ISTORICUL ORAŞULUI MEDIEVAL BOTOSANI

Din istoria oraşului Botoşani
,,Botoşanii îşi trage numele de la un Botăş, care din timpurile cele mai vechi va fi avut vreun rost prin meleagurile acestea. ,, Botăş", după N. Iorga, este pomenit în documente vechi. În 1487, Ştefan cel Mare cumpără câteva moşii de la fiica lui Băila, nepoata lui Botăş, terenuri pe care le-a dăruit Mitropoliei Românul, Familia Botăş este menţionată şi în alte documente că :,,Doamna Ieremia Movilă era fiica unui Botăşan. La 11 iunie 1856, un Botăş iscăleşte actul de adeziune a judeţului Dorohoi la programa Unirii".(Arhiva istorică) (Acte şi documente la istoria Renaşterii României vol III p. 547)
Cea mai veche pecete, cunoscută, a târgului Botoşani, care avea drept marcă un păun cu coadă răsfirată, poartă inscripţia : ,, Pecetea târgu Botăş”, dintr-o carte a târgoveţilor, din 5 august 1670”.(1.)
Printre personalităţi istorice care au trecut prin Botoşani amintim:
Ştefan cel Mare în drumurile sale de la Suceava spre Hârlău şi Iaşi, a făcut popas la Botoşani. Aici a ridicat ,, în 1496, biserica Popăuţi, iar alături de aceasta se pare că a fost şi ,, curtea domnească”
Petru Rareş, care venea cu afaceri personale. ( Din cetatea noastră Botoşani, la 24 noiembrie 1552, el expediază spre vânzare porci)
La 29 iulie 1557, Alexandru Lăpuşneanu, scrie din Botoşani, că el clădeşte la Câmpulung un adăpost pentru călători
Informatiile despre rolul de ctitor jucat de doamnele si domnitele moldovene aruncă o lumină nouă asupra locului femeii in societatea noastra medievala. Fără a fi deloc un apanaj masculin ctitoria putea fi indeplinită, cu aceleasi drepturi si aceleasi obligatii si de femei- semn ca in Evul Mediu românesc femeia ocupa, din punct de vedere juridic, o pozitie aproape egală cu cea a bărbatului.
Legislaţia lui Iustinian suprimase multe din limitările pe care vechiul drept roman le impunea condiţiei juridice a femeii. S-a eliminat dreptul de tutelă asupra femeii. În secolul al XVII-lea, femeia putea avea proprietăţi funciare, putea face testament, încheia un contract sau putea dona cum era –CTITORIA- exemplu:
Din vremea lui Petru Rareş, oraşul se dezvoltă. Botoşanii cu ,, ocolul” său format din mai multe sate devine apanaj al Doamnelor Moldovei, ceea ce înseamnă că veniturile sale intrau direct în caseta personală a soţiilor voievozilor. Pentru buna administrare şi strângere a acestor venituri, oraşul era condus de doi vornici dinspre ,, Doamna” ,,Doamna Elena, a avut interesul ca Botoşanii, care se numea şi Târgul Doamnei”, să progreseze, din toate punctele de vedere.. Era o femeie învăţată, cunoştea limba slavonă, care era limba diplomatică în Orient şi scria scrisorile către Sultanul Suleiman”(Magazin Istoric pentru Dacia I pag 173) A dăruit târgului Botoşani, două biserici de piatră, făcute după biserica lui Ştefan cel mare din Popăuţi. După N. Iorga., acesta crede că Doamna ar mai fi construit o biserică la Mănăstirea Doamnei, lângă Botoşani. Ea a fost considerată printre întemeietorii târgului Botoşani. Elena Rareş a ctitorit bisericile ,, Sf. Gheorghe” (1551), ,,Uspenia” (1552) in Botoşani
Despre Botoşani cităm:,, Capitala Botoşani, este al treilea oraş, din Principat cu peste 20000 locuitori intre care sunt 647 supuşi străini, 150 de boieri, 3145 evrei, 2000 armeni, care aveau 14 biserici creştine iar evreii 10 sinagogi. Erau 3847 de case, pe strade neregulate şi murdare ceea ce nu se poate înţelege, deoarece avea un venit de 114000 lei Piaster.” ( Beschreibung der Moldau und Walachei” ed. Breslau, 1854, F. Neigebaur)
N. Iorga în volumul VII din ,, Studii şi Documente cu privire la Istoria Românilor” scrie: ,,că începând cu anul 1757, în oraşui Botoşani erau mai multe măhălăli
Mahalau Vrăbienilor, Armenilor, Târgului Nou, , Boilor, etc.”
În ceea ce priveşte activitatea Casei Obşteşti, în Monografia Oraşului Botoşani, se Şt. Ciubotaru, ne prezintă ,,că în târgul Botoşani casele erau construite din lemn, cele mărginaşe acoperite cu paie. De multe ori cădeau jertfă focului, care mistuia oraşul. Corpul de pompieri, pe atunci de ,, tulumbagii” , care aveau pompe de incendiu ,, tulumbe”. (1.)

ILUMINATUL PUBLIC
Despre iluminatul oraşului, din monografie, ne indică că înainte de 1832, erau un număr de 9 fănaragii care aprindeau lumânări de său , înfipte în vârful unor pari. Lumânările şi fănaragii erau plătiţi de dughengiii de pe uliţă.
În 1845, oraşul Botoşani face un mare progres în iluminatul stradelor: trece de la lumânările de sâu la lămpile cu oloiu.(1.)
,,În interiorul locuinţelor ardea o flacără plăpândă a unei lumânări din ceară de albine sau din seu de animale, fixată în sfeşnice de argint, bronz, alamă, lemn, sau lut . În unele case lumina era produsă de opaiţe sau candele cu uleiuri”. În cazul unor evenimente, sărbători, ceremonii oficiale, se obişnuia să se facă ,, mare iluminarisire” , cu ajutorul unor butoiaşe cu păcură.
Următoarea etapă a iluminatului public a fost folosirea lămpilor cu gaz. Timp de 30 de ani iluminatul public a fost cu ajutorul lămpilor de petrol. Iluminatul electric a început în oraşul Botoşani în anul 1904.Uzina electrică de pe strada Calea Naţională nr. 28 A fost construită după planul inginerului Anghel Saligny, iar montarea celor trei grupuri Diesel a avut loc în 1912 de inginerul Dimitrie Leonida. (2.)
BIBLIOGRAFIE
1. Monografia Oraşului Botoşani, Artur Gorovei,1926.
2. Ansamblul urban medieval, Eugenia Greceanu, 1981,
3. Monografia oraşului Botoşani, Şt. Ciubotaru, ed. Axa,1997.