BOTOŞANI- ROMANIA- INVITAŢIE LA FESTIVALUL TAMISEI, LONDRA

Programul Institutului Cultural Român


BOTOŞANI- ROMANIA
INVITAŢIE LA FESTIVALUL TAMISEI, LONDRA
Muzeograf Steliana Băltuţă
În perioada 11 – 12 septembrie 2010, Primăria Londrei a organizat a 14-a ediţie a Festivalului Tamisei, cel mai mare festival internaţional.
Un festival complex, cu un program foarte bogat, care s-a întins pe o arie mare, pe malurile fluviului Tamisa.
„Chiar dacă nu este cel mai lung curs de apă din Marea Britanie, Tamisa este cel mai cunoscut datorită faptului că este asociat cu Londra. Fie că mergi pe apă, fie pe malurile sale, fluviul oferă o panoramă superbă şi cuprinzătoare a capitalei. Plimbarea de-a lungul Tamisei a devenit posibilă din 1996, iar croazierele pe apă, cu opriri la principalele atracţii din oraş, au fost dintotdeauna un deliciu atât pentru turişti, cât şi pentru londonezi deopotrivă” (National Geographic, Traveler, Marea Britanie).
In imagine stanga foto -Invitaţia Institutului Cultural Român din Londra-
În 15 iulie 2010, Consiliul Judeţean Botoşani, prin Preşedintele său Mihai Ţâbuleac a primit invitaţia din partea Institutului Cultural Român din Londra semnată de director Ministru Consilier Dorian Branea, pentru participarea la Festivalul Tamisei, a Fanfarei de la Vorona şi a Muzeului de Etnografie Botoşani care să amenajeze standul cu textile de interior şi costume populare, unde să se poată realiza şi o demonstraţie de lucru la războiul de ţesut.
Timpul de pregătire pentru Muzeul de Etnografie s-a dovedit a fi mult prea scurt dacă ne gândim la selecţia pieselor, la întocmirea dosarelor de clasare, condiţie principală pentru transportul temporar al pieselor de patrimoniu, pregătirea dosarelor pentru aprobările de trecere peste graniţă a obiectelor. Dacă legal pentru aprobări erau necesare 60 de zile înainte de plecare, noi am avut pentru pregătire şi proceduri, puţin peste 30 de zile.

Prezenţa Muzeului Botoşani cu piese de patrimoniu etnografic naţional, a educatoarei meşteră Niculina Andronache care trebuia să facă demonstraţie de ţesut şi a Fanfarei de la Vorona, fiind deja programată la Festivalul Tamisei, parcă nimic, nici măcar timpul scurt nu puteau sta împotrivă.

Ţesutul (Educatoare Niculina Andronache
Totuşi, până la primirea aprobărilor pe documentele de plecare, a neclarităţilor financiare, nesiguranţa prezenţei noastre în Londra se contura tot mai mult. Toată procedura părea extrem de grea şi parcă „iţele nu se mai descâlceau”, pe care le-a descâlcit bine managerul Muzeului, Lucica Pârvan.

,,Cu toate acestea, noi am ţinut mereu legătura cu Institutul Cultural Român, trimiţând listele cu imaginile obiectelor ce trebuiau să facă obiectul expoziţiei, dar am şi comunicat care este stadiul pregătirilor.
Cum era şi firesc, primele aprobări pe certificatul de export temporar le-am primit în 19 august 2010 de la Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniul Naţional Botoşani prin semnătura directorului Dănuţ Huţu. Era încă un pas şi speranţa era iarăşi de partea noastră.
Apoi, în septembrie, aproape de plecare, au venit prompt şi aprobările din partea Ministerului Culturii şi de la Biroul Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor, prin sprijinul Dr. Ernest Oberländer – Târnoveanu, Preşedintele Comisiei Naţionale a Muzeelor şi Colecţiilor.
Plecarea a fost în 9 septembrie seara cu un autocar al F.C. Botoşani, cu 2 conducători auto care au condus ireproşabil, Constantin Dascălu şi Ilie.
Drumul a fost foarte greu, cu o noapte de cazare în Polonia şi traversarea Canalului Mânecii cu feribotul. Am ajuns dimineaţa pe 11 septembrie în Londra, când, fără a ne mai odihni, am plecat la stand pentru pregătirea expoziţiei.

Acolo, în Programul celor două zile de Festival pe malul Tamisei, ne-a întâmpinat urarea de bun venit a Directorului Festivalului Adrian Evans:
„Londra datorează adevărata ei existenţă Tamisei şi noi sărbătorim acest minunat oraş dansând pe străzi, sărbătorind pe poduri şi pe marginile râului. Punctul principal al Festivalului Tamisei este în a crea evenimente participatorii atât pentru tineri cât şi pentru vârstnici. Mai mult decât atât, acesta este Festivalul Londrei. Veniţi jos pe râu şi să aveţi un week-end fantastic”.

HARTA FESTIVALULUI TAMISEI
Organizatorii au stabilit 4 zone bine delimitate cuprinse între 4 poduri care traversează Tamisa:
- ZONA 1 – între podurile Westminster şi Waterloo
- ZONA 2 – întinsă între podurile Waterloo şi Blackfriars
- ZONA 3 – cuprinsă între podurile Blackfriars şi London
- ZONA 4 – întinsă între podurile London şi Tower.

In imagine foto dreapta

România (Muzeul Botoşani) a avut standul pentru expoziţie aproape de podul Westminster şi Ochiul Londrei (London Eye) în zona 1.
În credinţa că Festivalul va fi deschis oficial şi neştiind aria extrem de mare a celor 4 zone, am avut pregătit şi un cuvânt de prezentare cu un salut către organizatori şi către londonezi, care dacă n-a fost transmis, măcar să rămână publicat peste timp.

,,Domnule Primar al Londrei, Stimaţi londonezi,
România, ţară situată în sud-estul Europei, cu o bogată istorie şi cu o contribuţie culturală în Europa, cu legături directe cu Marea Britanie între anii 1866 – 1947 în special în vremea regilor Carol I şi Ferdinand de origine germană, care împreună cu reginele Elisabeta şi Maria de origine britanică, au dus la înflorirea României moderne.
O ţară cu un relief divers, munte, deal, câmpie, cu ieşire la Marea Neagră şi cu graniţa de sud conturată de fluviul Dunărea, România este o ţară unde s-a dezvoltat o civilizaţie rurală cu frumoase tradiţii populare, cu portul popular având piese lucrate în gospodăria sătească, de un bun gust, eleganţă şi armonie cromatică bine alese".

In imagine foto Regina Elisabeta a Romaniei imbracata in costum national

,,De aceea, atât regina Elisabeta cât şi regina Maria, au preţuit costumul popular românesc, şi l-au îmbrăcat în diferite ocazii, chiar la recepţii importante împreună cu principesele şi doamnele de onoare ale curţii regale.
Rămâne consemnat în scrierile reginei Maria, sub titlul „Povestea vieţii mele”, că la vârsta de 17 ani, înainte de a cunoaşte România, când prinţul Ferdinand a ajuns la Curtea Regală a Angliei, darul pe care i l-a trimis regele Carol I Mariei ca viitoare principesă şi mai târziu regină a României, a fost un costum popular românesc
La fel de frumoase, dar cu o mai mare încărcătură decorativă şi simbolistică sunt şi ţesăturile de interior de locuinţă tradiţională şi pentru ritualuri ale vieţii de familie. Ţesătoarea de altădată, inspirându-se din universul din care facem parte, a creat uneori adevărate compoziţii într-o cromatică armonioasă dată de culorile obţinute din plante.
În prezent viaţa sătească a României se înscrie pe o cale a schimbării, dar unele zone încă mai păstrează parţial vechea civilizaţie, dând farmec locului.
Judeţul Botoşani, situat în partea de nord-est a României, de unde vă aducem salutul nostru şi o mică parte a civilizaţiei tradiţionale, este o vatră etnografică şi folclorică, ce încă mai păstrează patrimoniul culturii populare.
Mulţumim Primăriei Londrei pentru ospitalitate, Institutului Cultural Român pentru invitaţie şi pentru că ni s-a oferit prilejul să prezentăm publicului londonez şi participanţilor la Festivalul Tamisei, creaţia populară românească". a declarat Steliana Băltuţă

in imagine foto piese

din patrimoniul muzeului

Surpriza mare şi plăcută a fost în momentul când standul românesc a fost vizitat de însuşi Ambasadorul României în Londra, dr. Ion Jinga, împreună cu soţia domniei sale, care au admirat şi au fost interesaţi de vechimea pieselor aduse din patrimoniul muzeal botoşănean, de semnificaţia decorului, de valoarea artistică, oprindu-se cu atenţie

şi la războiul de ţesut. Pentru a completa informaţiile despre Botoşani, noi am dăruit doamnei şi domnului Ambasador albumul de prezentare a judeţului din partea Consiliului Judeţean, dar şi pliante şi tipărituri cu valori din patrimoniul Muzeului Botoşani, tipărituri care au fost oferite şi Institutului Cultural Român, dar şi vizitatorilor standului românesc.
Institutul Cultural Român a dăruit cele mai multe tipărituri de prezentare şi promovare a zonelor de interes turistic din România.

Prin împletirea celor 3 oferte – expoziţie etnografică, demonstraţie de ţesut şi tipărituri de interes turistic cu text în limba engleză, România a avut succes, îmbogăţit de programul folcloric al Fanfarei de la Vorona, desfăşurat în zonele 2 şi 4, dar şi în zona 1, în faţa standului românesc.
Programul celor 2 zile a fost foarte încărcat, dar spicuim pentru a contura imaginea Festivalului.
Pentru prezentarea pieselor de patrimoniu în expoziţie, România a avut locul stabilit lângă Ungaria şi Polonia, în segmentul ,,Noul Sat European" (New European Village) s-a mai prezentat creaţia cinematografică a tinerilor de 16 – 19 ani, cu scurt metraje referitoare la poveştile din spatele scenei festivalului, muzică live africană în foaierul Regina Elisabeta, imagini fotografice.
In imagine foto UNGARIA

În ZONA 2, Olanda a experimentat suspansul, Fanfara Franţei a stimulat dansul, pe plaja Tamisei cei mici s-au jucat construind castele de nisip. În aceeaşi zonă au fost prezentate „râuri” de expoziţii de artă diversă a studenţilor din Londra, India, Turcia, Ungaria, Franţa, Tailanda, America. Circul francez a prezentat numere periculoase.
În ZONA 3 s-au desfăşurat diverse tipuri de dans de societate, proiecţii de filme de animaţie pentru copii, oferte culinare, readucerea la viaţă a oaselor, moment în care pe un schelet sculptorul modelează şi reînvie Tigrul Indian, în ideea de luptă pentru salvarea acestor rare exemplare, o rememorare a cursei de navigaţie Milenium, o paradă pe pontonul Elisabeta a 2-a.
În ZONA 4 s-au desfăşurat concursuri de navigaţie şi cercetare a râului, mai multe familii prietene au interacţionat cu mediul înconjurător pentru protecţia mediului, muzica în stradă, când pe lângă alte cunoscute formaţii de muzică internaţională a evoluat şi Fanfara de la Vorona şi apoi sub titlul Renaşterea Tamisei, a avut loc o expoziţie de vase istorice pe fluviu (vase de pescuit, vase de prospecţii arheologice)
.


Aşa cum şi observatorii au spus, această a 14-a ediţie a Festivalului Tamisei a fost mai complexă, cu un program mult mai diversificat, a fost o reuşită deplină, program în care Botoşaniul a reprezentat în acest an 2010, cu succes România.


Propunerea pentru participarea Judeţului Botoşani la Festivalul Tamisei i se datorează Consilierului Roxana Gibescu de la Institutul Cultural Român din Londra, care a cunoscut patrimoniul şi a vizitat Muzeul Etnografic Botoşani în perioada practicii artistice la Ipoteşti, ca studentă la clasa distinsului profesor Mircea Dumitrescu de la Facultatea de Arte Bucureşti. Din cele 3 participări ale României la Festival nu ştim care a plăcut mai mult dar am simţit că prezenţa Botoşanilor a mulţumit Institutul Cultural Român, pe londonezi şi pe vizitatorii standului românesc.

Festivalul Tamisei în Londra este deja un festival cu tradiţie, cel mai mare Festival al creaţiei, al culturii, al civilizaţiilor, al valorilor umane.
Fiind un Festival atât de mare, există şi întrebarea de unde fonduri pentru o aşa uriaşă desfăşurare de forţe. Programul tipărit al Festivalului ne dă răspunsul: 59% sponsorizări din sectorul privat ca parteneri, 22% din venituri proprii şi 19% sponsorizări ale unor organizaţii şi fonduri publice. Tot Programul Festivalului cuprinde şi zilele de desfăşurare a celei de-a 15-a ediţii, care va avea loc pe 10 – 11 septembrie 2011.
Este şi va rămâne acest reportaj un document peste timp referitor la participarea Judeţului Botoşani, a Muzeului de Etnografie, la a 14-a ediţie a Festivalului Tamisei din anul 2010.

Festival de tradiţii pe Pietonalul Unirii

Festivalul Cântecului, Jocului, Portului Popular şi Meşteşugurilor a adus la Botoşani pe Pietonalul Unirii zeci de meşteri populari.
Au fost invitaţi 60 de maeştri ai artei tradiţionale ce provin din mai multe judeţe ale ţării, printre care Bistriţa Năsăud, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Prahova, Suceava, dar sunt şi de peste Prut. Toţi îşi vor expune creaţiile pe Pietonalul Unirii după-amiază, între orele 17.00-20.00.
Pe lângă târg, au avut loc şi spectacole folclorice. „În cadrul acestui mare festival a fost invitat Festivalul coregrafic «Vasile Andriescu», dedicat unuia dintre marii coregrafi ai Moldovei, din Argeş Ansamblul «Mugurelul", din Câmpia Turzii «Ardeleanca», din Constanta «Plai de dor», iar din Republica Moldova formaţia «Busuioc moldovenesc».

În cadrul aceluiaşi eveniment, duminică, de la 11.00 la 14.00, a avut loc Festivalul Fanfarelor, la care au participat formaţii din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Republica Moldova.
Pe lângă meşteşterii, dansatorii şi soliştii cu experienţă în acest fel de evenimente, botoşănenii au putut admira şi formaţii de dansuri tradiţionale formate din copii.

Dezvoltarea laturii decorative pe fundamentul
tradiţional al creaţiei popularePentru prezentarea acţiunii care a avut loc în perioada 6-8 august 2010 la Botoşani, am rugat-o pe prof. Margareta MIHALACHE, referent etnograf, compartimentul Etnografie din cadrul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale să prezinte evenimentul care s-a desfăşurat pe Pietonal Unirii.

În cadrul Festivalului “Cântecului, Jocului, Portului Popular şi Meşteşugurilor” din Ţara de Sus – Ediţia a V-a, 6-8 august 2010 – organizat de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale, a avut loc şi întâlnirea meşterilor populari din cele mai importante zone etnografice ale Ţării. Aşadar, amintim judeţele: Bistriţa – Năsăud, Maramureş, Suceava, Harghita, Iaşi, Galaţi, Covasna, Neamţ, Argeş, care au uimit din nou prin acea forţă nealterată şi – în acelaşi timp – atât de necesară pentru conservarea acelor forme ale culturii materiale populare. Forţa aceasta rămâne o caracteristică a comunităţilor fiind conjugată cu o tenacitate salvatoare pentru individualitatea fiecărei zone etnografice în parte.
Meşterii populari prezenţi la această ediţie a târgului – chiar dacă vin din localităţi mai apropiate sau uneori de foarte departe – au reuşit datorită deselor participări la aceste manifestări desfăşurate atât în aprilie, cât şi în august să devină şi membri ai Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova.
Dacă la Târgul Meşterilor Populari din aprilie (parte componentă a manifestărilor prilejuite de “Zilele Oraşului Botoşani” sub patronajul Sfântului Mucenic Gheorghe, ocrotitorul comunităţii noastre, cunoscut prin faptele sale de biruinţă şi – cu siguranţă – călăuzitor în demersul întreprins de către noi de a da târgului din Botoşani importanţa de altădată) s-a observat confruntarea tacită între arta autentică şi kitsch, de această dată, confruntarea s-a exercitat prin impunerea de replici ale creaţiei materiale tradiţionale. Bineînţeles că această confruntare exemplifica iniţiativa meşterilor locali de a se adapta la cerinţele actuale ale solicitanţilor, dar, totodată, încorporează şi acea soluţie de supravieţuire în contextul socio-cultural actual – oferind tuturor noi maniere de abordare în procesul creativ.
În plan concret, acest fapt s-a materializat prin antrenarea laturii decorative existente într-o formă latentă în arhetipurile impuse dintotdeauna de acea mentalitate de tip ancestral. Pentru o înţelegere mai clară şi bine diferenţiată, trebuie precizat că profilul hilar încorporat în unele obiecte „aşa-zise decorative” care au aparţinut unor comercianţi intruşi din luna aprilie – acum nu a mai putut fi regăsit chiar dacă meşterii, care au participat la această ediţie, au dezvoltat în linii discrete la multe dintre obiectele expuse acea latură care a fost amintită mai sus. Aceştia au reusit să păstreze acele canoane de netăgăduit ale artei populare autentice şi interesant este că doar pe fundamentul iniţial au intervenit ponderat – evitând asaltul sau inserarea notelor groteşti sau ale celor excentrice care să contravină bunului gust. Oricum aceste detalii erau sesizabile doar pentru ochiul avizat al cunoscătorului cu toate că cele două categorii (comercianţi şi meşteri) sunt două categorii distincte.









Important este că punctul de greutate l-au constituit miniexpoziţiile cu obiecte care au evidentiat canoanele artei tradiţionale şi implicit meşteşugurile tradiţionale.

Dintre cei care practică meşteşugul olăritului – se cuvine să fie menţionaţi Maricel Mocanu din Galaţi, Gyorfi Domokos şi Molnos Jozsef din Harghita, Vasile Chira din Maramureş, dar şi Sonia Iacinschi din Botoşani. Fie că meşterii au pus accent mai mult pe latura utilitară (Mocanu şi Domokos), fie că au îmbinat–o cu cea decorativă: Molnos Joszef şi Vasile Chira, toţi au ofertit o varietate a tehnicilor de realizare cu ajutorul instrumentelor specifice (corn, pensulă, vârf metalic) fiecărui tip de ceramică. Neîndoielnic păstrarea formelor şi procedeelor tradiţionale a dat acea notă de eleganţă aparte expoziţiilor cu vânzare organizate în cadrul târgurilor.

În acest sens, se merită enumerată ceramica lui Vasile Chira cu acele motive geometrice (spirala, vălul, zig-zagul, semicercul) sau fitomorfe sau florale – pictate cu fineţe de-a lungul câmpurilor ornamentale, fiind evitată o aglomerare a acestora şi încercându-se cu succes chiar o repartizare echilibrată. Decorul variat a fost dublat de o paletă a culorilor bine armonizate cromatic şi susţinute chiar şi de o smălţuire ireproşabilă a vaselor.


De asemenea, compoziţiile epice sgrafitate au fost excelent reprezentate şi la această ediţie de vasele care aparţin meşterei Sonia Iacinschi dintre care merită amintite câteva: „Capra cu iedul”, „Păcală”, „Capra între brazi”, „Trăsura cu soldatul trompetist”, „Violonistul”. Pe ceramica tip „Kuty”, registrul decorativ epuizează parcă înadins toate categoriile de motive – începând cu cele fitomorfe, florale, geometrice, avimorfe, zoomorfe, antropomorfe, skeomorfe , dezvoltând prin îmbinarea armonioasă şi echilibrată acele compoziţii epice cu rădăcini în filonul popular, iar triconomia verde – cafeniu – galben rămâne o caracteristică fundamentală. Dăinuirea în zona noastră etnografică a acestei ceramici recunoscută din perioada medievală şi de provenienţă bizantină o datorăm până în ziua de astăzi şi dintotdeauna Soniei Iacinschi.
Într-o altă ordine de idei, preferinţa olarilor pentru categoriile din vechime: oale de lapte, oale pentru sarmale, străchini, căni, ploşti, castroane, ulcioare – dovedeşte încă o dată raportarea la fundamentul tradiţional împământenit în sânul comunităţilor, indiferent de opţiunea sau influenţele diferite care au survenit de la ceramica daco- geţilor sau romanilor.
Pomenind de acea latură ascunsă în tiparul tradiţional al obiectului – s-ar cuveni precizat că meşterii populari ar fi singurii „îndreptăţiţi” să ofere drept de cetăţenie „decorativismului” încorporat şi existent într-o formă incipientă în acele arhetipuri caracteristice pentru cultura materială populară. Actul de impunere a noilor forme creative se poate petrece în parametrii unui proces normal atunci când acestea se desprind din matca iniţială, dar nerenunţând la etapele premergătoare confecţionării iniţiale a obiectului, după care va fi binevenită impunerea acelei note distincte şi singularizante tipice creatorului popular. Chiar în cazul abordării aceleiaşi tematici sau aceluiaşi motiv, nota definitorie a fiecărei personalităţi intervine de la trasarea primelor linii care structurează forma, dar, cu precădere, în cazul registrului decorativ. Există posibilitatea ca în timp elementul inovator să se impună ca aparţinând unui creator popular sau acel element – fiind preluat şi suportând alte simplificări sau completări, să se topească în creuzetul creatorului popular anonim.

Se cuvine să exemplificăm prin a puncta câteva piese sau obiecte care aparţin diverselor meşteşuguri şi următorilor creatori:
- Ţesăturile de interior ale familiei Iulian şi Maria Mihalachi care sunt adaptate locuinţelor de tip nou şi pe care aceşti meşteri le realizează de cele mai multe ori prin decuparea unui motiv ancenstral din ansamblul complex al unei vechi scoarţe – folosindu-se de simţul lor artistic prin dozarea şi îmbinarea echilibrată cu un alt element în funcţie de suprafaţa compoziţională, aflată la dispoziţie;



Împletiturile din sfoară ale meşterei Silvia Cozmâncă au devenit adevărate ornamente realizate din fir de cânepă sau lână în reţele de ochiuri la care se adaugă şi răsuciri – constituindu-se în adevărate frânturi de imagini din mediul înconjurător şi zugrăvind reale câmpuri cu flori sau lanuri de floarea soarelui, toate acestea la un loc amintesc de „teşlaifurile” de altădată pitite în vreun colţ din casa ţărănească;

a - Opincuţele de mici dimensiuni, puşculiţele sau tolbele de altădată s-au regăsit pe panourile meşterei Cosna Floarea din Runcu Salviei (Bistriţa Năsăud), dar cu rol decorativ şi nicidecum utilitar, iar tărtăcuţele- pictate cu crâmpeie din viaţa tradiţională a satului românesc de către familia Mateescu Gheorghe şi Maria din Curtea de Argeş- au reamintit despre capacitatea de inventivitate a creatorului popular.
Acelaşi respect pentru structura morfologică veche a costumului popular şi opţiunea pentru tipul de cămaşă carpatic – respectiv ie, s-a observat la Emanuela Pavel în piesele sale chiar dacă pe linia decorativă a optat doar pentru înfrumuseţarea cu dantelă din fir de bumbac, iar meşterele populare Hojbotă Veronica şi Andronic Vera rămân prin cămăşile de tip poncho confecţionate şi brodate cu motive florale şi vegetale – adevărate păstrătoare ale elementelor tradiţionale specifice cămăşii populare femeieşti. Impetuozitatea costumului de neconfundat şi purtat cu semeţie a fost etalat de Cosmi Floarea, Isac Maria, Colţa Victoria Maria, Pop Gavril din zona Năsăudului şi de Zapca Maria din Maramureş. Ţesătoarele din judeţul Botoşani: Racu Aurelia, Târliman Ileana, Cojocaru Aurica, Maxim Mihai şi Floarea, Baciu Maria şi Coţovanu Florentina au organizat pe Pietonalul Unirii adevărate ateliere de lucru – ţesând la stative ca în propria gospodărie. Miniexpoziţiile din comunele Conceşti, Vorona, Ungureni – incluzând importante piese ale portului popular, se datorează unor iubitoare de tradiţie: Maria Zoiţanu, Aglaia Bălinişteanu, Elena Clocotici, Niculina Andronache. Acestea sunt printre puţinele membre ale comunităţii care susţin şi întreţin colecţii muzeale personale – care vor deveni în timp parte componentă valoroasă a patrimoniului naţional şi care aşteaptă expunerea într-un spaţiu adecvat.


În ceea ce priveşte prelucrarea artistică a lemnului a excelat meşterul Maricel Apalaghiei prin expunerea a numeroase troiţe şi lăzi de zestre cu acele dimensiuni mult diminuate decât cele propriu-zise care au accentuat doar latura decorativă. Împodobirea acestora s-a realizat prin minuţioase şi desăvârşite sculpturi ale căror elemente constitutive au fost repartizate în registru ornamental aflat la dispoziţie cu maximă discreţie. De asemenea, s-a evidenţiat preferinţa meşterului pentru anumite simboluri preluate şi perpetuate de cultura populară autentică, dar, de data aceasta, au putut fi regăsite pe obiectele de uz gospodăresc – respectiv pe linguri. Aşadar, pasărea într-o deplină uniune cu o alta exprimă sentimentul nemuritor al dragostei, cocoşul face trimitere directă către răsăritul de soare, către ideea de reînnoire şi de reînviere, nemaipomenind de puterile nebănuite ale acestuia de a vesti binele sau răul. Alte conotaţii direct legate de motivul avimorf transpar din acel mit al sufletului – pasăre care confirmă faptul că în clipa morţii sufletul părăseşte trupul omului întrupându-se în pasăre. Un alt motiv abordat de meşter este şi cel al şarpelui care se leagă inerent de ideea de vatră în sensul de casă, cămin al familiei a cărui ocrotire e condiţionată de existenţa acestui şarpe - aflat de cele mai multe ori în peretele sau sub pragul casei, şi care din când în când mai ticăie şi care, din acest motiv, este numit chiar ceasornicul casei. Exemplele mai pot continua, dar meritoasă este perseverenţa creatorului botoşănean de a perpetua formele şi simbolurile tradiţionale desi cu alte dimensiuni, ba mai mult – această opţiune dezvăluie iscusinţa şi minuţiozitatea demersului său creativ.


Obiceiurile caracteristice trecerii dintre ani şi recuzita acestora au fost arondate, ca întotdeauna, de binecunoscuta meşteră Niculina Andronache alaturi de tanara Raluca Andronache care pentru a asigura longevitatea păstrării lor se ocupă cu dibăcie împreună cu meşterele sale aflate în formare de înfrumuseţarea căiuţilor şi căpriţelor încât accesoriile (motoceii şi pamblicile) au ajuns să fie confecţionate cu maximă uşurătate. În schimb, meşterul Gheorghiţă Ţugui rămâne acelaşi mânuitor dibaci al instrumentelor necesare confectionarii costumului de Ursar şi realizator al nenumaratelor măşti cu aspecte dintre cele mai hilare, preferinţa acestuia pentru pitoresc şi pentru acele trăsături fizionomice groteşti poate fi recunoscută cu usurinta în personalitatea vulcanică a acestui creator.
Capacitatea creatorilor populari autohtoni sau invitaţi din întreaga ţară de a se adapta cerinţelor actuale ale solicitanţilor este lăudabilă, mai ales că toţi aceştia au dezvoltat latura decorativă bine ascunsă în formele împământenite ale culturii populare tradiţionale, dar nu oricum, ci evitând cu supleţe şi eleganţă întruchipările inestetice care pot deveni certe umilinţe pentru adevăraţii creatori populari.


Foto: Daniel Ioan Gancea
prof. Emanoil Marcu

Compartiment Etnografie
Referent etnograf,
Prof. Margareta MIHALACHE

Djuna Davidasvili -

"Vindecarea prin metoda tibetana. Curs de bioterapie"




Eugenia Davidasvili, cunoscuta azi in intreaga lume ca Djuna (Giuna), s-a nascut pe 22 iunie 1949, in Georgia. S-a afirmat atat prin eficienta tratamentelor sale, cat si prin acuratetea diagnosticelor, testele efectuate la Washington Research Center aratand o acuratete de 97% in diagnosticare.In prezent, Djuna detine o clinica extrem de solicitata in Moscova.
De-a lungul carierei sale, Djuna a fost preocupata si de formarea de noi terapeuti. Exigenta cu care sunt selectati cei ce vor sa-i devina elevi este descrisa de Maria Cobileanschi in articolul "Familia paranormala". Cartea tradusa in limba romana de editura ANTET-2000 poate fi considerata manualul terapeutului din scoala Djunei.



Conditiile unui tratament eficient

In aceasta scoala, se considera ca eficienta unui tratament depinde de: a) capacitatea pacientului de a se autosugestiona b) maleabilitatea terapeutica a acestuia.

Daca pacientul percepe campul terapeutului si senzatiile specifice (caldura, presiune etc), realizarea terapiei are rost. Situatia contrara se intalneste cand pacientul se opune psihic terapiei.

Terapeutul trebuie sa se autosugestioneze si el, caci deplasarea energiei tine de comanda mentala, iar imunitatea terapeutului depinde si ea de aceasta.

Tratamentul se face doar daca in apropiere se afla o sursa de apa. In caz contrar, nu se face tratament. Apa absoarbe energia negativa de pe mainile terapeutului.

In timpul tratamentului, mainile terapeutului sunt spalate de curand, putin umede, calde. In acest caz, fluxul energetic se misca liber. Ceasul, inelele, bratarile se scot. In timpul unui tratament eficient, cu transfer maxim de energie catre pacient, mainile terapeutului transpira.

Miscarile de apucare cu mana de catre terapeut sunt interzise, pentru a nu deplasa campul sanatos.



Organe cu disfunctii


Modul de abordare a organelor cu disfunctii este inedit:

terapeutul se adreseaza, cu voce tare, organelor pacientului
discutia are loc pe un ton autoritar, eventual reliefand prostiile facute de organul respectiv. Mai exact, cuvintele sunt adresate gandirii organului respectiv, in genul: Minte a ficatului, te porti urat, esti aidoma unui copil alintat. Stii bine ca trebuie sa te comporti altfel. Sper sa intelegi acest lucru si sa-ti vezi de treaba.
inainte de aceasta, terapeutul ii aplica pacientului cateva lovituri slabe, in zona organului bolnav, pentru a trezi mintea organului respectiv
Autoarea cartii considera ca fiecare organ are anumite caracteristici: intestinele sunt rabdatoare si supuse, ficatul e inert in gandire si cam greoi (asa ca trebuie luat tare, pe un ton categoric; n-are rost sa-i vorbesti frumos ). Inima e un organ sensibil si inteligent, care intelege usor ce i se cere.



Terapia prin privire

O alta tehnica din scoala Djunei e cea in care terapeutul inspira pe nas si expira pe gura, catre zona bolnava a pacientului. Zona e acoperita de o tesatura de bumbac. Exista doua variante: a) expiratie fierbinte, eficienta in boli articulare sau raceli b) expiratie rece , eficienta in stari de oboseala.

Merita mentionata si terapia prin privire. Mainile terapeutului se aplica pe zona suferinda, iar privirea lui se atinteste asupra aceleiasi zone. Terapeutul isi imagineaza cum energia emanata de ochii lui patrunde in zona bolnava, insanatosind-o.

Autoarea abordeaza si chestiunea terapiei la distanta. De ce n-ar fi posibila, din moment ce exista si acupunctura la distanta ? Iar ca e posibil sa trimitem Reiki la distanta, stim cu totii. In scoala Djunei, terapia la distanta dureaza max. 20 min; in transe de 3-5 min, separate prin pauze.

Cartea "Vindecarea prin metoda tibetana. Curs de bioterapie" asigura o lectura fascinanta, chiar si terapeutilor din alte scoli. De ce ? In primul rand, pentru ca si un maestru din alta scoala iti poate dezvalui ponturi de practica sau experiente interesante.

In al doilea rand, pentru ca acelasi exercitiu poate fi folosit, in variante diferite, in mai multe scoli. Fireste, principiile dupa care functioneaza corpul omenesc si Universul sunt aceleasi. Cunoasterea principiilor si a variantelor de tehnici ne ajuta sa capatam o perspectiva mai ampla asupra tabloului general al practicilor sapientiale.