marți, 20 septembrie 2011

Expoziţia ,, Carto Constanţa 2011"



MEDALIA OBTINUTA PENTRU EXPONATUL ,, FEMEII CELEBRE DE-A LUNGUL ISTORIEI"
Cu acest prilej, mulţumesc dlui Gabriel Octavian Nicolae, preşedintele Asociaţiei Filatelice ,, Tomis", că a acceptat să particip la această expoziţie naţională, care a reunit cele mai valoroase exponate de carte poştală din cartofilia românească. De asemenea, mulţumesc, organizartorilor, colaboratorilor, care au contribuit ca visul dlui Gabriel Nicolae, de-a organiza această expoziţie, să devină realitate.Mulţumesc dlui Ioan Catană, care mi-a dat sfaturile necesare ca această lucrare să participe la expoziţie. (Viorica Hrustovici)



Domnul Gabriel Octavian Nicolae,
în calitate de preşedinte al Asociaţiei Filateliştilor ,, Tomis" şi vicepreşedinte al Carto-Clubului Român a prezentat la deschiderea expoziţiei ,, Astăzi ni se împlineşte un vis, un vis care a apărut cu mulţi ani în urmă, un vis cu care am trăit în toţi aceşti ani!
Poate părea o expoziţie mică şi poate fi aşa dacă ne referim la un nivel internaţional, dar cu siguranţă este o expoziţie MARE, pentru cei care sunt pasionaţi şi iubesc ilustratele vechi ale noastre, româneşti. Exponatele prezentate vă vor convinge de acest lucru. Evenimentul la care sunteţi invitaţi, acest vis împlinit al nostru, nu ar fi fost posibil fără sprijinul moral, logistic şi mai ales material al partenerilor şi sponsorilor care au făcut acest vis să devină realitate! Le mulţumim din suflet şi tot respectul nostru. Vă preţuim!

Cu emoţie şi cu drag, gândurile mele se indreaptă şi spre cei care ne-au făcut să putem visa în acest moment, maeştri noştri Simion Tavitian şi Viorel Ovidiu Lipovan. Întreaga mea recunoştinţă lor!

Felicitări expozanţilor!"Domnul Leonard Paşcanu, preşedinte de onoare al Federaţiei Filatelice Române, care ne-a declarat: ,, Prin anul 1997, în calitate de vicepreşedinte al Federaţiei Filatelice Române, responsabil cu expoziţiile, am susţinut, într-o şedinţă a Comitetului Director, înfiinţarea unei comisii de specialitate în cadrul Federaţiei şi anume cea a CARTOFILIEI. Noua comisie de specialitate şi-a luat rolul în serios şi prin cei mai pasionaţi exponenţi la acea dată- Şerban Drăguşanu, Silviu Dragomir, Sergiu Găbureac, Cornel Hamat, Viorel Nicolau, Constantin Paţilea, Corneliu Beda, etc... au organizat primele simpozioane la Piatra Neamţ şi Bucureşti, precum şi primele expoziţii naţionale de cartofilie. Numeroase lucrări de cartofilie au apărut în ultimii ani, confirmând încă o dată rolul de document istoric al cărţii poştale ilustrate.
Doresc să felicit Asociaţia Filateliştilor TOMIS Constanţa şi Carto Clubul Constanţa pentru eforturile organizatorice generate de acest important eveniment din lumea colecţionisticii româneşti. Sunt convins că sub bagheta organizatorică a domnului Gabriel-Octavian Nicolae acest minunat colectiv de filatelişti şi cartofili din Constanţa vor oferi invitaţilor prezenţi din toată ţara clipe de neuitat alături de importante medalii pentru valoroşii expozanţi.

De asemenea, doresc să aduc respectuoase mulţumiri doamnei Doina Păuleanu-directoarea Muzeului de Artă Constanţa- gazda acestei expoziţii, precum şi tuturor sponsorilor, care prin generozitatea lor au contribuit la realizarea acestui important eveniment cultural de nivel naţional"-

articol apărut în ,,Telegraf", 16 august 2011, autor Mirela Stîngă.


Din palmaresul expoziţiei se poate vedea participarea unor colectionare femei care au avut teme interesante si pentru care au fost premiate dupa cum urmează:
La clasa tematică
Oana Cornescu cu lucrarea ,, Piaţa de odinioară"- premiul decernat- AUR
Viorica Hrustovici ,, Femei celebre de-a lungul istoriei" - ARGINTLa clasa Topographică
Monica Muntean ,, Braşovul la început de secol XX" - VERMEIL MARE
Alte teme
Oana Cornescu ,, Toate-s vechi şi nouă toate" -VERMEIL
Monica Alexandrescu ,, Expoziţia de la Paris" -Bronz





Şerban DrăguşanuPreşedinte al Asociaţiei Filatelice din Bucureşti şi preşedinte al Carto-Clubului Român a declarat: ,,Ce frumos ! Ce nebunie! Ce frumoasă nebunie! Expoziţia naţională care reuneşte, şi în acest an, tot ce are mai valoros cartofilia româneasă, nu e doar nostalgică amintire despre România de acum aproape un secol, despre viaţa părinţilor şi bunicilor noştri, despre cum era lumea noastră într-o societate normală, bazată pe valori adevărate, într-un echilibru economic, social, politic, moral, ci este şi un necesar apel la memorie care vine să pună, din nou, contemporanilor fundamentalele întrebări ale existenţei noastre pe acest pământ. ,, Cine suntem ? De unde venim? Încotro ne îndreptăm?
Sunt întrebări grave, esenţiale, ale căror răspunsuri se regăsesc, fie şi doar parţial- dar pline de substanţă- pe panourile acestei expoziţii care îşi propune, ca şi la ediţiile anterioare, să ne aducă din nou pe pragul istoriei, să ne pună în faţă o realitate( trecută dar aproape palpabilă) a devenirii noastre de-a lungul unui veac şi mai bine de trai pe pământ românesc.
Imaginile oferite de aceste vechi cărţi poştale ilustrate, adunate cu grijă, păstrate cu sfinţenie, asamblate cu un autentic şi elaborat simţ artistic, dar şi cu fiorul, aproape religios, al dezvelirii unor adevărate moaşte ale trecutului nostru, vin să ne reîmprospăteze memoria, să ne trezească şi întărească fibra naţională, să ne readucă în suflet mândria de afi fost şi de a fi român, să ne descifreze, o dată în plus, mesajul subtil şi sublim al imnului nostr: ,, Deşteaptă-te române” în consonanţă deplină cu alesele vorbe ale poetului nostru tutelar: ,, La trecutu-ţi mare, mare viitor!”
Personal, mă bucur de privilegiul de a fi parte a acestui superb eveniment, mă bucur că sunt contemporan şi prieten cu aceşti oameni minunaţi care-şi expun colecţiile (dar şi sufletele !) întru edificarea, cu uneltele cartofiliei, a încă unui necesar monument al istoriei noastre.
Mulţumesc organizatorilor pentru ne-îndestul lăudabilul lor efort, mulţumesc participanţilor, expozanţi ori doar vizitatori, pentru valoarea pe care o conferă, prin prezenţă, acestei manifestări, mulţumesc lui Dumnezeu că avem parte, încă o dată, de o ,, minune românească".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu