O etapă din evoluţia muzeală de la Ipoteşti
Lucia Olaru Nenati a îndeplinit între anii 1972-1977 funcţia de muzeograf unic, pe care a ocupat-o prin repartiţie guvernamentală, la terminarea facultăţii de filologie a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, postul fiind pentru prima dată scos la repartiţie deoarece, datorită condiţiilor de muncă foarte dificile şi salariului descurajant, nu se putuse obţine şi stabiliza altminteri până atunci un cadru de specialitate care să se ocupe numai de muzeul de la Ipoteşti care în acea perioadă aparţinea de Muzeul Judeţean Botoşani. Atunci au ajuns la muzeul botoşănean trei absolvenţi care aveau să devină specialişti în diferite sectoare muzeale: Lucia Olaru Nenati, Gheorghe Median şi Octavian Liviu Şovan.
În imagine foto Bustul poetului ,, Mihai Eminescu"
Lucia Olaru Nenati a îndeplinit între anii 1972-1977 funcţia de muzeograf unic, pe care a ocupat-o prin repartiţie guvernamentală, la terminarea facultăţii de filologie a Universităţii “Al.I.Cuza” din Iaşi, postul fiind pentru prima dată scos la repartiţie deoarece, datorită condiţiilor de muncă foarte dificile şi salariului descurajant, nu se putuse obţine şi stabiliza altminteri până atunci un cadru de specialitate care să se ocupe numai de muzeul de la Ipoteşti care în acea perioadă aparţinea de Muzeul Judeţean Botoşani. Atunci au ajuns la muzeul botoşănean trei absolvenţi care aveau să devină specialişti în diferite sectoare muzeale: Lucia Olaru Nenati, Gheorghe Median şi Octavian Liviu Şovan.
În imagine foto Bustul poetului ,, Mihai Eminescu"
Nemaifiind un alt cadru de specialitate la Ipoteşti, ci doar o îngrijitoare- supraveghetoare, Lucia Olaru Nenati a îndeplinit, ca atare, şi atribuţiile de coordonare a muzeului care pe atunci purta numele de Casa Memorială Mihai Eminescu din Ipoteşti, Botoşani, primind însă un salariu mai mic decât al supraveghetoarei datorită lipsei de vechime. In afara ghidajului prestat pentru miile de vizitatori ai muzeului, tânăra muzeografă a început foarte curând să se documenteze asupra rosturilor unui muzeu memorial de tip literar, a participat la diferite specializări şi perfecţionări la muzee importante de specialitate precum Casa Pogor din Iasi, Muzeul de literatură din Bucureşti ş.a; a intrat în corespondenţă şi în legătură cu specialişti în domeniu precum: Ion Arhip, Horia Nestorescu Bălceşti, Dumitru Vacariu, Al. Oprea şi cu personalităţi culturale precum Zoe Dumitrescu Buşulenga, Constantin Noica, Gheorghe Bulgăr,C. Ciopraga, Augustin Z.N.Pop, cu descendenţi ai familiei Eminescu şi cu mulţi alţii.
In imagine foto ,, Interiorul casei Eminovici"
In scurt timp, având sprijinul colegilor de la Muzeul judeţean şi, de la o vreme, şi al conducerii culturale a judeţului (preşedintele Gh. Jauca), a purces la acţiuni energice menite să transforme radical configuraţia modestă şi dotarea precară de până atunci a muzeului eminescian. Astfel a efectuat cercetări documentare în arhive din Botoşani şi din ţară şi pe teren, a contactat familiile vechi din zonă şi din Botoşani, s-a consultat cu cercetătorul I.D. Marin de la Stânceşti, fost elev al marelui Tiberiu Crudu de care L.O.Nenati avea să se ocupe mai târziu într-un capitol al tezei sale de doctorat; în acest fel a depistat, achiziţionat şi valorificat múzeal sute de obiecte originale şi de epocă, documente preţioase, fotografii originale, cărţi rare etc. privitoare la viaţa şi activitatea lui Eminescu, a familiei şi epocii sale, constituind astfel un adevărat patrimoniu muzeal substanţial, existent şi azi în inventarul instituţiei şi valorificat în repetate rânduri ori de câte ori a fost necesară prezentarea unei cărţi de vizită a muzeului: documentele originale scrise şi semnate de căminarul Eminovici, reţetele de borş scrise de sora Aglaia, sau scrisoarea originală a poetului însuşi, scrisoarea cu floare de colţ a Veronicăi Micle, sigiliul fratelui Şerban, caseta de machiaj cu triptic de oglinzi atribuită lui Mihai şi multe altele ce pot fi văzute pe Internet sau în diferite pliante sau cărţi, fără a se specifica vreodată cine le-a obţinut pentru muzeu.
Tot în acei ani L. Olaru Nenati a identificat aşezarea şi structura incorectă a casei memoriale de atunci care funcţiona într-o clădire reconstruită în locul celei originale demolate în 1924, pornind de la diferenţa dintre situaţia existentă şi cea din fotografiile de epocă adică dintre aşezarea casei faţă de salcâmul martor al copilăriei poetului. Ajungând la concluzia că cea care şi-a modificat poziţia este cladirea şi, fireşte, nu salcâmul, a aprofundat cercetările şi a solicitat apoi efectuarea de săpături pentru descoperirea temeliilor ; a iniţiat şi a participat la efectuarea acestor săpături prin care s-a descoperit temelia vechii case precum şi o vatră traco-dacă în curtea casei de la Ipoteşti şi de unde a rezultat prin restaurare o splendidă amforă despre care au scris mulţi jurnalişti şi scriitori şi care a stat multă vreme expusă în muzeu pînă când a dispărut din spaţiul de vizitare.
L.O.Nenati a făcut apoi demersurile necesare de la nivelul funcţiei deţinute, preluate apoi pe palierul ierarhic superior, pentru demolarea casei intermediare şi reconstruirea alteia corespunzătoare. In acelaşi timp a elaborat şi furnizat arhitecţilor tema de proiectare a clădirii, a întocmit - după elaborarea a zeci de variante - tematica de interior a expoziţiei de bază, supusă dezbaterii publice prin publicarea în Revista Muzeelor de la Bucureşti, apoi a amenajat această expoziţie în casa reconstituită, supunând-o unei largi dezbateri şi obţinând aprecieri elogioase nu în ultimul rând din partea coordonatorului muzeelor naţionale, legendarul muzeograf Iulian Antonescu, cel care a recomandat să i se acorde muzeografei tot ajutorul necesar ducerii la bun sfârşit a acestui dificil si important project. Tot în acel timp L.O.Nenati a conceput proiectul de dezvoltare muzeistică viitoare a intregului spaţiu muzeistic ipoteştean, concepând pentru prima dată ideea şi proiectul unui nou edificiu al actualităţii, consacrat studierii şi punerii în valoare a personalităţii eminesciene, diferit de acela existent atunci, al casei memoriale de epocă, toate acestea urmînd a configura la Ipoteşti un aşezământ naţional eminescian, comparabil cu Stradford upon Avon din Anglia sau Weimar din Germania.
În imagine foto ,, Sufrageria familiei Eminovici"
Planul prevedea în amănunt modulii acestei largi structuri ce trebuia să conţină spaţii destinate deopotrivă depozitării exhaustive a operei şi exegezei eminesciene, cercetării acestora, desfăşurării de spectacole şi manifestări publice, editării de publicaţii şi studii de specialitate, spaţii de cazare şi masă, spaţiul de cult, până şi rezolvări care peste ani aveau să se numească “agroturism”. Edificiul urma să servească proiectării în universal a personalităţii lui Eminescu. Toate acestea se constituie într-un prim proiect cultural avant la lettre privind complexul muzeal eminescian la Ipoteşti care a fost publicat in diferite etape şi variante, prezentat în diferite colocvii şi sesiuni de comunicări, susţinut în faţa comisiei naţionale de evaluare formată din specialişti ai Muzeului de literatură din Bucureşti şi ai ministerului de resort care au evaluat lucrarea cu calificativul maxim. Proiectul a fost apreciat, adoptat şi valorificat şi de forurile de decizie ale judeţului care au început punerea sa în operă în diferite stadii şi etape, ajungând până la aceasta de acum care adăposteşte Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu” Ipoteşti. E de amintit şi faptul că tot în acei ani 70 s-a iniţiat manifestarea numită Zilele Eminescu şi care continuă din acel timp fără oprire şi la care L.O.Nenati a contribuit substanţial în special până în 1990.
In imagine foto ,, Interiorul casei Eminovici"
In scurt timp, având sprijinul colegilor de la Muzeul judeţean şi, de la o vreme, şi al conducerii culturale a judeţului (preşedintele Gh. Jauca), a purces la acţiuni energice menite să transforme radical configuraţia modestă şi dotarea precară de până atunci a muzeului eminescian. Astfel a efectuat cercetări documentare în arhive din Botoşani şi din ţară şi pe teren, a contactat familiile vechi din zonă şi din Botoşani, s-a consultat cu cercetătorul I.D. Marin de la Stânceşti, fost elev al marelui Tiberiu Crudu de care L.O.Nenati avea să se ocupe mai târziu într-un capitol al tezei sale de doctorat; în acest fel a depistat, achiziţionat şi valorificat múzeal sute de obiecte originale şi de epocă, documente preţioase, fotografii originale, cărţi rare etc. privitoare la viaţa şi activitatea lui Eminescu, a familiei şi epocii sale, constituind astfel un adevărat patrimoniu muzeal substanţial, existent şi azi în inventarul instituţiei şi valorificat în repetate rânduri ori de câte ori a fost necesară prezentarea unei cărţi de vizită a muzeului: documentele originale scrise şi semnate de căminarul Eminovici, reţetele de borş scrise de sora Aglaia, sau scrisoarea originală a poetului însuşi, scrisoarea cu floare de colţ a Veronicăi Micle, sigiliul fratelui Şerban, caseta de machiaj cu triptic de oglinzi atribuită lui Mihai şi multe altele ce pot fi văzute pe Internet sau în diferite pliante sau cărţi, fără a se specifica vreodată cine le-a obţinut pentru muzeu.
Tot în acei ani L. Olaru Nenati a identificat aşezarea şi structura incorectă a casei memoriale de atunci care funcţiona într-o clădire reconstruită în locul celei originale demolate în 1924, pornind de la diferenţa dintre situaţia existentă şi cea din fotografiile de epocă adică dintre aşezarea casei faţă de salcâmul martor al copilăriei poetului. Ajungând la concluzia că cea care şi-a modificat poziţia este cladirea şi, fireşte, nu salcâmul, a aprofundat cercetările şi a solicitat apoi efectuarea de săpături pentru descoperirea temeliilor ; a iniţiat şi a participat la efectuarea acestor săpături prin care s-a descoperit temelia vechii case precum şi o vatră traco-dacă în curtea casei de la Ipoteşti şi de unde a rezultat prin restaurare o splendidă amforă despre care au scris mulţi jurnalişti şi scriitori şi care a stat multă vreme expusă în muzeu pînă când a dispărut din spaţiul de vizitare.
L.O.Nenati a făcut apoi demersurile necesare de la nivelul funcţiei deţinute, preluate apoi pe palierul ierarhic superior, pentru demolarea casei intermediare şi reconstruirea alteia corespunzătoare. In acelaşi timp a elaborat şi furnizat arhitecţilor tema de proiectare a clădirii, a întocmit - după elaborarea a zeci de variante - tematica de interior a expoziţiei de bază, supusă dezbaterii publice prin publicarea în Revista Muzeelor de la Bucureşti, apoi a amenajat această expoziţie în casa reconstituită, supunând-o unei largi dezbateri şi obţinând aprecieri elogioase nu în ultimul rând din partea coordonatorului muzeelor naţionale, legendarul muzeograf Iulian Antonescu, cel care a recomandat să i se acorde muzeografei tot ajutorul necesar ducerii la bun sfârşit a acestui dificil si important project. Tot în acel timp L.O.Nenati a conceput proiectul de dezvoltare muzeistică viitoare a intregului spaţiu muzeistic ipoteştean, concepând pentru prima dată ideea şi proiectul unui nou edificiu al actualităţii, consacrat studierii şi punerii în valoare a personalităţii eminesciene, diferit de acela existent atunci, al casei memoriale de epocă, toate acestea urmînd a configura la Ipoteşti un aşezământ naţional eminescian, comparabil cu Stradford upon Avon din Anglia sau Weimar din Germania.
În imagine foto ,, Sufrageria familiei Eminovici"
Planul prevedea în amănunt modulii acestei largi structuri ce trebuia să conţină spaţii destinate deopotrivă depozitării exhaustive a operei şi exegezei eminesciene, cercetării acestora, desfăşurării de spectacole şi manifestări publice, editării de publicaţii şi studii de specialitate, spaţii de cazare şi masă, spaţiul de cult, până şi rezolvări care peste ani aveau să se numească “agroturism”. Edificiul urma să servească proiectării în universal a personalităţii lui Eminescu. Toate acestea se constituie într-un prim proiect cultural avant la lettre privind complexul muzeal eminescian la Ipoteşti care a fost publicat in diferite etape şi variante, prezentat în diferite colocvii şi sesiuni de comunicări, susţinut în faţa comisiei naţionale de evaluare formată din specialişti ai Muzeului de literatură din Bucureşti şi ai ministerului de resort care au evaluat lucrarea cu calificativul maxim. Proiectul a fost apreciat, adoptat şi valorificat şi de forurile de decizie ale judeţului care au început punerea sa în operă în diferite stadii şi etape, ajungând până la aceasta de acum care adăposteşte Centrul Naţional de Studii “Mihai Eminescu” Ipoteşti. E de amintit şi faptul că tot în acei ani 70 s-a iniţiat manifestarea numită Zilele Eminescu şi care continuă din acel timp fără oprire şi la care L.O.Nenati a contribuit substanţial în special până în 1990.
(Materialul de prezentare a fost oferit de dna L. Olaru Nenati)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu