La Galeriile de Artă „Ştefan Luchian” a avut loc pe data de 19 septembrie, un eveniment important pentru comunitatea armenilor botoşăneni. În prezent la Galeriile de Artă se pot vedea lucrările realizate de artiştii participanţi la a doua ediţie a Concursului de arte plastice „Andronic Ţăranu”. Alături de lucrările artiştilor au fost expuse şi fotografiile realizate de Andreea Tănase, care, potrivit celor precizate de muzeograful Ana Coşereanu, „nu a fotografiat locuri şi oameni, ci stări şi emoţii”.
La vernisajul organizat, au participat Excelenţa Sa, Ambasadorul Armeniei la Bucureşti, Serghei Minasyan, deputatul Varujan Vosganian – preşedintele Uniunii Armenilor din România, deputat Varujan Pambuccian – reprezentant în Parlamentul României al UAR, reprezentanţi ai altor comunităţi armene din ţară, zeci de botoşăneni.
Întâlnirea a avut o multiplă semnificație. Astfel, pe lângă Zilele Europene ale Patrimoniului, marcate pe 19 septembrie, evenimentul a fost dedicat și Zilei Naționale a Republicii Armenia (21 septembrie). Nu în ultimul rând, publicul a asistat, sâmbătă, la o expoziție menită să dovedească încă o dată, dacă mai era nevoie, că rolul armenilor la dezvoltarea orașului Botoșani nu s-a sfârșit nici după secole de conviețuire.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu