Elena Văcărescu prima femeie primită în Academia Română

Feminismul este o mişcare în acelaşi timp socială şi politică, dar nu-i pot fi refuzate nici valenţele culturale. În ipostaza sa culturalizantă, feminismul presupunea emanciparea intelectuala a femeii, ridicarea nivelului de educaţie şi instrucţie, accesul la ştiinţă, la învăţământ, artă şi cultură în proporţie egală cu bărbaţii. Din această perspectivă feminismul a fost definit ca "nazuinta a femeilor culte din lumea intreaga catre o viata noua in favoarea sexului lor şi în totală egalitate cu viaţa publică a bărbaţilor" Printre militantele care au susţinut emanciparea intelectuală, politică şi juridică a fost Alexandrina Gr. Cantacuzino, născută Pallady, în 1877, a trăit până în 1944. A avut ca soţ pe conservatorul Grigore Cantacuzino. În 1910 era printre fondatoarele Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române, a cărei preşedintă a şi fost. A condus mai multe organizaţii feministe: Gruparea Femeilor Române, Asociaţia Casa Femeii, Societatea Solidaritatea. A reprezentat femeile române peste hotare, făcându-se aleasă preşedintă a Micii Antante a Femeilor şi vicepreşedintă a Consiliului Internaţional al Femeilor. Numeroasele articole publicate în română şi franceză i-au asigurat o reputaţie incontestabilă de feministă. Colecţiona cu aviditate decoraţii sau titluri şi se păstrează printre manuscrisele ce le avem de la ea schiţe cu genealogii de prestigiu pe care le alcătuise familiei sale”. Ea a declarat:
,,(...) avem datoria însăşi pentru întărirea acestei vieţi familiale să dăm femeii preocupări mai înalte, să o chemăm să împartă toate răspunderile, să renunţăm la femeia păpuşă, la femeia obiect de lux, la femeia eternul copil, care crede că poate trăi numai din munca bărbatului, la femeia minoră care nu-şi dă seama de nevoile reale ale vieţii”
Alexandrina Cantacuzino înfiinţează şi primul partid politic exclusiv feminin ,,Gruparea Naţională a Femeilor Române”. Şi pe plan european feministele din România încep să se facă cunoscute. Prinţesa Alexandrina Cantacuzino devine reprezentanta noastră la Societatea Naţiunilor Unite iar prima femeie primită în Academia Română, Elena Văcărescu se remarcă la Liga Naţiunilor, alături de Nicolae Titulescu.