Am fost invitată la scoala nr. 8, Botosani, la acţiunea şcolară de educaţie, coordonator doamna prof. Angela Lusneac, unde am prezentat o mini expozitie filatelică şi în cartofilie, cu tema ,,personalităţi feminine de-a lungul istoriei" şi, ii mulţumesc pentru faptul că mi-a dat posibilitatea de a prezenta elevilor femei celebre, care au depaşit numeroase obstacole ale vremurilor de atunci, când fetelor nu li se permitea să devină, avocate, inginere, cercetătoare şi medici. Şi atunci au fost probleme economice, din păcate şi acum noua generaţie se confruntă cu probleme economice a familiilor, când părinţii sunt şomeri sau numai au servici, motiv pentru care mulţi pleacă în afară peste graniţă pentru a întreţine familia rămasă. Sau problema familiei monoparentală. Dar, elevilor pentru dezvoltarea psihică şi intelectuală, le trebuie modele, iar eu am încercat să le prezint cîteva.Am prezentat rolul femeii de-a lungul istoriei.
Încă din Paradis, EVA a stat alături de ADAM şi i-a creat probleme. În acelaşi timp, EVA s-a afirmat ca o entitate de care ADAM nu s-a putut dispensa şi-a demonstrat că are propria ei individualitate.
În mod semnificativ o femeie a fost aleasă de Dumnezeu, să găzduiască prezenţa fiului lui Dumnezeu între oameni .
Începând din antichitatea elenă, ea a fost situată pe o poziţie de subordonare şi dependenţă excesivă faţă de bărbat. Cu toate acestea, au existat nenumărate femei care prin însuşirile lor au reuşit să se impună-. Regina din Saba şi poetesa Sapho
Mai târziu în perioada Matriarhatului -formă de organizare socială în neolitic, a fost singura perioadă din istorie în care femeia a obţinut rolul principal în societate
Emanciparea femeii este de fapt măsura gradului de civilizaţie generală a societăţii. Înapoierea economică şi culturală, lipsa de drepturi politice lovesc în primul rând femeile, privite azi încă în multe ţări ale globului, drept anexe ale bărbaţilor. Schimbarea fundamentală în condiţia femeii s-a produs o dată cu epoca revoluţiilor burgheze, prin înlăturarea vechilor structuri feudale şi prin recunoaşterea egalităţii în drepturi a tuturor oamenilor
Rolul femeii în familie şi în societate, cu care a fost înzestrată de Dumnezeu este maternitatea, responsabilitatea pentru stabilitatea familiei şi educaţia copiilor. Doar cu, aproximativ, un secol si jumătate în urmă, o dată cu începutul mişcării de emancipare a femeii, o dată cu revoluţia de la 1848, s-a conştientizat care sînt consecinţele educaţiei diferite ce se acorda fetelor si băieţilor.
Generaţia de la 1848 a susţinut instruirea femeii, ca o primă necesitate pentru emanciparea sa viitoare; astfel în programul revoluţiei, printre primele măsuri se situa egalizarea învăţământului de ambele sexe. Proclamaţia de la Islaz 1848, prevedea, la art. 16,, instrucţie egală şi întregă pentru romanul de amandoua sexe
Emanciparea intelectuală a avut loc ca urmare a pătrunderii femeii în învăţământul de toate gradele. Accesul la educaţia femeilor în România începe la sfârşitulul secolulului al 19-lea. România se dovedise a fi mult mai avansată şi mai deschisă faţă de alte state europene. Conform legii învăţământului din 1864, şcoala primară era obligatori pentru toţi copiii. Cu toate că accesul la educaţia de bază era garantat şi impus, în aceste condiţii, numărul femeilor analfabete era foarte mare comparativ cu al bărbaţilor. Femeile aveau acces şi la învăţământul universitar.
La Universitatea de la Bucureşti, din numărul total, au absolvit mai mult de jumătatea femei.
Adela Xenopol, sora istoricului A.D. Xenopol, a fondat revista,, Dochia", unde şi-a propus să apere, să susţină şi să cerceteze drepturile femeii, să lupte pentru emanciparea intelectuală, juridică şi politică. Revista Dochia, a devenit o adevărată tribună de luptă pentru instruirea şi promovarea femeii în cele mai diverse ramuri ale activităţii sociale, politice şi culturale. În 1914, Doamna Adela Xenopol, a înaintat Adunării Deputaţiilor, petiţie pentru revizuirea Constituţiei, prin care se cerea drept de vot pentru scriitoare, învăţătoare, profesoare, titularilor. Adela Xenopol, in revista Dochia scria
:–“menita se apere, se sustie si sa cerceteze drepturile femeei ... pentru a dovedi ca ea a fost vrednica in toate timpurile si in toate treptele sociale de la Doamna la opinca” . Adela Xenopol afirma în 1879
,, Femeia nu este mai inferioară bărbatului ci femeile române sunt pe aceaşi treaptă morală ca şi bărbaţii” , Femeia are aceeaşi capacitate şi este capabilă de activităţi ca bărbatul”.
Constituţia română din 1866 prevedea că românii au drepturi civile, cât şi politice. Calypso Botez întreba retoric:,,
Toţi românii sunt egali în faţa legii“ zice art. 1 din Constituţia românească. Dumneavoastră ştiţi că românca e în afară de lege împotriva acestui articol“. Femeile române nu vor avea dreptul de a alege şi de a fi alese până în anul 1946.
Plecând de la această afirmare pe parcursul istoriei au fost multe femei care au demonstrat că pot face aceleaşi activităţi ca şi bărbaţii. Nereuşita unora a fost provocare pentru celelalte sa incerce si sa depaşească handicapul vremii. Printre acestea au fos:
Sarmiza Bîlcescu (1867-1935) este prima femeie din lume care a obţinut titlu de Doctor în drept(la Universitatea din Sorbona şi prima femeie avocat în Europa.În anul 1884, Sarmiza Bîlcescu,este prima femeie înscrisă şi admisă la Facultatea de Drept din Paris, după cum chiar ea a povestit: "primirea din partea profesorilor a fost glacială, iar primirea a fost cu foarte mult respect din partea studenţilor "
.Sarmiza Bilcescu a reuşit să spargă un mit al timpurilor sale: "inteligenţa unei femei nu stă în frumusetea sa". a declarat dna avocat Sarmiza Bîlcesu.La vremea aceea multe potenţiale studente au făcut cale întoarsă din faţa porţii Facultăţii, fiindcă li se spunea:
,, Femeile nu sunt acceptate”. Dar, Sarmiza Bîlcescu şi-a dorit atât de mult să devină avocat, încât cu mult curaj a ripostat secretarului Facultăţii: ,,
Cum, Domnule, într-o ţară în care este scris până şi pe uşile închisorilor: Libertate, Egalitate, Fraternitate, dv împiedicaţi o tânără să se instruiască, doar pentru că este femeie” Şi astfel, dna Bilcescu a fost acceptată ca studentă a Facultătii de Drept din Paris, şi a deschis drumul celorlalte tinere care i-au urmat.
Dr. Dorothea Erxleben, . (1715-1762) A studiat medicina. Frederic cel Mare i-a aprobat să studieze medicina, ce le era interzis femeilor. A scris o carte prin care cerea ca să li permită femeilor de a studia medicina
Mariana Drăgescu, singura femeie din Europa de Est care a participat integral la cel de-al doilea război mondial şi supravieţuitoare a cunoscutei ,, Escadrile albe” , formaţie unică în lume ale cărei avioane purtau pe fuselaj Crucea roşie.
,,Această escadrilă era pilotată de femei.În 1941, escadrila a fost trimisă în zona frontului. Erau trei aviatoare: Nadia Russo, Virginia Duţescu, Virginea Tomas. Escadrila avea misiunea de a transporta răniţii. ,, Coboram spre zona de bătălie, orietându—mă după epave de tancuri, cadavre, cai morţi şi aterizam pe orice teren unde se găseau trupe româneşti;
,, Ne aduceau răniţii la avion. Pe aceştia îi aduceam pe un teren, unde erau îmbarcaţi
în avioanele de transport greu, spre spitalele de campanie din zonă”
(Mariana Drăgescu, aviatoare, Edit. Semne Bucureşti)
PRIMA FEMEIE INGINER
Pentru a ilustra mentalitatea oamenilor vremii şi impresia făcută de această faptă, ziarul ,,Minerva” , apărut în 1912, la rubrica,, Cronica feminină”, sub titlul ,, Prima femeie inginer” , scria:,,
Cine spunea că femeia nu este capabilă de muncă serioasă s-a înşelat. D-ra Elisa Leonida, în loc să studieze literele sau medicina, a studiat ingineria la Charlottemburg.În 1912 a primit diploma de inginer, devenind prima femeie care a obţinut acest titlu din Europa, dar şi prima ingineră din lume.
Elisa Zamfirescu( n.10-11-1887-d.1973) Din liceu şi-a format idealul de a deveni ingineră, însă nu a fost primită la şcoala Naţională de Poduri şi Şosele din Bucureşti, care nu admitea decât studenţi, având un regim militarizat. Fetele nu erau admise la nicio şcoală tehnică superioară din ţările europene. Condiţionat, a fost acceptată la şcoala Superioară Tehnică de la Berlin, ca o excepţie. A lucrat timp de 42 de ani la Institutul Geologic al României, ca şefă a laboratoarelor, aducând o contribuţie excepţională la cunoaşterea bogăţiilor subsolului românesc.
Ana Aslan (n.1-01-1897-d. 20 -05-1988)Absolventă a Facultăţii de Medicină – În 1922, În timpul primului război mondial, îngrijeşte soldaţii în spitalele militare din spatele frontului. În 1974, devine academician, director al Institului Naţional şi Geriatrie şi Gerontologie ( 1958-1988) Institutul care-i poartă numele a fost înfiinţat în 1952.
Maria Cuţarida Crăţunescu (n.10. 02. 1857-d. 10. 11. 1919) Este cea dintâi româncă dr. în medicină care a susţinut teza de doctorat la Paris în 1884. Pentru copiii defavorizaţi a înfiinţat în 1897, Societatea Materna. A fost privită ca o importantă militantă feministă. În anul
1899, organizează prima creşă din ţară, la F-ca de Tutun şi chibrituri Bucureşti.
Ella Negruzzi (1876-1948). De numele ei se leagă acţiunea pentru acordarea drepturilor social-politice ale femeilor, precum şi lupta intelectualilor români împotriva fascismului şi războiului, pentru libertatea şi independenţa ţării.Cind absolventa de Drept Ella Negruzzi a cerut, in 1914, sa fie admisa in baroul Iasi, cererea i-a fost respinsa: „Motivul invocat a fost ca nu are drept de vot, iar avocatii trebuie sa aiba drept de vot“, spune Oana Baluta, autoarea volumului „Gen si putere. Partea leului in politica romaneasca“. Dupa sase ani si mai multe procese, Ella Negruzzi reusea sa devina prima femeie avocat din Romania. Pentru ce femeia cere dreptul de vot? Doamna avocat Ella Negruzii a răspuns: ,, Pentru că femeile muncesc, pentru că plătesc impozitele, pentru că este nedrept ca într-o ţară democratică, unde toţi cetăţenii iau parte la alegerea guvernului femeile să nu exercite acest drept"
Imagine foto : Din colecţie
Trebuie să amintesc şi despre persoanele cu dizabilităţi care au demonstrat de-a lungul perioadei că se pot integra in colectivitate şi că pot executa anumite profesii cu mar fi: telefoniste, masaj,
Prima şcoală pentru persoanele cu deficienţe, funcţionează din anul 1864, la Focşani, prin mutarea ,,Azilului Elena Doamna”,din Bucureşti, patronată de Elena Cuza. Această şcoală era destinată fetelor orfane În anul 1930, a luat fiinţă la Iaşi ,,Institutul Mihai I”, destinat persoanelor cu deficienţe de auz. Aici se oferea tinerelor fete activităţi recuperatorii în vederea diminuării handicapului şi creşterii gradului de integrare socio-profesională
A fost înfiinţată pentru persoanelor cu handicap unde se puteau specializa ca opticiene, telegrafiste cofetare, patiserie. Şcoala oferă ore de ortofonie şi labiolectură şi orientare şcolară, în paralel cu activitaea psihodiagnoză.
În anul 1909, M.S. Regina Elisabeta, a înfiinţat ,, Azilul orbilor Regina Elisabeta", Bucureşti unde funcţionează şi acum un liceu şi postliceală pentru elevii cu deficienţe vizuale.
Dizabilitatea femeii, este o problemă care ţine de drepturile omul Femeile cu handicap vor şanse
egale, nu caritate.
Organizatia Nationala a Persoanelor cu handicap militează pentru deplina integrare socială a persoanelor cu handicap şi împotriva oricăror forme de discriminare în viaţa socială, politică, culturală, familială şi sexuală. ,,
Dorim o lume fără bariere şi discriminare, o lume în care persoanele cu handicap să poată trăi independent, având aceleaşi drepturi, obligaţii ca şi ceilalţi cetăţeni”. Să aibe acces la infrastructura socială, să se bucure de aceleaşi şanse de împlinire.
Un exemplu de o personalitate feminină care a depăşit acest handicap este
ANNE SULLIVAN (
1866–1936)
HELEN KELLER (
1880-1968) cu prof. însoţitor
Anne Sullivan,
Helen Keller şi-a depăşit handicapul de orb şi surd şi-a demonstrat lumii că şi cei cu dizabilităţi pot contribui la viaţa socială. Din 1 924 au lucrat împreună ca avocaţi
şi consilieri .
Un alt nume celebru este Dr. Maria Montessori (
n. 31 august 1870, - d. 6 mai 1952 )A fost medic şi pedagog italian. S-a ocupat de copii cu deficienţe mentale. A creat o metodă specială de educare a copiilor retardaţi intelectual de la naştere. Metoda care-i poartă numele. A înfiinţat peste tot în lume şcoli ( Şcoli Montessori) care aplicau metoda sa educaţională
Am avut ocazia să o cunosc pe preşedinta Asociaţiei IHTIS un model de femeie care a înfiinţat Asociaţia IHTIS pentru a în curaja tânăra generaţie că pot să se integreze în colectivitate. Pe sitte-ul
http://asociatia-ihtis.ro/contact/Asociaţia îşi prezintă activităţile.
Preşedinte fondator Mihaela Mihăescu. În volumul editat ,, Resursă în Societate",
autor Mihaela Mihăescu, citim: ,,
Cititorii vor descoperi în lucrarea de faţă o altă imagine a tânărului cu dizabilităţi fizice, dornic să făptuiască după puterea şi voinţa personală spre folosul său, al semenilor şi al întregii societăţi".
,, Am fost copil şi adoram să mă joc cu cei de vârsta mea.... Am fos elevă, iar şcoala era viaţa mea.... Am avut apoi un loc de muncă.... Hrana de care m-am îngrijit mereu a o avea a fost- arta participativă- nevoia de a mă alătura diverselor grupuri, integrând minte şi trup, reflecţie şi acţiune, gând şi intuiţie- pe scurt: nevoia de a fi ÎMPREUNĂ cu ceilalţi. Un ideal măreţ- A FI ÎMPREUNĂ- într-o societate în care dizabilitatea unui om pare a-i spulbera acestuia şansele, drepturile şi năzuinţele". A fi resursă înseamnă a putea face ceva ÎMPREUNĂ cu cei din jur, Iar EU....POT! "
Câteva intrebări primite curând m-au determinat să scriu cele ce urmează. Acestea sunau astfel:
„De ce există incă tineri cu dizabilitati fizice severe si IQ normal nescolarizati?”;
„De ce multi dintre cei scolarizati nu au capacitatea de a scrie corect sau nu pot purta un dialog corespunzător vârstei si pregatirii lor?”;
„Cum reusesc totusi alti copii si tineri cu dizabilitati fizice severe să obtină performante?”
Legislatia este aceeasi, resursele informationale la fel… Diferentele apar in familiile copiilor/tinerilor cu dizabilitati fizice, care manifestă PATRU tipuri de situatii:
1. Copilul/tânărul cu dizabilitati NU cere – iar familia priveste cu resemnare situatia dată.
2. Copilul/tânărul cu dizabilitati NU cere – dar familia pentru a simula „normalitatea” – un anumit statut social – altul decat cel al „categoriilor defavorizate”, crează un mediu care DOAR lasă impresia integrarii si activitătii când, in fapt, prezenta in locurile publice a celui cu dizabilitati este strict fizică.
3. Copilul/tânărul cu dizabilitati CERE – iar familia se opune, o bariera de mentalitate cu grave repercursiuni pentru toti:
- VREAU IN PARC, VREAU LA TEATRU, VREAU IN VIZITA … – NU SE POATE, ESTI ALTFEL RADE LUMEA…
- VREAU LA JOACA … – NU SE POATE, ESTI BOLNAV, COPIII SUNT RAI…
- VREAU LA SCOALA … – NU SE POATE – NU POTI SCRIE, VORBI, MERGE… LA CE-TI VA FOLOSI?
4. Copilul/tanarul cu dizabilitati CERE – si familia ii satisface cererea, pregatindu-l corespunzator in functie de ceea ce implica dorinta lui:
- LOCURILE PUBLICE – impun tinuta, prezenta de spirit in fata situatiilor placute si neplacute, auto-reprezentare.
- JOACA – necesita acceptare reciproca, intuitie, inventivitate, spontaneitate, inter-relationare.
- SCOALA – presupune dorinta de cunoastere, program fix, efort suplimentar de memorare, responsabilitate, competitie, evaluare.
Integrarea sociala nu o reflecta numarul mare al persoanelor care te inconjoara zilnic, ci numarul si calitatea actiunilor care implica participarea comuna in interesul grupului caruia apartinem.
Inainte de a exista IHTIS, a existat un curs de 5 zile tocmai la Iasi, a existat dorinta mea de a participa si convingerea mamei ca efortul nostru fizic si costurile sunt pe masura informatiilor ce mi le pot insusi.
Dupa cativa ani, acelasi dascal deosebit din Iasi, o indemna pe ANA-MARIA sa vina la IHTIS…”
Sursa:
http://asociatia-ihtis.ro/2011/04/04/familia-%e2%80%93-temelia-integrarii-sociale-a-copiluluitanarului-cu-dizabilitati-fizice/-
http://asociatia-ihtis.ro/contact/LUPTA FEMEII ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII SOCIALE
Dacă în celelalte ţări dincolo de Alpi, femeile puteau să lucreze ca meşteşugari, comercianţi, în Italia le erau interzise aceste ocupaţii publice. În familiile înstărite, un procent de 14 % din populaţia feminină, fiind trimise la mănăstire pentru a învăţa să citească, a scrie şi să se deprindă cu treburile gospodăreşti, ca apoi să fie căsătorite, la recomandarea părinţilor, se alegea soţul. Îndatoriile femeii era maternitatea şi conducerea gospodăriei. Femeia rămânea sub tutela soţului, după cum înainte de căsătoriei supusă tutelei tatălui.
FILANDA Cu toate că dreptul femeilor de a primi aceeaşi educaţie şi de a exercita aceleaşi profesii ca bărbaţii, a fost recunoscută în mod expres în Finlanda prin legile adoptate între anii 1864-1929, după unii autori viaţa femeii este împărţită în trei faze: de instruire proprie, de creşterea şi educarea a copiilor, iar după 35 de ani, femeia poate să exercite o activitate profesională în afara căminului. Aceste pauze mari în activitatea profesională înseamnă rămânerea în urmă, deci ,, descalificarea”
În ţările Belgia, Olanda, Spania, fetele încep să lucreze după căsătorie, sau după prima naştere. Intră în producţie la 35-40 ani, când ultimul copil a fost dat la şcoală. Sectoare considerate în mod tradiţional ca,,femenine” sunt : textile, didactice, sanitare, comerţ, datorită răbdării şi îndemânării femeilor Femeile se mai întâlnesc şi în sectoare ale industriei, ale culturii şi artei. Exista o reticenţă marcată faţă de calificarea tehnică a femeilor. O maşină nouă care intra în atelier era deservită de bărbaţi şi niciodată de femei. Aşa se explică în aceste zone concedierea femeilor ca urmare a modernizării tehnicii
Femeile continuă să fie victime ale violenţelor domestice, ale tabuurilor religioase sau culturale şi ale discriminării la locul de muncă. Asiaticele sunt cele mai expuse violenţelor domestice şi puţine sunt cele care îndrăznesc să se plângă. Din Afganistan până în Vietnam, brutalităţile se derulează în voie în spatele uşilor închise. "Fenomenul are proporţii epidemice", spune Paul Greening de la Fondul ONU pentru populaţie. În Japonia, ţara cu cea de-a doua economie a lumii, o singură asociaţie pentru femei a înregistrat 5.000 de plângeri într-un an. În Indonezia s-a adoptat în 2004 o lege împotriva violenţei domestice, dar populaţia ignoră acest lucru.
În India, peste 7.000 de femei au fost omorâte în 2004 în disputele legate de zestre, deşi dota a fost interzisă în 1961. "Presiunile sociale şi culturale le impiedică pe femei să se plângă. Ele cred că a fi pălmuite sau bătute face parte din viaţă şi acceptă acest lucru
