vineri, 12 august 2011

A IV-a CONFERINTA UNIFERO - IASI -2011


A IV-a CONFERINȚĂ UNIFERO - 2011
articol scris de
Maria Postu
,,A patra Conferință a Uniunii Internaționale a Femeilor Române s-a desfășurat la Iași în somptuosul decor al Bibliotecii Centrale Universitare ”Mihai Eminescu” în perioada 23-26 iunie 2011. Evenimentul a beneficiat de o intensa mediatizare din partea organismelor și a instituțiilor care au făcut posibilă buna desfășurare a acestuia, dintre care amintim: TVR Iași, Radio România, Universitatea ”AI.Cuza, Iași”, Palatul Copiilor, Editura Anamarol.
Lucrările din acest an au avut drept deviză, ”Femeia dincolo de bariere vizibile și invizibile” deviză care a atras un mare număr de participante din țară și din alte țări:Israel, Republica Moldova, SUA și bineînțeles, România.
Programul a fost deosebit de încărcat dar extrem de bine structurat pentru a cuprinde o paletă cât mai bogată de activită și și pentru a se încadra în scopul acestei organizații al cărei prim obiectiv îl reprezintă Femeia în toate ipostazele acesteia. Această organizație a fost înființată în 2007 în Atlanta de către doamna profesor de origine română Smaranda Cazan-Livescu și și-a desfășurat celelalte conferințe în orașele Vatra Dornei, Atlanta și Piatra-Neamț. Explicația întemeierii acestei organizații ne-o oferă însăși doamna Smaranda Cazan-Livescu: ”În peregrinările mele prin viață am purtat bagajul ereditar și plin de experinețe al femeilor dârze din familia mea:crescând copii în vremuri deosebit de neîncăpătoare pentru bucurii, supraviețuind dispariției soților sau fiilor în războaie dușmănoase țării sau în întâmplări nefericite, refuzând să accepte un regim comunist care năvălea incenditor de datini și cultură schimbând peste noapte Moș Crăciunul copilăriei multor generații cu un Moș Gerilă împrumutat din ținuturi reci și distrugând coloana vertebrală a unei națiuni frumoase și puternice, cea română.
Femeilor acestea și semenelor lor al căror voluntariat a început acasă și a continuat prin viața civică exemplară le aduc omagiul meu prin rânduri insuficiente pentru curajul lor de a spera, de a crede cu convingere și de a realiza ce părea imposibil.”

O dovadă a prestigiului Organizației o constituie atenția de care s-a bucurat , atât în țară cât și în străinătate, încă de la înființare, din partea unor personalități ca: regretatii profesor-doctor Claude Mătasa, cercetător în ortodontică, profesorul Artur Silvestri, soția sa Mariana Brăescu-Silvestri, profesoara pensionară Gica Pînzaru-Pim și mulți alții anonimi, care aderă afectiv și intelectual la ideile nobile ale acestei organizatii.
Programul Conferinței a cuprins activități diverse cum ar fi: întâlniri cu oficialitățile locale, conferințe de presă, vizite de documentare la diverse instituții publice, cămine de bătrâni, programe artistice, mese rotunde.Cea mai interesantă parte a Conferinței au constituit-o lucrările pe secțiuni care s-au derulat timp de două zile și au antrenat un mare număr dintre participante.Dintre temele dezbătute, amintim:”Nici un copil rămas în urmă” (Smaranda Cazan-Livescu,),”Personalități feminine de-a lungul istoriei” (Viorica Hrustovici-Botosani) ”, Voluntariatul - o profesie a sufletului” (Monica Scridon-Cluj-Napoca), ”Meșteșuguri practicate de femei în Bucovina” (Vasilica Stefanel-Vatra Dornei), ”Femeile în viața publică” - (subprefect Angela Zarojanu, Suceava),”Deafning Silence:The Uniqueness of Women Holocaust Survivors from Romania” (Lica Levi-Beer Sheva-Israel), ”Schimbă lumea cun un zâmbet”( Elena Genoveva Irimia- Colegiul Național de Informatică Piatra-Neamț) și multe altele care ne-au impresionat prin exactitatea informațiilor, seriozitatea bibliografiei și originalitatea ideilor expuse. Pauzele Conferinței de fapt au fost la fel de instructive și educative deoarece am asistat la vernisaje ale unor expozitii de pictură, premierea elevilor participanți la Concursul de pictură pentru elevi organizat de Unifero, la lansări de cărți și la un foarte frumos spectacol prezentat de talentații elevi de la Palatul Copiilor, al cărui director, domnul Constantin Șerban , ne-a impresionat prin rezultatele deosebite ale colectivului de cadre didactice și copii îndrumați de acestea. Amintim numele doamnelor care și-au făcut din pictură un al doilea mod de viață concentrând în lucrările lor aspecte surprinse cu ochiul atent și sensibil al femeii:Ana Ranete-București, expoziție intitulată ”Flori pentru viață”, Maria Dăbuleanu-București-”Viața din vârf de penel”, Aurora Strugar-Roman-București, ”Viață și culoare”. Dintre cărțile lansate cu acest prilej amintim: Maria Chițu-București, ”Înger și suflet”, versuri, Anne-Marie Bejliu, ”Gânduri-rânduri” versuri, Maria Postu, Povestiri de trezit adulții, proză scurtă, Ionela Nicolae Flood, (Anglia),volum de versuri.
Lucrările s-au încheiat cu o Rezoluție în care s-au sintetizat ideile dezbătute și s-a elaborat un plan de măsuri pentru perioada următorului an până la Conferința din 2012.Dintre proiectele propuse cel mai interesant mi se pare acela de a edita o carte despre și cu femei anonime, insuficient apreciate dar care prin dăruirea și dragostea lor au marcat destinul unei familii, al unei colectivități, femei modeste dar demne de a fi cunoscute și date ca exemplu tinerei generații care are, mai mult ca niciodată, nevoie de modele, acum, când mass-media ne sufocă cu anti-modele și discernământul tinerilor este pus la grea încercare.După-amiaza de duminică a încununat activitățile Conferinței prin vizita la diferite obiective culturale din Iașul nostru debordând de cultură și fapte de istorie impresionante".

Maria Postu
articol publicat in revista AGERO Stuttgart

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu