sâmbătă, 3 aprilie 2010

PASTE FERICIT !


Intotdeauna de Paste lumina vine mai curata ca oricand
sau poate doar asa o simtim noi
in amintirea celui
care de mai bine de 2 milenii ne arata calea cea, intotdeauna, dreapta.

Chiar daca uneori il uitam;
chiar daca uneori incercam a-l ascunde in spatele unor icoane;
chiar daca uneori nu mai ajungem pana la el;
chiar daca uneori ne mai indoim de existenta sa printre cei care am fost pe lumea asta - si poate pe cealalta -
nimic nu va stinge sau umbri lumina initiatica a acestor zile, in care iertam si nu in ultimul rand ne impacam cu noi insine.


Observati ca am scris despre el cu litere mici si asta pentru ca eu cred ca a fost doar un Om printre noi, un Om peste care
au trecut doua mii de ani fara sa-i simtim, parca ne-am despartit de el doar de ieri si acesta-i adevaratul miracol ! Ca acest Om este inca viu - prin noi.

Daca ne gandim bine, an de an ii serbam nasterea la sfarsit de decembrie si ne intristam pentru ridicarea sa pe crucea Pastilor si ne bucuram pentru invierea sa dintr-un mormant. Iar bucuria nu vine dintr-o inviere ritualica ci din insasi exitenta sa continua si benefica in memoria si spiritul colectivitatii. Este cea mai mare dovada ca a existat si exista, in trup si suflet, doar pentru ca noi sa intelegem macar intr-un tarziu mesajul sau mesianic.

Trebuie doar sa-l ascultam - din cand in cand- si sa invatam sa-l intelegem.

Sa-l intelegem pe acest Om cunoscut si amintit prin numele sau :
ISUS




Mereu animati de dorinta interioara de a afla izvorul luminii divine care sa ne spele de tot mai multele si apasatoarele patimi ale vremii noastre, sa ne apropiem, iar si iar, de inalta raza ce ne asteapta rabdatoare ca sa ne insufleteasca si ne rezeme drumul prin deserturi si asprimi inspre mult visata fericire aici pe pamint dar nu numai. Bucuria si frumusetea acestei stari de gratie pe care o aduce tuturor Sfintele Pasti sa va insoteasca si sa va redea puterile trebuitoare continuarii drumului catre inalt.
Hristos a inviat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu