, si a realizat studii, a făcut expoziţii. A scris numeroase articole și studii referitoare la Mihai Eminescu,în Revista ,,Luceafarul” (Botoșani), Revista ,,Vestea” din Mehadia şi altele. Se precocupă cu seriozitate de editarea și publicarea ,,Buletinului Informativ” pentru colecţionari, cu tema ,,Mihai Eminescu”, în apariţii trimestriale (2003 – 2010, Ed.Axa). In acestă publicație, peste 200 de studii îi aparțin.

A scos un Buletin Informativ, ajuns la nr.25. A publicat trei cărți: ,,Eminescu în filatelie”, Ed. Axa, 2001, ,,Mihai Eminescu la Botoșani”, Ed. Axa, 2004 și ,,Mănăstirea Agafton – loc de popas și reculegere pentru Mihai Eminescu”, Ed. Agata, 2010. Aceste cărți sunt rodul unei imense muncii de cercetare, căutări și scotociri de documente prin arhive. Domnul ing. Nicolae Iosub este colectionar filatelist din anul 1974. A colecţionat marci postale, plicuri speciale, intreguri postale, ilustrate maxime si cartofilie din toate domeniile cum ar fi: Personalitati ale culturii romanesti, Istoria Romaniei, Religie, Mihai Eminescu, pictura, cosmos. A alcătuit mai multe exponate: ,,Eminescu si contemporanii săi”, ,,G.Enescu”, ,,Istoria Moldovei”, ,,Biserici si mănăstiri”, ,,Stampile speciale”, ,,Viata lui Iisus Hristos”, ,,Pictura românească etc.Cu aceste activităţi si-a găsit liniştea sufletească.

,,O astfel de activitate vă doresc şi vouă ca viitori pensionari '' a declarat dl Nicolae Iosub.

Ultima carte editată de Editura ,, Caromi", Botosani se numeşte ,, Eminescu în Filatelie"
http://www.luceafarul.net/inginerul-nicolae-iosub-un-eminescolog-nascut-din-pasiune

http://www.luceafarul.net/pe-urmele-lui-mihai-eminescu-xxii-casa-in-care-s-a-nascut-mihai-eminescu




ZIUA CULTURII NAŢIONALE

Preşedintele T. Băsescu a semnat decretul de promulgare a Legii privind declararea zilei de 15 ianuarie Ziua Culturii Naţionale, informează Administraţia Prezidenţială.
Camera Deputaţilor a adoptat pe 16 noiembrie un proiect de lege prin care ziua de naştere a lui Mihai Eminescu a devenit zi a Culturii Naţionale, act normativ ce a întrunit 175 de voturi favorabile, unul împotrivă şi doua abţineri. Proiectul a fost iniţiat de 50 de deputaţi si senatori PSD şi de liberalul Mircea Diaconu care a semnat şi el aceasta iniţiativă. Iniţiatorii susţin că există precedente pentru această sărbătoare şi în alte ţări europene.
Astfel, în Spania ziua culturii a fost fixată ziua morţii lui Miguel de Cervantes, iar în Portugalia ziua de naştere a lui Luis de Camoes. Mai mult, autorităţile din Moldova au hotărât deja ca ziua de naştere a lui Mihai Eminescu să devina Ziua Culturii Naţionale.
,,Ziua Culturii Naţionale va fi, în viziunea noastră, o zi în care nu numai celebrăm un mare creator, dar şi o zi de reflecţie asupra culturii române, în genere, şi a proiectelor culturale de interes naţional. Menţionăm faptul că, în Italia, de ziua lui Dante în toate oraşele italiene au loc serbări publice, lecturi din opera lui, dezbateri publice, târguri de carte etc", se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor.
Prin aceasta lege, posturile publice de radio şi televiziune sunt obligate să reflecte în mod adecvat evenimentul.

Pentru a marca, aşa cum se cuvine, această importantă zi, Gruparea Colecţionarilor ,,Eminescu" Botoşani a realizat două plicuri şi o ştampilă specială dedicată evenimentului. Unul din plicuri este machetat de d-ul dr. Gică Mariţanu şi unul de subsemnatul.
Am dat semnal în Ţară ca şi alţi iubitori ai lui Eminescu să realizeze materiale cu acest subiect.
Începând cu acest an, pe 15 ianuarie vom sărbători două evenimente importante pentru toţi românii- naşterea lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale.


Ştampila s-a aplicat pe corespondenţă la OP1 din Botoşani în ziua de 15 ianuarie 2011. Cu acesta ştampilă s-au realizat şi ilustrate maxime şi s-a aplicat şi pe întregul poştal nr.039/2010, realizat de Romfilatelia.

La Biblioteca Judeţeană ,,Mihai Eminescu" Botoşani s-a organizat o expoziţie de filatelie, cartofilie şi numismatică, unde s-au expus: Luceafărul-filatelie, cărţi poştale cu caracter numismatic, Eminescu reprezentat în caricatură, Ex-libris Eminescu- toate expuse de eleva Mădălina Ababei; Medalii Eminescu expuse de Răzvan Condrei Ţiplea; Medalii Eminescu ale lui Ionuţ Siminiceanu; Eminescu văzut de armeni- exponat de carte ; Eminescu şi copiii- carte şi altele. Expoziţia va fi deschisă până pe 21 ianuarie 2011. Toţi expozanţii au primit diplome şi alte materiale filatelice.
Autor Nicolae Iosub

MĂNĂSTIREA AGAFTON Pomenire pentru Mihai Eminescu

MĂNĂSTIREA AGAFTON
Pomenire pentru Mihai Eminescu

În vara acestui an m-am deplasat la Mănăstirea Agafton, locul preferat de Mihai Eminescu în copilărie dar şi la maturitate, pentru a vedea dacă s-au încheiat lucrările de restaurare a bisericii şi ce alte lucrări s-au mai făcut.
Am rămas surprins când am văzut că biserica veche cu hramul Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril este în renovare şi că vechile scări ce legau cele două biserici au fost refăcute.


Vechii bisericuţe, construite din bârne de stejar, i s-a refăcut acoperişul degradat de vreme şi de intemperii iar pridvorul a fost dărâmat pentru a fi reconstruit din nou. Urma să se cureţe de putregai, să se trateze lemnul şi să se revopsească bârnele de stejar degradate de vreme. Am văzut starea de uzură avansată a vechilor chilii, care stau să cadă, şi lipsa fondurilor pentru consolidarea şi renovarea lor

Din păcate, mănăstirea nu dispune de banii necesari pentru finalizarea tuturor acestor lucrări.


Aşa că, am hotărât să dau o mână de ajutor şi am tipărit cartea ,,Mănăstirea Agafton, loc de popas şi reculegere pentru Mihai Eminescu". Din vânzarea cărţii am donat maicii stareţe Ambrozia Hriţuc o sumă de bani şi un număr de exemplare din carte. Am discutat cu maica stareţă ca să pomenim pe Mihai Eminescu şi pe mătuşile sale, călugăriţe la această mănăstire, pe 8 noiembrie, de ziua onomastică a poetului. Propunerea a fost acceptată cu bucurie şi acest gând a fost dus la îndeplinire.


Împreună cu dl director al Editurii ,,Agata", d-ul Ion Istrate, am reuşit să facem această pomenire poetului, care îşi serba ziua numelui de Sf. Mihail şi Gavriil.
La această pomenire au participat cca.15 persoane care fac parte din colectivul de redacţie a revistei Luceafărul şi din partea Grupării Colecţionarilor ,,Mihai Eminescu" Botoşani.
La ora nouă, cei ce s-au deplasat la mănăstire au depus o coroană şi o jerbă de flori la bustul lui Eminescu şi la mormântul stareţei Olimpiada Iuraşcu, mătuşa poetului. După liturghia, săvârşită de doi preoţi, de la mănăstirea Nemţ şi mănăstirea Popăuţi, s-a făcut slujba de pomenire, pentru Eminescu, mătuşile sale- Olimpiada, Fevronia şi Sofia- şi alte măicuţe- stareţe, ce au condus mănăstirea de-a lungul timpului. Am adăugat în pomelnic pe părinţii şi fraţii poetului. În final, s-a citit o rugăciune şi s-a servit masa împreună .
A fost un moment deosebit şi emoţionant şi o datorie împlinită faţă de cel mai mare şi mai iubit poet român, cu dragoste de ţară şi de credinţa strămoşească şi faţă de aceste locuri care l-au găzduit şi inspirat în creaţiile sale.
Să sperăm că ne va ajuta Dumnezeu să continuăm această datorie de onoare a noastră, a botoşănenilor şi în anii care vin şi, acest moment, cu rezonanţă creştină din viaţa poetului, să completeze manifestările, de multe ori monotone, care se organizează pe 15 ianuarie şi 15 iunie a fiecărui an.
Mulţumim, pe această cale maicii stareţe stavrofora Ambrozia Hriţuc, d-lui director Ion Istrate, membrilor colectivului de redacţie al revistei Luceafărul şi tuturor celor ce au contribuit, din punct de vedere material, la ajutorarea bisericii şi la realizarea acestei manifestări pentru pomenirea poetului Mihai Eminescu, căruia Preasfinţitul Valeriu Anania i-a dedicat- Imn Eminescului - din care redăm o strofă:
,,


Erai pe-atunci copilul cu plete zburătoare
Mirat de câte-n lume din vis pot să coboare.
Intrau cu tine-n fiinţă şi fruntea ta-nvârstate
Nălucile din sânge cu veacuri lungi în spate.
Eresurile cărnii cu sufletu-n răspăr
Se schimbă azi la faţă-ntr-un singur adevăr.
Cine-ar putea să nege că-n ochii tăi adânci
Undeşte învierea izvoarelor din Stânci?
bucură-te că te-mbie de sub glie sfânt alai
bucură-te-nveşnicirea Eminescului Mihai!"
articol : Nicolae Iosub

,,Eminescologul și colecționarul de talie națională, ing. Nicolae Iosub, din Botoșani, ne-a trimis în miez de iunie 2010 o minunatã și sfântã carte intitulatã ,,Mãnãstirea Agafton, loc de popas și reculegere pentru Mihai Eminescu”, apãrută la Editura Agata, din Botoșani, (…). Autorul ne spune, pe bazã de argumente istorice, că junele Mihai Eminescu deseori era vãzut în vizitã la Mãnãstirea Agafton, unde cele trei mãtuși ale sale erau cãlugãrițe, Fevronia, Olimpiada și Sofia. Ele erau surorile mamei Raluca Eminovici nãscutã Iurașcu. Apoi, tot la acest sfânt locaș de rugãciune creștinã era și maica Xenia Velisari, verișoarã cu Eminescu, care va supravieþui și va deplânge amarnic viața și moartea verișorului ei, a Poetului Național. Cartea cuprinde multe date, unele inedite, despre rubedeniile lui Eminescu, din partea mamei Raluca. De adãugat cã poezia Învierea” își are geneza în vizitele frecvente fãcute de Eminescu la Mãnãstirea Agafton. Volumul este prefațþat cu un catren din aceastã frumoasã poezie: „Un clocot lung de glasuri vui de bucurie…/ Colo-n altar se uitã și preot și popor,/ Cum din mormânt rãsare Cristos învingãtor,/ Iar inimile toate s-unesc în armonie!”. Mulțumim, bădie Neculai, pentru minunatul volum, ,,Mãnãstirea Agafton”, lecturându-l mã simt mai bogat în cuget și simțire eminescianã și creștinã". (http://arhivavestea.files.wordpress.com/
(…) Legăturile ce au existat între Eminescu și mătușile sale, amintirile legate de anii copilăriei sunt evocate în cartea de față, scrisă de domnul Ing. Nicolae Iosub. Mulțumim domniei sale, pentru că în această carte găsim un material documentar foarte interesant și important în legătură cu Mănăstirea Agafton și Luceafarul poeziei românești, Mihai Eminescu. (Stareța, Stavrofora Ambrozia Hrițuc: ,,Cuvânt de suflet”, prefață la cartea ,,Mãnãstirea Agafton, loc de popas și reculegere pentru Mihai Eminescu”).
http://www.luceafarul.net/inginerul-nicolae-iosub-un-eminescolog-nascut-din-pasiune

Expozitia IOAN MARIC

Foto: ,,VIN COLINDATORII"

Ioan Măric , la Botoşani
Muzeograf Steliana Băltuţă.
Vineri 17 decembrie 2010, la Galeriile de Artă ,, Ştefan Luchian” , ora 13, 30, s-a deschis expoziţia de pictură Ioan Măric, în cadrul acţiunilor culturale iniţiate de Primăria Municipiului Botoşani, Consiliul Judeţean, Muzeul Judeţean, Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale.
Expoziţia a fost deschisă de către managerul Muzeului prof. Lucica Pârvan care a prezentat personalitatea artistului, urmată de susţinerea alocuţiunilor de către viceprimarul Cătălin Alexa şi pictorul Ioan Măric.
Momentul artistic a fost punctat de un program muzical( de colinde şi un trio de instrumentişti)
La deschidere au participat vicepreşedintele Consiliului Judeţean Cătălina Lupaşcu, reprezentanţi ai Primăriei şi publicul iubitor de artă.
Sub titlul ,, Naive obiceiuri de iarnă.....” expoziţia programată pentru perioada 17-28 decembrie 2010, a continuat să rămână pe simeze până pe 12 ianuarie 2011.
Autorul Ioan Măric s-a născut în 12 octombrie 1945 în satul Luncani, comuna Mărgineni, judeţul Bacău. Înclinaţia către pictură ivită încă din anii copilăriei, l-a condus mai târziu către cursurile Liceului de Arte unde l-a avut profesor pe Gheorghe Velea şi către cursurile Şcolii Populare de Artă din Bacău unde a făcut 3 ani de grafică şi 3 ani de pictură cu Ilie Boca profesor şi recunoscut artist plastic.

Foto : ,, DEALUL LUI MARIC"
Pasiunea pentru artă şi sutele de expoziţii colective şi personale, i-au adus lui Ioan Măric, recunoaşterea primind, diferite diplome, distincţii, premii, medalii, dar şi calitatea de membru al Academiei Artelor Tradiţionale din Sibiu, al ,, Association Culturelle et Amicale Roumain din Strassbourg” (ACAR) şi al ,, La Maison Culturelle belgo- roumaine”.
Pictorul vorbeşte cu plăcere despre aprecierile aduse artei sale:
- Premiul III la Salonul Internaţional de Artă Naivă Bucureşti.
- Medalii de aur- la Veneţia în 1973, Lugano 1974, Viaregal 1976.
- Laureat între 1970-2007 la Festivalurile de artă naivă.
- Premiu Special al Uniunii Artiştilor Plastici (UAP) 1991.
- Laureat în 1999,2003, 2005, 2007, la Salonul Internaţional de Artă Naivă Bucureşti.
- Diplomă de onoare la Bruxelles- Parlamentul European, 2007.
- Diploma de excelenţă a Parlamentului European în 2008.
- A primit recunoaşterea de Cetăţean de onoare al Comunei Mărgineni, al Municipiului şi Judeţului Bacău.
În anul 2009 la Bruxelles în Parlamentul Europei, au deschis expoziţie 70 de pictori naivi din 17 ţări, cu 600 de lucrări.


Foto: ,, NICU SI VERGINA"- (PARINTII)
Despre participarea sa în acest cadru, Ioan Măric spune:
,, Eu m-am prezentat cu lucrări inspirate din viaţa satului, adunate sub titlul ,, Să străluce Ioane”, ( o vorbă a bunicului ce înseamnă ,, să străluceşti Ioane”) Şi alte ţări au tradiţii frumoase, dar ale noastre parcă le întrec pe toate. Noi luptăm să ducem imaginea satului românesc în lume să nu se piardă tradiţia.
Ce contează este să fii autentic, original, să ai stilul tău. Când îmi întind lucrările în expoziţie, parcă sunt un covor, un sat întreg, în care, fiecare lucrare e o scenă. Harul s-a ţinut de mine”.
În Luncani (satul naşterii pictorului) părintele Vasile Gânju i-a făcut o expoziţie din sat până la biserică, punând tablourile pe garduri, până la biserica de lemn cu hramul ,, Vovidenia”( ,,Intrarea Maicii Domnului în Biserică”), monument de arhitectură veche de secol XVIII.
Despre compoziţiile sale, pictorul Ioan Măric afirmă că: ,, Personajele pictate sunt eu şi toată acţiunea este distractivă”
Cel mai mare tablou pe care l-a pictat, a durat 7 ani. Având ca temă ,, Naşterea Domnului”, lucrarea are 10 m x 3,30 m şi este expusă la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Bacău. N-a moştenit de la nimeni din familie talentul artistic. Tata a spus că nu-l face nici popă, nici doctor, dar de pictor n-a spus. Alături îi stă soţia Niculina care este ,, şefa” aşa cum îi place pictorului să-i spună.



În Galeriile de Artă ,, Ştefan Luchian”, Ioan Măric vine pentru prima dată cu o expoziţie personală. Prezenţa sa şi a altor colegi de breaslă din ţară după anul 2000 în expoziţii la Botoşani, i se datorează referentului etnograf, prof. Margareta Mihalache, de la Centrul Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale.
Cele 127 de tablouri care se află şi în ianuarie 2011 în galeria botoşăneană, au teme diverse din viaţa satului, surprinzând o multitudine de personaje care acoperă aproape întreaga suprafaţă a pânzei în armonii de culori vii.
Ceea ce este specific lui Ioan Măric în compoziţii, este detaliul pe fiecare portret al personajelor sale, cu expresii ale feţei care exprimă starea sufletească a fiecăruia din cei care participă la acţiune. Este o împletire a năravurilor, a veseliei, a obiceiurilor.
Autorul pictează descriind parcă în detaliu, imaginea locurilor pe care le face cunoscute privitorilor (drumul către casă, biserica, poarta de intrare în curte, bâlciul de pe ,,tăpşanul” satului, curtea unde se desfăşoară pârlitul porcului).
Cu mult umor surprinde în tablou, cum la ,, scălduşca” noului născut apar pictate abia vizibil o paletă, un penson, un creion, în timp ce în spate


,, Ursitoarele” ţin în mâini coasa, furca, grebla, ce pot fi văzute de la mare distanţă.


Sugestivă este lucrarea ,, Povestea ochilor”” în care pot fi regăsite ziceri populare cum ar fi ,, ochi căprui, fură inima oricui, ,, ochii verzi niciodată să nu-i crezi” , ,, ochi albaştri ca la broaşte”, sau trimiteri către ochiul lui Dumnezeu, ochiul soacrei, ochiul de apă, ochiul de geam.

Sunt acestea, doar câteva sublinieri despre lucrările expuse la Galeriile de Artă, lucrări în care Ioan Măric sintetizează partea comică a tuturor momentelor din viaţă, chiar şi a celor de trecere către ,, lumea de dincolo” , când omul devine ,, oale şi ulcele”.
Pe lângă recunoaşterea unanimă a valorii artistice, dar şi a calităţilor sale personale, pe lângă lucrările aflate în colecţia sa şi a celor aflate în colecţii muzeale, dar şi în colecţii particulare din peste 20 ţări de pe toate continentele, pictorului i-au apărut de sub tiparul Editurii Vicovia Bacău şi două albume, primul în anul 2008 şi al doilea în anul 2010, în condiţii grafice excelente, încununându-i astfel munca depusă pe tărâmul picturii.


,, PAHARNICUL"
Dacă ne referim la expoziţia aflată pe simezele galeriei botoşănene, şi pe care am prezentat-o, putem spune că este în această expoziţie, poezie, poveste, umor, veselie, este artă şi chiar dacă este numită naivă, ea surprinde în armonii de culoare, viaţa satului tradiţional românesc, fiind o încântare pentru publicul vizitator pe care Ioan Măric de la Bacău, l-a cucerit.



>

SATUL MOLDOVENESC SI OBICEIURILE DE ANUL NOU

Despre Tradiţii, Obiceiurile din Moldova, zona Botoşani, am rugat-o pe Steliana Băltuţă, muzeogeaf etnograf sa ne prezinte din istoria lor, aceaste ritualuri, care se manifestă în fiecare an cu prilejul Noului An:

,, Jocurile cu măşti, reprezentaţii teatrale folclorice de Anul Nou, amintesc de stăvechiul cult al fertilităţii la toate popoarele agrare şi pastorale”. (Emilia Pavel)

Aşa cum poetul şi filozoful Lucian Blaga a spus că ,, veşnicia s-a născut la sat” , lumea mirifică a spaţiului rural, cu obiceiurile ei, vine parcă din vremuri de demult, cu acel farmec care ne fascinează.
Datină, obicei, tradiţie sunt trei termeni care definesc manifestările spirituale ale unei comunităţi. Sunt trei termeni care parcă se suprapun, se împletesc într-o cunună, având în acelaşi timp, propria definiţie.
Datină (din slavă (,, dedina”) este o deprindere consfiinţită în timp şi care devine apoi tradiţie pentru o colectivitate umană.
Obicei(din bulgară (,, obicaj”) este o manifestare individuală câştigată prin repetare deasă a aceleiaşi acţiuni; obiceiurile sunt manifestări folclorice căpătate în timp care marchează datecalendaristice, semne cosmice, momente ale muncii şi vieţii. Obiceiurile, dacă sunt frumoase,sunt repetate şi însuşite apoi de grupuri, devenind tradiţie.
Tradiţia ( din franceză ,, tradition”) este o moştenire de obiceiuri, datini, credinţe, care se transmit prin viu grai din generaţie şi constituie o trăsătură specifică a unui popor.
In timp, s-au acumulat ori s-au stins obiceiuri ale câror sensuri s-au pierdut, ieşind din tradiţie. De fiecare dată însă, obiceiurile practicate, au avut o raţiune de a fi, au caracterizat spiritualitatea satului.
Obiceiurile se desfăşoară pe perioada unui an, referindu-se la viaţa agrară, la viaţa pastorală, la viaţa de familie.
Ritualuri magice s-au împletit cu practici religioase, creând o multitudine de obiceiuri cu semnificaţii şi implicaţii în viaţa fiecărei familii şi a aşezării umane. Sărbătoarea Crăciunului şi Anului Nou, reprezintă trecerea ciclică spre un alt început. Crăciunul cuprinde un moment uimitor, amintind mereu de naşterea pruncului Iisus. Colindele cu o muzică divină crează cadrul începutului. Steaua care străluceşte cu putere, călăuzeşte pe cei trei magi spre sălaşul unde s-a înfăptuit minunea.

Lumea satului a recreat imaginea de început a creştinismului. Meşteri pricepuţi, cu imaginaţie, au materializat steaua, luceafărul, globul, care sunt purtate pe la fereastra fiecărui gospodar de grupuri de copii ce colindă.



,, Steaua sus răsare/ Ca o taină mare/ Steaua străluceşte/ Şi adevereşte/ Că astăzi s-a născut/ Domnul Sfânt, aici pe pământ”
Iar ,, Cei trei Magi/ Mergând după rază / Pe Iisus să vază”.
Urmează momentul trecerii de la un an la altul şi, cu acest prilej, a fost creată în timp o îmbrăcăminte specială care să dea culoare sărbătorii de Anul Nou.
Datinile, prin înţelepciunea creaţiilor folclorice, prin autencitatea lor, devin nestemate ale locului.
Fiind o comunitate pastoral- agrară satul a creat un cadru specific pentru desfăşurarea ritualurilor care să marcheze trecerea timpului. Având ca motivaţie fertilitatea pământului, în seara de Sfântul Vasile (31 decembrie- 1 ianuarie), când zăpada ajunge uneori până la streşinile caselor, la ferestrele luminate, sunt făcute urări de Pluguşor. În vremuri de demult se mergea chiar cu Plugul simulând tragerea primei brazde (ieşitul la arat).
A doua zi se merge cu semănatul simbolic, cu boabe de grâu, (care se ştie , au chipul Domnului pe ele), prin fiecare casă cu urările potrivite.
,, Să trăiţi, să înfloriţi/ Ca merii, ca perii/ Ca toamna cea bogată/ Cu de toate îndestulată”.
Consultant :Steliana Băltuţă, muzeograf Muzeul Botoşani
Imaginile foto cuprind exponate din patrimoniul Muzeului Botosani

OBICEIURI din VIATA SATULUI

In imagine foto:

COPIII GRADINITEI DIN VORONA - BOTOSANI IMBRACATI IN COSTUME DE CAIUT SI CAPRE

,,Tot pe pragul de trecere spre Anul Nou au loc şi alte urări de către formaţii îmbrăcate în costume de căiuţ, capre, cerbi, urşi, mascaţi. Costumele acestea sunt diferite de la sat la sat, la fel ca şi ritmul jocului şi cromatica pieselor. Jocurile cu măşti de animale sunt foarte vechi; jocul caprei apărând încă din epocile precreştine.
Venind din timpuri străvechi, obiceiurile dacice împletindu-se cu cele romane, au creat an de an un farmec aparte vieţii satelor şi sărbătorilor de iarnă. O biceiurile practicate şi păstrate peste timp au şi profunde implicaţii psihologice. Ele ilustrează prin simboluri ocupaţii, momente de viaţă socială ( Banda lui Coroi, Banda lui Jianu, Terente etc.) şi momente de viaţă religioasă.
Generaţie după generaţie a preluat şi îmbogăţit sau a pierdut în timp, ritualuri pe care le-a integrat vieţii, cărora le-a găsit locul şi rolul.


După luni de zile de muncă la câmp, începută de Sfântul Gheorghe şi încheiată după strângerea recoltelor la Sfântul Dumitru, încep zilele reci.. Sătenii stau mai mult în gospodărie, femeile reluând meşteşuguri ca torsul şi ţesutul, care prilejuiesc organizarea clăcilor.Acum se intesifică viaţa spirituală-munca fiind împletită cu povestiri, cântecul şi jocul. Trecerea spre alt an este special sărbătorită.
Comunitatea sătească intră în ,, realitatea pe care o crează spectacolul jocurilor şi alaiurilor de capre, căiuţi, urşi, mascaţi, participând afectiv la acţiune”. Acum realitatea de zi cu zi a satului, se transfigurează, fiind marcată de credinţe şi practici ţesute în jurul sărbătorii religioase de Sfântul Vasile".

De la celebrarea iniţială a rodirii câmpurilor şi turmelor obiceiurile jocurilor cu măşti au căpătat, în timp, trăsătură de spectacol.
Integrate formaţiilor de urători măştile sunt: antropomorfe ( cu fizionomii diverse şi caractere bine conturate), zoomorfe ( cuprinzând cerbul, capra,calul, ursul) şi chiar avimorfe ( la Crasnaleuca- Coţuşca- struţul), Referiri la masca de pasăre în cadrul obiceiurilor populare de Anul Nou, face în secolul al XVIII-lea, Antonio Maria del Chiaro, menţionând jocul Cloanţei şi al unchiului: ,, Ea cu nu plisc de pasăre, iar el cu o mare barbă falsă şi care spuneau fel de fel de necuviinţe”(din Nicolae Iorga, Istoria Românilor prin călători, vol II)
,, Constituite în alaiuri de capre, cerbi, ţapi, berbeci, boi, struţi, cocostârci, cai şi urşi, în sunetul tălăngilor, al zurgălăilor, fluierelor şi tobelor, măştile străbat şi acum satele în Ajunul şi în ziua de Anul Nou, amintind de serbările bachice şi dionisiace din antichitatea greco-romană, ca şi –în general-de toate vechile serbări de pretutindeni legate de cultul fertilităţii” (referire anul 1965, Emilia Pavel, Studii de etnologie)


Costume populare si masti purtate Cu prilejul sarbatorilor de Anul Nou

Costume populare si masti purtate Cu prilejul sarbatorilor de Anul Nou. Exponate expuse la muzeul Botosani

Jocul măştilor în trecut avea rol de purificare a spaţiului sătesc prin alungarea duhurilor rele peste hotarul satului, dar simboliza şi fertilitatea.
,, Unde joacă Capra / Acolo creşte şi rodeşte ce-i în pământ / Unde calcă ea, / Bucatele se fac din plin”.
În jocul caprei, cerbului, este invocată regenerarea naturii, vitalitatea plantelor în anul următor.

Capul de capră este împodobit cu mărgele, panglici, motocei, având între coarne oglinda pentru îndepărtarea răului. Purtătorul caprei este îmbrăcat cu un covor sau cu stuf.



Formaţiile de căiuţi se deosebesc între ele atât prin îmbrăcăminte cât şi prin măştile de cai din mâinile jucătorilor.



Costumele au în componenţă pentru cap chipie militară sau special confecţionate- pe care sunt cusute panglici colorate, sutaş, bumbi metalici, mărgele şi un ,, pampon” la partea din faţă, deasupra cozorocului şi căciulii negre sau brumării, peste care se pune o panglică roşie sau tricolor, sau o bentiţă roşie cu mărgeluţe cusute; ca îmbrăcăminte jucătorii au cămăşi cu poale brodate cu flori sau vestoane militare. În faţă şi spate, legate cu o curea, câte o ,,veşcă” închipuind corpul calului; încălţămintea sunt opincile, ghetele sau cizmele.


Masca de cal s-a păstrat ca în trecut, sau şi-a modificat forma şi mărimea, folosindu-se la confecţionare hurmuz, şiraguri de mărgele luate de la fete, hârtie colorată, panglici, păr de cal şi lână de oaie pentru coamă, urechi de postav, motocei, ochi de nasturi, oglinzi.
Dansul căiuţilor este o trimitere către ritul fertilităţii, masca de cal fiind simbolul soarelui şi al apei, culorile folosite au semnificaţie- albul şi roşul sunt semne benefice, iar asocierea multicoloră este semnul curcubeului în urma ploilor

În credinţa veche aveau semnificaţie locul şi timpul când se desfăşura jocul-ritualic; în curte, la fereastră, în casă, diminiaţa, în miezul zilei sau la miezul nopţii.
Jocul urşilor completează şi îmbogăţeşte tradiţia dansurilor cu măşti de animale. Mitul ursului ca animal sacru este vechi, venind din vremea dacilor. Ca cercetător, Romulus Vulcănescu în lucrarea sa ,, Mitologie română” face trimitere la numele zeului Zalmoxie, care în traducere înseamnă ,, piele de urs”, ,,Capul de urs-mască” era folosit în riturile şi ceremoniile ce ţineau la daci de ,, cultul străvechi al ursului carpatin”.
,,Măştile- costume de urs folosite de colindătorii de Anul Nou se aseamănă cu masca dacică de urs ceea ce ar putea însemna că Zalmoxis a fost un mare pontif al unei congregaţii religioase,... confreria ursinilor”
,,Caracterul sacru al ursului reiese din colindele de Anul Nou, când colindătorii mascaţi în urşi şi ursari urează un an fericit gazdelor” (spune Romulus Vulcănescu) În timpul jocului ursul moare şi învie, ca semn al ieşirii din hibernare şi începutul primăverii ca semn al renaşterii”
Costumele-măşti de urs, purtate de jucători sunt diverse: unele confecţionate din blană sau stuf, împodobite cu panglici, cu motocei roşii lungi la urechi şi la partea din faţă şi clopoţei sferici, altele au montat pe blana capului, un mozaic de mărgele multicolore. Costumul ursarului este pitoresc, în primul rând datorită coifului înalt de pe cap, ornamentat cu mărgele, motocei, hârtie colorată, panglici lungi, apoi îmbrăcămintea cu franjuri sau tunică militară cu epoleţi şi încălţămintea, opinci sau cizme. În mâna ursarului are toba, pe care o foloseşte în timpul comenzilor la jocul ursului.
Măştile obrăzar au şi ele simbolistica lor, referitoare la credinţe magice, la rituri agrare. În vechime se credea că de Crăciun ies libere duhurile rele care la Bobotează nu mai vor să reîntre singure în lăcaşul lor subpământean şi atunci ele trebuie alungate prin jocul mascaţilor. În Moldova, după ce se considera că spaţiul rural a fost purificat prin alungarea duhurilor, măştile erau distruse, arse, aruncate.
Obiceiurile calendaristice, populare în totalitatea lor sunt de fapt şi o trimitere către relaţia OM- COSMOS.
Dacă ne întoarcem cu gândul în timpurile vechi, de Crăciun, din grupurile de colindători făceau parte şi fete, până la vârsta măritişului.
În schimb, în formaţiile de urători pentru Anul Nou fetele nu intrau decât la Pluguşor. Fetele de măritat aşteptau să le vină acasă căiuţi, urşi, mascaţi, căpriţele, benzile lui (Jianu, Coroi, Terente, Bujor) primindu-i cu toată cinstea cuvenită pe băietanii care urmau să le scoată la horă, sau să le ceară de neveste.Nici nu se accepta cumva ca fetele să participe la formaţiile organizate de băieţi pentru urat. Chiar şi la rolurile unde se cerea costumul de femeie,(costumul de mascat- babă, mireasă în alaiul de nuntă, iubita haiducului Bujor, Terente, Coroi,etc,) tot un băiat era. ,, Feţele la capră sunt doi tineri frumoşi, îmbrăcaţi în haine femeieşti; fetele şi femeile din sat sunt excluse de la aceste jocuri”.
Prin tradiţie, întregul spectacol de Anul Nou era susţinut de băieţi, flăcăi şi bărbaţi.
Formaţiile constituite erau în trecut şi sunt şi astăzi,( datorită eforturilor susţinute de conservare şi reînviere a tradiţiei) de o mare diversitate. În formaţiile constituite azi intră şi fete, ca obicei mai nou. Zona Botoşani este una dintre zonele care păstrează tradiţia jocurilor de Anul Nou. Excelează prin frumuseţea şi se diferenţiază prin culoare, formă de ritm de joc, costume de capre, de urşi, de căiuţi, de mascaţi. Meşterii pricepuţi s-au întrecut arătându-şi talentul în confecţionarea îmbrăcămintei şi accesorile potrivite"
Muzeograf Steliana Băltuţa

Din istoria ,,Obiceiurile jocurilor de masti"

,,Încă înainte de începuturile creştinismului la români ( ca şi vechii romani). Anul Nou începea primăvara când intra plugul brazdă. ,, Jocurile cu măşti "se organizau, în antichitate, primăvara. Dar reforma calendarului roman din anul 153 î.e.n. fixează data de 1 ianuarie pentru începutul anului, în loc de 1 martie şi de atunci datează deplasarea obiceiurilor de primăvară în plină iarnă( subliniază Emilia Pavel în,, Studii de etnologie românească” citând din Trăian Herseni, ,, Forme străvechi de cultură poporană românească”)
Jocul măştilor este un vechi simbol al dansurilor rituale. Fiind considerat obicei păgân, un sinod creştin din anul 575, interzicea jocul cerbului. Cu toate restricţiile, obiceiul jocului cu mască de cerb în Moldova la sărbătorile de iarnă nu dispare, fiind semnalat în 1656-1658 de însuşi Dimitrie Cantemir, pentru scurt timp domnitor, dar mai mult cărturar al vremii sale şi un atent observator al obiceiurilor, ne-a lăsat de pe la 1716 în lucrarea sa,, Descrierea Moldovei” referiri la costumul-mască de cerb: ,, În ziua de Crăciun se pune cuiva o căpăţină de cerb cu coarne mari de care se leagă o mască făcută din fâşii de pânză colorată şi atât de lungi încât acoperă şi picioarele celui care o poartă ".
Steliana Baltuta, muzeograf etnograf la Muzeul Botosani