Mărturisiri târzii (cruci şi răscruci), autor Maria Cozmici Cojocariu

Pe data de 30 iunie 2011, la Casa Corpului Didactic ora 13.00, a fost lansare de carte de factură specială. Profesoara de canto Maria Cozmici Cojocariu, soţia regretatului dirijor Gheorghe Cojocariu, a prezentat în faţa pasionaţilor de literatură din Botoşani un roman de eseuri cu tentă autobiografică: „Mărturisiri târzii (cruci şi răscruci)” şi două volume de „Poezii pentru toate vârstele”. Pe lângă aceasta, publicul a ascultat formaţii de muzică populară, au fost invitaţi foşti elevi de canto ai doamnei pofesoare, printre care solista de muzică populara CORNELIA CIOBANU, DAN DOBOŞ şi mulţi elevi la clasa de canto.

La început doamna profesoară a mulţumit celor care au contribui să scrie aceste cărţi.
,,Mulţumesc celor care au contribuit la formarea mea părinţi, învăţători, profesorului V. Boca, soţului meu Ghiţă, copiilor mei care mi-a sponsorizat ultima carte, fraţilor şi surorilor. Mulţumesc Mariei Baciu, care mi-a găsit titlul cărţii, doamnei M. Ţiprigan, sponsorul romanului. Mulţumesc stimatei doamne Lucia Olaru Nenati, care a binevoit să-mi citească cărţile şi să spună câteva concluzii. Mulţumesc domnului Gh. Dolinscki, preşedintele Societăţii pentru promovarea şi dezvoltarea limbe române în satul bucovinean. Concluziile la romanul ,, Mărturisiri târzii”, au apărut în ziarul ,, Crai Nou-pe data de 5 ianuarie 2011, şi în revista culturală ,, Obcinile Bucovinei”-martie 2011 şi în Monitorul de Botoşani.
Mulţumesc bunului Dumnezeu, care m-a ocrotit, mi-a dat putere şi curaj, să pot continua, să nu abandonez când mi-a fost greu". Putem cunoaşte personalitatea autoarei prin măiestria prezentării a personajelor în aşa fel încât cititorul să aibe impresia că le are în faţa lui, că le-a cunoscut de când s-au născut şi-au crescut alături de ei. In acest mod de prezentare dacă ar citi aceste pagini un pictor, ar putea face portretele lor ca şi cum aceştia i-ar fi pozat. Pentru aceasta o să prezint fragmente din carte........

Cândva, mă gândeam să prezint pe blog despre o mamă cu mulţi copii. Şi am găsit prin doamna Maria Cojocariu. Doream sa prezint despre greutăţile care se confruntă o familie mare şi implicit rolul unei mame în educaţia a unei familii numeroase. Am plecat de la prezentarea mea în colecţia de filatelie a rolului mame in educaţie şi am prezentat o mamă supewomen adică:
LILIAN GILBRETH (1878-1972), a fost considerată o super mamă care a combinat viaţa de familie cu cariera. A fost mamă a 12 copii. Copii au scris cărţi despre experienţele lor de creştere şi educaţie într-o familie mare. Au scris despre modelele educaţionale pe care le-a folosit mama lor. Pe lângă mamă, a fost psiholog industrial. A studiat managementul. A studiat muzica, literatura. A absolvit Facultatea de Filologie şi Filozofie din California. În 1900, a primit premiul pentru literatură. A devenit Doctor în Filozofie. A fost Consilieră în problemele civile, producţie de armament pentru patru preşedinţi.

Despre părinţi autoarea scrie: ,, Dacă vreodată aţi întâlnit un om care să fe bun, de cuvânt, necertăreţ, iubitor de copii ca nimeni altul, cu simţ, harnic, curat la suflet şi la trup, muzicant talentat, constructor de viori, cobze şi dobe, apoi să ştiţi că acesta era tata; cel mai bun şi preţuit tată din lumea aceasta". Am fost 13 fraţi acasă.
(Prezentare în perioada războiului) ,, Mama, femeie vrednică, spăla rufele (puţine cîte erau), dar mai întâi le fierbea cu leşie de ciucălăi, ,, ca să moară bolile"- spunea mama-iar tata ne ungea cu gaz şi ne dădea să mâncăm mereu hrean cu sfeclă, ca să nu ne îmbolnăvim de tifos"
,, Noi copiii, salivam cuminţi, ca puii de potârniche, să ne vină rândul la mâncare. Fiecare avea blidul lui, ca la armată şi mama împărţea după vârstă şi puterea de a mânca mai mult sau mai puţin. Mâncam cu linguri de lemn. De furculiţă, nici pomeneală (...) Nu încăpeam cu toţii la masă şi noi cei mai mici luam blidul şi hrinca de mămăligă în mână şi ne aşezam pe unde găseam loc. (...) De mică, mama m-a învăţat, să împletesc, să cos în cruciuliţe, pe fir, motive naţionale populare, să torc".
(....) Despre mama autoarea scrie: ,,Mama mea, era o femeie deosebită, harnică şi curată, mare iubitoare de frumos" .
(....) ,,Prima mea şcoală muzicală a fost în familie. Dar pe lângă toate astea, tata era muzicantul satului. Se făceau clăci permanent, ca oamenii să se ajute la muncă".
Despre Botoşana, autoarea romanului ,, Mărturisiri târzii” , scrie:,,Sufleteşte eram mai ataşată de Botoşana decât de satul Poieni. Aşa se făcea că după terminarea şcolii, elevă fiind deja la Iaşi, în vacanţe veneam mereu la Botoşani, că este mare serbare. Trimitea pe câte-un copil, care venea special până la Poieni, să mă anunţe. Şi unde credeţi că mâncam şi dormeam? La familia mea adoptivă din Botoşana, la domnul director Vasile Boca şi Francisca. (...) Domnul Boca era cadru didactic complet. Era profesor de biologie, profesor de muzică, bun gospodar, minunat fiu al satului, îndemnându-i, ajutându-i, certându-i pe săteni când era cazul, sfătuindu-i pe elevi. Era un deschizător de vise pentru mulţi copii, dându-le aripi, săltându-i să zboare cu ochii minţii spre înălţimi şi idealuri nebănuite. (...) Domnul Boca avea cea mai mare colecţie numismatică, din câte am văzut eu, bine îngrijită, într-o ordine istorică documentară. De asemenea, înfiinţase un muzeu al satului, istorico-etnografie".
Despre admiterea în anul 1956 la liceul din Iaşi, autoarea scrie:
,,Într-o duminică diminiaţă, ce credeţi că văd pe imaş la vale. Figura domnului Boca, se apropie de casa noastră. (....) ,, Bine, bine, dar cu şcoala, ce mai faci? Gata, ai pus-o în cui?” ,, Nu domn director, gândul acesta mă frământă şi pe mine zi şi noapte, dar nu sunt de capul meu şi nu ştiu ce vor hotărâ părinţii”. ,, Dar tu ce crezi, Mărie, pentru ce am venit eu la voi? Atenţie că mai este o săptămână şi trebuie să te prezinţi la examenul de admitere la Iaşi”.
(... ) ,, Ne urcăm în vagonul de clasa a doua, unde mirosea bine de tot a brânză, a balegă de tot felul şi a transpiraţie. Pentru noi era mirosul specific, aşa că nu ne-a deranjat deloc. În gara Iaşi, ce-mi văd ochii? Lume de pe lume de nu ştiam încotro să-mi arunc ochii, atât de mult mă copleşea. Şi-apoi, nu uitaţi că dl Boca îmi dăduse povaţă să fiu bine crescută şi să salut pe oameni. Şi unde încep a spune, bună ziua, în dreapta şi în stânga la toţi oamenii, de începuse să mă doară gura, mirându-mă că nu voi putea face faţă la toţi. (.... ) Şi-apoi domnul Boca mi-a spus să păzesc tot linia tramvaiului, dacă vreau să ajung la liceu. Şi unde încep a merge frumuşel pe linie, de claxona tramvaiul încontinuu, eu repede mă dădeam la o parte şi din nou repejor pe linie ca să n-o pied. Şi tot aşa am păzit linia până în centru oraşului".



Iasi 1957. Eleva la liceu.

Despre soţul ei Gheorghe Cojocariu, autoarea Maria Cojocariu scrie:
,, Corul Liceului Pedagogic" din Botoşani s-a bucurat de bagheta domnului Cojocariu mai bine de treizeci de ani. În sala de muzică a liceului, elevii corişti, fii de ţărani din toate satele mărginaşe ale judeţului, au avut marea şansă de a-şi cultiva talentul nativ, de a se dezvolta estetic, făcând cunoştinţă pe viu cu mari personalităţi culturale şi muzicale ale ţării româneşti: compozitori, dirijori, poeţi, ziarişti, etc.


Cum ar fi: Radu Paladi- compozitor şi dirijor, Mircea Neagu- compozitor şi dirijor, D.D. Botez-compozitor şi dirijor, Constantin Bobescu-Interpret violonist, dirijor, Jean Bobescu-mare dirijor de operă, Mircea Basarab- mare dirijor de orchestră simfonică, George Pascu- muzicolog, dirijorde coruri, (....)A fost perioada de aur a liceului, de mari realizări în care elevii acestui liceu au susţinut sute de spectacole în municipiul Botoşani, în satele judeţului şi în multe oraşe ale ţării. În tradiţiile corului intrase pe nesimţite dorinţa fierbinte de a susţine spectacole şi-n Bucureşti, la ,, Casa Scânteii", "Sala mică a Palatului", Televiziune şi în sala " Atheneului Român".

În imagine foto dreapta -La concert: Corala ,, George Enescu" şi dirijorul Gheorghe Cojocariu ( Atheneul Român)

(...) Corul Liceului Pedagogic Botoşani, a fost al doilea cor din ţară, după corul Madrigal, care a avut curajul de a aborda piesa corală " Bocete străbune", determinându-l pe compozitor să se afirme. Tot corul din Botoşani dirijat de Gheorghe Cojocariu a fost primul cor de elevi-amatori care a cântat în "Simfonia a IX-a " de L.V. Beethoven, obţinând aplauze binemeritate la scenă deschisă.(....)
(Text din volumul Mărturisiri târzii, autor Maria Cojocariu, Editura LAOCOON- 2010)