Festivalul Cântecului, Jocului, Portului Popular şi Meşteşugurilor a adus la Botoşani pe Pietonalul Unirii zeci de meşteri populari.
Au fost invitaţi 60 de maeştri ai artei tradiţionale ce provin din mai multe judeţe ale ţării, printre care Bistriţa Năsăud, Covasna, Galaţi, Harghita, Iaşi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Prahova, Suceava, dar sunt şi de peste Prut. Toţi îşi vor expune creaţiile pe Pietonalul Unirii după-amiază, între orele 17.00-20.00.
Pe lângă târg, au avut loc şi spectacole folclorice. „În cadrul acestui mare festival a fost invitat Festivalul coregrafic «Vasile Andriescu», dedicat unuia dintre marii coregrafi ai Moldovei, din Argeş Ansamblul «Mugurelul", din Câmpia Turzii «Ardeleanca», din Constanta «Plai de dor», iar din Republica Moldova formaţia «Busuioc moldovenesc».
În cadrul aceluiaşi eveniment, duminică, de la 11.00 la 14.00, a avut loc Festivalul Fanfarelor, la care au participat formaţii din Iaşi, Suceava, Botoşani şi Republica Moldova.
Pe lângă meşteşterii, dansatorii şi soliştii cu experienţă în acest fel de evenimente, botoşănenii au putut admira şi formaţii de dansuri tradiţionale formate din copii.
Dezvoltarea laturii decorative pe fundamentul
tradiţional al creaţiei popularePentru prezentarea acţiunii care a avut loc în perioada 6-8 august 2010 la Botoşani, am rugat-o pe prof. Margareta MIHALACHE, referent etnograf, compartimentul Etnografie din cadrul Centrului Judeţean de Conservare şi Promovare a Culturii Tradiţionale să prezinte evenimentul care s-a desfăşurat pe Pietonal Unirii.
Meşterii populari prezenţi la această ediţie a târgului – chiar dacă vin din localităţi mai apropiate sau uneori de foarte departe – au reuşit datorită deselor participări la aceste manifestări desfăşurate atât în aprilie, cât şi în august să devină şi membri ai Asociaţiei Meşterilor Populari din Moldova.
Dacă la Târgul Meşterilor Populari din aprilie (parte componentă a manifestărilor prilejuite de “Zilele Oraşului Botoşani” sub patronajul Sfântului Mucenic Gheorghe, ocrotitorul comunităţii noastre, cunoscut prin faptele sale de biruinţă şi – cu siguranţă – călăuzitor în demersul întreprins de către noi de a da târgului din Botoşani importanţa de altădată) s-a observat confruntarea tacită între arta autentică şi kitsch, de această dată, confruntarea s-a exercitat prin impunerea de replici ale creaţiei materiale tradiţionale. Bineînţeles că această confruntare exemplifica iniţiativa meşterilor locali de a se adapta la cerinţele actuale ale solicitanţilor, dar, totodată, încorporează şi acea soluţie de supravieţuire în contextul socio-cultural actual – oferind tuturor noi maniere de abordare în procesul creativ.În plan concret, acest fapt s-a materializat prin antrenarea laturii decorative existente într-o formă latentă în arhetipurile impuse dintotdeauna de acea mentalitate de tip ancestral. Pentru o înţelegere mai clară şi bine diferenţiată, trebuie precizat că profilul hilar încorporat în unele obiecte „aşa-zise decorative” care au aparţinut unor comercianţi intruşi din luna aprilie – acum nu a mai putut fi regăsit chiar dacă meşterii, care au participat la această ediţie, au dezvoltat în linii discrete la multe dintre obiectele expuse acea latură care a fost amintită mai sus. Aceştia au reusit să păstreze acele canoane de netăgăduit ale artei populare autentice şi interesant este că doar pe fundamentul iniţial au intervenit ponderat – evitând asaltul sau inserarea notelor groteşti sau ale celor excentrice care să contravină bunului gust. Oricum aceste detalii erau sesizabile doar pentru ochiul avizat al cunoscătorului cu toate că cele două categorii (comercianţi şi meşteri) sunt două categorii distincte.
Important este că punctul de greutate l-au constituit miniexpoziţiile cu obiecte care au evidentiat canoanele artei tradiţionale şi implicit meşteşugurile tradiţionale.
Dintre cei care practică meşteşugul olăritului – se cuvine să fie menţionaţi Maricel Mocanu din Galaţi, Gyorfi Domokos şi Molnos Jozsef din Harghita, Vasile Chira din Maramureş, dar şi Sonia Iacinschi din Botoşani. Fie că meşterii au pus accent mai mult pe latura utilitară (Mocanu şi Domokos), fie că au îmbinat–o cu cea decorativă: Molnos Joszef şi Vasile Chira, toţi au ofertit o varietate a tehnicilor de realizare cu ajutorul instrumentelor specifice (corn, pensulă, vârf metalic) fiecărui tip de ceramică. Neîndoielnic păstrarea formelor şi procedeelor tradiţionale a dat acea notă de eleganţă aparte expoziţiilor cu vânzare organizate în cadrul târgurilor.
