Medici din cei mai apreciaţi cardiologi de la Spitalul Judeţean au decis să părăsească sistemul medical de stat, după ce Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Sănătate au început să ia măsuri tot mai aberante şi mai restrictive pentru medicii specialişti, din dorinţa de a face economii la buget. Unul dintre ei este dr.Daniela Meiu care a decis să plece în sistemul privat depunându-şi demisia la conducerea unităţii sanitare, urmând ca de la 1 mai să nu mai lucreze în spital. Daniela Meiu va rămâne în Botoşani, şi va lucra doar în sistemul privat, în cadrul a două cabinete, care au programări şi pentru lunile de vară. „Sunt medici foarte puţini şi nu se mai poate face faţă la ce se întâmplă. Nu poţi să faci 10 lucruri în timpul în care ar trebui să faci unul. Dacă te hapsâneşti, iese prost. Eu în privat am 30-45 de minute să consult un pacient, la spital nu am nici 10 minute, iar în acel timp mai vin 20 care mai vor ceva. Viitorul, şi pentru pacient şi pentru medic, e în privat. E mai linişte în privat”, a declarat Daniela Meiu.După plecarea celor doi specialişti, Cardiologia va fi deservită de medicii Crăiţa Chiorăscu, Laura Radu şi Maria Matei, alături de Cornel Enache, care însă are şi funcţia de manager al spitalului. Aceştia vor avea în grijă 60 de paturi, într-o perioadă a anului când numărul pacienţilor cu afecţiuni cardiace severe este în continuă creştere. Media europeană e de un medic la şase paturi. „Va fi greu, ne pleacă doi medici tineri, foarte valoroşi şi cu putere de muncă. Ne pare rău, dar este alegerea lor. Vom solicita conducerii să scoată la concurs măcar două posturi”, a precizat Maria Matei, şeful Secţiei de cardiologie din cadrul Spitalului Judeţean.,,Statul nu răsplăteşte reuşitele medicilor. În urmă cu patru ani, la scurt timp după ce a început să lucreze la Cardiologie, Daniela Meiu s-a făcut remarcată în lumea medicală botoşăneană după ce a resuscitat timp de 45 de minute un pacient de 44 de ani adus în stop cardiac, căruia i-a administrat nu mai puţin de 16 electroşocuri, cazul fiind catalogat atunci de colegii medicului unul demn de a fi trecut „în analele medicinii”. Noul contract cadru impune restricţiiÎn ultimii trei ani, trei medici au plecat de la Secţia de cardiologie. Înainte de cei doi menţionaţi, la finele anului 2007, Rodica Bontaş a renunţat la activitatea la stat pentru a lucra într-un spital privat din Bacău.Situaţia se poate înrăutăţi, însă, odată cu intrarea în vigoare a contractului cadru pe 2010. Acesta le interzice celor care asigură consultaţii într-o policlinică să lucreze şi în altă policlinică sau unitate sanitară privată, dacă ambele au contract cu Casa de Sănătate. În această situaţie vor fi afectate aproape toate unităţile sanitare mai mici din judeţ, care beneficiau de serviciile unor medici de la Spitalul Judeţean sau de la alte spitale de mono-specialitate, pe care îi angajau cu jumătate de normă. .
(Articol preluat din ,,Monitorul ", Actualitate- autor Tudor CHIRIAC)
Înţeleg perfect această problemă şi copiii mei de profesie medici au plecat din aceste motive şi altele şi acum lucrează în alte spitale în stăinătate unde medicul este respectat şi poate să-şi facă profesia pentru care a investit atât de mult efort intelectual iar statul a investit material. Nu numai, participă la ,, Congrese Internaţionale", cu lucrări de specialitate reprezentând spitalul unde lucrează.
SISTEMUL DE COPLATĂ
Tot în ,, Monitorul de Botoşani”, Actualitate -autor- Tudor CHIRIAC citim despre coplată.
,,Deşi abia propus spre dezbatere de Ministerul Sănătăţii, sistemul de coplată este bine înrădăcinat la cea mai mare unitate sanitară din judeţ. Neoficial, sistemul este perfect funcţional de la începutul anului. Începând cu luna ianuarie, farmacia Spitalului Judeţean a fost mai mult goală, furnizorii de medicamente refuzând să mai aducă marfă după ce nu au fost plătiţi la timp. După lipsa antibioticelor, constatată chiar în ianuarie, au urmat probleme cu fraxiparina, medicament folosit la pacienţii care au suferit intervenţii chirurgicale, şi cu materialele sanitare. Săptămâna trecută, de exemplu, într-o zi au lipsit seringile, iar în alta nu s-au găsit perfuzii şi heparină. De fiecare dată rudele bolnavilor au cumpărat tot ce a fost nevoie. De altfel, zeci de oameni pot fi văzuţi zilnic pe holurile sau în lifturile unităţii sanitare cu cutii de medicamente, plase cu perfuzii sau materiale sanitare, acesta fiind de altfel şi biletul de intrare în spital. „Deşi pe uşa de la intrare se perindă câteva sute de oameni zilnic doar câteva zeci plătesc bilet de intrare. Restul vin cu medicamente sau materiale sanitare şi nu mai are gardianul curaj să le mai ceară şi biletul de doi lei”, a spus unul dintre angajaţii unităţii sanitare botoşănene. Guvernanţii vor ca, de la 1 iulie, bolnavii să suporte o parte din costul îngrijirilor medicale de care beneficiază. Aceştia speră că astfel vor scoate sistemul sanitar din criză. Soluţia este folosită şi în alte state ale Uniunii Europene.„În principiu este o măsură bună, aplicată în alte state, dar trebuie gândit foarte bine acest sistem şi acordată atenţie la păturile sociale, pentru că ne-am putea trezi că astfel se limitează accesul la medic”, a precizat Paul Şerban, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie din Botoşani. Sumele adunate din coplată ar putea fi folosite la bugetul Sănătăţii, mai ales că acest sector important prezintă marele risc de a intra în colaps la jumătatea acestui an”.
Despre sistemul de coplată am întâlnit la secţia de ,, Gastroenterologie", unde medicul şef secţie dr. Elena Brânzei a reuşit prin acest mod să aducă o altă prezentare a secţiei prin lucrări de îmbunătăţire a condiţiilor de spitalizare a bolnavilor internaţi pe acest palier. Au fost făcute lucrări prin placări cu faianţă şi gresii, aşa ca acum când intri in acest sector este foarte curat inclusiv şi grupul sanitar. Banii care se incasează din investigaţia ,, endoscopia gastrică", vor fi folosiţi în scopuri de îmbunătăţire a serviciilor sanitare. Doresc să mai prezint şi faptul că asistenţa medicală oferită de asistente medicale este lăudabilă prin răbdarea şi plăcerea de a-şi face bine meseria. Chiar dacă bolnavul este într-o situaţie critică, am observat că au răbdarea necesară de-a comunica cu suferindul.
Dar de fapt cine sunt cei mai mulţi bolnavii acestei secţii? Am vazut oameni in vărstă, pensionari.
Cănd am observat acest sistemul de coplată gîndul mi s-a dus imediat la dl prof. Zbranca de la sectia ,, Endocrinologie", al Spitalului de Urgenţă Iaşi, care adoptând acest mod a contribuit să apară o altă sectie de ,,Endocrinologie" , amplasată în clădirea ,, Policlinicii" din Iaşi.Dar de fapt cine sunt cei mai mulţi bolnavii acestei secţii? Am vazut oameni in vărstă, pensionari.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu