Muzeul ,,Ştefan Luchian ", Botosani

În imagine muzeul Ştefan Luchian din Ştefăneşti.

MUNICIPIUL

B O T O Ş A N I Ştefan Luchian s-a născut aici, unde nu departe s-a născut

Mihai Eminescu, George Enescu şi Nicolae Iorga.

Aici, la Botoşani, este un fel de triunghi al genialităţii.

(citat din discursul laureatului, dl Valeriu Râpeanu).

Dna prof. Aglaia Corneanu n.1945, este absolventă a Universităţii din Timisoara, Facultatea de Arte Plastice.Calificarea în pictură, grafică, istoria artelor, arta populară românească Este membră a Filialei Uniunii Artiştilor Plastici.În prezent este vicepreşedinta Fundaţiei ,, Ştefan Luchian" Botoşani.
,,Ceea ce observ la vizitatori este faptul că ies din Casa Ceomac- Cantemir cu un sentiment de linişte sufletească, cu bucurie, zâmbind.Se întâlnesc cu Casa bunicilor noştri;la bunici nu poate fi decât cald şi bine, dar e şi frumos"
prof. Aglaia Corneanu

Publicaţie realizată în cadrul proiectului ,, Flori pentru Ştefan Luchian" la 93 de ani de la moartea pictorului. Lucrarea finanţată de Primaria Botosani, a fost lansată în cadrul Zilelor Ştefan Luchian la Botoşani şi Ştefăneşti în perioada 26-28 iunie, 2009.Cu această ocazie s-a sărbătorit şi 10 ani de activitate culturală a Fundaţiei ,, Ştefan Luchian".

Domnul Primar Cătălin Mugurel Flutur, cu ocazia anivesării a zece ani de la înfiinţarea Fundaţiei ,,Ştefan Luchian" Botoşani, a declarat:
,,Botoşănenii se mândresc de ani buni cu cel puţin patru nume ce fac să vibreze sufletul oricărui român. Aceste nume sunt cartea noastră de vizită, marile personalităţi născute în zona Botoşaniului atrăgând asupra noastră simpatia şi respectul întregii naţiuni. În mod firesc este pentru noi o datorie de onoare, o obligaţie faţă de înaintaşi ca şi pentru urmaşii care vor veni din viitor să conservăm şi să perpetuăm această moştenire. Dar dacă pentru Eminescu, Iorga şi Enescu s-au găsit şi lăcaşuri pe măsură care adăpostesc relicve ce amintesc de aceşti corifei ai culturii şi spiritului naţional, pentru Ştefan Luchian se pare că era aproape imposibil. Şi iată că într-o bună zi, o casă gata să se demoleze şi risca să dipară cu totul aşa cum, din păcate, au dispărut cu zecile în oraşul nostru, şi-a căpătat un nou destin devenind casa adoptivă pentru spiritul neliniştit al pictorului Ştefan Luchian. Casa Ciomac- Cantemir s-a transformat în Casa Luchian, în ani distingându-se ca un obiectiv turistic de mare atracţie pentru cei care ne vizitează. La acest moment aniversar dorim, din partea Executivului Primăriei municipiului Botoşani, a Consiliului local, ca şi din partea mea, să felicităm pe membrii fundaţiei şi, în mod special, pe inimoasa doamna Aglaia Corneanu, ce continuă să fie sufletul acestei organizaţii
mai 2009.

,, Cel mai reuşit portret psihologic din lume" (Ghidul Muzeului Luvru)

Fiu al maiorului Dimitrie Luchian şi al Elenei Chiriacescu, Ştefan Luchian s-a născut la Ştefăneşti, judeţul Botoşani, la 1 februarie 1868. Avea cinci ani când tatăl a fost mutat cu familia în Bucureşti; şi-au găsit locuinţă în mahalaua Popa Soare. Încă de mic a avut înclinaţie spre desen şi culoare. Întâi a învăţat carte la Liceul Sfântul Sava din Bucureşti. La desen nu-l întrecea nimeni. „Făceam desenul la toată clasa, pe treizeci de gologani. Atât era tariful.“ După decesul tatălui, mama, care ajunsese capul familiei, nu avea o părere prea bună despre pictori, mai ales că în familie era deja un pictor, boier Andrei, bunicul dinspre tată, care, sărăcind, ajunsese zugrav de biserici şi hoinărea prin satele moldave, în căutare de lucru. Apoi pictorii, muzicienii şi actorii erau priviţi cu dispreţ de contemporanii lor.

Ştefan „va face o carieră militară ca şi tatăl său“, hotărî mama sa, dar… nu tot ce hotărăsc părinţii se realizează. Ajutată de fraţii ei, militari de profesie, îl înscrise pe băiat să dea examen de admitere la Şcoala de infanterie; dacă odrasla va da un răspuns cât de cât bun, atunci comisia de examinare îl va declara admis. Numai că băiatul gândea altfel: în faţa examinatorilor, o făcu pe mortu-n păpuşoi şi astfel… în toamnă a fost înscris la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti (1885). În 1889, la absolvire, obţinu medalia de bronz pentru lucrarea Cap de expresie şi un Studiu după natură. Îşi continuă studiile la Facultatea de Arte din München (1890, două semestre) unde, printre alte studii, execută copii după operele lui Correggio şi Rembrandt, aflate la Muzeul de Artă. În 1890, revine în ţară şi participă la prima expoziţie a societăţii de artă „Cercul artistic“, după care pleacă la Paris, unde termină Academia Julian (1891-1892). Cu această ocazie, cunoaşte din plin viaţa artistică pariziană, aflată atunci în plină efervescenţă impresionistă.Revenind în patrie, trăieşte din plin viaţa de artist, în anturaje alese, desfăşurând şi o activitate bogată, la baza căreia stătea promovarea artei moderne. În 1896, organizează, împreună cu alţi prieteni artişti, „Expoziţia artiştilor independenţi“; devine membru fondator al societăţii „Tinerimea artistică“ (1901) şi expune lucrări de pictură în cadrul acestei societăţi, la Ateneul Român. Devine acum unul dintre cei mai importanţi pictori ai timpului. Expune mereu lucrări de pictură în expoziţii personale şi de grup. În 1900 participă cu două pasteluri la „Expoziţia universală“ de la Paris. Dar, din păcate, tot în acest an apărură primele manifestări ale unei afecţiuni la măduva spinării (scleroză multiplă), care-l va lăsa infirm pentru restul vieţii.La sfârşitul anului 1901, starea sa de sănătate se agravează din nou, fiind internat la Spitalul Pantelimon. Paralizat, va sta în spital până în 1902, când reuşeşte să meargă ajutat de un baston. Isi petrece perioada de convalescentă la Govora şi apoi la Poiana-Ialomita. Cu toată gravitatea bolii, Luchian continuă să picteze, deschizand în 1903, o impresionantă expoziţie personală la Casa Assan, unde sunt reunite 39 de lucrări, pasteluri şi acuarele. Boala se va agrava mereu, iar lipsurile materiale erau tot mai acute. Cu toate aceste greutăţi, lucra tot mai înverşunat, fiind mereu prezent în expoziţiile personale şi de grup, ce se organizau în capitală. Într-un asemenea moment a creat Luchian "Un zugrav" fiind autoportretul Această lucrare a fost realizată cu multe eforturi fizice şi intelectuale, într-un moment deosebit al luptei sale cu boala şi cu nevoile materiale şi este cel mai reuşit autoportret psihologic din lume (ghidul muzeului Luvru). Cu toate acestea, în curând artistul începu să piardă din cupa succesului. La expoziţia sa din 1905, singurul care i-a cumpărat o lucrare a fost pictorul Nicolae Grigorescu.

Fotografie inedită 1910
Din 1909, Ştefan Luchian nu a mai părăsit fotoliul. Cu toate acestea, el purta în memorie „splendorile scânteietoare“ ale peisajului românesc. Aşa se explică faptul că în această perioadă creează mai multe lucrări care sunt adevărate bijuterii picturale, creaţii de maestru. Opera sa picturală, inclusiv cea a florilor, se caracterizează prin fineţe, simplitate, sinteză cromatică, colorit strălucit şi delicat. Tehnica uleiului şi pastelului lui Luchian sunt de neegalat, de o măiestrie unică. Florile lui Luchian au o intensitate aproape dramatică a sentimentului, o lumină interioară, discretă şi gingaşă.

Din opera sa reţinem mai multe lucrări: peisaje – Ultima cursă de toamnă, Bătălie cu flori la şosea, Mahalaua dracului, Corturi de pe Bărăgan, Gheretele din Filantropia, Lunca de la Poduri; 12 autoportrete, flori – Anemone, Dumitriţe, Părăluţe, Garoafe;

Oameni simpli: Meşter lăcătuş,Safta florăreasa, Spălătoreasa.La împărţitul porumbului, Lăutul; pastele şi acuarele: După ploaie la Băneasa, Birt fără muşterii, Bucătărie călugărească.


După anul 1900 continuă să lucreze, bucurându-se de admiraţia şi respectul pasionatilor de artă. Este perioada în care realizează o adevarată capodoperă, emblematică pentru stilul său - "Safta Florareasa".
,,Spre sfârşitul vieţii, nu mai putea ţine penelul între degetele paralizate; punea pe cineva să i-l lege de încheietura mâinii. Şi ce poate fi mai groaznic atunci când neputinţa fizică se zbate în nimicitoarea febră a creaţiei? „I-am legat pensula de antebraţul mâinii drepte (căci boala i-a luat vigoarea degetelor) şi mâna lui începe să se zbată nervos şi stângaci pe suprafaţa pânzei şi faţa lui se crispa ca de durerile unei faceri, înfricoşător… Rezonanţele nebănuit de adânci, ale unui suflet, încă viu, m-au impresionat până la laşitate. Am fugit din faţa acelei schingiuiri voite şi – într-o cameră alăturată, în urma perdelelor groase – am plâns, plânsul sec al neputinţei mele detestabile.“ (Nicolae Tonitza)
S-a stins din viaţă în noaptea dintre 27 şi 28 iunie 1916 la Bucureşti.

,, Într-un amurg violet, ireal, o siluetă înveşmântată în pelerină se strecoară în camera atelier...Fără să rostească niciun cuvânt, străinul îşi scoase pelerina aruncând-o în întuneric. Sub pelerină aduse o cutie. Era o vioară, căci vioara începu să cânte.... Luchian care plângea povestind basmul unei seri de jumătate agonie nu a putut să spuie. Străinul i-a cântat un ceas întreg numai pentru urechea lui aproape astupată de lut."
Tudor Arghezii-Vioara şi paleta, Tablete de cronicar, ESPLA 1960.
,,Ştefan Luchian rămâne primul pictor care, „pentru a marca personalitatea distinctă a artei româneşti în ansamblul european s-a inspirat din frescele tradiţionale ale bisericilor medievale şi din arta populară, conturând şi simplificând planurile şi aplatizând volumele“ a declarat doamna Adina Nanu, istoric de artă, prof. univ. la catedra de istoria artelor – Academia de Artă Bucureşti, iar pentru tineri este un model de sacrificiu şi pasiune în meseria aleasă.

Doamna profesor Aglaia Corneanu, din Botoşani, a analizat opera în profunzime a pictorului Ştefan Luchian. A adunat obiecte din perioada sa, unele aparţinând acestuia cu scopul de-a reconstitui viaţa pictorului Ştefan Luchian, oferind publicului informaţii inedite din perioada de studii, de suferinţă a unui talent inegalabil.

Doamna prof Aglaia Corneanu a contribuit în mare măsură la salvarea monumentului de la 1800, unul dintre cele mai importante obiective, construit în stil moldovenesc, având un frumos pridvor brâncovenesc. În avizul de funcţionalitate muzeistică dat de Ministerul Culturii şi Direcţia Monumentelor Istorice, din 10 august 1998, se arată:
,,apreciem în mod deosebit modalitatea prin care implicarea dvs. doamna Aglaia Corneanu, a salvat această casă de târgoveţ, construită în secolul XVIII, importantă pentru istoria municipiului Botoşani". La data de 23 aprilie 2000, doamnei prof. Aglaia Corneanu i s-a acordat, din partea Primăriei municipiului Botoşani ,, Diploma de onoare ,, Sfântul Gheorghe", pentru merite deosebite în promovarea valorilor spirituale şi a imaginii municipiului Botoşani, pe plan naţional şi internaţional.

CASA CEOMAC_CANTEMIR INAINTE DE RESTAURARE

CASA CEOMAC-CANTEMIR DUPĂ RESTAURARE - ACTUALUL MUZEU ,,ŞTEFAN LUCHIAN" BOTOŞANI
În Cartea de Onoare a Fundaţiei dl primar Florin Simion Egner a scris pe data de 25 dec 2000:
,, Am avut o surpriză totală atunci când un singur om a reuşit ceea ce mulţi alţii nu ar fi început Toată admiraţia pentru tenacitatea dumneavoastră, pentru spiritul de luptător care nu cade niciodată. Municipiul Botoşani datorează dv. şi fundaţiei pe care aţi înfiinţat-o această minunată casă de patrimoniu, care rămâne în averea noastră spirituală"

După 5 ani de la înfiinţarea Fundaţiei ,, Ştefan Luchian", doamnei prof, Aglaia Corneanu i s-a înmânat o Diplomă de Excelenţă din partea Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Cultelor şi Patrimoniul Cultural Naţional Botoşani.Diploma a fost oferită pentru păstrarea şi punerea în valoare a patrimoniului cultural, omagierii pictorului Ştefan Luchian.

CAMERA ATELIER a pictorului Ştefan Luchian. Aici se pot vedea obiecte ce au aparţinut pictorului, ,,patul de suferinţă, măsuţa de lângă pat, şevaletul de câmp" şi o lucrare executată sub ochii pictorului Trăian Cornescu. Geamantanul, fotografii de familie.

În bucătăria târgoveţului se află un Atelier de ţesut şi secţia de vestimentaţie inspirată din costumul popular. Se pot vedea două războaie de ţesut, unul vertical şi altul orizontal (pe stative), un cuptor- secolul XVIII.

O ALTERNATIVĂ A TIMPULUI LIBER AL TINERILOR- ACTIVITĂŢILE FUNDAŢIEI ,, ŞTEFAN LUCHIAN"
Am rugat-o pe doamna prof. să-mi spună despre activităţile tinerilor. Doamna a avut amabilitatea şi m-a condus în atelierul de creaţie şi a declarat:
,,În judeţul Botoşani, există tradiţii populare valoroase care riscă să fie pierdute. Pentru păstrarea lor Fundaţia ,, Ştefan Luchian" a cărei preşedinte este din 2009, dl Mihai Popa şi membru fondator. Fundaţia şi-a propus ca tinerii să fie atraşi spre activităţile propuse de aceasta. Lucrând direct în atelierul de creaţie, ei vor avea mai multe cunoştinţe despre arta populară, vor reuşi să practice câteva dintre genuri: icoane pe lemn, ţesut şi vestimentaţie inspirată din costumul popular. În acest fel vor respecta şi păstra vie moştenirea lăsată cu atâta grijă de înaintaşi".

Din jurnalul Laurei Cocea, nepoata pictorului,spune că Ştefan Luchian, venind de la Koln, nu a mai putut merge şi a luat o trăsură de la colţul străzii până acasă, mi-a declarat doamna Aglaia Corneanu Din acest motiv s-a achiziţionat o trăsură sec. XIX, care este piesă de muzeu. Trăsura a fost restaurată şi este funcţională, este singura din Botoşani dând culoare de epocă. Pentru a fi protejată pe timp nefavorabil a fost ridicată o copertină.

În perioada 01.07.2003-30.09.2003,în cadrul Atelierului de creaţie, 21 de tineri, cu vârste cuprinse între 11-19 ani, au lucrat schiţe în diferite tehnici (creion, tuş, pastel, acuarele, tempera, guaşe) după clădirile din centru vechi al oraşului Botoşani. Aceşti tineri minunaţi au studiat arta populară românească şi a diferitelor etnii,realizând schiţe după piese de îmbrăcăminte, ştergare, ouă încondeiate de cult(icoane, crucifixe). Ei au fost îndrumaţi de doamna prof doctor etnolog Angela Paveliuc Olariu, care prin metodele sale de bun pedagog, i-a ajutat pe tineri, să înţeleagă sensurile unor motive populare, unele întâlnite şi în arta populară românească.

Fundaţia ,, Ştefan Luchian" , a organizat pe Pietonalul Unirii ,, concursul de meşteşuguri artistice tradiţionale. Au participat un numar mare de tineri din tot judeţul. Tinerii şi-au expus lucrările realizate acasă şi au executat o lucrare în văzul trecătorilor cu care au participat la concurs. A fost acordat premiul I la ţesut unei eleve din Corni.

Pe data de 27 iunie 2005, cu ocazia comemorării a 89 de ani de la moartea pictorului Ştefan Luchian, Fundaţia ,, Ştefan Luchian" a organizat concursul de pictură Ştefan Luchian. În imagine fresca pictată de Gabriel Dumitru Azamfirii, care este şi câştigătorul ,, Marelui Premiu"

La aniversarea Fundaţiei ,, Ştefan Luchian" doamna prof. doctor în etnografie,Angela Paveliuc Olariu a declarat despre doamna prof. Aglaia Corneanu:
,,Rar mi se întâmplă în viaţă, să întâlnim oameni deosebiţi. Îi observi repede. Au ca o adevărată aură, un ,, ceva" care-ţi atrage atenţia un ,, ceva" care-ţi spune parcă: Iată OMUL! Aşa am simţit atunci când am cunoscut-o pe prof Aglaia Corneanu. E o prezenţă care se face remarcată fără ostentaţie. Dăruită muncii de instruire a unor tineri talentaţi, găseşte timp pentru toate, străduindu-se de fiecare dată ca totul să fie aproape perfect. Mamă şi bunică iubitoare, găseşte timp pentru familie, sacrificându-şi de fiecare dată odihna de care toţi avem nevoie. De o perseverenţă demnă de invidiat, nu se lasă doborâtă de obstacolele apărute şi reuşeşte tot ce-şi propune, uneori cu sacrificii personale".


La aniversare a participat dl director al Teatrului M- Eminescu care a declarat despre doamna prof. Aglaia Corneanu ,, Formidabil gestul acestei femei singure, animată de o idee: să facă ceva trainic în numele lui Luchian! Când toată lumea agoniseşte, adună înspre folos propriu, Aglaia Corneanu, într-un dispreţ total al celor personale, şi-a pus cinci ani de viaţă pe talgerul sacrificiului pentru o cauză absolut nobilă. Un suflet solitar, dintr-un apartament de bloc, a construit o splendidă casă pentru posteritate, pentru unul din geniile neamului".