luni, 7 mai 2012

ELISABETA LIPA LA BOTOSANI

                                                    
Multipla campioană olimpică Elisabeta Lipă a luat parte în a doua zi de Paște la slujba oficiată de Înaltpreasfinţitul Teofan la Biserica Sfântul Gheorghe din Botoşani. 
Ea a stat în apropierea scenei pe care a fost ţinut ceremonialul religios şi a
asistat timp de mai bine de trei ore la desfăşurarea acestuia. Chestor de
poliţie din 1 decembrie 2004, fosta sportivă a fost invitată spre finalul
slujbei să urce alături de preoţi pentru a primi o diplomă de excelenţă din
partea preotului Dumitru Mateciuc, părintele paroh al Bisericii Sfântul
Gheorghe. Elisabeta Lipă a explicat jurnaliştilor că obişnuieşte ca de Paști să
vină să îşi vadă rudele din Botoşani şi, cum se afla în judeţ, a dorit să
participe la evenimentul religios oficiat de Mitropolitul Moldovei şi
Bucovinei:
„Petrec aici Paştele şi Crăciunul, nu există să nu vin. De câte ori pot şi am
ocazia să vin, vin la biserică pentru că îmi place. Am fost crescută cu frică
de Dumnezeu, cred în Dumnezeu şi aşa mi se pare normal la o aşa mare sărbătoare
să fim alături cu toţii şi să participăm la slujbele de sfintele sărbători de
Paşte. Şi mai ales astăzi, cu ocazia şi a celei de a doua zi de Paşti, dar şi a
zilelor oraşului, când a venit aici să sfinţească această slujbă mitropolitul
Moldovei. Nu avem ocazia în fiecare zi să-l vedem. Mă simt ataşată de Botoşani
pentru că sunt acasă”.
Articol publicat de
Botosaneanul



http://www.botosaneanul.ro/stiri/elisabeta-lipa-recompensata-la-slujba-la-sfantul-gheorghe/



Elisabeta Lipă a apărut pe o coliţă alături de Iolanda Balaş şi Ivan Patzaichin, în 2004 cele trei timbre fiind reunite sub titulatura "sportivi de aur ai României". Elisabeta Lipă (născută Elisabeta Oleniuc) (n. 26 octombrie 1964, orașul Siret,județul Suceava) este o canotoare româncă.

                                          

A debutat la vârsta de 19 ani la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, California.A obținut 5 medalii de aur, 2 de argint și una de bronz la șase Olimpiade, a fost de 25 ori campioană a României. În anul 2000, a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federația Internațională de Canotaj. Este maestră emerită a sportului. În prezent este președinte al Federației Române de Canotaj și președinte al Clubului Sportiv Dinamo București.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu