Duminică 17 aprilie se sărbătoreşte ,,
Floriile" Oamenii ce poarta nume de flori, sarbatoresc prin petreceri, chiar daca este Postul Pastelui. Se cunoaşte că la romani, de ziua
Floriilor, in cinstea zeitei Flora, se organizau vestitele sarbatori de primavara si mai târziu in Dacia Romană. In acea vreme, se organizau diferite practici legate de cultul mortii, ca de exemplu infigerea ramurilor de salcie in morminte, amenajarea si curatarea mormintelor, acte de divinatie in care se solicita ajutorul spiritelor mortilor. Iar ramurile de salcie sunt simboluri ale vegetatiei de primavara, erau duse la temple si, ulterior, in biserici, pentru a fi sfintite. Pana in ziua de azi, aceasta traditie s-a pastrat in toata tara, oamenii care merg la biserica, se duc cu ramurile de salcie sau le primesc de acolo, pentru a recrea intampinarea tainica a lui Hristos, la fel ca acum 1981 de ani. Acestea se sfintesc si se pun la icoane, iar o traditie mai spune ca nu este bine sa se renunte la ele daca nu au intampinat celelalte Florii. Floriile se serbeaza diferit in fiecare colt al tarii, de la moldoveni, pana in sud, la olteni si pana la ardeleni, in Maramures, unde se aseaza harta in cui. Fiecare regiune cunoaste diferite traditii si obiceiuri pentru aceeasi sarbatoare.
,,Salcia sau răchita, simboluri ale regenerării şi nemuririi, rămân şi azi elementele esenţiale ale sărbătorii Floriilor; se crede despre salcie că ,, se acoperă de verdeaţă înaintea tuturor copacilor, ca să poată sluji pentru Sfintele Florii" , de asta Floriile mai erau numite şi Sărbătoarea Înfloririi Salciei. În această zi sătenii duceau sau primeau de la biserică rămurele de salcie, o legendă amintind peste veacuri ajutorul pe care salcia l-ar fi dat Maicii Domnului în drumul ei dureros spre crucea de pe Golgota. La ieşirea din biserică, prima grijă a oamenilor era înghiţirea uneia sau a mai multor flori de salcie, flori numite ,, mărţişori", crezându-se că astfel vor fi prevenite bolile de gât, respectivii oameni urmând a fi uşori şi sănătoşi ca florile". ( Timpul sacru- Sărbătorile de altădată, Marcel Lutic, Ed. Kolos) Despre această sărbătoare se spune cândva a fost o sărbătoare închinată vegetaţiei şi fertilităţii dedicat zeiţei Flora, cu timpul creştinii au suprapus-o cu o sărbătoare religioasă, schimbându-se denumirea şi semnificaţia, dar păstrându-se în bună parte tradiţiile iniţiale. Flora la vechii romani, era zeiţa florilor şi a înfloririi. În onoarea ei, o dată cu venirea primăverii, avea loc sărbătoarea Floralia, care era numai o zi. Se cunoaşte că la intrare în Ierusalim Isus a fost întâmpinat cu ramuri de palmier şi măslin. Palmierul măiestuos, cu frunzele sale desfăşurate ca nişte evantaie uriaşe, a fost considerat un simbol al soarelui şi al victoriei. Pentru egipteni şi arabi Palmierul era ,, Pomul vieţii" , iar fructele sale, curmalele, erau în vestul Asiei şi în China un simbol al fertilităţii. Motivele frunzelor de palmier le găsim asociate la romani cu ceremoniile legate de cultul lui Apollo dar şi a zeiţei Asfarte. Tradiţia folosirii frunzelor de palmier în diferite procesiuni precum şi la încununarea victoriei gladiatorilor, a fost preluată de către adepţii tinerei religii creştine, care au serbat în felul acesta intrarea victorioasă a lui Isus în Ierusalim. Mai târziu, frunzele de palmier au devenit un atribut firesc al unor sfinţi sau martiri ai credinţei. Frunzele de palmier în ţările unde nu există au fost înlocuite cu cele de salcie, în bună parte datorită simbolismului ei, dar şi prin faptul că este primul copac care înverzeşte primăvara. Ramurile înmugurite ale acestui copac sunt folosite în procesiune din Duminica Floriilor.
Fie ca pe oriunde mergeţi să vă răsară în cale trandafiri si garoafe să vă rămână în urmă.
LA MULŢI ANI!
CAMELIA, IASMINA, MARGARETA, FLORINA, FLORIN, LĂCRĂMIOARA, VIOLETA, VIOREL, Crina, Iris, Florica, Camelia, Florina, Floriana, Florian, Florentina, Crin, Mugurel, Bujor, Narcis, Narcisa, Ghiocel, Crenguta, Liana, Romanita, Sulfina, Anemona, Arina, Sanziana, Delia, Dalia, Garofita, Panseluta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu