În cadrul Sediul organizaţiei municipale de femei a PSD, din Botosani, sambata 17 decembrie 2011, a avut loc manifestarea intampinarii lui Mos Craciun. In cadrul acestei actiuni, au evoluat formatia de dansuri „Cireşica”, un grup de copii al social-democraţilor şi ansamblul folcloric al Sindicatului Judeţean al Pensionarilor. A fost un spectacol care a oferit o atmosfera placuta in care melodiile, colindele şi urăturile au primit , aplauze furtunoase. A apărut Moş Crăciun, pentru totii copii prezenti ce l-au asteptat cu nerabdare.
La începutul manifestării dedicate Crăciunului doamna Tereza Nica, a adresat câteva cuvinte de suflet participanţilor de toate vârstelor.
,,Crăciunul ascunde visul unei nopţi de iarnă:
Visul fiecăruia dintre noi, al unui copil care pândeşte paşii lui Moş Crăciun şi prima ninsoare,a unui adult care îşi aminteşte de copilărie, al Fecioarei care a zămislit pruncul la care ne rugăm pentru împlinirea viselor.
Fiecare Crăciun ascunde o poveste:
povestea fiecăruia dintre noi, dincolo de lupta pentru putere, dincolo de foamea pentru bani şi celebritate, dincolo de ambiţii meschine şi nonvalori.Viaţa creează de cele mai multe ori o distanţă între Dumnezeu şi oameni, Crăciunul şterge această distanţă, ne apropie de Dumnezeu, ne apropie pe unii de alţii, ne învaţă să iertăm, să iubim, să cerem pentru ceilalţi ceea ce ne-am dori pentru noi înşine, ne învaţă să ascultăm poveştile vechi.
Prin simpla lui repetitivitate, Crăciunul ne sugerează mereu că isoria se repetă, că omul nu poate să fie ,, deasupra" sau ,,dedesubt" ci doar ,, diferit". că Binele şi Răul sunt feţe diferite ale aceleaşi monede cu care suntem plătiţi toţi, în fiecare zi a vieţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu