sâmbătă, 4 iulie 2009

FEMEILE SI ASISTENTA SOCIALA.- Protecţia copilului.

ŞTIAŢI CĂ?
În anii 1930 protecţia copiilor a reprezentat o temă importantă pentru colaborarea dintre femeile din toate statele balcanice. Primul Congres Balcanic pentru Protecţia Copilului a avut loc în 1936 la Atena. Au fost făcute două afişe cu scopul de a reflecta activitatea desfăşurată la Belgrad pentru protecţia copiilor. Mai târziu, alte afişe au fost tipărite cu ocazia celui de al doilea Congres Balcanic de la Belgrad, 1938. Aceste afişe aveau scop să scoată în evidenţă ideea protecţiei sociale a copiilor din societate.
11-14.iunie 2008
Municipiul Bistrita a găzduit, în perioada 11-14 iunie, primul Congres international de autism din Romania.La congres au participat circa 250 de referenti din Romania, Germania, Olanda, Suedia, Marea Britanie, Franta si Canada, care au prezentat lucrări despre tratamentul medicamentos si diferitele terapii experimentate in cazul persoanelor autiste. La nivel mondial, unul din 10.000 de copii este diagnosticat cu autism infantil, insa numarul celor care prezinta manifestari autiste este de patru ori mai mare.


Provita Bucureşti, prezentă la primul Congres al “Solidarităţii

Duminica, 18 martie 2007, s-a încheiat la Cracovia (Polonia) primul congres european desfăşurat sub sloganul “Solidaritate - Libertate, Dreptate şi Pace”, organizat de asociaţia civică italiană “Solidaritatea”. Pe parcursul a 3 zile, reprezentanţi ai unor mişcări “provita” (”pentru viaţă) din ţări membre ale Uniunii Europene şi aspirante la aceasta, au analizat posibilitatea închegării unei mişcări politice paneuropene, în perspectiva alegerilor europene din 2009. Această structură ar urma să promoveze, ca principiu suprem, recunoaşterea dreptului la viaţă începând din momentul concepţiei şi până la moartea naturală.

Congresul a adoptat un apel adresat cetăţenilor europeni şi totodată autorităţilor europene şi internationale, apel în care se menţionează:

Îi invităm pe cetăţenii europeni să apere cu curaj toate idealurile de libertate, de dreptate şi pace, cu respectarea condiţiei esenţiale în vederea atingerii acestor obiective: reafirmarea, în cadrul convenţiilor internaţionale şi în legislaţiile naţionale, a dreptului la viaţă al fiecărei fiinţe umane din momentul concepţiei şi până la dispariţia naturală.”
articol publicat de ,,Provita"

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu