,,Secolul al XIX-lea, martor al atâtor schimbări ideologice, politice, economice şi mai ales sociale,
este şi secolul care pune în altă lumina femeia. Femeia care era considerată o fiinţă de grad inferior, fără drept de proprietate şi moştenire, lucru de astfel consfinţit şi în legislaţia napoleoniană1
În Oradea, ca de altfel şi în alte oraşe ale imperiului, purtătoarele de steag ale emancipării au
devenit femeile din tânăra burghezie. La fel ca în revoluţiile şi marile transformări sociale din secolele XVIIl-XIX, tânăra burghezie în ascensiune şi-a creat o nouă identitate, în conformitate cu noua sa poziţie în societate; tot în acest mod, femeia, care aparţinea acestei burghezii, şi-a dat seama de schimbările profunde produse şi îşi formulează cererile pentru un nou statut social. Aceste femei revendică dreptul de a cunoaşte, doresc să fie tratate în mod egal cu bărbaţii şi;în aceste acţiuni, uneori, primesc sprijinul unor bărbaţi care înţeleg suflul nou în istorie, spre exemplu, Jules Simon a spus: "când daţi educaţie unui bărbat, formaţi un om luminat, când educaţi însă o fiică creaţi o familie luminată,,
Oraşul de pe Crişul Repede devine un centru important al feminismului şi al luptei pentru
emancipare. Prima asociaţie care a fost înfiinţată în exclusivitate de femei a fost "Asociaţia de binefacere a femeilor bihorene" (din 1862), mai târziu transformată în "Asociaţia de binefacere a femeilor din Oradea şi Bihor". Această asociaţie avea ca scop declarat în statute "ajutorarea şi ocrotirea celor săraci şi nevoiaşi", urmând totodată şi înfiinţarea unei grădiniţe şi creşe pentru copii. Preşedintă a fost aleasă baroana Gerliczy Felix, născută contesa Komiss Luisa. Membrele asociaţiei în majoritate erau reprezentantele aristocraţiei şi burghezimii maghiare bihorene. În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o dată cu schimbarea atitudinii faţă de femeie, se schimbă şi cea faţă de relaţia mamă-copil. Se înfiinţează creşe, grădiniţe şi orfelinate.
În Oradea prima creşă, despre care ne vorbesc documentele, a fost înfiinţată în 1850• În statutul creşei "Elisabeta", patronată de aceeaşi asociaţie, se arată foarte clar necesitatea înfiinţării creşei şi scopul acesteia: "Ajutorarea prin dragoste creştină a mamelor sărace, prin faptul că astfel lor li se oferă posibilitatea ca să-şi caute de lucru în timpul zilei"
Asociaţia a înfiinţat mai apoi şi un orfelinat pentru fete, unde acestea erau crescute şi educate. În
acest orfelinat, fetele erau puse să înveţe, să scrie, să citească, să socotească, pe lângă aceasta învăţând toate treburile şi muncile casnice, începând de la călcat până la gătit şi tricotat. Banii pe care îi puteau câştiga, uneori prin diverse activităţi, erau depuşi la bancă pe un carnet personal. În cazul în care la oricare din fete se descoperea un talent special pentru pictură, muzică, literatură sau artă, în general asociaţia se obliga să dezvolte acest talent. În orfelinat intrau fete între cinci şi unsprezece ani. La 14 ani fetele trebuiau să părăsească această instituţie, însă
"Asociaţia de binefacere a femeilor din Oradea şi Bihor" se obliga să le protejeze şi pe mai departe pe tinerele fiinţe, asigurându-le un loc de muncă după capacităţi la una din marile familii aristocratice orădene
O altă asociaţie asemănătoare a fost înfiinţată de femeile comunităţii evreieşti orădene în anul
1867, sub conducerea doamnei Schwarz Jakab, iar după moartea acesteea, sarcina va reveni doamnei Schwarz Abraham. Ea purta denumirea de: "Asociaţia de binefacere a femeilor israelite orădene". Prin acţiunile lor au sprijinit educarea a circa 1 00-130 de copii săraci, rară discriminare etnică sau confesională; împărţeau lemne pentru familiile mai nevoiaşe. În 1901, tot această asociaţie înfiinţează o cantină publică, unde putea mânca, fără discriminare confesională, la un preţ rezonabil, sau, în caz că situaţia materială a asociaţiei permitea, gratuit, orice flămând, cel puţin o dată pe zi o mâncare gustoasă şi sănătoasă. Această asociaţie în anul 1908 avea 600 membri şi dispunea de o avere de 126.119 coroane•
O ultimă asociaţie căreia îi facem o scurtă prezentare, a fost "Asociaţia feministă orădeană",
înfiinţată în primul deceniu al secolului nostru. Această asociaţie a fost cea care înainte, dar mai ales în timpul primului război mondial, a vegheat, pe cât a fost posibil, la crearea unor condiţii normale de viaţă pentru mame şi copii. Au înfiinţat un cabinet medical special, unde mamele şi copii acestora erau consultaţi gratuit. Au militat pentru împărţirea de lemne, lapte şi alimente gratuite pentru mamele sărace în condiţiile în care războiul absorbea totul. Asociaţia feministă orădeană va fi aceea care, cerând sprijinul unor specialişti ce erau în masură sa ofere anumite soluţii pentru această situaţie jalnică, vor acţiona în vederea îmbunătăţirii vieţii femeilor, care era foarte grea, mai ales în condiţiile unui război mondial, devenind uneori aproape insuportabilă.
În Oradea prima şcoală. generală pentru fete a fost înfiinţată în 1773 în mănăstirea maici lor Ursula; mai târziu, în 1858, tot în cadrul aceleeaşi mănăstiri, ia naştere o şcoală pentru pregătirea de învăţătoare. Ca urmare a legii amintite, primăria oraşului Oradea înfiinţează trei şcoli de fete (una în parcul Tisza Kâlman, a doua pe strada Or, a treia pe strada Sancz). Alte şcoli de fete au fost înfiinţate în anii următori, ajungându-se ca în anul premergător izbucnirii primului război mondial în Oradea să funcţioneze 19 şcoli generale pentru fete, din totalul de 42 de şcoli din oraş22. După cât se pare, conducătorii orădeni au fost receptivi la cerinţele noi ale istoriei şi, astfel, dacă în 1869 totalul elevilor din şcolile generale a fost de 959, din care 706 băieţi şi 253 fete, aceste date în zorii izbucnirii războiului se echilibrează şi arată în felul următor: total 3600, din care 1980 băieţi şi 1620 fete.
Prima fată care va reuşi să-şi ia examenele de bacalaureat în Oradea va fi scriitoarea de mai târziu Rit0 Emma, fiica lui Rit0 Zsigmond, preşedintele Tablei regale de judecată.
Deşi în Europa fetele au fost primite în învăţământul universitar (pentru prima dată la Ziirich, în
1867), în Oradea, deşi exista o Academie regală de drept, înfiinţată în 1788, în perioada studiată nu am găsit înscrisă în cadrul ei nici o reprezentantă a femeilor emancipate•
A doua chestiune vizată de mişcarea feministă va fi cea referitoare la obţinerea dreptului de vot.
Femeile sunt chemate să facă politică, reamintinduli-se tradiţia istorică în acest sens (Gizella, soţia lui Ştefan cel Sfânt, apoi reginele Gertrudis, Maria, Beatrix, femeile din familiile Lonintffy, Bâthory, Zrinyi).
Se afirmă că: " ... nu numai ţăranul de lângă plug sau vânzătorul din spatele tejghelei trebuie să se intereseze de politică, ci şi femeile de lângă foc şi fier de călcat; deoarece atunci nu s-ar putea profita de naivitatea lor şi nu ar putea fi induse în eroare" •
O ultimă problemă pe care ne propunem să o discutăm în lucrarea de faţă, este chestiunea muncii feminine. Cu privire la acest lucru în secolul trecut s-au vehiculat o serie de păreri începând de la cele care le trimiteau pe femei înapoi în bucătărie lângă oală, şi până la afirmaţiile care sugerau că economia, respectiv industria mondială, s-ar prăbuşi fără munca feminină. Cert este faptul că din totalul de 9.627.407 femei care trăiau în regatul maghiar în 1900, 2.668.697 (27,6%) realizau venituri la un loc de muncă, iar 915.655 aveau şi ocupaţii terţiare (spălat, călcat, gătit la familiile bogate). Principalele ramuri industriale în care erau ocupate femeile erau industria textilă, industria hotelieră, respectiv cea alimentară; însă lucrau şi femei în comerţ; iar la răscrucea de veac XIX-XX apare o nouă slujbă - cea de telefonistă în oraşele mari unde apar centrale de telefon şi telegraf•
Cu timpul femeile din industrie se organizează şi ele în asociaţii de tip sindical şi se ridică
"împotriva exploatării". Astfel, în Oradea, pe 24 martie 1903, croitoresele, circa 200 la număr, au organizat o adunare, unde şi-au ridicat vocea împotriva exploatării, formulându-şi cererile în patru puncte: zi de muncă de 9 ore; repaos duminical obligatoriu; să nu se scadă din salariu bani în cazul în care nu se prezentau la muncă în zilele de sărbătoare şi duminică; orele suplimentare de lucru să se plateasca".
Autor SZABŎ ŐDŐN Universitatea Oradea
publicat http://istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_3/16_odon.pdf
publicat http://istorie.uab.ro/publicatii/colectia_bcss/bcss_3/16_odon.pdf
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu