,,Noaptea Muzeelor"- Botosani 19-05-2012

              DIN ISTORIA MUZEULUI JUDETEAN BOTOSANI

"Noaptea muzeelor ,,a debutat în 1999, în Franţa, sub denumirea ,, Primăvara muzeelor”. 

În 2005 la propunerea lui Donnedieu de Vabres, pe atunci ministru al Culturii şi Comunicării din Franţa, cu scopul de a atrage spre instituţiile muzeale un public cât mai numeros, a fost iniţiată ,, Noaptea muzeelor”.Astăzi,, Noaptea muzeelor" reuneşte aproximativ 2.000 de instituţii, dintre care jumătate din Franţa. O “implicare mai puternică” în 2005, a fost în Belgia, Serbia şi în oraşe precum Barcelona şi Bucureşti la care s-au alăturat alte muzee din Scoţia, Irlanda de Nord şi Copenhaga (Danemarca). Manifestarea permite vizitarea muzeelor, gratuit în majoritatea cazurilor, la o oră târzie (de la 19.00 la 1.00 dimineaţa) şi are ca scop încurajarea publicului larg, în special a tinerilor, de a descoperi colecţiile muzeelor .Pe data de 16-mai 2009, Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa,este  iniţiatorul ,,Nopţii muzeelor",

Muzeul Judeţean de Istorie, amenajat în fosta Prefectură a judeţului, edificiu ridicat între anii 1904 – 1906 după planurile marelui arhitect Petre Antonescu, ilustrează evoluţia vieţii de pe cuprinsul de astăzi al judeţului din paleolitic până în contemporaneitate

,,La sfârşitul anului 1955, una dintre marile dorinţe ale botoşănenilor - aceea de a avea un muzeu - se împlinea, la 23 decembrie, fiind inaugurat Muzeul Raional. Profesorul Mircea Popescu era încadrat pe postul de responsabil al Muzeului Raional, în fapt, primul director al noii instituţii. Numirea unui responsabil însărcinat cu organizarea muzeului şi fixarea unui termen de numai cinci luni pentru realizarea acestui obiectiv erau decizii care nu ţineau cont de realitatea concretă de la Botoşani. Personalul muzeului era redus la o singură persoană care nu putea face faţă unei munci de organizare a unui muzeu într-un oraş de subordonare republicană cu o bogată tradiţie culturală şi cu vizitatori deosebit de pretenţioşi. De asemenea nu s-a avut în vedere ca fondurile alocate bugetului să fie mai mari ca la celelalte muzee, tocmai pentru a putea organiza un muzeu. În vederea remedierii rapide a acestui neajuns, a fost declanşată o campanie de popularizare a intenţiei muzeului de achiziţionare de obiecte şi documente cu valoare istorică şi documentară, s-a constituit o comisie de achiziţii iar Sfatul Popular Raional 2 decis constituirea unei comisii de evaluare a ofertelor conducă de Victor Leonte, comisie din care mai făceau parte, printre alţii profesorii Aurel Dorcu şi Adrian Condriuc . Cu toate eforturile depuse de Marcel Popescu, s-au strâns atât de puţine obiecte şi documente, încât nu era posibilă organizarea unui muzeu de istorie, aşa cum se dorea iniţial. Ţinând cont de aceasta, cât şi de faptul că imobilul pus la dispoziţie pentru viitorul muzeu, situat pe Calea Naţională nr. 251, avea disponibile şapte încăperi şi două holuri, s-a decis ca instituţia sa aibă dublu profil - istorie şi ştiinţe naturale - acest din urmă domeniu fiind mult mai uşor de acoperit. Secţia de Istorie cu care se deschidea expoziţia de bază îşi propunea să prezinte evoluţia vieţii omului din preistorie până în epoca modernă. Ca atare, în vitrine au fost expuse unelte de silex, fragmente ceramice neolitice, unelte din epoca feudală, monede moldoveneşti şi străine, o parte din cele 60 de documente achiziţionate de la populaţie şi câteva obiecte (cahle, butoni şi discuri smălţuite) de la Muzeul in curtea Bisericii „Sfântul Nicolae" Popăuţi. Astfel, deasupra vitrinelor cu unelte din silex au fost amplasate panouri din sticlă pe care erau executate desene înfăţişând modul de realizare a acestora: desprinderea lamelelor, lustruirea pietrei, înmănuşarea toporului neperforat, tehnica perforării etc. Demne de menţionat sunt două iniţiative ale conducerii muzeului - colecţionarea materialelor necesare organizării unei secţii de etnografie şi repertorizarea monumentelor istorice ale raionului care, din cauza unor condiţii obiective n-au putut fi transpuse în practică, dar s-au realizat în anii următori, şi două realizări concrete: amenajarea pe unul din holurile instituţiei a unei expoziţii dedicată unor personalităţi ale culturii botoşănene, între cei prezentaţi figurând Mihai Eminescu, Nicolae lorga, Ion Simionescu. Ludovic Dauş şi Barbu Lăzăreanu şi înfiinţarea unei biblioteci documentare. Din anul 1957, odată cu plecarea profesorului Mircea Popescu, conducerea muzeului este preluată de profesorul Simion Raţă. Având specialitatea istorie, acesta a putut, în cunoştinţă de cauză, să se preocupe de secţia de istorie, care se va îmbogăţi cu numeroase exponate şi se va extinde. Muzeul va realiza, din acest an, o fructuoasă colaborare cu Institutul de Arheologie din Iaşi şi cu Muzeul Moldovei, materializată în deschiderea unor şantiere arheologice la Truşeşti - Ţuguieta, Stânceşti şi Dealul Cărămidăriei (Botoşani). Multe dintre materialele descoperite şi-au găsit locul în expoziţia permanentă a muzeului a cărei structură s-a schimbat în favoarea secţiei de istorie, extinsă în patru dintre cele şase săli ale muzeului. Anii care au urmat au consemnat noi succese în activitatea muzeului, o creştere semnificativă a patrimoniului acestuia şi o dimensionare pe măsură a personalului instituţiei, în aceste condiţii, după crearea judeţului Botoşani, în anul 1968, s-a realizat transferul secţiei de ştiinţe ale naturii la Dorohoi, muzeul rămânând doar cu profilu: istorie, în jurul său constituindu-se Muzeul Judeţean de Istorie a cărui inaugurare a avut loc la 3 decembrie 1977”. (Median, Gheorghe - 50 de ani de la înfiinţarea Muzeului de Istorie Botoşani, AMS, IV, p. 313-317).