În acest sens, se merită enumerată ceramica lui Vasile Chira cu acele motive geometrice (spirala, vălul, zig-zagul, semicercul) sau fitomorfe sau florale – pictate cu fineţe de-a lungul câmpurilor ornamentale, fiind evitată o aglomerare a acestora şi încercându-se cu succes chiar o repartizare echilibrată. Decorul variat a fost dublat de o paletă a culorilor bine armonizate cromatic şi susţinute chiar şi de o smălţuire ireproşabilă a vaselor.
De asemenea, compoziţiile epice sgrafitate au fost excelent reprezentate şi la această ediţie de vasele care aparţin meşterei Sonia Iacinschi dintre care merită amintite câteva: „Capra cu iedul”, „Păcală”, „Capra între brazi”, „Trăsura cu soldatul trompetist”, „Violonistul”. Pe ceramica tip „Kuty”, registrul decorativ epuizează parcă înadins toate categoriile de motive – începând cu cele fitomorfe, florale, geometrice, avimorfe, zoomorfe, antropomorfe, skeomorfe , dezvoltând prin îmbinarea armonioasă şi echilibrată acele compoziţii epice cu rădăcini în filonul popular, iar triconomia verde – cafeniu – galben rămâne o caracteristică fundamentală. Dăinuirea în zona noastră etnografică a acestei ceramici recunoscută din perioada medievală şi de provenienţă bizantină o datorăm până în ziua de astăzi şi dintotdeauna Soniei Iacinschi.
Într-o altă ordine de idei, preferinţa olarilor pentru categoriile din vechime: oale de lapte, oale pentru sarmale, străchini, căni, ploşti, castroane, ulcioare – dovedeşte încă o dată raportarea la fundamentul tradiţional împământenit în sânul comunităţilor, indiferent de opţiunea sau influenţele diferite care au survenit de la ceramica daco- geţilor sau romanilor.
Pomenind de acea latură ascunsă în tiparul tradiţional al obiectului – s-ar cuveni precizat că meşterii populari ar fi singurii „îndreptăţiţi” să ofere drept de cetăţenie „decorativismului” încorporat şi existent într-o formă incipientă în acele arhetipuri caracteristice pentru cultura materială populară. Actul de impunere a noilor forme creative se poate petrece în parametrii unui proces normal atunci când acestea se desprind din matca iniţială, dar nerenunţând la etapele premergătoare confecţionării iniţiale a obiectului, după care va fi binevenită impunerea acelei note distincte şi singularizante tipice creatorului popular. Chiar în cazul abordării aceleiaşi tematici sau aceluiaşi motiv, nota definitorie a fiecărei personalităţi intervine de la trasarea primelor linii care structurează forma, dar, cu precădere, în cazul registrului decorativ. Există posibilitatea ca în timp elementul inovator să se impună ca aparţinând unui creator popular sau acel element – fiind preluat şi suportând alte simplificări sau completări, să se topească în creuzetul creatorului popular anonim.
Se cuvine să exemplificăm prin a puncta câteva piese sau obiecte care aparţin diverselor meşteşuguri şi următorilor creatori:- Ţesăturile de interior ale familiei Iulian şi Maria Mihalachi care sunt adaptate locuinţelor de tip nou şi pe care aceşti meşteri le realizează de cele mai multe ori prin decuparea unui motiv ancenstral din ansamblul complex al unei vechi scoarţe – folosindu-se de simţul lor artistic prin dozarea şi îmbinarea echilibrată cu un alt element în funcţie de suprafaţa compoziţională, aflată la dispoziţie;
Împletiturile din sfoară ale meşterei Silvia Cozmâncă au devenit adevărate ornamente realizate din fir de cânepă sau lână în reţele de ochiuri la care se adaugă şi răsuciri – constituindu-se în adevărate frânturi de imagini din mediul înconjurător şi zugrăvind reale câmpuri cu flori sau lanuri de floarea soarelui, toate acestea la un loc amintesc de „teşlaifurile” de altădată pitite în vreun colţ din casa ţărănească;
a - Opincuţele de mici dimensiuni, puşculiţele sau tolbele de altădată s-au regăsit pe panourile meşterei Cosna Floarea din Runcu Salviei (Bistriţa Năsăud), dar cu rol decorativ şi nicidecum utilitar, iar tărtăcuţele- pictate cu crâmpeie din viaţa tradiţională a satului românesc de către familia Mateescu Gheorghe şi Maria din Curtea de Argeş- au reamintit despre capacitatea de inventivitate a creatorului popular.
Acelaşi respect pentru structura morfologică veche a costumului popular şi opţiunea pentru tipul de cămaşă carpatic – respectiv ie, s-a observat la Emanuela Pavel în piesele sale chiar dacă pe linia decorativă a optat doar pentru înfrumuseţarea cu dantelă din fir de bumbac, iar meşterele populare Hojbotă Veronica şi Andronic Vera rămân prin cămăşile de tip poncho confecţionate şi brodate cu motive florale şi vegetale – adevărate păstrătoare ale elementelor tradiţionale specifice cămăşii populare femeieşti. Impetuozitatea costumului de neconfundat şi purtat cu semeţie a fost etalat de Cosmi Floarea, Isac Maria, Colţa Victoria Maria, Pop Gavril din zona Năsăudului şi de Zapca Maria din Maramureş. Ţesătoarele din judeţul Botoşani: Racu Aurelia, Târliman Ileana, Cojocaru Aurica, Maxim Mihai şi Floarea, Baciu Maria şi Coţovanu Florentina au organizat pe Pietonalul Unirii adevărate ateliere de lucru – ţesând la stative ca în propria gospodărie. Miniexpoziţiile din comunele Conceşti, Vorona, Ungureni – incluzând importante piese ale portului popular, se datorează unor iubitoare de tradiţie: Maria Zoiţanu, Aglaia Bălinişteanu, Elena Clocotici, Niculina Andronache. Acestea sunt printre puţinele membre ale comunităţii care susţin şi întreţin colecţii muzeale personale – care vor deveni în timp parte componentă valoroasă a patrimoniului naţional şi care aşteaptă expunerea într-un spaţiu adecvat.
În ceea ce priveşte prelucrarea artistică a lemnului a excelat meşterul Maricel Apalaghiei prin expunerea a numeroase troiţe şi lăzi de zestre cu acele dimensiuni mult diminuate decât cele propriu-zise care au accentuat doar latura decorativă. Împodobirea acestora s-a realizat prin minuţioase şi desăvârşite sculpturi ale căror elemente constitutive au fost repartizate în registru ornamental aflat la dispoziţie cu maximă discreţie. De asemenea, s-a evidenţiat preferinţa meşterului pentru anumite simboluri preluate şi perpetuate de cultura populară autentică, dar, de data aceasta, au putut fi regăsite pe obiectele de uz gospodăresc – respectiv pe linguri. Aşadar, pasărea într-o deplină uniune cu o alta exprimă sentimentul nemuritor al dragostei, cocoşul face trimitere directă către răsăritul de soare, către ideea de reînnoire şi de reînviere, nemaipomenind de puterile nebănuite ale acestuia de a vesti binele sau răul. Alte conotaţii direct legate de motivul avimorf transpar din acel mit al sufletului – pasăre care confirmă faptul că în clipa morţii sufletul părăseşte trupul omului întrupându-se în pasăre. Un alt motiv abordat de meşter este şi cel al şarpelui care se leagă inerent de ideea de vatră în sensul de casă, cămin al familiei a cărui ocrotire e condiţionată de existenţa acestui şarpe - aflat de cele mai multe ori în peretele sau sub pragul casei, şi care din când în când mai ticăie şi care, din acest motiv, este numit chiar ceasornicul casei. Exemplele mai pot continua, dar meritoasă este perseverenţa creatorului botoşănean de a perpetua formele şi simbolurile tradiţionale desi cu alte dimensiuni, ba mai mult – această opţiune dezvăluie iscusinţa şi minuţiozitatea demersului său creativ.
Obiceiurile caracteristice trecerii dintre ani şi recuzita acestora au fost arondate, ca întotdeauna, de binecunoscuta meşteră Niculina Andronache alaturi de tanara Raluca Andronache care pentru a asigura longevitatea păstrării lor se ocupă cu dibăcie împreună cu meşterele sale aflate în formare de înfrumuseţarea căiuţilor şi căpriţelor încât accesoriile (motoceii şi pamblicile) au ajuns să fie confecţionate cu maximă uşurătate. În schimb, meşterul Gheorghiţă Ţugui rămâne acelaşi mânuitor dibaci al instrumentelor necesare confectionarii costumului de Ursar şi realizator al nenumaratelor măşti cu aspecte dintre cele mai hilare, preferinţa acestuia pentru pitoresc şi pentru acele trăsături fizionomice groteşti poate fi recunoscută cu usurinta în personalitatea vulcanică a acestui creator.
Capacitatea creatorilor populari autohtoni sau invitaţi din întreaga ţară de a se adapta cerinţelor actuale ale solicitanţilor este lăudabilă, mai ales că toţi aceştia au dezvoltat latura decorativă bine ascunsă în formele împământenite ale culturii populare tradiţionale, dar nu oricum, ci evitând cu supleţe şi eleganţă întruchipările inestetice care pot deveni certe umilinţe pentru adevăraţii creatori populari.
Foto: Daniel Ioan Gancea
prof. Emanoil Marcu
Compartiment Etnografie
Referent etnograf,
Prof. Margareta MIHALACHE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu