Pe urmele lui Mihai Eminescu la Suceava

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XV): MIHAI EMINESCU LA SUCEAVA
Autor, Nicolae IOSUB
http://luceafarul.net/pe-urmele-lui-mihai-eminescu-vii-eminescu-la-dumbraveni
Suceava este o zonă a Moldovei de care Mihai Eminescu a fost strâns legat prin oamenii pe care i-a cunoscut şi prin locurile pe unde a trecut.
Din această cauză, o serie de autori acreditează ideea că Mihai Eminescu a fost bucovinean prin naştere şi formaţie, bazându-se pe afirmaţia poetului dintr-un manuscris: „Eu sunt născut în Bucovina. Tatăl meu este bucovinean”.

Aceste afirmaţii ale poetului au făcut pe Nicolae Cârlan ca să spună, în cartea sa, „Mihai Eminescu în context bucovinean”, carte apărută în anul 2000 la „Fundaţia Culturală a Bucovinei”, că: „Deşi s-a născut şi o parte din copilărie şi-a petrecut-o în Moldova, la Botoşani şi Ipoteşti, se poate spune, fără riscul de a greşi, că leagănul formaţiei moral – spirituale a lui Eminescu rămâne Bucovina, unde, la Cernăuţi, a absolvit şcoala primară şi a urmat, fără a le fi încheiat, cursurile obergimnaziului…
Când Eminescu se desprinde de Bucovina, se poate afirma cu certitudine că, cel puţin din punct de vedere al caracterului uman, dar nu mai puţin din acela al orizontului de simţire şi gândire, temeliile viitoarei personalităţi erau deja închegate”.


Nu contestăm rolul şcolii de la Cernăuţi în formarea gândirii lui Eminescu, dar credem că aceste afirmaţii sunt mult exagerate. În acel manuscris, Eminescu făcea afirmaţia că este bucovinean, mai mult din punct de vedere afectiv, Bucovina, provincie românească sub ocupaţie austriacă preocupând în cel mai înalt grad pe poet, el dorind şi prin acest lucru să afirme, încă odată, apartenenţa românească a acestei provincii încărcate de istorie, aflată sub ocupaţie străină.
De altfel, şi Serbarea de la Putna din 1871, idee ce a plecat de la el, avea ca scop de a trezi în românii bucovineni şi, nu numai, a ideii de apartenenţă la spaţiul românesc, Ştefan cel Mare fiind simbolul luptei lor pentru unitate şi independenţă naţională.

În Bucovina, Mihai Eminescu, nu a locuit efectiv decât patru ani, când şi-a făcut cele două clase primare şi două gimnaziale (vacanţele le petrecea la Ipoteşti) şi apoi perioade mai mici, cu intermitenţă, când încerca să-şi continue studiile, încercări soldate cu eşecuri. Eminescu nu a iubit şcoala de la Cernăuţi, fiind adus aici de multe ori împotriva voinţei lui, metodele de predare fiind greoaie şi neagreate de elevi, aparţinând unui sistem străin de tradiţia românească.

Cu toate acestea, Mihai Eminescu şi-a făcut, la şcolile din Cernăuţi, cei mai apropiaţi şi mai credincioşi prieteni ai săi, pe care i-a apreciat şi stimat toată viaţa lui. Cu mulţi dintre ei a continuat studiile la Viena.

Putem remarca aici pe: T.V. Ştefanelli, Samuil Isopescu, Chibici-Revneanu Alexandru, Pamfil Dan, Burlă Vasile, Bumbac Ion şi Bumbac Vasile, Cocinschi Ioan, Dracinschi Ştefan, Grigoroviţă Mihai, Morariu Vasile, Luţia Ilie şi Luţia Ioan, Ştefureac Ştefan şi alţii.
În perioada studiilor la Cernăuţi şi a studenţiei sale la Viena, Bucovina, din care făcea parte şi actualul judeţ Suceava, aparţinea din 1775 de Imperiul Austro-Ungar.
Mihai Eminescu avea o afinitate deosebită pentru meleagurile bucovinene şi pentru faptul că de pe aceste meleaguri, satul Călineştii lui Cuparencu, se trăgea şi tatăl său, Gheorghe Eminovici. Aici, la Călineşti, au trăit străbunicii poetului - Petrea şi Agafia Iminovici - bunicii poetului - Vasile şi Ioana Iminovici. Este posibil ca, măcar odată, Mihai Eminescu să fi vizitat, împreună cu tatăl său, pe bunicii săi din satul Călineşti.


Tatăl poetului, Gheorghe Eminovici, a învăţat trei clase de carte la Suceava, cu dascălul Ioniţă, după care părăseşte de timpuriu satul natal, Călineştii, înainte de 1834. Trece graniţa în Moldova şi se stabileşte la Dumbrăveni, pe moşia boierului Costache Balş, la început ca scriitor de cancelarie al baronului Mustaţă, care luase Dumbrăvenii în arendă, şi apoi ca administrator, până în anul 1848, an când cumpără moşia de la Ipoteşti.

Primul popas al poetului pe meleaguri sucevene a fost în anul 1863. În luna decembrie 1863, Mihai Eminescu merge la Cernăuţi pentru a-şi ridica ,,Testimoniul” cu situaţia lui la învăţătură, eliberat de direcţia liceului german din Cernăuţi, cu nr.17, semnat de directorul Ştefan Wolf, act necesar pentru a se putea înscrie la Gimnaziul din Botoşani. La întoarcere călătoreşte împreună cu Vasile Bumbac din Costâna, în casa căruia este găzduit Mihai.

După ce ajunge la Ipoteşti, Mihai Eminescu trimite o scrisoare de mulţumire lui Vasile Bumbac în care spune: ,,Stimate Bădiţă Basileus, îţi mulţumesc din suflet pentru găzduire şi cele IV caiete. Acolo e toată Bukovina! Ele sunt hrana mea de toate zilele. Sărbători cu bine şi cu sănătate de la al Dumitale supus M. Emi. Decb. 863″.
În perioada 1875-1882, cumnatul poetului – profesorul Ion Drogli - căsătorit cu Aglaia, este numit inspector districtual peste Suceava şi Câmpulung- Moldovenesc şi a locuit în Suceava, unde poetul a făcut mai multe vizite.

În urma unei vizite se întâlneşte şi cu Vasile Bumbac, care îi propune să vină să predea la Liceul din Suceava. Întors la Iaşi, Eminescu îi trimite o scrisoare în care explică că nu poate veni la Suceava şi motivele acestui refuz:
,,…întors la masa mea, am stat şi am chibzuit bine: Nu, nu pot, pentru că eu nu pot!…
Nu mă interesează de un Ioniţă…Nu cunosc un astfel de Ioniţă Bumbac!
Şi apoi alt motiv este că niciodată nu voi accepta să fiu inspectat de unul ca Drogli…
Distinse mulţumiri pentru găzduire şi frăţie,
al Dumitale Eminescu, 29 Sept. ‘875”.

Această vizită şi scrisoarea survin după ce Mihai Eminescu este destituit din postul de revizor şcolar pe judeţele Iaşi şi Vaslui şi rămâne fără slujbă şi fără mijloace de existenţă. Se observă din scrisoare că relaţiile sale cu Ioan Drogli nu erau dintre cele mai bune, el neacceptând să fie inspectat şi controlat de cumnatul său.
Aceste două scrisori au fost găsite la Doamna V. Popovici, soţia profesorului din Suceava, E. Popovici şi au fost publicate de N. Moscaliuc în revista Septentrion, Suceava, nr.1 din 30 iunie 1990, p.7.

Aceste două scrisori sunt interesante şi prin faptul că aflăm din ele două semnături diferite ale poetului, cea de la vârsta de 13 ani şi una din semnăturile din timpul maturităţii sale, cea cu fundiţă mică.

Mihai Eminescu vine din nou pe meleagurile sucevene cu ocazia Serbării de la Putna, în anul 1871. Fiind în comitetul de organizare a serbării, poetul vine la Putna împreună cu membrii comitetului la începutul lunii august. Călătoreşte cu trenul de la Viena până la Cernăuţi şi de aici în căruţe pe Drumul cel Mare—Împărătesc, drum strategic construit de austrieci în perioada 1976-1808, pe ruta: Snyatin, Cernăuţi, Storojineţ, Vicov, Marginea, Solca, Gura Humorului, Câmpulung, Vatra Dornei.
Se cunoaşte rolul important ce l-a avut Mihai Eminescu în pregătirea şi desfăşurarea Serbării de la Putna şi mai ales în organizarea congresului studenţesc.

Cu prilejul manifestării de la Putna, poetul călătoreşte şi la Suceava, locuind la ,,Otelul Langer”, iar după sărbătoare se întoarce cu Slavici la Suceava, după cum menţionează o cronică locală rădăuţeană: ,,Azi au pornit spre Suceava cu harabaua…”.
Un alt popas a lui Mihai Eminescu la Suceava a fost în timpul sărbătorii de Crăciun, în anul 1885. Poetul venea cu sora lui, Harieta, de la Cernăuţi, unde fusese să-şi viziteze cealaltă soră, Aglaia. Poetul a călătorit, împreună cu sora lui, cu trenul până la Suceava.

La Suceava, amândoi fraţii au fost găzduiţi de acelaşi Vasile Bumbac care locuia pe strada Sotestier Gasse. A treia zi de Crăciun, de Sf. Ştefan, poetul participă la sărbătorirea zilei onomastice a fostului său coleg de universitate, Ştefan Dracinschi, împreună cu V. Bumbac, C-tin Mandicevschi, Ştefan Ştefureac, A. Daşchievici şi Dimitrie Isopescu, toţi profesori la liceul sucevean (Eugen I. Păunel – Popasuri eminesciene în Cernăuţi).

Ştefan Dracinschi era profesor de limba franceză şi directorul Liceului din Suceava, în perioada octombrie 1884 până în decembrie 1894. Ştefan Dracinschi a fost primul director român al acestui liceu. Poetul a petrecut împreună cu foştii colegi de şcoală şi vechii prieteni, dar era trist, cufundat în gânduri şi abătut.
Doctorul sucevean, Teofil Lupu, aminteşte şi el despre petrecerea de la Ştefan Dracinschi, care avea locuinţa în curtea liceului. Eminescu este descris de acesta ,,cu mânile în buzunarul hainei, adus de spate, cu capul posomorât, plecat în pământ…”.

Ca redactor la ,,Curierul de Iaşi”, Eminescu a scris două articole referitoare la liceul din Suceava, apreciind introducerea limbii române ca limbă de predare a obiectelor de învăţământ, în locul limbii germane. El apreciază în mod deosebit pregătirea bună a profesorilor, mulţi din ei colegi de şcoală: ,,Liceul din Suceava ar avea prin introducerea limbei române un viitor foarte însemnat, căci corpul didactic (compus în cea mai mare parte din români cu titluri academice şi pe deplin calificaţi) e mult superior celui din Cernăuţi… Personalul didactic din Suceava este foarte bun, căci toţi profesorii sunt ieşiţi din facultatea de litere şi ştiinţe din Viena şi sunt români…”.

Mihai Eminescu a cunoscut foarte bine oraşul Suceava, cu cetatea de scaun a lui Ştefan cel Mare pe care a vizitat-o de mai multe ori.
Referiri la Suceava apar în mai multe scrieri şi manuscrise ale poetului, pe care o descrie astfel: ,,Şiruri de case sărace, peticite, când uniforme ca legile Pentateuchului, când pestriţe şi mestecate cu hainele rupte şi lucrurile vechi din desagul unui jidov. În fereşti, bucăţi de sticlă colorată lipite cu hârtii sfâşiate din Gemara pe care se coc colacii de sărbători. Perdelele de atlazură înşirate pe un fir de aţă, şi singurul spectator, luna, privind când într-o casă, când
într-alta, în toate deodată şi pe rând. El văzu cărţi vechi în dulapuri vechi, sfeşnice de alamă, copii ce dormeau la pământ, caftane de atlas şi caftane sărace…”
(Mihai Eminescu – Opere Vol. VII, p. 239).

Mihai Eminescu a scris de multe ori în Curierul de Iaşi şi Timpul despre aceste locuri pline de istorie, aflate acum sub ocupaţie străină.
Într-un articol din ziarul Timpul din 1880, referindu-se la Suceava, poetul scrie: ,,Într-adevăr, la poalele dealurilor pe cari se află oraşul Sucevei, ruinile castelului domnilor Moldovei, precum şi biserica Mirăuţilor, zidită de Alexandru cel Bun, se află Iţcanii, atât de vechi ca Moldova însăşi… În faţa Sucevei, însă pe hotarul nostru, se află, iar la poala unei ridicături de deal, târguşorul Burdijenii. Pe lângă meritul de a fi un loc istoric, Iţcanii, deşi pământ austriac, aveau avantajul de a adăposti, în localul gării, pe lângă vama austriacă, şi pe cea română”.
Mihai Eminescu a luat atitudine în Curierul de Iaşi asupra influenţei austriece asupra Mitropoliei din Suceava, cea mai importantă şi ,,cea mai însemnată în Orient prin spiritul ei”. El scrie în 1876: ,,Şi nu mai arde candela vecinică la capul binecredinciosului şi de Hristos iubitorului Ştefan Voievod. Biserica lui Alexandru cel Bun în Suceava stă de 80 de ani în ruină; iar Mitropolia Sucevei cu moaştele Sf. Ioan cine se-ngrijeşte de ea?… Singură Mitropolia Moldovei şi a Sucevei e ab antiquo suverană, neatârnată de nici o patriarhie; acestei Mitropolii a Moldovei şi Sucevei se datoreşte introducerea limbei române în biserică şi stat, ea este mama neamului românesc”.

Poetul se pronunţă în problematica legată de încercările de romano-catolicizare din Bucovina şi de averile întinse pe care le poseda aceasta: „Se ştie, când e vorba de cauza confesională în Bucovina, pe ai cărei agitatori unii îi combat şi blamează, se ştie că nu e decât cauza avariilor naţiunii româneşti din Bucovina, că naţiunea, sub numele de confesiune, e proprietară de drept a unor averi întinse, că confesiunea e garanţia dreptului şi numele în care te baţi…”.
Mihai Eminescu şi-a dat seama de marea importanţă pe care o are biserica strămoşească asupra menţinerii spiritului naţional, a limbii române şi obiceiurilor poporului român, în condiţiile de ocupaţie străină.

Dar, cel mai mult, a dorit să vadă ruinele cetăţii lui Ştefan cel Mare, acum în ruine, martore a atâtor momente din istoria Moldovei, pe care poetul o evocă în poemul Ştefan cel Mare:
,,Suisem noaptea la Suceava;
Pe ziduri vechi; cetatea unde-i?
Cum trece-n lume toată slava
Trecu-Sic tranzit gloria mundi!”

Pe zidurile groase ale cetăţii, aflate în ruină, poetul vede umbrele mustrătoare a falnicilor domnitori:
Dragoş Vodă cel bătrân
Pe Moldova e stăpân
Şi dormind cu toată slava
Şade-n scaun la Suceava.
La Suceava lăudată,
Cea cu zid înconjurată,
Zid de piatră nalt şi gros,
Că pe el merg cinci pe jos!”

La dezvelirea statuii lui Ştefan cel Mare de la Iaşi (la Suceava nu era posibil ridicarea unei statui), Eminescu scria:
,,Tu, ale cărui raze ajung până la noi ca şi acelea ale unui soare ce de mult s-a stins, dar a cărui lumină călătoreşte încă mii de ani prin univers după stingerea lui; tu, care însuşi nemuritor, ai crezut în nemurire şi, lumină din lumină, ai crezut în Dumnezeul luminii, s-asculţi pe aceşti oameni incapabili de adevăr şi de dreptate…”
(Articol din Timpul din 18 iunie 1883).

Astăzi, la 160 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu, se găsesc pretutindeni dovezi ale trecerii poetului pe aceste meleaguri. Multe busturi s-au ridicat în memoria poetului, multe instituţii de cultură poartă numele poetului, o serie de străzi se numesc ,,Mihai Eminescu”.

Primul bust al poetului s-a dezvelit la Mănăstirea Putna. Cercul studenţesc ,,Arboroasa 1926” a ridicat un bust lui Eminescu în curtea mănăstirii Putna, pe soclul căruia se află inscripţia ,,În amintirea primului Congres studenţesc şi a primei serbări a românilor de pretutindeni ce a avut loc în 1871 la mormântul lui Ştefan Voievod, prin îndemnul lui M. Eminescu, ridicându-se acest monument din iniţiativa Cercului Studenţesc Arboroasa 1926” – ,,Mihai Eminescu-1850-1889”. Bustul este din bronz şi este realizat de sculptorul Oscar Hann.
În ziua de 14 iulie 1902, are loc o sărbătoare cu prilejul dezvelirii bustului poetului Mihai Eminescu din localitatea Dumbrăveni (jud. Suceava), bust executat din bronz de sculptorul Oscar Spaethe şi instalat pe un soclu de piatră.

Moşierul Leon Ghika a subvenţionat ridicarea acestui monument, mai ales că el susţinea că poetul s-a născut la Dumbrăveni. Pe soclu au fost inscripţionate cuvintele: ,,Aici s-a născut Mihai Eminescu – 15 ianuarie 1850-15 iunie 1889” şi ultima strofă din poezia ,,Valurile, vânturile”.
Amplasat în faţa conacului lui Leon Ghika, bustul s-a menţinut până la începutul celui de-al doilea război mondial, când a fost adăpostit în gospodăria lui Petrache Andruşcă, apoi a fost transportat la Botoşani de unde a dispărut.

Astăzi, la Dumbrăveni, în faţa şcolii s-a amplasat un bust realizat de sculptorul botoşănean Marcel Mănăstireanu, în anul 2007.
La Câmpulung- Moldovenesc s-a dezvelit un bust din bronz, realizat de sculptorul Ion-Iulian Murnu. Pe soclu este inscripţionată o strofă din poezia ,,La Bucovina”.
Toate acestea, sunt o dovadă de adâncă preţuire acordată poetului Mihai Eminescu, care îşi are rădăcinile, prin bunicii şi străbunicii săi, pe aceste meleaguri încărcate de istorie.

Bibliografie:
1. Convorbiri literare, iunie-septembrie 1939;
2. T. V. Ştefanelli, Radu I. Sbiera, Samoil I. Isopescu- Amintiri despre Eminescu, Ed. Scrisul românesc, Craiova,1996;
3. Ion Filipciuc, Drumul împărătesc al poetului, Ed. Macarie, Târgovişte, 1999;
4. Ion Cozmei şi Tiberiu Coşovan, Din Boian la Vatra Dornei, Ed. Augusta, Timişoara, 2004.
5. Bucovina – pagini de enciclopedie, Vol.II, Ed. Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Suceava 2004, p. 405-406;
6. Eminescu şi Bucovina, Ed. ,,Mitropolitul Silvestru” Cernăuţi, 1943.

Pe urmele lui Mihai Eminescu (XVII): MIHAI EMINESCU LA PRAGA
Articol scris de: Nicolae IOSUB / 18 Iul 2010


,,Anul trecut, s-au împlinit 140 de ani de la trecerea poetului Mihai Eminescu prin oraşul Praga, în drumul său spre Viena, locul unde şi-a făcut prima fotografie, cea cu chip de Luceafăr.
Drumul lui Mihai Eminescu de la Botoşani la Praga, poetul l-a făcut împreună cu părinţii săi, Gheorghe şi Raluca Eminovici şi cu sora sa Aglaia.
După o perioadă îndelungată de peregrinări cu trupele de teatru prin oraşele României şi Ardealului (de aproape trei ani), Mihai Eminescu se hotărăşte să-şi continue studiile la o universitate din Viena, la îndemnul lui Mihail Pascally şi la promisiunile făcute de tatălui său că-i asigură mijloacele materiale necesare acestui scop (18 galbeni pe lună).
Poetul şi-a dat seama că fără studii universitare serioase, în una din universităţile de renume din acel moment (Praga, Viena, Berlin sau Paris), nu va reuşi niciodată să obţină cunoştinţele necesare pentru a-şi asigura un viitor în viaţă aşa cum făcuseră şi fraţii săi mai mari. Continuarea studiilor era singura soluţie.
Hotărârea lui Gh. Eminovici, de a-i asigura mijloacele materiale pentru continuarea studiilor, l-a făcut pe Mihai Eminescu, ca mai târziu să afirme: ,,…căci oarecare nobleţă de inimă nu i-am putut niciodată disputa, şi el a voit să-mi dea pentru abnegaţiunea mea o satisfacere în înţelesul splendid, trimiţându-mă în străinătate pentru câţiva ani. Îmi pare rău, c-am primit oferta lui, căci sunt o greutate nu pentru el, ci pentru familie” (ms. 2255, f. 311).
Mihai Eminescu a plecat împreună cu părinţii şi sora Aglaia, spre capitala Imperiului Habsburgic, în jurul datei de 10 septembrie 1869, cu trăsura de la Botoşani până în gara Dorneşti şi de aici cu trenul prin Lemberg până la Praga, oraşul împăratului Rudolph al II-lea, oraşul muzicii şi artelor.
Matei Eminescu nu-i însoţeşte în această călătorie, cum eronat susţine Augustin Z. N. Pop, în cartea sa ,,Pe urmele lui Mihai Eminescu”, din 1978. Biograful a fost dus în eroare de o fotografie a lui Gh. Eminovici împreună cu Matei, fotografie despre care Matei Eminovici susţine că este făcută la Botoşani: ,,…mama în toată viaţa ei s-a fotografiat numai de două ori, odată împreună cu Aglaia, şi tot atunci tata împreună cu mine, la unicul pe vremuri fotograf, Otto Bielig (de fapt Jean Bielig, fratele lui Otto) în Botoşani… Tata şezând pe scaun în redingotă neagră şi cu vestă de catifea şi eu în picioare lângă el, identic era scoasă mama cu Aglaia. Mama şezând şi Aglaia în picioare” (Scrisoare din 20 aprilie 1909 către magistratul Corneliu Botez din Galaţi).
Familia Eminovici ajunge la Praga în jurul datei de 13 septembrie 1869, unde, familia sa a frecventat băile, în afară de Mihai care a avut la dispoziţie două săptămâni pentru a cunoaşte acest oraş frumos, locuind împreună cu fratele său Şerban, pe Strada Lipova nr. 6, lângă Facultatea de medicină, pe care acesta o frecventa la Praga în acel an.
Astfel, Mihai a putut să admire frumuseţile vechiului oraş numit ,,Oraşul de aur”: Piaţa Vaclav care era pe atunci Târgul Cailor, Podul cu Sfinţi, castelele şi muzeele oraşului.
Aşezat pe partea dreaptă a râului Vâltava, oraşul vechi, vizitat şi de Mihai Eminescu, impresionează vizitatorii prin faimosul ceas astronomic şi monumentala catedrală (Lady of Tyn). Din piaţa oraşului vechi se desprind o serie de străduţe înguste şi alei, încununate de remarcabile locuri demne de vizitat: biserici, galerii şi muzee, anticariate, crame de bere şi vin vechi.
Încă din primii săi ani de existenţa, ,,Podul de piatră” a fost mândria Pragăi şi a întregii Boemiei. A fost construit la porunca împaratului Carol al IV-lea de catre faimosul Petru de Gmung, arhitectul Catedralei Sfântului Vitus şi a altor clădiri gotice, ridicate începând cu anul 1357. Faimosul turn, ridicat pentru apărarea cetăţii, a constituit principala intrare în Castelul din Praga.
Castelul din Praga este una din cele mai mari fortăreţe, castelul regilor din Boemia, care domină maiestuos valea râului Vâltava de mai bine de 11 secole. Castelul a fost fondat în a doua jumătate a secolului XIX. Partea centrală a castelului cu faimoasa Sală Vladislav se păstrează în stilul gotic târziu. În Catedrala Sfântului Vitus se află mormintele cnejilor din Boemia, Moravia şi Silesia.
Unii biografi ai poetului au afirmat că el a încercat să se înscrie la Universitatea Carolina din Praga, dar studiile gimnaziale neterminate şi birocraţia secretarului aulicei universităţi l-a împiedicat să-şi realizeze această dorinţă. Ar fi putut locui, în timpul studiilor, împreună cu fratele său Şerban, student la medicină şi ar fi cheltuit mai puţini bani.
La Praga, Mihai Eminescu s-a fotografiat pentru prima dată în viaţa lui, la atelierul fotografului Jean Tomas din Piaţa Vaclav.
Mihai Eminescu s-a fotografiat bust, în costum, cămaşă albă şi papion. Fotografia îl prezintă cu privirea spre stânga, privire pătrunzătoare, frunte înaltă şi luminoasă, obrajii unduind într-un zâmbet romantic, buze senzuale, părul terminat schubertian; portret ,,luciferian” ce sugerează pe poetul iubirii veşnice.
Fotografia poartă în dreapta jos iniţialele; ,,J. TOMAS”, iar pe verso inscripţiile: ,,J. TOMAS Fotograf”, iar dedesubt, în limba cehă şi germană – ,,techn lucebnik, St. Vacslavke nam PRAZE, und techn Chemicker-St. Wenzels, Platz in PRAG.-7-II.”, încadrate cu frumoase înflorituri.
S-au făcut şase fotografii, din care una este dăruită de Eminescu Veronicăi Micle, în anul 1872, când aceasta a venit la Viena la tratament. Această fotografie se găseşte în Colecţia Bibliotecii Academiei Române (Serv.Stampe).
Astăzi, din păcate, nu mai există clădirea unde s-a fotografiat Mihai Eminescu şi nici alte indicii care să amintească de trecerea lui prin acest frumos oraş.
Fotografia lui Mihai Eminescu, la vârsta de 19 ani, este cea mai cunoscută fotografie a poetului şi corespunde cu descrierea făcută de el însuşi în ,,Geniu pustiu”, prin personajul Toma Nour: ,,Era frumos – d-o frumuseţe demonică. Asupra feţei sale palide, musculoase, expresive, se ridica o frunte senină şi rece ca cugetarea unui filosof. Iar asupra frunţei se zburlea cu o genialitate sălbatecă părul său negru strălucit, ce cădea pe nişte umeri compacţi şi binefăcuţi… Ai fi crezut că e un poet ateu, unul din acei îngeri căzuţi, un satan, nu cum şi-l închipuiesc pictorii: zgârcit, hidos, urâcios, ci un satan frumos, de-o frumuseţe strălucită, un satan mândru de cădere, pe-a cărui frunte Dumnezeu a scris geniul şi iadul îndărătnicia- un satan dumnezeesc, care trezit în ceri a sorbit din lumea cea mai sântă, şi-a îmbătat ochii cu idealele cele mai sublime, şi-a mutat sufletul în visurile cele mai dragi”.
S-au fotografiat şi Gh. Eminovici într-o jachetă de sărbătoare şi Raluca împreună cu Aglaia, îmbrăcată în rochie de tafta neagră şi cu şal brodat pe cap. Aglaia purta cerceii căminăresei şi la gât cu alesida bunicii sale, Paraschiva Brihuiescu din Sarafineşti. Mai lipseşte fotografia de grup a celor patru şi fotografia lui Şerban care, probabil, îi însoţeşte. Probabil, durata destul de mare (cca. o jumătate de oră) a procesului de fotografiere, ne-a lipsit şi de o fotografie de grup a Eminovicilor la Praga.
Jan Tomas, cel care l-a fotografiat pe Mihai Eminescu la Praga, nu era numai un pictor fotograf, ci mai degrabă un fotograf inventator. Având atelierul în Piaţa Venceslas nr. 7, acesta era un cunoscut salon artistic, unde celebrităţile vremii veneau aici pentru a fi fotografiate, pentru a-şi imprima vocile, pe placă de gramofon. El adusese din America, chiar de la Edison, fonograful cu care a înregistrat vocile multor artişti.
Jan Tomas s-a născut la 2 iunie 1841, era fiu de agricultor, a studiat chimia alimentară la Praga şi s-a angajat la fabrica de bere din Sadova şi apoi la o fabrică de zahăr din Modrany.
El devine un portretist de mare sensibilitate, folosea tehnica retuşării fotografiilor, a îmbunătăţit tehnicile fotografice folosind diferite procedee de procesare a fotografiei.
Jan Tomas deţinea o ,,patentă”, semnată de împăratul austriac Frantz Iosef, expusă în atelierul său, care confirma că este un fotograf recunoscut. Astăzi această ,,patentă” se află expusă la Muzeul Tehnic din Praga, fiind unul din cele mai valoroase exponate.
Clădirea de la numărul 842, unde era atelierul de fotografie la lui J. Tomas nu mai există astăzi, locul fiind luat de o clădire a unui complex comercial, Koruna. Şi astăzi, în acest perimetru, există multe ateliere fotografice, din care una este un adevărat muzeu al fotografiei, cu aparate şi utilaje vechi de peste un secol.
Jan Tomas a călătorit foarte mult în America şi Europa şi a locuit chiar, o perioadă de timp şi în România, la fel ca şi Frantz Duschek.
După două săptămâni de încercări nereuşite de a se înscrie la universitatea din Praga, Mihai Eminescu ajunge pe data de 2 octombrie la Viena, unde se înscrie la Facultatea de filozofie, ca student ,,ausserordentlich”- ,,auditor extraordinar” – neavând certificat de absolvire a studiilor".
Temeiul în care Mihai Eminescu se înscrie la universitate este, după cum declară poetul- ,,Şcoală particulară în Bucureşti”.
Autor : Nicolae Iosub
Articol publicat in , Revista Luceafarul

BIBLIOGRAFIE:
1. Augustin Z. N. Pop, Pe urmele lui Mihai Eminescu, Ed. Sport-turism, Bucureşti, 1978;
2. Augustin Z.N. Pop, Contribuţii documentare la biografia lui Mihai Eminescu, Ed. Academiei R.P.R., 1962;
3. Ion Grămadă, Cartea Sângelui, Ed. Muşatinii Suceava, 2003;
4. Gellu Dorian şi Emil Iordache, Paşii poetului, Ed. Timpul Iaşi, 2000.