DIN ISTORIA NUMISMATICIINumismatica (gr. numisma şi lat. nummus, i sau nomisma, atis - monedă, ban) este ştiinţa auxiliară a istoriei având drept obiect de cercetare tipurile monetare, descrierea lor, descifrarea legendelor, materialul din care sunt confecţionate, raporturile dintre diferitele categorii de monedă, circulaţia monetară, alcătuirea Corpusurilor de monede, evoluţia sistemelor monetare dispărute. O ramură a numismaticii, medalistica se ocupă cu studiul medaliilor. Prin natura sa specială, studiul monedei reprezintă un domeniu deosebit de complex şi de complicat, în acelaşi timp, al cercetării istorice, căci moneda conţine, sintetizată în ea, întreaga evoluţie a formaţiunilor politice şi apoi a statului care a emis-o şi în cadrul căruia circulă. Astfel că, apariţia, evoluţia şi răspândirea ei până la tezaurizare reflectă gradul de dezvoltare al societăţii din care provine. Marele numismat francez Ernest Babelon aprecia că "[...]o colecţie de monede este un depozit de documente contemporane care n-au putut fi alterate în decursul timpurilor prin transcrieri greşite, prin interpolări voite, prin suprimări arbitrare sau inconştiente[...]. Ele sunt martori oculari şi oficiali, chemaţi fără încetare să facă mărturisiri în vasta anchetă pe care ştiinţele istorice o întreprind din diferite puncte de vedere asupra trecutului omenirii; o monedă este, mai adeseori de cât se crede, singurul document autentic care a ferit de profanarea uitării, un eveniment istoric[...]" (apud C. Moisil, Două ştiinţe surori: numismatica şi sigilografia, p. 8).
În 1690 Franşois le Blanc publică la Paris un catalog privind monedele franceze. Iniţiativa sa a fost continuată, astfel încât în perioada imediat următoare atenţia mediilor ştiinţifice este atrasă de această nouă latură a cercetărilor istorice. Astfel, în 1738 în Germania, la Halle, Johann Schulge anunţa înfiinţarea unui Colegiu particular la celebra universitate din oraş, unde va preda despre monede şi despre ştiinţa numismatică. În 1766 cursul a fost publicat sub formă de carte. Multă vreme numismatica s-a predat ca ştiinţă auxiliară a arheologiei. În 1801 s-a introdus la Universitatea din Coymbra şi la Biblioteca Publică din Lisabona. Astăzi universităţile din Berlin, Hamburg, Heidelberg, Göttingen, Braunschweig, Münster oferă cursuri de numismatică.
Tot în această perioadă, Damaschin Bojincă publică, în 1832-1833 lucrarea despre monedele romane numită Anticele romanilor iar Mihail Ghica publică în acelaşi an primul catalog numismatic românesc: Răgazurile mele sau desfătări numismaticeLa mijlocul secolului al XIX-lea preocupările numismatice cu caracter ştiinţific se intensifică, paralel cu avântul editării documentelor scrise, necesare scrierii istoriei naţionale. O contribuţie remarcabilă a avut publicistul şi colecţionarul de monede şi anticmonede şi antichităţi Cezar Bolliac, socotit întemeietorul numismaticii româneşti. Pasionat colecţionar de monede, în anul 1855 colecţia sa cuprindea cca 3500 de piese din diverse perioade. Peste zece ani, o bună parte din ele le va dona Muzeului Naţional de Arheologie creat de domitorul Al. Ioan Cuza, punând astfel bazele Cabinetului Numismatic al muzeului, cabinet care funcţionează şi astăzi. În 1868, Cezar Bolliac a iniţiat primul curs general de numismatică la Universitatea din Bucureşti, urmat de 37 de elevi şi studenţi. Perioada e la începutul secolului XX este deosebit de intensă în domeniul numismaticii. Astfel, în 1903 se înfiiţează Societatea Numismatică Română care editează un periodic Buletinul Societăţii Numismatice Române. Continuator al activităţii lui Cezar Bolliac a fost academicianul D. A. Sturza se remarcă prin crearea în 1910 a Cabinetului numismatic al Academiei Române al cărui fond l-a tot îmbogăţit până la sfârşitul vieţii sale. Constantin Moisil, mare pasionat de numismatică, este numit director Cabinetului Numismatic al Academiei. În această calitate începe catalogarea, clasificarea şi studierea în amănunţime a pieselor numismatice aflate în această colecţie. Totodată, sub egida Academiei Române, începe editarea unei noi reviste adresate cercetătorilor în domeniu (Studii şi Cercetări de Numismatică) iar ulterior creează prima catedră de numismatică la Şcoala de Arhivistică care funcţiona pe lângă Arhivele Statului din Bucureşti devenind astfel iniţiatorul învăţământului regulat de numismatică din ţara noastră.
În 1690 Franşois le Blanc publică la Paris un catalog privind monedele franceze. Iniţiativa sa a fost continuată, astfel încât în perioada imediat următoare atenţia mediilor ştiinţifice este atrasă de această nouă latură a cercetărilor istorice. Astfel, în 1738 în Germania, la Halle, Johann Schulge anunţa înfiinţarea unui Colegiu particular la celebra universitate din oraş, unde va preda despre monede şi despre ştiinţa numismatică. În 1766 cursul a fost publicat sub formă de carte. Multă vreme numismatica s-a predat ca ştiinţă auxiliară a arheologiei. În 1801 s-a introdus la Universitatea din Coymbra şi la Biblioteca Publică din Lisabona. Astăzi universităţile din Berlin, Hamburg, Heidelberg, Göttingen, Braunschweig, Münster oferă cursuri de numismatică.
Tot în această perioadă, Damaschin Bojincă publică, în 1832-1833 lucrarea despre monedele romane numită Anticele romanilor iar Mihail Ghica publică în acelaşi an primul catalog numismatic românesc: Răgazurile mele sau desfătări numismaticeLa mijlocul secolului al XIX-lea preocupările numismatice cu caracter ştiinţific se intensifică, paralel cu avântul editării documentelor scrise, necesare scrierii istoriei naţionale. O contribuţie remarcabilă a avut publicistul şi colecţionarul de monede şi anticmonede şi antichităţi Cezar Bolliac, socotit întemeietorul numismaticii româneşti. Pasionat colecţionar de monede, în anul 1855 colecţia sa cuprindea cca 3500 de piese din diverse perioade. Peste zece ani, o bună parte din ele le va dona Muzeului Naţional de Arheologie creat de domitorul Al. Ioan Cuza, punând astfel bazele Cabinetului Numismatic al muzeului, cabinet care funcţionează şi astăzi. În 1868, Cezar Bolliac a iniţiat primul curs general de numismatică la Universitatea din Bucureşti, urmat de 37 de elevi şi studenţi. Perioada e la începutul secolului XX este deosebit de intensă în domeniul numismaticii. Astfel, în 1903 se înfiiţează Societatea Numismatică Română care editează un periodic Buletinul Societăţii Numismatice Române. Continuator al activităţii lui Cezar Bolliac a fost academicianul D. A. Sturza se remarcă prin crearea în 1910 a Cabinetului numismatic al Academiei Române al cărui fond l-a tot îmbogăţit până la sfârşitul vieţii sale. Constantin Moisil, mare pasionat de numismatică, este numit director Cabinetului Numismatic al Academiei. În această calitate începe catalogarea, clasificarea şi studierea în amănunţime a pieselor numismatice aflate în această colecţie. Totodată, sub egida Academiei Române, începe editarea unei noi reviste adresate cercetătorilor în domeniu (Studii şi Cercetări de Numismatică) iar ulterior creează prima catedră de numismatică la Şcoala de Arhivistică care funcţiona pe lângă Arhivele Statului din Bucureşti devenind astfel iniţiatorul învăţământului regulat de numismatică din ţara noastră.
. ,,De la Wikipedia, enciclopedia liberă"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu