1 martie

Mărțișorul care este un mic obiect de podoabă legat de un șnur, împletit dintr-un fir alb ,și unul roșu, apare în tradiția românilor și a unor populații învecinate. Femeile și fetele primesc mărțișoare și le poartă pe durata lunii martie, ca semn al sosirii primăverii. Acesta simbolizeaza lupta contrastelor - noaptea cu ziua, viata cu moartea, boala cu sanatatea, iarna cu vara. El se purta la inceputul primaverii, in preajma Mucenicilor, Pastelui si Floriilor', Se spune ca cei care poarta martisor vor fi sanatosi, norocosi si feriti de deochi. Împreună cu mărțișorul se oferă adesea și flori timpurii de primăvară, cea mai reprezentativă fiind ghiocelul. An de an de 1 Martie ne recapatam speranta, optimismul, credinta in mai bine si sporul in toate. Martie este momentul in care oamenii incep sa caute primul ghiocel, ca semn al venirii primaverii cu adevarat. Acum frigul incepe sa se impleteasca cu razele soarelui, intunericul cu lumina si dupa o iarna grea cu omat mare invinge viata, primavara, soarele. Acest triumf al reinvierii si regenerarii este invocat prin Martisorul pe care-l daruim celor dragi, ca mic semn ce ne dorim sa le aduca fericire si noroc. Probabil toti stiu ca de 1 Martie daruim martisoare sau primim mici simboluri ale primaverii, martisoarele, dar probabil putini dintre noi cunosc povestea martisorului ori s-au intrebat ce simbolizeaza si de unde a pornit obiceiul ,,purtatul martisorului" Semnificatia martisorului a ramas aceeasi de-a lungul timpului: este un simbol al primaverii,al revenirii la viata. El ne aduce optimism si credinta. Forma acestuia s-a schimbat in timp. La inceput martisorul era simbolizat printr-o moneda. Mai tarziu aparea sub forma unor mici pietre de rau vopsite in alb si rosu insirate pe o ata. Acum margelele frumos colorate, ceramica si florile le-au luat locul. Istoric Originile sărbătorii mărțișorului nu sunt cunoscute exact, dar se consideră că ea a apărut pe vremea Imperiului Roman, când Anul Nou era sărbătorit în prima zi a primăverii, în luna lui Marte. Acesta nu era numai zeul războiului, ci și al fertilității și vegetației. Această dualitate este remarcată în culorile mărțișorului, albul însemnând pace, iar roșu — război. Anul Nou a fost sărbătorit pe 1 martie până la începutul secolului al XVIII-lea. Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei, au scos la iveală amulete asemănătoare cu mărțișorul datând de acum cca. 8 000 ani. Amuletele formate din pietricele vopsite în alb și roșu erau purtate la gât. Documentar, mărțișorul a fost atestat pentru prima oară într-o lucrare de-a lui Iordache Golescu. Folcloristul Simion Florea Marian presupune că în Moldova și Bucovina mărțișorul era compus dintr-o monedă de aur sau de argint, prinsă cu ață albă-roșie, și era purtat de copii în jurul gâtului.[5] Fetele adolescente purtau și ele mărțișor la gât în primele 12 zile ale lui martie, pentru ca mai apoi să îl prindă în păr și să-l păstreze până la sosirea primilor cocori și înflorirea arborilor. La acel moment, fetele își scoteau mărțișorul și-l atârnau de creanga unui copac sau altul, iar moneda o dădeau pe caș.Aceste „ritualuri” asigurau un an productiv. CUM A APARUT MARTISORUL? Ei bine...iata povestea martisorului... Odata soarele coborî într-un sat, la hora, luând chipul unui fecior. Un zmeu l-a pândit si l-a rapit dintre oameni, inchizându-l într-o temnita. Lumea se intristase. Pasarile nu mai cântau, izvoarele nu mai curgeau, iar copiii nu mai râdeau. Nimeni nu îndraznea sa-l înfrunte pe zmeu. Dar într-o zi, un tânar voinic s-a hotarât sa plece sa salveze soarele. Multi dintre pamânteni l-au condus si i-au dat din puterile lor ca sa-l ajute sa-l biruie pe zmeu si sa elibereze soarele. Drumul lui a durat 3 anotimpuri: vara, toamna si iarna. A gasit castelul zmeului si au început lupta. S-au înfruntat zile întregi pâna când zmeul a fost doborât. Slabit de puteri si ranit, tânarul elibera Soarele. Acesta se ridica pe cer înveselind si bucurând lumea. A reînviat natura, oamenii s-au bucurat, dar viteazul n-a ajuns sa vada primavara. Sângele cald din rani i s-a scurs în zapada. Pe când acesta se topea, rasareau flori albe, ghioceii, vestitorii primaverii. Pâna si ultima picatura de sânge se scurse în zapada imaculata. Muri. De atunci tinerii împletesc doi ciucurasi: unul alb si unul rosu. Ei le ofera fetelor pe care le iubesc sau celor apropiati. Rosul înseamna dragoste pentru tot ce este frumos, amintind de culoarea sângelui voinicului. Albul simbolizeaza sanatatea si puritatea ghiocelului, prima floare a primaverii. Folcloristul Simion Florea Marian relateaza ca in Moldova si Bucovina martisorul consta dintr-o moneda de aur sau de argint legata cu un snur alb si rosu la gatul copiilor. Era credinta ca portul martisorului face ca acestia sa aiba noroc. Fetele il purtau timp de douasprezece zile la gat, dupa care-l prindeau in par si-l tineau astfel pana la sosirea berzelor sau pana ce inflorea primul pom. Dupa aceea, cu snurul legau creanga pomului, iar cu banul respectiv isi cumparau cas, pentru ca tot anul sa le fie fata frumoasa si alba. Simbolul snurului realizat din cele doua parti rasucite, una alba si cealalta rosie, a fost initial folosit de daci inainte ca romanii sa-i cucereasca. Pe acea vreme snurul era alcatuit din alte doua culori: alb si negru. Culoarea neagra reprezenta lana neagra data de Baba Dochia nurorii sale, si simboliza intunericul iernii. Partea alba simboliza lumina primaverii. Lana s-a schimbat, conform legendei, din negru in alb prin sacrificiul fetei. Din aceasta cauza partea rosie din martisor reprezinta sangele si sacrificiul. In final, primavara si martisorul vor fi mai puternici decat intunericul cu ajutorul lui Isus.În Republica Moldova, în fiecare an are loc festivalul muzical „Mărțișor”, care începe pe data de 1 martie și durează până la 10 martie. Festivalul se află la ediția a 44-a. sursa : http://social.moldova.org/news/martisor-date-istorice-100139-rom.html Traditiile romanesti ne invata ca ,,Obiceiurile de Martisor" erau ca parintii sa lege copiilor o moneda la gat sau la mana si sa ofere celor tineri margele viu colorate insirate pe un lant. Acest gest semnifica puterea si norocul, iar Martisorul se punea dimineata devreme pana sa apara soarele. In traditia romanesca 1 Martie celebreaza sarbatoarea “Matronalia” zeul Marte si puterea acestuia. Primele Martisoare se confectionau din fire albe si rosii de canepa sau lana, se legau sub forma cifrei 8 de care se atarnau monede din aur si argint. Legenda spune ca intre 1 si 9 martie, “Zilele babelor”, baba Dochia toarce langa oi imbracata in noua cojoace pe care le scutura unul cate unul in fiecare zi. Traditia spune ca martisorul trebuie tinut aproximativ 10 zile, dupa care sa fie atarnat intr-un pom inflorit pentru a aduce noroc si bunastare celei care l-a purtat. In zona Dobrogei, traditiile romanesti spun ca martisorul trebuie sa fie purtat pana la venirea berzelor ca mai apoi sa fie aruncat spre inaltul cerului. In zona Bihorului exista obiceiul ca fetele sa se spele cu apa de ploaie pentru a fi mai sanatoase si mai frumoase. In Banat, datina spune ca fetele nemaritate care se spala cu apa adunata de pe frunzele fragilor din padure se vor marita in anul respectiv. In Transilvania, martisorul este agatat de poarta, ferestre sau de coarnele animalelor pentru a indeparta relele si deochiul. Traditiile romanesti din satele transilvanene dau culoare vietii si confera legendei Martisorului marcarea tranzitiei dintre sfarsitul iernii, anotimpul rece si intunecat, si venirea primaverii, simbolistica a renasterii si optimismului. În prezent, mărțișorul este purtat întreaga lună martie, după care este prins de ramurile unui pom fructifer. Se crede că aceasta va aduce belșug în casele oamenilor. Se zice că dacă cineva își pune o dorință în timp ce atârnă mărțișorul de pom, aceasta se va împlini numaidecât. La începutul lui aprilie, într-o mare parte a satelor României și Moldovei, pomii sunt împodobiți de mărțișoare. . În unele județe ale României, mărțișorul este purtat doar primele două săptămâni. În localitățile transilvănene mărțișoarele sunt atârnate de uși, ferestre, de coarnele animalelor domestice, întrucât se consideră că astfel se poate de speriat duhurile rele. În județul Bihor de crede că dacă oamenii se spală cu apa de ploaie căzută pe 1 martie, vor deveni mai frumoși și mai sănătoși. În Banat fetele se spală cu zăpadă pentru ca să fie iubite. În Dobrogea mărțișoarele sunt purtate până la sosirea cocorilor, apoi aruncate în aer pentru ca fericirea să fie mare și înaripată.În zona Moldovei pe 1 martie se oferă mărțișoare băieților de către fete, aceștia oferind la rândul lor fetelor mărțișoare de 8 martie (o mică diferență față de restul țării). Obiceiuri asemănătoare se pot întâlni în zona Balcanilor, în Bulgaria unde se cheamă Martenița (Мартеница), Macedonia, Albania.

,,Vis de Artist"

Doamna profesor Cătălina Constantinovici, în calitate de preşedintă a Asociaţiei culturale ”Vis de Artist", a mulţumit participanţilor că au răspuns invitaţiei de-a participa la această acţiune şi a prezentat că ”Din dragoste...” este a XXI-a editie a ”Intâlnirii de astăzi”, manifestare organizata de Asociatia culturala ”Vis de Artist” in parteneriat cu Muzeul Judetean si Directia de Sanatate Publica Botosani.
“Vis de Artist” este visul unui copil care isi traieste copilaria zambind, bucurandu-se de momentele frumoase pe care le petrecem impreuna. ”Zambim pentru ca asteptam sosirea primaverii, pentru a ne putea bucura de frumusetea florilor, sa redescoperim natura din jurul nostru, sa ne oprim atentia asupra animalutelor ce ne inconjoara sau ne plac si nu ezitam sa ne transformam, uneori, in eroi de poveste ca sa patrundem intr-o lume de Carnaval, in care am dori sa ramanem, sa oprim timpul, fie doar si pentru o clipa!”.



Pentru început a invitat pe muzeograf etnograf Steliana Băltuţă, care a prezentat din istoria şi obiceiurile de Dragobete.
,,Pe data de 14 februarie, se sărbătoreşte din anul 1990, Sfântul Valentin Day, care a pătruns din Occident, ca zi a îndrăgostiţilor. 16 februarie este Sfântul Valent. Marcel Lutic în lucrarea sa, se referă la copierea unor sărbători din Occident, chiar şi atunci când se demonstrează că românii au sărbători de sute de ani, aşa cum este Dragobetele, veritabilă sărbătoare a Tinereţii, a dragostei şi nu o zi a îndrăgostiţilor specifică Occidentului. Cercetările etnografice ale lui Romulus Vulcănescu, PR. Simion Florea Marian, PR. Dumitru Furtună. Tudor Pamfile, Elena Niculiţă Voronca, Antoaneta Olteanu şi Ion Ghinoiu au păstrat peste timp în lucrările scrise informaţii despre obiceiurile calendaristice populare. 24 februarie, ,, Dragobetele", SÎNTION DE PRIMĂVARĂ, este înscrisă în calendarul popular ca Logodna păsărilor. Considerat probabil un vechi început de an agricol, sărbătorit la 1 sau 25 martie, acum considerându-se că iese ursul din bârlog. Este cunoscută ca o sărbătoare a fertilităţii pusă pe semnul unei zeităţi antice. Dragobetele este ziua constituirii perechilor pentru păsări şi oameni. Pe lângă calitatea de divinitate protectoare a păsărilor legată de fertilitate şi renaşterea naturii Dragobetele face parte dintre sărbătorile populare ale lunii martie. LEGENDA: spune că Dragobetele era fiul babei Dochia şi care era numit în unele sate Dragomir. Acesta avea o soţie o tânără oropsită de baba Dochia ( să aducă flori de primăvară când zăpada încă nu era topită, să aducă fragi) Ajutată de soare care încălzeşte şi topeşte zăpada, fata aducea fragi. Convinsă că a început primăvara la munte, Dochia îmbrăcată în 9 cojoace porneşte torcând fir alb şi negru, cu oile la păşunat. Fiind soare, baba îşi dezbracă în fiecare zi câte un cojoc. Ajungând aproape de vârful muntelui începe un viscol şi Dochia îngheţă cu oile pe munte. Şi aşa au trăit fericiţi cei 2 tineri"



In imagine foto dreapta: Andrei Miron, sectia chitara, Scoala Populara de Arte, prof. Florin Ciobanu


In imagine stanga: Dans de societate, Scoala Populara de Arte, prof. Constantin Dicu



In imagine foto dreapta: ”Flautul fermecat” de W.A.Mozart - invitat special: prof. Mirel Azamfirei



In imagine foto dreapta :sceneta ”Costică, dormi” - Simona Voiniciuc si Dumitru Slabu, Sc. 11, prof. Rozalia Groza












In imagine foto : Trupa Icarus: Andrei Cicioc si Bogdan Pinghireac, membri ai Asociatiei culturale ”Vis de ARtist”
In cadrul manifestarii au mai evoluat: Georgiana Jascanu, membra a Asociatiei culturale „Vis de Artist”, care a realizat un material audio-video in care a prezentat povestea de dragoste a lui Celine Dion si Raluca Viziteu de la Scoala 11 cu poezia ”De dragobete”.
In final, cei prezenti au primit inimioare roz pentru a-si exprima propunerile cu privire la ”Cel mai frumos film de dragoste”. Preferintele au fost diverse, de la ”Titanic” si ”Love story”, pana la ”Liceenii”, ”Sweet november”, ”Romeo si Julieta”, ”Floare de cactus”, ”Pretty woman” ori ”Vraciul”.

In imagine foto: Gina Ioana Poleac - mini-expozitie de martisoare. Fond muzical: membri ai Asociatiei culturale ”Vis de Artist”

Cândva Octavian Paler a spus că : ,, Suferinţa nu dă talent, dar pune un om talentat la o răspântie de unde poate ieşi un învins sau învingător"
Ioana Gina Poleac este elevă a Liceului de Arte ,, Ştefan Luchian" şi absolventă a Şcolii de Arte şi Meserii, secţia canto-muzică uşoară, ea este dovada că arta alege sufletele sensibile. Ioana Gina Poleac trăieşte între culoare, din magia unui cântec ieşit din coarda unei viori. `Viaţa Ioanei a fost cu bucurii şi întristări. Cel mai mult a afectat-o moartea verişorului de 5 ani, motiv pentru care după această întâmplare nefericită a făcut o obişnuinţă de-a oferi din puţinul ei ce îl câştigă, orfanilor din Centre de plasament. Le oferă mici pachete, în amintirea verişorului ei. Această poveste inspirată din realitate tristă, trăită cândva, Ioana a transpus-o într-un film, şi a primt în 2010 premiul I la Concursul Naţional ,, Toleranţa şi convenţuire în spaţiul public", ediţie VI-, organizat de Centrul Raţiu pentru Democraţie de la Turda. Tot în 2010, Ioana Gina Poleac a primit o menţiune la Concursul Regional ,, Apa, esenţa vieţii" , organizat de Administraţia Bazinală de Apă de la Iaşi.
A primit premiul III la Concursul Naţional de Arte Plastice ,, Omagiu - Ştefan Luchian" ediţia a III-a Botoşani. Pe lângă aceste aspiraţii Ioana Gina Poleac execută mărţişoare cu o migală specifică artistului.

Am rugat-o pe doamna prof. Cătălina Constantinovici să ne spună câteva cuvinte despre Asociaţia culturală ”Vis de Artist".

Doamna Catalina Constantinovici: ,,Scopul pentru care aceasta Asociatie a fost infiintată a fost si este de a descoperi si promova valorile artistice locale. Pentru a ne atinge scopul, din 2007 si până in prezent am încurajat tineri artisti debutanti si in formare prin promovarea lor in cadrul activitătilor cultural-artistice pe care le-am organizat sau la care am fost invitati, prin intermediul festivalurilor si concursurilor judetene, nationale si internationale la care au participat acesti tineri ori prin prezenta lor in cadrul diferitelor emisiuni radiofonice sau de televiziune".

H.V.Va rog să ne spuneţi din realizările Asociaţiei ,, Vis de Artist".
D-na Cătălina Constantinovici
,,Asociatia culturală ”Vis de Artist” a oferit publicului botosănean numeroase momente de bucurie regăsite fie in proiectele concepute de noi, fie in manifestările la care am fost invitati si am participat cu drag, de fiecare dată. ”Pentru voi”, ”Primavara in zambet de copil”, ”Bucuriile toamnei”, ”Fulgii copilariei pe fruntea lui Mos Craciun”, ”Împlinește-ți visul”, ”Zbor de primăvară”, ”Comunică prin artă” sunt proiectele noastre, iar ”Întâlnirea de astăzi” reprezintă programul educațional-cultural-artistic pe care îl realizam din decembrie 2008 și pana in prezent. Am marcat in fiecare an de la infiintare Ziua Internationala a Muzicii si am realizat diferite parteneriate cu Radio Romania Muzical, Primaria Botosani, CJ Botosani, Muzeul Judetean Botosani, Teatrul ”M. Eminescu”, diferite ONG-uri din Botosani. Am editat doua CD-uri pentru copii si tineri intitulate ”Fulgii copilariei pe fruntea lui Mos Craciun” si ”Zbor de primavara”, am participat cu grupul ”Vis de Artist” la ”Mamaia copiilor” si am cantat alaturi de Mircea Baniciu, am primit foarte multe diplome si distinctii pentru activitatea noastra si am fost invitati de mai multe ori la TVR Iasi, TVR 3, Radio Romania Cultural, Radio Iasi, posturi care ne-au promovat si au avut incredere in noi de la primii ani de existenta.
De altfel, pe site-ul nostru - http://www.wix.com/visdeartist/visdeartist
, dar si pe www.facebook.com/visdeartist
- puteti gasi detalii despre activitatea noastra".

DRAGOBETE

In imagine foto stanga:Costume
din zona Botosaniului

Dragobete moment de sărbătoare românească
Dragobetele este o sărbătoare românească celebrată pe 24 februarie sau în unele locuri pe sau la 28 februarie, l, 3 și 25 martie. Sărbătoarea de Dragobete este considerată echivalentul românesc al sărbătorii Valentine's Day, sau ziua Sfântului Valentin, sărbătoare a iubirii. Etimologia cuvântului a fost dezbătută de numeroși etnologi și filologi, propunându-se variate explicații pentru originea sa. Tradiții se păstrează cu precădere în sudul și sud-vestul României.

Origini
Etimologie
Nicolae Constantinescu, etnolog al Universității din București, a afirmat că nu există atestări documentare ale acestei sărbători decât în secolul al XIX-lea, „ceea ce nu înseamnă mare lucru pe scara timpului”.
In imagine foto stânga :

Pereche din ţinutul

Târnavei Mari judeţul Braşov

Profesorul a propus ca etimologic, el provine din derivarea cuvântului „drag-dragul”, adăugând că „nu putem ști sigur, pentru că în domeniul etimologiei ești tot timpul pe nisipuri mișcătoare”. Lingvistul Lazăr Șăineanu a propus analogia cu „dragu-bete”, sufixul „-bete” fiind folosit în zonele din Oltenia, semnificând „adunare, mulțime”.

Etnograful Marcel Lutic de la Muzeul de Etnografie al Moldovei a prezentat etimologia acestei sărbători populare, considerând că majoritatea denumirilor ei provin de la „Aflarea Capului Sfântului Ioan Botezătorul”, sărbătoare religioasă celebrată pe 24 februarie care în slavă se numește Glavo-Obretenia.

Românii au adaptat-o, astfel apărând sub diverse nume („Vobritenia”, „Rogobete”, „Bragobete”, „Bragovete”) în perioada Evului mediu, până când s-a impus în unele zone (sudul și sud-estul României) ca Dragobete. Această explicație este data și de „Micul dicționar academic”, care atestă folosirea cuvântului din anul 1774. „E foarte posibil ca la forma actuală să se fi ajuns prin confuzii paronimice, etimologie populară, prin apropierea compusului slav de cuvinte cunoscute din familia lui drag și prin reinterpretarea lui ca nume propriu de persoană; în acest caz, «zeul» s-a născut pornind de la un nume”, a afirmat Rodica Safiu de la România literară. N.A. Constantinescu, în „Dicționar onomastic românesc”, 1963, tratează cuvântul „Dragobete” la articolul despre „drag” (cu temă slavă) și ca substantiv comun, însemnând „gândăcel de culoare arămie, verde-deschis pe spate, cu puncte albe pe fiecare elitră”, cunoscută și sub numele de „târtăriță” sau „repede” (Cicindela campestris). În „Dicționarul etimologic al limbii române”, Al. Ciorănescu propune ca etimon, cu rezerve, cuvântul sârb „drugobrat” ce se traduce prin „cumnat”.

În imagine foto stanga :Port popular din Vrancea

Alte teorii expuse de Lutic consideră proveniența numelui de la cuvintele din slava veche „dragu” și „biti”, care s-ar traduce prin „a fi drag” sau de la cuvintele dacice „trago” - țap și „pede” - picioare, acestea transformându-se, în timp, în drago, respectiv bete: „În paranteză fie spus, credem ca dacii au avut o divinitate celebrată în această perioadă a anului, divinitate al cărei nume nu ni s-a păstrat, după cum multe alte nume ale divinităților dacice nu ne mai sunt cunoscute”.


Reprezentări Dragobete, fiul Babei Dochia, împreună cu soţia sa
Ion Ghinoiu, în „Obiceiuri populare de peste an –Dicționar” (1997), asociază numele de Dragobete cu un personaj din mitologia populară românească: „zeu tânăr al Panteonului autohton cu dată fixă de celebrare în același sat, dar variabilă de la zonă la zonă (...), patron al dragostei și bunei dispoziții pe plaiurile românești”, fiind identificat cu „Cupidon, zeul dragostei în mitologia romană, și cu Eros, zeul iubirii în mitologia greacă”. Autorul oferă detalii despre familia acestuia, numindu-l „fiu al Babei Dochia și cumnat cu eroul vegetațional Lăzărică”. Dicționarul menționează (în plan secund) că Dragobete este și o „sărbătoare dedicată zeului dragostei cu același nume”. Romulus Vulcănescu în „Mitologia română” (din 1985) îl descrie ca o „făptură mitică”, fiind „tânăr, voinic, frumos și bun”.

In imagine stanga : Port popular din Oas
Simion Florea Marian, în „Sărbătorile la români” (1898-1901, reeditare din 1994), a scris că „în mai multe comune din Muntenia” și mai ales în Oltenia, sărbătoarea creștină „Aflarea capului Sf. Ioan Botezătorul” (din 24 februarie) „se numește Dragobete”.


El a afirmat că după credința poporului, aceasta este ziua în care toate păsările și animalele se împerechează. „Dragobetele în aceste părți este o zi frumoasă de sărbătoare”; „băieții și fetele au deci credință nestrămutată că în această zi trebuie ca și ei să glumească, să facă Dragobetele, după cum zic ei, ca să fie îndrăgostiți în tot timpul anului”.

În imagine carte poştală ,, CUPIDON" fiul zeiţei dragostei Venus
Este menționată o legendă din comuna Albeni, potrivit căreia „Dragobete Iovan era fiul Babei Dochia”. Autorul l-a descris ca fiind „o ființă, parte omenească și parte îngerească, un june frumos și nemuritor, care umblă în lume ca și Sântoaderii și Rusalele, dar pe care oamenii nu-l pot vedea, din cauză că lumea s-a spurcat cu sudalme și fărădelegi”. A fost prezentat în aceeași lucrare și ca zeul dragostei și al bunei dispoziții, de ziua lui se organizau petreceri, deseori urmate de căsătorii. El este protectorul și aducătorul iubirii în casă și în suflet”.Dragobetele mai poate fi întâlnit și sub denumirea de „Dragomir”, cunoscut ca un cioban care o însoțește pe Baba Dochia în călătoriile prin munți, dar reprezintă de asemenea și o figură pozitivă, simbol al primăverii, iar de ziua lui se sărbătorea înnoirea firii și se pregătea de primăvară. O alta reprezentare a acestuia este cea a unei plante, numite Năvalnic, în folclor fiind răspândită ideea ca Maica Domnului l-a transformat în aceasta pe Dragobete deoarece el a încercat din nesăbuință să-i încurce cărările.

Ovidiu Focșa, etnograf în cadrul Muzeului de Etnografie al Moldovei, a precizat că „despre Dragobete se crede că este o un protector al păsărilor, fiind o sărbătoare strâns legată de fertilitate, fecunditate și de renașterea naturii.(...) Aceasta sărbătoare marca revigorarea naturii și nu numai, ci și a omului care, cu aceasta ocazie, se primenea. Era o sărbătoare a revigorării vegetației, a vieții în creștere, o data cu trecerea la anotimpul de primăvara durata zilei creștea, în contrapondere cu noaptea care descrește, ca dovada și zilele sunt mai însorite. Se pare că, în această perioadă, păsările, vegetația dar și oamenii se puneau în acord cu natura, era o nunta a naturii, însemnând renașterea acesteia, retrezirea la viață, ceea ce este și semnificația centrala a sărbătorii”.

Marcel Lutic a afirmat că în trecut, Dragobetele era „o zi frumoasă pentru băieții și fetele mari, ba chiar și pentru bărbații și femeile tinere”. Dragobetele mai are și alte nume: „Cap de primăvară”, „Cap de vară”, „Sânt Ion de primăvară”, „logodnicul pasărilor”, „Dragomiru-Florea” sau „Granguru”.

Hora de Dragobete
Tradiții



Dragobetele se sărbătorește pe 24, 28 februarie sau la 1, 3 și 25 martie, aceste numeroase date fiind cauzate de confuzia dată de cele două calendare (iulian și gregorian). Marcel Lutic a observat ca acestea se află „în preajma zilelor Babei Dochia și a echinocțiului de primăvară. Mai ales în sudul României, există o perioadă întreagă, la îngemănarea lunilor februarie cu martie sau, cel mai adesea, în martie care sta sub semnul Dragobetelui”.
In imagine foto stanga: Port popular din Gorj

În majoritatea locurilor, data celebrării este 24 februarie, iar Nicolae Constantinescu a declarat că a descoperit un document în care Bogdan Petriceicu Hasdeu confirma 1 martie ca ziua în care se sarbatorea Dragobetele.Îmbrăcați de sărbătoare, fetele și flăcăii se întâlneau în fața bisericii și plecau să caute prin păduri și lunci, flori de primăvară. Dacă se găseau și fragi infloriți, aceștia erau adunați în buchete și se puneau ulterior în lăutoarea fetelor, timp în care se rosteau cuvintele: „Floride fraga/Din luna lui Faur/La toată lumea sa fiu dragă / Urâciunile să le desparți”. Pe dealurile din sat se aprindeau focuri, iar în jurul lor stăteau și vorbeau fetele și băieții.

La ora prânzului, fetele se întorceau în sat alergând, obicei numit zburătorit, urmărite de câte un băiat căruia îi căzuse dragă.
Dacă băiatul era iute de picior și o ajungea, iar fata îl plăcea, îl săruta în văzul tuturor. De aici provine expresia Dragobetele sărută fetele!. Sărutul acesta semnifica logodna celor doi pentru un an, sau chiar pentru mai mult, Dragobetele fiind un prilej pentru a-ți afișa dragostea în fața comunității.
„Unii tineri, în Ziua de Dragobete, își crestau brațul în formă de cruce, după care își suprapuneau tăieturile, devenind astfel frați, și, respectiv, surori de cruce. Se luau de frați și de surori și fără ritualul de crestare a brațelor, doar prin îmbrățișări, sărutări frățești și jurământ de ajutor reciproc. Cei ce se înfrățeau sau se luau surori de cruce făceau un ospăț pentru prieteni”, a afirmat Simion Florea Marian. Folcloristul român Constantin Rădulescu-Codin, în lucrarea „Sărbătorile poporului cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele.” scria: „Dragobete e flăcău iubieț și umblă prin păduri după fetele și femeile care au lucrat în ziua de Dragobete. Le prinde și le face de râsul lumii, atunci când ele se duc după lemne, flori, bureți ...”. De aici și provine răspândita expresie adresată fetelor mari și nevestelor tinere, care îndrăzneau să lucreze în această zi: „Nu te prindă Dragobete prin pădure!”.
În această zi, oamenii mai în vârstă trebuiau să aibă grijă de toate animalele din ogradă, dar și de păsările cerului. Nu se sacrificau animale pentru că astfel s-ar fi stricat rostul împerecherilor. Femeile obișnuiau să atingă un bărbat din alt sat, pentru a fi drăgăstoase întreg anul.
Fetele mari strângeau de cu seara ultimele rămășițe de zăpadă, numită zăpada zânelor, iar apa topită din omăt era folosită pe parcursul anului pentru înfrumusețare și pentru diferite descântece de dragoste. Există o serie de obiceiuri în zona rurala legate de această sărbătoare. Bărbații nu trebuie să le supere pe femei, să nu se certe cu ele, pentru că altfel nu le va merge bine în tot anul. Tinerii consideră că în această zi trebuie să glumească și să respecte sărbătoarea pentru a fi îndrăgostiți tot anul. Iar dacă în această zi nu se va fi întâlnit fata cu vreun băiat, se crede că tot anul nu va fi iubită de nici un reprezentat al sexului opus. În această zi, nu se coase și nu se lucrează la câmp și se face curățenie generală în casă, pentru ca tot ce urmează să fie cu spor. În unele sate se scotea din pământ rădăcina de spânz, cu multiple utilizări în medicina populară.



Obiceiuri de Dragobete

sursa:http://www.crestinortodox.ro/datini-obiceiuri-superstitii/obiceiuri-dragobete-68787.html Pe 24 februarie, in ziua cand Biserica Ortodoxa sarbatoreste Aflarea Capului Sfantului Ioan Botezatorul, spiritualitatea populara consemneaza ziua lui Dragobete, zeu al tineretii in Panteonul autohton, patron al dragostei si al bunei dispozitii.

In imagine foto dreapta Costum secuiesc din Harghita

In imagine foto:Costum popular din zona Maramures
La noi, Dragobete era ziua cand fetele si băietii se îmbrăcau in haine de sărbătoare si, dacă timpul era frumos, porneau in grupuri prin lunci si paduri, cântând si căutând primele flori de primavara. Fetele strangeau in aceasta zi ghiocei, viorele si tamaioase, pe care le puneau la icoane, pentru a le pastra pana la Sanziene, cand le aruncau in apele curgatoare. Daca, intamplator, se nimerea sa gaseasca si fragi infloriti, florile acestora erau adunate in buchete ce se puneau, mai apoi, in lautoarea fetelor, in timp ce se rosteau cuvintele:


"Flori de fraga
Din luna lui Faur
La toata lumea sa fiu draga
Uraciunile sa le desparti".

In Basarabia ziua Dragobete
http://www.voceabasarabiei.net/stiri/cultura/7212-marcarea-zilei-indrgostiilor-dragobetele

in imagine foto dreapta: Costum din R. Moldova

Va doresc multa iubire cu ocazia zilei de 24 Februarie -Dragobete-

Expozitia Filatelica la Botosani unde am participat cu exponatele reprezentand ,, Femei celebre de-a lungul istoriei"













La Botoşani au funcţionat mai multe societăţi feminine de caritate
.
Reuniunea Femeilor Române,,Existentă încă din 1886, a fost de tip filantropic şi din ea a făcut parte, bineînţeles, numai femei din intelectualitatea şi aristocraţia oraşului. Pentru a aduna fondurile necesare, se organizau chete, baluri, serate culturale şi concerte ce aveau loc în locuinţele membrelor sau în săli publice. Amintim concertul dat în ziua de 3 aprilie 1886 de către Elena Ciolac, Ecaterina Stroici, Aneta Botez, Maria Musteaţă şi Elena Holban care au prezentat un program muzical compus din piese vocale ( Cavatina de Verdi, Habanera de Bizet) Încasările au fost destinate săracilor.
Manifestările culturale ale acestei societăţi se bucurau de atenţia lui S. Bădescu, care le acorda o largă popularitate şi preţuire în Curierul român.
Şi cum filantropia era pe atunci la modă, la sfârşitul fiecărui an şcolar, multe femei acordau cărţi gratuite pentru elevii merituoşi proveniţi din pătura săracă a oraşului”.
Societatea de Domnişoare ,, Şezătoarea”

,,A fost fondată de un buchet de domnişoare la 11 noiembrie 1891, societatea ce a avut o vie activitate, timp de peste zece ani. Funcţionând ca statut de la înfiinţare, urmărea să ajute cu cărţi didactice şi haine de două ori pe an, un număr de 24 elevi săraci (12 băieţi şi 12 fete) până la terminarea studiilor secundare. Se preferau acei copii care ,, se destinau studiului practic”. Membrele societăţii se adunau în locuinţelor, unde lucrau împreună ( de unde şi denumirea inspirată), timp în care se organizau şi spectacole culturale de amploare, cu care ocazie se comercializau şi lucrurile de mână executate. Cele trei iniţiatoare şi membre fondatoare au fost : Camelia Greceanu, Ali Greceanu şi Maria Timuş. Printre activiste, nume cunoscute ca Enascovici, Onicescu etc”

Societatea Ortodoxă Naţională a Femeilor Române

,,Societatea a avut caracter cultural, religios şi social şi a fost înfiinţată în 1914. În cadrul ei au activat cadre didactice, preoţi şi medici. Scopul urmărit era dezvoltarea culturii şi educaţiei în rândul copiilor români, prin conferinţe cu conţinut istoric, literar, relgios şi igienic. S-au înfiinţat grădiniţe, se ţineau cursuri de alfabetizare, se acordau ajutoare internatelor din veniturile provenite din cotizaţii, donaţii şi taxe la manifestările culturale şi distractive".
Bibliografie: Monografia oraşului Botoşani- Stefan Ciubotaru
Aristiţia Romanescu
(n. 24-dec-1854-d. 4-iunie-1918)A fost una din cele mai mari actriţe din istoria teatrului românesc. A fost remarcată de primul director al Teatrului Naţional, scriitorul Ion Ghica. A studiat arta dramatică la Paris. Cu o voce cristalină şi dicţiune impecabilă, artista a înterpretat peste 400 de roluri, toate genurile dramatice. A fost profesoara unor actriţe ca: Lucia Sturdza-Bulandra, Maria Filotti.
Iată ce scrie Veronica Micle despre piesa „Fântâna Blanduziei” de V.Alecsandri, prezentată de Naţionalul bucureştean în 1885 cu Aristiţa Romanescu şi Constantin Nottara: „..., în Botoşani entuziasmul şi ovaţiile n-au lipsit”
În anul 1888 Aristiţia Romanescu vine împreună cu o trupă compusă din actori de la Teatrul Naţional din Iaşi sub conducerea lui Grigore Manolescu- prezintă pe scena teatrului timp de o lună spectacole care s-au bucurat de un mare succes.

În 1891 cântă la Botoşani celebra Hariclea DarcleeHariclea Darclee,( n.10-06-1860-d.12-01-1939), Brăila. A debutat pe 14 decembrie 1888, cu. Prima sa apariţie pe scenă i-a adus numai aprecieri, iar din vara lui 1889 începe turneele prin toata lumea. La Scala din Milano, scena consacrării mondiale, Hariclea a debutat pe 26-12-1890, cu rolul rolul Margueritei din Faust




După 1885, din cauza deteriorării clădirii, spectacolele trupelor ce veneau de la Botoşani se dădeau în „Sala meseriaşilor”. Aici în 1900 însoţită de trupa : „Burgtheater” din Viena, a dat două reprezentanţii cu piesele „Hedda Gabler” şi „Strigoii” de Ibsen, marea tragediană Agatha Bârsescu. În 1901 ia fiinţă o nouă sală, „Teatrul Popovici” după numele proprietarului. Aici au jucat Aglae Pruteanu în „Nora” de Ibsen si „Dama cu camelii” de Al. Dumas-fiul, Ermette Novelli în „Moartea civilă”, Constantin Tănase în opereta „Husarii la manevră Cimenei din Cidul de Massenet
În 1893 au loc reprezentaţii ale actriţei celebre Aghatha Bârsescu venită cu o trupă germană. Va reveni în anii 1899, 1900, 1902)
Actriţa Agatha Bârsescu
(n.9-sept-1857-d. 22-noi- 1939)A strălucit pe cele mai importante scene a lumii. A debutat pe scena teatrului vienez- teatrul curţii imperiale. Succesul avut, a determinat conducerea teatrului să-i ofere un contract pe viaţă. I s-a oferit prin decret imperial titlu de ,, Actriţă a Curţii Imperiale”

În 1925, a venit în ţară, la Iaşi, unde 15 ani a predat la Conservatorul de artă dramatică.

Pe data de 21 decembrie 1914, a avul loc inaugurarea oficială a teatrului cu piesa ,, Lorica noastră” a Naţionalului bucureştian. Iar elevii liceelor din localitate au prezentat un tablou alegoric pe tema,, Sărmanul Dionis"
După reconstrucţia teatrului ca urmare a bombardamentului din 1944, prima stagiune artistică se deschide la 16 octombrie 1958 cu premiera piesei ,, Mielul Turbat” de Aurel Baranga în regia lui Paul Şireteanu şi scenografia lui Constantin Piliuţă.

Actriţe care au urcat pe scena teatrului ,, Mihai Eminescu” Botoşani:,,În toamna anului 1959, absolvenţii Institutului de teatru de la clasele profesorilor Ion Sahighian şi Alex Finţi, începeau să urce treptele carierei la Teatrul ,, Mihai Eminescu” din Botoşani. Ei erau foarte tineri iar teatrul fusese de curând înfiinţat; nu aveau decât un singur an în urmă, dar abia acum aşteptau cu toţii-critici, profesori, spectatori-să arate, cu adevărat, ce poate. Printre aceştia erau: Margareta Pogonat, Monica Postolache, Adela Mărculescu, Ion Dichiseanu, Smaranda Manoliu . ,,Ne obliga la seriozitate şi competenţă mai ales că veniserăm aici la cererea noastră. Aveam romantismul vocaţiei de a începe şi entuziasmul de a continua ceea ce era, de fapt, fundamentat prin vreme pe aceste meleaguri. Ne-am dus mai întîi la Ipoteşti, unde Sfinţenia locului ne-a copleşit şi ne-a dat aripi. (..) La Botoşani, teatrul a însemnat o lungă şi bună bucată de vreme- noutate, spirit competitiv, indentificare culturală cu marile comandamente spirituale ale epocii". Declaraţia domnului Stelian Preda publicată în ,,Caietele Teatrului M. Eminescu Botoşani 1987)

Margareta Pogonat (n. 6 martie 1933, Iaşi) Este o actriţă română de teatru şi film. Tatăl, Petru Pogonat, a fost un jurist şi om politic român numit la începutul anilor '20, Prefect al Judeţului Iaşi, apoi Primar al Iaşului , în timp ce mama sa a fost o actriţă renumită.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti în 1959. A desfăşurat o bogată activitate teatrală (Teatrul de stat din Botoşani, Teatrul Naţional din Iaşi, Teatrul de stat din Ploieşti, Teatrul Nottara [2]) şi cinematografică (A debut în 1957 în „Pasărea furtunii”, Dinu Negreanu). A primit Premiul ACIN de interpretare în 1972 („Drum în penumbră” , Lucian Bratu) şi 1973 („Zestrea”, Letiţia Pop a şi „Dragostea începe vineri”,Virgil Calotescu).

Adela Mărculescu (n. 21 decembrie 1938, Aiud)

A debutat la Teatrul de stat Botoşani în 1959. Este o actriţă de teatru şi film din România. În prezent este actriţă la Teatrul Naţional din Bucureşti. Din 2001 este cetăţean de onoare al municipiului Bucureşti.