Despre doamna Maria Cozmici Cojocariu

Părintele Ştefan Holban, un bun prieten al familiei a avut plăcerea să ne spună câteva cuvinte despre personalitatea doamnei Maria Cojocariu.
,,Onorată asistenţă, prieteni ai condeiului, cum zice înţeleptul cronicar Miron Costin ştim,, că nu este mai altă zăbavă mai de folos omului decât cetitul cărţilor”.
La această cugetare îndeamnă profesoara Maria Cozmici Cojocariu care iată că aşterne dinaintea noastră un volum de poezii ,, Poezii pentru toate vârstele”, vol II, Editura PIM Iaşi 2011 şi cartea ,, Mărturisiri târzii (Cruci şi răscruci) editura Lacoon- Botoşani 2010.
Autoarea se cuvine să o spunem iarăşi, provine din ţinutul bucovinean din plaiuri de cronici, din acel plai presărat de cele mai celebre mănăstiri, de sfinte locaşuri zidite de domnitorii moldoveni, întemeietori de ţări româneşti. Răsădirea bucovinencei Maria Cozmici în urbea botoşanilor, a avut rostul de a-i fi alături în viaţa profesorului Gheorghe Cojocariu, cu obârşie tot în Ţara de Sus, în Vornicia Dorohoiului, din aceleaşi locuri unde a venit marele George Enescu. Poate de aceea nu se putea altă rânduială a destinului său, decât de a se afirma ca o strălucită somitate muzicală: compozitor talentat, mare dirijor de coruri răsunătoare, întemeietor de şcoală muzicală la Botoşani, pedagog şi dascăl de seamă.
Amândorura, acestor distinşi concetăţeni ai dumneavoastră, ai noştri, ai tuturor, le-am fost îndelungată vreme duhovnic şi apropiat sufleteşte, temeiuri care motivează destul această luare de cuvânt la plăcutul eveniment al lansăriide carte. Poate că nu e de prisos să amintesc auditoriului că pe lângă osteneala de a elabora o carte, altă trudă constă în efortul tipăririi, care presupune o grea cheltuială, totdeauna şi mai cu seamă în zilele noastre de astăzi. Nu greşim dacă ne gândim astfel la cei care i se alătură în aceste eforturi şi pe care trebuie să-i evocăm în această adunare : cei trei fii ai familiei Cojocariu, moştenitori ai însuşirilor de marcă părintească, atât din partea tatălui lor ca şi din partea mamei, bucovineanca Maria Cozmici. Revenind la volumul de poezii în sine, din el vedem o autoare în floarea vârstei şi mai cu seamă la apogeul creaţiei. Vedem în versul ei, gânduri alese, simţiri deosebite, ca şi sânzienele înflorite la solstiţiu verii, la prăznuirea de la Sânt- Ioan Botezătorul, fel de fel de îndemnuri creştineşti şi povăţuiri asemenea. N-aşi cita din poezii decât unele titluri, având grijă să lăsăm pentru cititor impresia netulburată a ineditului. Atrag atenţia ,, La căsuţa părintească” , ,, Toamna în pădure”, ,, Aduceri aminte” ,, Luceafărul meu” etc. Autoarea este preocupată de a face lumină în permanenţa realitate a lumii, în zbuciumul necurmat al pătimirilor omului, realizând o actualizare a ceea ce constituie zbaterea fiinţei, a fragilei firi omeneşti, încă neizbăvite de robia păcatului. Toată gama de simţiri ce se revarsă ca într-un val de milă în versul Mariei Cozmici Cojocariu, corectează, sfinţeşte, zăboveşte în cuget o clipă şi astfel alină, mângâie, înseninează.
Dăm binecuvântare acestui efort, acestei alese strădanii şi fie ca rodul de pe ramura ,, Poeziile pentru toate vârstele” să vă aducă alinare şi bucurie"!
A spus părintele Ştefan Holban

Puterea sacrificiului
,,Cătămăreşti-Deal, o aşezare la doar câţiva kilometri de centru Botoşaniului. Pe ,,strada a doua"- o căsuţă lipită de pământ, dar îngrijită, cu o boltă de vie ,, aşa cum i-ar fi plăcut lui". Vieţuieşte acolo-dacă e să spun din inimă- o sfântă; profesoară -pensionară acum- Maria Cojocariu.

Maria Cojocariu putea fi o mare cântăreaţă de operă. A preferat să rămână doar profesoară, soţia ,, lui", şi mama copiilor.

Adevărul este că sunt fermecat de puterea domniei sale, de sacrificiu...

Un glas dulce, fără nici cea mai mică urmă de stridenţă, un suflet îngăduitor.

Resemnare, mulţumire către Dumnezeu, mult echilibru sufletesc, sentimentul misiei îndeplinite- toate acestea şi câte altele încă, alcătuiesc o mare personalitate a vieţii culturale a Botoşanilor. Maria Cojoariu, o femeie uluitor de puternică, dar care s-a mulţumit cu foarte puţin, fiind mereu în penumbra gloriei, chiar dacă a trudit ca nimeni alta la gloria soţului, celebru profesor şi dirijor de coruri Gheorghe Cojocariu, şi la gloria celor trei fii,-toţi muzicieni de calibru.....

,, Viaţa , a fost bună cu mine. E adevărat că am renunţat la a aduce în prim -plan persoana mea. Dar, din umbră, urmăream daca lucrurile mergeau cum doream eu!!"

(Spicuiri din articolul ,, Puterea sacrificiului", apărut în ziarul ,, Viaţa Botoşanilor" 5 ian. 2005, Trăian Apetrei)