Mişcările feministe din Vechiul Regat şi Transilvania a început prin înfiinţarea asociaţiilor care promovau actele de caritate şi protecţie socială la oraşe dar şi la sate. Şi cu toate acestor constrângeri femeile încep să se organizeze, apar diferite Comitete ale femeilor pentru sprijinirea activităţilor culturale, caritabile şi se intensifică activitatea publicistică prin gazetele : ,,Femeia Română”, ,,Buletinul Ligii Femeilor”, ,,Dochia” sau ,,Femeia muncitoare în lupta pentru dezrobire”. La oraş femeile au început să se preocupe mai mult de educaţie dar se izbeau de aceeaşi indiferenţă. Conform legii învăţământului din 1864, şcoala primară era obligatorie şi gratuită pentru toţii copiii, băieţi sau fete. În aceste condiţii, numărul femeilor analfabete era cu mult mai mare decât cel al bărbaţilor: în 1908, erau 1 384 188 de femei analfabete în comparaţie cu 206 172 bărbaţi. În 1924 s-a elaborat Legea Învăţământului care stipula gratuitatea şi obligativitatea învătământului elementar - 7 ani.
Din numărul total de persoane şcolite, numai o treime erau femei. Deşi oficial aveau drept la educaţie, accesul le era îngrădit la fel şi pentru ocuparea unor locuri de muncă apărute odată cu industrializarea. Cele mai norocoase se puteau angaja la o fabrică de textile sau în croitorie, mai rar în servicii însă predominau şcolile de menaj, pensioanele de domnişoare adică viitoarele şcoli de neveste şi mame.
În 1860 se întemeiază Universitatea din Iaşi cu 4 facultăţi, iar 1864 la Bucureşti se deschide prima Universitate. Prima femeie licenţiată la Iaşi, în 1887, a fost Tereza Stratilescu, profesoară de istoria, care în 1909 înfiinţează societatea Unirea Educatoarelor. Călăuzită de un principiu etic, scria lui Titu Maiorescu ,, Educaţia, aici voi lucra, să facă fiecare cât simte că poate şi atunci vom vedea dacă faţa lumii nu s-ar schimba”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu